FUNDATIA IOAN BARBUS

Experţi ruşi „sabotaţi” de SUA

Cazuri de pestă porcină în Rusia (foto RIA Novosti)

Cazuri de pestă porcină în Rusia (foto RIA Novosti)

Serviciul federal rus pentru supraveghere sanitară şi fitosanitară – Roselkoznadzor – s-a plâns ieri că experţii săi sunt „sabotaţi” de SUA, care a decis să renunţe la participarea rusă la o reuniune organizată în cadrul demersurilor de aderare a Kazahstanului la OMC. Anularea vizelor a fost anunţată numai cu o zi înainte de reuniune.

La sfârşitul anului 2013, într-un raport al Reprezentantului SUA pentru Comerţ se arăta că Rusia trebuie să fie încurajată să facă mai multe progrese în respectarea angajamentelor asumate ca membru al OMC, în mai multe domenii, între care şi cel sanitar şi fitosanitar (SPS). Rusia, pe de altă parte, critică de mai mult timp consilierea pe care a primit-o de la UE şi SUA înainte de aderarea sa la OMC şi consideră că, în urma punerii în practică a sfaturilor greşite date de americani şi europeni cu privire la restructurarea serviciilor veterinare, acestea ar fi acum lipsite de „structura optim centralizată” pentru organizarea activităţilor de combatere a unor boli. Roselkoznadzor crede că acum este necesar să se revină la o centralizare mai apropiată de cea din vremea URSS şi, de asemenea, să se permită accesul reciproc la sistemele electronice folosite în UE şi în Uniunea Vamală (Federaţia Rusă, Belarus şi Kazahstan) pentru trasabilitatea animalelor vii şi a produselor de origine animală , ceea ce înseamnă şi acces la unele date comerciale.

Așadar, nu numai cu SUA are Rusia probleme de ordin SPS, ci și cu UE. Relaţiile cu europenii s-au complicat în urma diagnosticării pestei porcine africane la doi mistreţi din Lituania (ianuarie 2014) şi la alţii doi din Polonia (februarie 2014), motiv pentru care Rusia a blocat exporturile din UE cu porcine vii şi carne de porc (cu excepţia produselor tratate termic, maturate sau fermentate natural) în condiţii care nesocotesc regulile OMC.

Rusia este şi ea afectată de pesta porcină africană. Din 2007, au fost diagnosticate câteva sute de focare la porcii domestici şi mistreţi. Testele au confirmat că mistreţii din Lituania fuseseră infectaţi cu virusul care circulă în Caucaz, Rusia şi Belarus.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Redacţia

Redacţia

Conservatori români

4 comentarii

  1. Anca Cernea
    4 martie 2014

    Occidentul e de vină. I-a școlit moca pe ruși, ca aceștia să aibă de ce să se plângă, că au fost școliți greșit. Trebuie centralizare ca pe vremea URSS, și trasabilitate – adică să fie supravegheată întreaga populație de oameni și de porci.
    Și mai trebuie câțiva mistreți sub acoperire, care să treacă fraudulos granița în Lituania și Polonia, cu virus la ei, pt ca rușii să poată impune embargou țărilor UE în general.

  2. Daniel Francesco
    4 martie 2014

    Vor urma multe alte sanctiuni, cred ca au inceput si fraierii sa inteleaga ca oricat de bine s-ar comporta cu rusii, ei isi fac de cap cand si cum vor in spiritul unui dispret total fata de normele democratiei. Atata timp cat la Kremlin sunt stapani adeptii teoriilor dughiniste nu se poate avea incredere in ei si orice colaborate trebuie revizuita, mai ales dupa episoadele Georgia si acum Ucraina.
    Stephen Harper, primul-ministru al Canadei a declarat ca a ordonat suspendarea tuturor activitatilor de cooperare cu fortele armate ruse, ca de pilda NORAD’s Exercise Vigilant Eagle.
    http://pm.gc.ca/eng/news/2014/…..on-ukraine

  3. Sergiu Simion
    4 martie 2014

    ” Serviciul federal rus pentru supraveghere sanitară şi fitosanitară – Roselkoznadzor – s-a plâns ieri că experţii săi sunt „sabotaţi” de SUA, care a decis să renunţe la participarea rusă la o reuniune organizată în cadrul demersurilor de aderare a Kazahstanului la OMC. Anularea vizelor a fost anunţată numai cu o zi înainte de reuniune.”

    Tupeul de tip rusesc ( bolsevic ) este deja unul proverbial mai ales atunci cand reprezentantul ONU a fost ameninatat cu de oameni inarmati ( bineinteles , neidentificati) in Crimeea si reprezentantii OSCE au fost impiedicati sa intre in zona.

    Situatia este cu mult mai grava decat inteleg cei mai multi lideri occidentali cu atat mai mult guvernantii Romaniei si liderii societatii civile de la noi. A devenit deja o problema globala. Europa asa cum o stim , a fost pusa sub semnul intrebarii in numai cateva zile . In plus, rusii sunt experti in razboiul informational si psihologic si pana cand se va dezmetici Occidentul obligat ( numai ) sa reactioneze si conform unei strategii atent elaborate , Rusia isi va fi luat din nou cota parte tarile din Est si isi va reface granitele din 1945 iar cei cazuti acolo , vor reinvata limba rusa. Asta in varianta optimista . In varianta pesimista, nu se stie cat timp vom mai putea discuta pasnic pe forum-uri.
    In plus, au avut loc demonstratii in marile orase ale lumii impotriva acestei invazii incredibile pentru unii despre care presa noastra,in mod suspect , NU aminteste ( exceptie , o referire marginala in „Adevarul” si aceasta foarte greu de gasit ( eu nu am mai reusit sa mai gasesc fotografiile cand le-am cautat din nou ).
    Propun redactiei sa initieze o petitie contra invaziei ruse din Crimeea pe AVAAZ (http://www.avaaz.org/en/). Chiar daca acesta platforma este socotita de stanga , este totusi de mare impact ( daca au publicat ceva despre Pungesti sper ca vor publica si ceva despre Crimeea ) sau cel putin sa publice petitie initiata de …romanii din America (http://www.petitionbuzz.com/pe…..neinvasion ) care poate fi semnata pe loc de cine doreste. Dupa cum lesne se poate observa, in spatiul nostru social exista conform unei vechi traditii mai degraba discutii decat atitudini.

  4. Mihaela Bărbuş
    4 martie 2014

    Pentru că sunt la modă panicile alimentare, e bine ca Roselkoznadzor-ul să fie condus de experți, oameni cu experiență, care se ghidează după principii vechi și verificate. Cine poate veghea mai bine la siguranța alimentelor decât un fost șef la ASC-ul sovietic sau un laureat al medialiei Lenin?
    http://www.fsvps.ru/fsvps/direction?_language=en
    Noroc că ei au fler și știu de unde vin sabotajele. S-au prins demult că pesta fusese adusă de americani, printr-un laborator secret din Georgia.
    http://www.peacekeeper.ru/en/?…..8;id=15278

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian