FUNDATIA IOAN BARBUS

Tag: Conservatorism

HomeConservatorism

Cum poți fi deopotrivă creștin conservator și antiputinist? Simplu: ca polonezii, liderii morali și politici ai Europei central-orientale. Așa suntem și noi, o mână de oameni, care am știut să ținem echilibrul între nebunia “progresistă” și cea putinistă, făcând de un deceniu o pedagogie necesară, dar de prea puțini înțeleasă. Așa că nu primesc lecții …

Mi-e și frică să mă gândesc ce-ar fi zis toți imparțialii, AURarii și pseudo-conservatorii noștri dacă rușii bombardau România, dacă gropile comune erau la Otopeni, nu la Bucea, dacă rădeau de pe fața pământului Constanța în loc de Mariupol, dacă violau mame în fața copiilor la Iași și puneau pe fugă milioane de bravi români.  …

În acest moment, civilizația de tip european este amenințată de două pericole majore: Putin, ca exponent al totalitarismului revanșard rus, respectiv Stânga globalistă, nume generic pentru mișcarea care își propune distrugerea valorilor tradiționale: Familia, Biserica, Școala, Cultura, Statul național prin promovarea LGBTQ, BLM, Cancel Culture etc. Cum e greu, dacă nu imposibil, să lupți simultan …

A fi creștin-ortodox nu înseamnă a fi putinist. Putin nu are nicio treabă cu niciun fel de Credință în Dumnezeu, ci se folosește de ortodoxism pentru a-și justifica ipocrit retorica expansionista. Cât valorează ortodoxismul afișat al Moscovei, vedem în aceste zile când se varsă sânge creștin-ortodox la ordinul kaghebistului de la Kremlin și cu binecuvântarea …

Campusuri de concentrare V-ați întrebat vreodată de ce în limbajul acuzator al corectitudinii politice abundă mai nou sintagma „ultra-conservator”? De ce simt nevoia comisarii ideologici din campusurile occidentale – și imitatorii lor slugarnici, inclusiv de la noi – să adauge un calificativ cu valențe dezonorante unui cuvânt care, în sine, nu conotează nici extremismul și …

Ce e tradiția? După cum ne spune etimologia (“trado, tradere”, a transmite), e ceea ce ne transmit generațiile trecute; ceva construit de ele, probat în timp, din care multe au fost eliminate și multe rafinate de la o generație la alta. Nimic înțepenit, nimic constrângător, deci, ci un cadou adaptabil, ca să zic așa. Tradiția, …

Nu vă declasați și nu vă marginalizați singuri, nu vă refugiați în catacombe imaginare sau digitale fără să fie nevoie, nu cădeți pradă maniei persecuției și teoriilor conspirației, nu dați imperfecțiunea reală a lumii pe utopii puritane, inumane! Suntem majoritari, bisericile noastre se înalță la vedere în fiecare cartier, în fiecare sat al lumii întemeiate …

Amy Coney Barrett este cel mai nou membru al Curții Supreme de Justiție a SUA. Dincolo de entuziasmul de avea un judecător cu adevărat conservator în rândurile „Celor 9”, permiteți-mi câteva scurte precizări: 1. Justice Barrett a fost confirmată, așa cum era de așteptat, cu un scor strâns 52-48. Niciun senator din Partidul Democrat nu a …

În timp ce lumea dormea, m-am sacrificat eu și m-am uitat la prima dezbatere pentru prezidențiale din SUA. Îngăduiți-mi să vă las aici câteva gânduri, concluzii, păreri personale. Pe de altă parte, dacă aveți timp, vă recomand să urmăriți dezbaterea. Ea spune mult mai mult despre starea noastră ca civilizații occidentale, decât despre cei doi …