FUNDATIA IOAN BARBUS

La TVR, şi ştirile din sport sunt despre Ponta

Cu Antena 3 mai tot omul este lămurit… Felix, deja condamnat la puşcărie în primă instanţă, îşi plăteşte oamenii să înjure, să mintă, să zbiere, să ameninţe, să se tăvălească, iar ăia asta fac…nu e presă, e comunicare publică isterică şi destul rudimentar manipulatoare… au un public captiv, obidit şi înverşunat, care nu respinge nicio enormitate venită de la oamenii Varanului… se vorbeşte deja prea mult despre ce-au mai făcut şi mai dres anteniştii

Lucrurile sunt mai grave însă la TVR, unde se manipulează tot mai necenzurat pentru USL şi Ponta… telespectatorul jurnalului de ştiri de la TVR nu este prin definiţie suporter al lui Ponta sau al lui Băsescu, ci om care vrea să primească o informaţie mai sobră decât de la alte televiziuni de ştiri… cu alte cuvinte, în timp ce Antena 3 spală şi toceşte mereu aceleaşi creiere sau chiar mai puţine, o arată audienţele, Jurnalul TVR, face prozelistism pentru USL… TVR este deci mai eficientă decât televiziunea lui Felix în munca de lămurire a oamenilor că uselismul face bine în ţară

Aşa a fost şi la Telejurnalul de aseară. Din 30 cele de secunde ale ştirii despre Simona Halep, în vreo 20 apar poze cu pagina de facebook a lui Ponta: în poze cu sportiva şi urându-i fetei să facă bine şi să nu facă rău… Nu ştiu dacă cineva din TVR ar putea să explice ce legătură este între Halep şi Haplea de la guvern.

Întrebăm şi noi pe cine era în prejmă la citirea ştirii.

Deci, Mircea Radu, cum e? Mulţumit de situaţie? N-aveţi nimic de comentat? Sunteţi dispus să introduceţi orice ştire, oricât de manipulatoare şi partizană ar fi ea? La fel au făcut George Marinescu şi alţii, în alte vremuri, iar apoi au venit cu mea culpa, dar nu i-a ajutat să rămână în mintea oamenilor drept nişte oameni onorabili.

Dar despre ştirea în care TVR ia partea urmăritului penal Nicuşor Constantinescu, fără să ceară şi un punct de vedere al DNA (vezi aici https://www.youtube.com/watch?v=G8iPoUbkGAY), ce părere aveţi? Şi dincolo de demnitate, ceva responsabilitate avem că facem presă partizană pe bani publici? Hai, curaj cu un răspuns.

Ştirea cu Halep a văzut-o Ciprian Nicolae

https://www.putinaemotie.ro/

Dorelian Bellu

Dorelian Bellu

3 comentarii

  1. Divort
    20 ianuarie 2014

    Iar daca maine puterea va fi in mana ramelor, toate stirile tvr vor fi despre rame :)))) Nu v-ati obisnuit cu asta ?

  2. andu
    20 ianuarie 2014

    fiecare isi urmareste interesul…

  3. Geo
    20 ianuarie 2014

    Ferice de mine ca nu am televisor! Eu aleg singura cum si in ce fel sa imi spal creierul! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian