FUNDATIA IOAN BARBUS

Serviciile de securitate germane publică un raport premieră despre antisemitismul musulman

Bundesamt für Verfassungsschutz, sau agenția germană federală de securitate internă, a publicat recent un raport privind antisemitismul musulman din țară – un lucru fără precedent nu numai pentru Germania, ci pentru întreaga Europă. Raportul susține clar faptul că antisemitismul musulman este o problemă majoră în Germania. Prin acest demers antisemitismul musulman din Germania a fost detaliat în mod oficial pentru public.

Raportul cuprinde 40 de pagini și se numește „Antisemitism în islamism”. Niciun serviciu european de securitate și informații nu a publicat până acum un raport despre antisemitismul musulman. Este prima publicație oficială, a unui organism național, care expune în detaliu antisemitismul provenit din anumite părți ale comunității musulmane din Germania.

Titlul raportului nu reflectă destul conținutul său. Probabil a fost considerat inacceptabil – incorect politic – ca raportul să fie mai degrabă intitulat „Antisemitism și islam”. În multe (nu toate) din citatele de mai jos, cuvântul „islamist” ar trebui înlocuit cu cuvântul „musulman“.

Raportul definește islamismul ca o formă de extremism politic în rândul musulmanilor, care urmărește eliminarea democrației. Antisemitismul este unul dintre elementele sale ideologice esențiale.

Mulți musulmani nu sunt antisemiți, însă problema antisemitismului din islam nu este limitată la persoanele cu opinii politice extreme, sau la musulmanii religioși. Raportul notează faptul că numeroase incidente au fost cauzate de indivizi „despre care până atunci nu erau indicații că ar fi avut legături cu islamismul organizat”. Probabil că islamismul nu a fost o cauză directă a unui număr semnificativ de incidente.

Cu doar un an și jumătate în urmă, a vorbi despre antisemitismul musulman era tabu în Germania și cu siguranță acest subiect nu a fost niciodată menționat de politicieni, în pofida faptului că era în general știut că incidentele antisemite majore erau comise de musulmanii din țară.

Documentul începe prin a afirma că, din motive istorice și având în vedere experiența țării cu național-socialismul, manifestările antisemite au fost privite de mult timp ca fiind în mod inevitabil legate de antisemitismul de Dreapta. Însă treptat, pe parcursul secolului actual, a devenit clar că extremiștii de Dreapta nu dețin un monopol asupra antisemitismului din Germania. Raportul precizează că un model de antisemitism comun, cel „de zi cu zi”, este larg răspândit în societatea germană. În plus, antisionism și antisemitism există și printre extremiștii de Stânga.

Autorii afirmă că atitudinea antisemită a islamismului este chiar mai profundă. Motivele religioase, teritoriale și politice se combină și formează o viziune antisemită asupra lumii. Toate grupările islamiste au ca pilon central o imagine a iudaismului ca inamic.

Raportul afirmă că sosirea a mai mult de un milion de musulmani în Germania, între 2014 și 2017, a sporit influența antisemitismului islamist în interiorul țării. Se citează statisticile organizației Anti-Defamation League în ce privește antisemitismul populațiilor din diverse state ale Africii de Nord și Orientului Mijlociu. În această regiune, Turcia – o țară din care provin mulți musulmani care trăiesc acum în Germania – este una dintre țările cel mai puțin antisemite, totuși chiar și Turcia este estimată ca fiind „aproape 70%” antisemită. Studiul menționează că mulți copii din aceste țări sunt crescuți cu o educație constantă de indoctrinare antisemită.

Ca și alte studii, raportul stabilește punctul de cotitură în conștientizarea germană a antisemitismului islamist într-o demonstrație care a avut loc la Berlin, în 2017. La demonstrația respectivă au fost afișate placarde cerând distrugerea Israelului. Un drapel israelian a fost incendiat. Raportul menționează că actele extremiste au fost inițiate de persoane care nu aveau relații anterioare cu organizațiile islamiste – un lucru care probabil nu a fost niciodată dat publicității anterior.

Arderea steagului israelian i-a șocat pe germani, din cauza asocierii cu incendierea cărților din 1933, care a fost încurajată de guvernul național-socialist german la vremea respectivă. Videoclipul arderii steagului israelian a devenit viral, provocând o serie de comentarii ale politicienilor de frunte. Președintele german și social-democratul Frank-Walter Steinmeier a afirmat că în responsabilitatea Germaniei pentru istoria sa „nu există limite pentru cei care s-au născut mai târziu și nici excepții pentru imigranți”. El a adăugat: „Acest lucru nu este negociabil pentru toți cei care locuiesc în Germania și doresc să trăiască aici”. Jens Spahn, membru al partidului Uniunea Creștin-Democrată (CDU), care între timp a devenit ministru al sănătății din Germania, a remarcat că imigrația în masă din țările musulmane a dus la demonstrațiile din Germania. Stephan Harbarth, vicepreședintele facțiunii CDU/CSU din Bundestag (parlamentul german), a declarat: „Trebuie să confruntăm cu tărie antisemitismul migranților de origine arabă și a celor din țările africane”.

Studiul afirmă că este esențială contracararea răspândirii unui antisemitism extrem în rândul musulmanilor din Germania. Acest lucru va necesita o mai mare conștientizare a problemei în domeniul public. Acest efort ar trebui să includă profesori, asistenți sociali, poliția și angajații oficiului guvernamental pentru migrație și refugiați, precum și funcționarii relevanți din statele federale ale Germaniei.

Autorii remarcă, de asemenea, că modul în care islamiștii interpretează islamul este contrar elementelor de bază ale constituției germane privind suveranitatea cetățenilor, separarea statului de religie, libertatea de exprimare și egalitatea generală a tuturor cetățenilor. Datorită acestei situații serviciile de informații germane monitorizează activitățile organizațiilor islamiste.

Raportul enumeră o serie de expresii antisemite majore ale antisemitismului islamist, cum ar fi: „evreii controlează finanțele și economia”, „evreii operează cu ajutorul agenților și organizațiilor secrete” și „există o bătălie veșnică între musulmani și evrei”. Raportul numește de asemenea numeroase organizații musulmane extremiste active în Germania. Acestea includ Frăția Musulmană locală, Hamas, Hezbollah, Hizb Ut-Tahrir, ISIS, Milli Görus din Turcia și salafiștii.

Raportul concluzionează că mai mult de 100 de incidente antisemite provocate oficial de musulmani în 2017 sunt, cel mai probabil, doar vârful aisbergului.

La scurt timp după publicarea acestui raport a fost publicat un alt raport, de 178 de pagini, al Asociației Islamice Liberale, intitulat „Abilitare în loc de antisemitism”. Acesta a fost finanțat, printre altele, de către Biroul guvernamental german pentru migrație și refugiați. Raportul arată că mulți adolescenți musulmani își justifică antisemitismul cu argumentul că ei înșiși au cunoscut degradări și intoleranță, din cauza creșterii islamofobiei. Se conchide că membrii minorității musulmane caută un țap ispășitor într-o minoritate și mai mică, a evreilor.

Acest al doilea raport a fost aspru criticat. Alan Posener, corespondent politic la Die Welt, a scris că antisemitismul tinerilor musulmani este expresia prejudecăților antisemite preexistente, nu un răspuns la islamofobie. Politologul Hamed Abdel-Samad a negat, de asemenea, faptul că antisemitismul musulman ar fi rezultatul islamofobiei. Dacă ar fi așa, a scris el, lumea musulmană ar fi liberă de islamism și antisemitism, deoarece islamofobia nu există în aceste țări.

SURSA   Begin Sadat Center for Strategic Studies

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

2 comentarii

  1. .
    13 mai 2019

    Aber das ist fantastik!Oare n-o să se aresteze ei înșiși pentru deviaționism de la linia p.c a pcd?

  2. nicu
    13 mai 2019

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian