FUNDATIA IOAN BARBUS

Sisteme antirachetă Patriot pentru Ucraina! Interziceți Lukoil și Gazprom în România! Un nou protest în sprijinul Ucrainei la București

Asociația „21 Decembrie 1989”, în colaborare cu doamna profesoară Daria Kustanovych, alungată din orașul Harkiv de hoardele Kremlinului, organizează sâmbătă, 17 decembrie, începând cu ora 17, un nou protest autorizat împotriva agresiunii rusești ce se desfășoară la scară largă contra Ucrainei de aproape 10 luni. Manifestația va avea loc în Piața Universității din București, la borna „Kilometrul Zero al Democrației”, inclusiv în contextul în care se împlinesc 33 de ani de la Revoluția Română contra regimului comunist și se va intitula „Românii și ucrainenii, uniți în lupta pentru libertate. Sprijiniți Ucraina cu sisteme Patriot!”.

Rusia a intensificat genocidul împotriva poporului ucrainean prin recurgerea la resortul terorismului energetic. În urma atacurilor desfășurate de Rusia, în dimineața zilei de 16 decembrie, asupra infrastructurii energetice critice din Ucraina, numeroase regiuni au rămas fără electricitate, apă și căldură. Peste 60 de rachete au fost lansate de forțele rusești în cursul dimineții de vineri. Urmările sunt catastrofale:

Toate districtele Kievului se confruntă cu întreruperi de alimentare cu apă

Localnicii fac coadă pentru apă după ce aproximativ 80 la sută dintre locuitorii capitalei ucrainene au rămas fără alimentare cu apă, potrivit primarului, după un atac cu rachete rusești, în timp ce invazia Rusiei în Ucraina continuă, la Kiev, Ucraina, 31 octombrie 2022. REUTERS/ Gleb Garanich

-Transportul pe mai multe tronsoane de cale ferată a fost afectat. Printre Regiunile afectate sunt Harkiv și Kirovohrad. Transportul feroviar e afectat totodată în Donețk și Dnipropetrovsk

-Orașul Harkiv și regiunea Poltava au rămas complet fără electricitate. De asemenea, în Harkiv au fost raportate probleme cu liniile de comunicații.

Orașul Kremenchuk a rămas în totalitate fără electricitate și căldură

Regiunea Kirovograd a rămas fără electricitate

Două persoane au murit și alte cinci au fost rănite, inclusiv doi copii, după ce o rachetă rusească a lovit o clădire rezidențială din orașul Kryvyi Rih

-De asemenea, Moldelectrica a informat că sistemul electroenergetic al Republicii Moldova a înregistrat din nou perturbări, în urma atacurilor cu rachete ale Rusiei asupra Ucrainei

Vladimir Putin folosește iarna ca armă. În această situație extremă, reiterăm că lumea liberă trebuie să fie mai unită ca niciodată și să amplifice sprijinul militar acordat Ucrainei. Ucraina trebuie sprijinită militar până în momentul în care va obține victoria finală, ceea ce presupune recuperarea tuturor teritoriilor de la invadatori, referindu-ne în acest sens și la Crimeea.

Astfel, solicităm sprijinirea de urgență a Ucrainei cu sisteme antirachetă Patriot, care vor aduce un aport semnificativ în ceea ce privește protejarea infrastructurii critice și a populației civile ucrainene.

La acțiunea de sâmbătă ne vom reafirma sprijinul pentru parcursul euro-atlantic al Ucrainei. Vom continua să ne manifestăm solidaritatea cu poporul asuprit de hoardele Kremlinului și nu vom uita niciodată crimele comise în prezent de ruși împotriva ucrainenilor, dar nici pe cele comise de ruși de-a lungul istoriei contra popoarelor, inclusiv poporul român. Nu putem rămâne pasivi față de încălcările dreptului internațional și atrocitățile comise de hoardele Moscovei!

Noi vom solicita imperativ delimitarea totală, în plan diplomatic și economic, de Federația Rusă, inclusiv interzicerea activității Lukoil și Gazprom în România. Nu mai trebuie să sprijinim financiar statul terorist rus!

În contextul în care s-au împlinit 33 de ani de la Revoluția Anticomunistă din România, participanții la manifestație vor aprinde lumânări în memoria victimelor aparatului de represiune susținut de Moscova.

Veniți la cea de-a 33-a acțiune de solidaritate cu Ucraina organizată, începând cu 24 februarie 2022, de Asociația „21 Decembrie 1989” și partenerii săi!

Sâmbătă, 17 decembrie, români și ucraineni, vom fi solidari în capitala României pentru a susține pacea și independența Ucrainei!

Parteneri: Asociația Forumul Civic Românesc, Fundația Ioan Bărbuș, Asociația Foștilor Deținuți Politici, RePatriot.

Veniți alături de noi!

Imagini de la protestul de săptămâna trecută:

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Fundația Ioan Bărbuș

Fundația Ioan Bărbuș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian