FUNDATIA IOAN BARBUS

Cine este preşedintele Americii ?


odinga-mahmoud

În poza de mai sus, oferită de Oficiul de Presă al Primului Ministru Kenian, Primul Ministru kenian Raila Odinga, stînga, s-a întîlnit cu preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, în dreapta, la hotelul Laico Regancy din Nairobi, miercuri 25 februarie, 2009. (AP/Kenyan Prime Minister’s Press Services)

Ahmadinejad a declarat ca relaţiile dintre regimul din Iran şi cel din Kenya se vor îmbunătăţii ca urmare a întîlnirii.

În 2006 Barak Obama a făcut o excursie în Kenia pe banii contribuabilului american.
În timp ce vizita Kenia, ca oaspete al guvernului ,Obama a făcut campanie petnru liderul opoziţiei socialiste Raila Odinga, care se întîmpla să fie şi vărul lui (spune Odinga):


Partidul lui Odinga a pierdut alegerile din 2007 din Kenia.
Partidul lui a susţinut că alegerile au fost măsluite în favoare preşedintelui Mwai Kibaki.

obama-odinga

Vandalii lui Odinga au ucis sute de kenieni şi au dat foc la biserici. Cel puţin 600 de oameni au murit în revoltele de după alegeri şi 250.000 au fost relocalizaţi cu forţa. Odinga a fost acuzat de epurare etnică în timpul confruntărilor.

verificaţi cu încredere link-urile
sursa articolului: gatewaypundit

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian