FUNDATIA IOAN BARBUS

Sindromul Ponta, sau cum a ajuns Liviu Mihaiu politolog și om de știință

Liviu Mihaiu este neconvențional. Este rebel și se fac deja 3 decenii de când luptă împotriva sistemului Sistemului.

Din interior, că de acolo lupta e mai dulce. 

 

În 2013, Liviu Mihaiu îl decora pe Victor Ponta cu titlul de ”Tânără speranţă ecologistă”

Dar divaghez.

Am amintiri vagi legate de fenomenul Academia Cațavencu, cea din vremurile bune – anii ’90. Mai toate sunt legate de sentimentul de dezamăgire care a survenit ulterior.  Am urmărind traseul unora dintre ei (cele mai dezolante sunt, probabil, derapajele lui Mircea Toma). Dar am urmărit recent și câteva din aparițiile lui Liviu Mihaiu (Piticu’, cum era numit în redacția AC) la TVR, ca invitat sau ca gazdă, individul pare cineva care deși n-a citit în viața lui o carte cap-coadă, iar asta e vizibil de pe Lună. Încearcă să-și convingă privitorii că pe lângă el, Patapievici e mic copil, “băi, nene!”.

 

Apoi am avut curiozitatea să îi citesc CV-ul publicat pe site-ul TVR (https://tvr1.tvr.ro/prezentatori/liviu-mihaiu_5323.html). De acolo am aflat că ar fi “absolvent” al “Institutului de Ştiinţe Social Politice din Oslo”. Am căzut pe spate de admirație! Aveam, se pare, de a face cu un om de știință!

 

Am dat un Google, apoi am dat mai multe, am întrebat în jur, am mai întrebat puțin și am rămas nelămurit în privința a 3 probleme:

1. Institutul cu pricina pare să nu existe;

2. Mihaiu a petrecut câteva zile în Norvegia, la începutul anilor ’90, iar serile le-a petrecut în discoteci;

3. Pentru absolvirea cursurilor unui “institut” e nevoie de ceva mai mult decât de o săptămână de mahmureală. E nevoie de aproximativ un an de muncă susținută.

Dar au trecut mai bine de 20 de ani. Amintirile s-au estompat și câteva seri la disco s-au transformat, pe neașteptate,  pentru Liviu Mihaiu, într-un an de studiu și o diplomă.

Mai rămân două întrebări:

  1. Dle Liviu Mihaiu, de ce lipsește din CV-ul Dvs. prodigioasa și bănoasa activitate ca “Guvernator al Deltei Dunării”?
  2. Putem să vedem o dovadă a existenței “Institutului de Ştiinţe Social Politice din Oslo” și, eventual, o diplomă de absolvire?

Mulțumesc.

UPDATE
Prins cu minciunica, câteva zile mai târziu Liviu Mihaiu a vorbit cu angajatorii de la TVR, iar aceștia, pe furiș, i-au scos “absolvirea” institutului inexistent din CV-ul de pe site. Dintr-un motiv neelucidat, Mihaiu și-a scos din CV și activitatea la Academia Cațavencu:

 

 

 

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

„Sunt multe speranțe că chiar anul acesta, România se poate califica pentru Visa Waiver și ca să facă asta, cer oamenilor care mă ascultă astăzi ca ei sau prietenii lor, care se duc să aplice pentru o viză, să fie siguri că au toate documentele în orgine”,  spune domnul Adrian Zuckerman, ambasadorul american (2019-2021) numit …

aMBASADOR SUA LA BUCUREȘTI 2019 - 2021 administrația TRUMP - VISA WAIVER -
Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian