FUNDATIA IOAN BARBUS

Tentația „conservatorismului” rusesc în România, o maimuțăreală drăcească. Și despre exemplul polonez

Ascultați mai jos varianta audio a articolului. Varianta video e accesibilă la finalul textului.

Bronislaw Wildstein constată în cartea sa Revoltă și acceptare, dar și în alte rânduri, că asistăm la o dominație neomarxistă asupra culturii occidentale. Asta noi știm că nu e întâmplător, se întâmplă de cel puțin 100 de ani și acum suntem într-un moment în care lucrurile au devenit extrem de apăsătoare. Față de această realitate există tentiația, și vedem în jurul nostru multă lume rinocerizându-se, foști prieteni de-ai noștri, adoptănd niște poziții absolut monstruoase, de sprijin pentru Putin și pentru așa-zisul “conservatorism” de tip rusesc, propus de Ruski Mir.

Și despre asta e vorba în carte, dar nu numai în carte. Wildstein trebuie privit și în contextul general polonez, în cultura poloneză contemporană. Sigur că el are o imagine de lider, aș spune chiar că e cel mai important autor polonez contemporan, dar vine dintr-o lume în care lucrurille astea sunt foarte clare, nu există ezitări. În ceastă lume nu stă nimeni să se întrebe, poate nu e Putin de vină, poate a fost provocat de către NATO sau de occidentali, sau poate că nici ucrainenii nu sunt chiar așa ușă de biserică, poate că și ei sunt corupți, poate că Zelenski în trecut a fost dansator – chestii din astea nu există, asemenea interogații nu auzim în zona de intelectuali din care face parte Wildstein.

În spațiul de limbă română, zona de așa-zis „conservatorism” care înclină spre Putin și o scaldă, nu se înțelege foarte clar dacă Putin e criminal sau nu e, are tendința de a se legitima prin polonezi. Fac ce fac și se raportează la polonezi, asta e un fel de frunză de viță cu care se prezintă în lume ca să fie acceptați. Îl vezi pe George Simion la Varșovia făcându-și contacte, vezi intelectuali cerând și încercând să obțină contacte în Polonia, apoi vezi prin articole, prin luări de poziție, ei citează Polonia în sens pozitiv, într-un fel apropiindu-se ca să treacă și în lumea accceptabilă și frecventabilă. Nu e așa, asta e o opoziție fundamentală, radical.
În niciun caz nu sunt compatibile cele două poziții. Polonezii practică un conservatorism care nu este compatibil cu această maimuțăreală, până la urmă sinistră și drăcească, pentru că vedem ce distrugere produce în Ucraina. Aici aș vrea să spulber orice fel de confuzie posibilă. 

Această confuzie mai provine și din altă sursă, de data asta de Stânga vreau să vorbesc.

Falsurile stângii despre conservatorismul polonez

De-a lungul ultimilor ani, o mulțime de autori au scris în limba română tot felul de prostii despre Polonia, despre conservatorii polonezi, despre “regimul ultraconservator, ultracatolic”, chiar unii au folosit și termenul fascist, că nu e prea departe, ca să descrie noua situație din 2015, după victoria în alegeri a Partidului Lege și Dreptate. În mod constant și obsesiv au încercat să îl lege de Putin, să spună că asta e deoarece acești indivizi apără dreptul la viață din momentul concepției, apără familia tradițională și – mă rog, asta e în programul Partidului Lege și Dreptate, partidul se conduce după aceste principii – asta înseamnă că seamănă cu Putin, pentru că și Putin, mințind, zice că susține chestiile astea. 

Asta e o contribuție la confuzie. Pe de o parte, stânga încearcă să îi picteze pe conservatorii polonezi ca apropiați de Putin, iar pe de altă parte, așa-zisa “dreaptă” încearcă să se legitimeze prin apropierea de polonezi. Nici una nici alta nu sunt acceptabile, dar nici nu putem spunem că nu avem alternativă. Faptul că avem în față exemplul polonez ne arată că se poate să fii normal, se poate să nu cazi nici într-o extremă, nici în cealaltă, nici din gard în gard, pentru că există această cale care e practic acceptată de orice om normal.

Chiar și în țările în care nu există un astfel de partid și situația politică e mult mai precară, dacă ai face un sondaj în profunzime, ai găsi mare sprijin popular pentru aceste lucrui. Din experiență sunt absolut normale, nu e niciun fel de revoluție. Bărbatul e bărbat și femeia e femeie, iar familia e formată dintr-un bărbat și o femeie și copiii lor. Ăsta e un adevăr pe care nici nu mai trebuie să-l formulăm, face parte din realitate și manualul de anatomie de clasa a șaptea. Există tot felul de atacuri, dar până la urmă normalitatea are adepți, chiar și unde ei nu sunt atât de vizibili.

Rolul intelectualului e să slujească comunitatea

Cred că asta trebui să reținem din cartea lui Wildstein și în general din tot exemplul de cum funcționează în lumea poloneză relația dintre intelectuali și politic. În spatele actualei guvernări poloneze stă foarte, foarte multă gândire, foarte multă dezbatere la nivel cultural, sunt o mulțime de oameni care nu sunt în funcții și care nu fac politică direct, nu fac parte nici măcar din partid, dar ei există și există o efervescență de discuții între ei, de opțiuni și curente diferite, există și polemici. De acolo rezultă, în politică, lucrurile concrete care se întâmplă. 

De aici rezultă, de exemplu, că nu are rost să ne plângem că nu merge lumea la vot. Lumea o să meargă la vot dacă o să aibă ce vota. Dar ca să aibă ce vota, e nevoie ca undeva aceste idei să fie discutate și niște oameni care au citit mult și care au învățat, să formuleze pentru publicul larg anumite idei. Despre rolul intelectualului, Wildstein a scris și în cartea lui.

Puteți citi: Ca să avem ce alege. O platformă de principii conservatoare

Rolul intelectualului nu e acela de a inventa, de a veni cu o chestie cu totul și cu totul nouă, indiferent cât de aberantă, numai să fie nouă. Rolul intelectualului e să slujească comunitatea, pentru că oamenii obișnuiți recunsc când cineva vine cu un steag și îl ridică, dar nu poți să le ceri unor oameni obișnuiți să formuleze foarte clar anumite lucruri, așa cum poate să facă un intelectual cu erudiția și pregătirea lui. Ultimii care ar trebui să se plângă în țara asta că nu e bine sunt intelectualii. La noi asta lipsește în primul rând, apoi clasa politică o să aibă de unde să scoată idei și exprimări. Ele nu există în lumea intelectuală, vedeți ce nivel e în media. Atunci când în media o să existe dezbatere, o sa existe profunzime, seriozitate, pregătire, claritate morală, atunci putem să avem așteptări și de la clasa politică și putem să muștruluim electoratul că nu a votat. 

Ce mai e de învățat de la exemplul polonez este atitudinea de respect față de popor, față de oamenii simpli și de electorat. Atitudinea de dispreț față de electorat și elitismul, pretențiile și mofturile de elite intelectuale nu ajută la nimic, nu fac decât să adâncească situația de criză. Polonezii sunt conștienți de faptul că nu se poate decât să lucrezi pentru o acțiune unitară a societății, fiecare în societate își are locul lui și nu poți să îi ceri să joace alt rol decât ală în care este.

Asta s-a întărit din experiența poloneză de-a lungul luptelor împotriva comunismului. Dacă ne amintim că în 1968 a fost o mare revoltă studențească, academică, din mediul universitar, deci mai degrabă la nivel de intelectuali. Care nu a fost atunci sprijinită de muncitori, a rămas între zidurile universităților și până la urmă a fost reprimată. A urmat acea campanie antisemită a guvernului comunist, lucrurile n-au dus la niciun fel de schimbare în bine. Mai târziu, a fost în 1970, revolta muncitorilor, mai ales de pe coasta de nord de la Gdansk, Gdynial, Sopot, cele trei mari orașe porturi și șantiere navele. Acea revoltă a fost înăbușită în sânge. Generalul Jaruzselski a fost atunci protagonistul unei reprimări brutale și sângeroase. Masacru, așa a rămas în istorie, Masacrul de pe țărm din decembrie 1970. Această revoltă n-a fost sprijinită de intelectuali, care erau oarecum decepționați că ei, la rândul lor, în 1968, nu fuseseră secondați de muncitori. Asta a dus ca în 1976, un grup de inetelecuali polonezi patrioți, zona conservatoare de astăzi, pentru că îi regăsim în apropierea guvernării actuale, acești polonezi s-au gândit că trebuie să rezolvăm cumva situația asta de ruptură dintre intelectuali și popor. Ruptură care a rezultat din traume istorice, pentru că nu a fost așa, nici la noi nu a fost așa dintotdeauna. Astea sunt lucruri care sunt rezultatele comunismului și ale distrugerii fizice a elitelor dinainte. 

Acești oameni, în 1976, au fondat KOR, Comitetul pentru Apărarea Muncitorilor. S-au gândit la necesitatea de a funziona forțele dintre intelectuali și muncitori, și s-a ivit această ocazie când au avut loc niște greve la uzinele Ursus, greve care au fost urmate, din nou, de reprimare brutală. Muncitori care au fost arestați, maltratați și tratați extrem de violent, și atunci, acest Comitet pentru Apărarea Muncitorilor a oferit sprijin familiilor acestor muncitori. Sprijin și în sensul de avocați, pentru că urmau procese, iar ei s-au oferit să îi apere. Au făcut să se afle în Occident de situația lor, au declanșat proteste la nivel internațional și chiar au reușit să îi ajute.

În felul acesta s-a refăcut țesătura care fusese ruptă de război, de nemți, de ruși, de comunism și de dispariția fizică a unor pături de lideri din țară. S-a refăcut această țesătură și de asta am putut să avem în 1980 Solidaritatea, în care au fost implicați și oameni care s-au gândit la strategie, care se pricepeau și care aveau curaj, dar mai ales aveau competență. Pe de altă parte, s-au implicat și foarte mulți oameni de bună credintă în care puteai să ai încredere, dar cărora nu le puteai să le ceri să formuleze doctrine.

Asta e formula de succes, în care intelectualii slujesc propriei societăți și oamenii mai simpli, oamenii obișnuiți, care n-au aceste preocupări și competențe, au încredere și urmează acest stindard dacă recunosc în el aspirațiilor lor. 

Dacă intelectualii vin cu tot felul de aberații, dacă steagul pe care îl ridică este curcubeul și ceea ce susțin ei e că nu există bărbat și femeie și că toți trebuie să experimentăm toate stările intermediare, atunci publicul n-o să-i urmeze. Iar intelectualii se vor plânge mereu că ei n-au fost înțeleși, că epoca asta nu-i merită și societatea românească este mult prea primitivă ca să îi înțeleagă și continuăm să ne învârtim în acest cerc vicios. 

Războiul e o circumstanță în care am putea să evităm bluclele astea care ne fac să pierdem timpul. Acum, foarte multă lume din zona care critica Polonia, o arăta cu degetul, o apropiau de Rusia și o asemuiau cu Putin, au fost nevoiți să recunoască faptul că nu e așa.

E important să cunoaștem acest exemplu și să îl urmăm în România.

Anca Cernea

Anca Cernea

De profesie medic, Anca Cernea este preşedintele Fundaţiei Ioan Bărbuş, fiica fostului lider si senator naţional-ţărănist. Anca Cernea a fost vicepreşedinte al Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc şi al Organizaţiei de Tineret a PNŢCD la începutul anilor '90. În timpul guvernării CDR, Anca Cernea a fost director al Direcţiei Relaţii Internationale în cadrul Departamentului pentru Administraţie Publică Locală al Guvernului României.

Comentarii

  1. StefanSpune:

    Răspunde
    ianuarie 9, 2023

    Eu nu vad asemanare intre conservatorismul polonez, apropiat conservatorismului autentic occidental, mai ales cel american, si parodia de conservatorism putinist, care este un neo-stalinism impaiat in neotzarism pravoslavnic, iobagist, imperialist si parazitar.
    Liderul AUR trebuie alungat cu batul de la Varsovia si trimis la sursa la Moscova, de unde se adapa ideologic si financiar.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian