FUNDATIA IOAN BARBUS

Expunerea mediatică IICCMER după algoritmul Pristanda (Actualizat)

Treiș‘cinci de torționari mâncau pensii grase

Dar dosare s-au făcut numai pentru șase.

Unul este judecat, mai avem speranțe

Să-i vedem și pe ceilalți  poftiți  la instanțe.

Douăș‘nouă torționari au rămas pe listă,

Patru îns-au decedat și nu mai există.

Douăș‘cinci  de torționari s-au dus la plimbare,

Doiș‘pe s-au pierdut pe drum, că nu au dosare.

Pentru treiș‘pe continuăm cu investigații,

Numărul e cu ghinion, vor fi complicații.

UPDATE

Algoritmu-i răsturnat, lista se scurtează,

Căci Fizula-i decedat, Cormoș ne fentează.

(El fusese judecat și nu se mai pune.)

Facem dar apel la toți cei cu inimi bune

Să ajute IICCMER-ul la numărătoare

Ca să nu rămânem iar cu ochii în soare.

În sfârșit IICCMER face puțină lumină în vestita Listă a Torționarilor. Comunicatul său de ieri menționează în titlu că institutul ”a făcut public miercuri, 11 februarie 2015, trei nume de persoane suspectate de crime și abuzuri în perioada comunistă” . La prima vedere ar părea că, totuși, Vișinescu nu va mai fi singur și stingher pe holurile tribunalelor, ci va putea să socializeze cu câțiva foști colegi. Nu e sigur că va fi așa. Dacă citim și textul comunicatului vedem că, după ce ni se dau numele și legături la date despre cei trei viitori inculpați, la sfârșit apare încă o listă, cu douăsprezece nume. Sunt cei doisprezece fericiți torționari care pot să își vadă de tihna pensiei ”pentru munca depusă”, având în vedere că nu s-au găsit dovezi împotriva lor.

Așadar, ca în poezioara noastră, din cei 35 de torționari expuși mediatic de IICCMER-Muraru-Zamfirescu în vara lui 2013, despre care ni se promitea că vor fi aduși cât de curând în fața instanțelor, după un an și jumătate,  IICCMER Preda-Zamfirescu ne spune că numai pentru șase s-au făcut sesizări penale. Patru au decedat în cursul investigaţiilor sau anterior declanşării lor. Pentru doisprezece demersul se suspendă din lipsă de probe. Investigaţiile continuă pentru treisprezece.

Prin urmare, nu ne înşelăm când spunem că, de la venirea la putere a Guvernului Ponta, în 2012, IICCMER pune mai mult preț pe expunerea mediatică decât pe cercetarea crimelor comunismului. Făcând tevatură în presă pentru 35 de cazuri fără să aibă dosare solide nici pentru un sfert din acestea, institutul banalizează o temă ca Lista Torţionarilor şi arată clar că nu are autoritatea morală să gestioneze satisfăcător memoria rezistenţei anticomuniste.

De fapt, avem motive să ne îndoim și de soliditatea dosarelor celor trei anunţaţi ieri. Judecând după dosarul lui Vișinescu, speranțele nu prea sunt îndreptățite. Fostul comandant al închisorii de exterminare Râmnicu Sărat nu va fi deranjat în prezenta cauză de întrebări indiscrete legate de comportamentul său extrem de brutal de la închisorile Jilava și Mislea. Acest comportament este cunoscut din documente şi din relatările martorilor, fiind, foarte probabil, un argument hotărâtor care i-a convins pe şefii săi că e bun să comande o închisoare de exterminare.

 

Citiți și:

https://inliniedreapta.net/lavedere/anca-cernea-despre-procesul-visinescu-si-incompetenta-iiccmer/

https://inliniedreapta.net/procesul-visinescu-mesaj-moral-si-expunere-mediatica/

https://inliniedreapta.net/ion-andrei-gherasim-si-mihai-marinescu-martori-procesul-visinescu-despre-barbati-ce-au-trezit-constiinta-de-sine-acestui-neam/

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Redacţia

Redacţia

Conservatori români

3 comentarii

  1. Anca Cernea
    12 februarie 2015

  2. Mihaela Bărbuş
    12 februarie 2015

    Cf. TVR, Refic Fizula se pare ca ar fi murit intr-un azil. Deci raman Visnescu, Ficior, Neculai Tilici si Teodor Sarbu = 4 din 35.
    http://www.contributors.ro/pol…..-comunist/

  3. Mihaela Bărbuş
    12 februarie 2015

    Ce o fi insemnand „s-a propus arhivarea lucrării, întrucât autoritatea de lucru judecat împiedică
    efectuarea alte cercetări”?
    http://www.iiccr.ro/pdf/ro/110215/Lista%20nume.pdf
    Cormoș Florian n. 8 martie 1927 Şişterea, jud. Bihor. Comandant al Lagărului de muncă
    de la Cernavodă (20 decembrie 1952-17 aprilie 1953) Sesizare penală: 11 februarie 2014.
    La data de 16 octombrie 2014 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –
    Secţia de urmărire penală şi criminalistică comunică IICCMER faptul că prin referat din
    10.10.2014 s-a propus arhivarea lucrării, întrucât autoritatea de lucru judecat împiedică
    efectuarea alte cercetări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian