FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Britania ca Titanicul. Azi, imbecilul care într-o bună zi va deveni rege

Prinţul Charles, urmaş la tronul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a ţinut un discurs deosebit la Oxford. Reacţia publicului necioplit:

Un oarecare, semnat Me, Here, England: „Probabil că de vină sînt medicamentele pentru infecţia din piept.”

Robert din Leicestershire: „Aboliţi familia regală înainte ca ideile lor să o ia razna de tot.”

Margaret Adams: „Omul ăsta e real? Va rog, lăsaţi-l să trăiască în lumea de zi cu zi.”

Gordon Bennet, din Bristol: „Soră, repede, iar s-a dat jos din pat.”

Billy H., din Cardiff: „Un adult ţinut în puf şi înconjurat toată viaţa de sicofanţi care nu îndrăznesc să îl contrazică + prea mulţi bani + prea mult timp liber = un sac pompos umflat cu pompa, cu totul desprins de lumea reală şi absolut convins că doar el ştie să îndrepte relele din lume.”

Prinţul Charles s-a produs în faţa congregaţiei selecte a Centrului de Studii Islamice din Oxford, cu un discurs care a sintetizat elocvent cele două curente majore care învolburează gindirea oricărui (viitor) monarh progresist: islamul şi ecologismul. Pe scurt: vreţi să salvaţi mediul înconjurător? Urmaţi calea islamică.

Mai pe larg. Divorţul dintre om şi natură nu este cauzat doar de industrializare, avans tehnologic şi perseverenţa constantă orientată spre creştere economică, ci şi de atitudinea noastră faţă de natură, orientată împotriva „tradiţiilor sacre”. Dintre aceste tradiţii, cea mai sacră şi plină de învăţăminte exemplare este tradiţia islamică. După un studiu îndelung şi atent, prinţul Charles s-a convins de faptul că „nu există linii de demarcaţie între Om şi Natură, iar noi trebuie să cultivăm o existenţă în cadrul limitelor şi mijloacelor oferite de Natură.” Această epifanie s-a relevat pregnant „din ceea ce am aflat din Coran, [în care] lumea naturală este descrisă în nenumărate rînduri drept lucrarea unei puteri unitare şi benevolente.”

„[Coranul] oferă o viziune complet integrată a universului, unde religia şi ştiinţa, mintea şi materia fac parte dintr-o singură totalitate vie şi conştientă.”

„Numeroase din sistemele vitale ale Naturii sînt în prezent în mare dificultate, sub presiunea industrializării globale.

„Cum se vor descurca pe viitor aceste sisteme, cînd milioane suplimentare de oameni vor atinge nivele occidentale de consum, este un lucru răscolitor de contemplat.”

„Această abordare este contrară învăţăturilor fiecărei tradiţii sacre din lume, inclusiv a islamului.”

„Adevărul inconvenient este că noi existam pe această lume împreună cu restul creaţiei – datorită unui bun motiv, anume că nu putem supravieţui pe cont propriu, fără echilibrul fragil al vieţii din jurul nostru.”

„Islamul ne-a învăţat mereu acest lucru, iar a ignora această lecţie înseamnă să renunţăm la contractul nostru cu Creaţia.”

Aici, cineva i-ar putea aminti prinţului că există şi un contract vechi al monarhului britanic cu supuşii săi: acela de a-şi asuma rolul de „apărător al Credinţei”. Tehnic însă, prinţul Charles se achită cu succes de această îndatorire: faptul că în ziua de azi vîntul bate dinspre deşert nu face decît să schimbe puţin orientarea credinţei.

Iar dacă prinţului i s-ar aduce aminte că înaintaşii săi nu s-au gîndit vreodată să îmbălsămeze Anglia în Evul Mediu – cînd echilibrul dintre natură şi colibe, sărăcie, boli funcţiona ireproşabil – probabil că răspunsul său ar fi: sînt un nostalgic după gloria sustenabilă a trecutului, deci apăr şi Tradiţia.

‘Follow the Islamic way to save the world,’ Prince Charles urges environmentalists

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

33 Comments

  1. Imperialistu'
    9 June 2010

    Charles nu a citit Hanul zburator de G.K. Chesterton? Probabil era prea ocupat cu Koranul, „singurul” care vorbeste despre legatura dintre divin si natura. Dar de Biblie o fi auzit?

    Publicat in 1914, romanul Hanul zburator este plasat in Anglia, intr-un viitor incert, unde a triumfat o forma de islamism „progresiv”, ce domina viata politica si sociala a tarii. In consecinta, vanzarea alcoolului este interzisa. Intriga este centrata pe aventurile lui Humphrey Pump si ale capitanului Patrick Dalroy, care cutreiera tara cu o caruta incarcata cu alcool, in incercarea de a insela legile, scapand de masurile politiei.
    O satira amuzanta, in care Chesterton critica violent prohibitia, vegetarianismul, teozofia si alte forme opresive ale modernitatii. Un roman plin de personaje fantastice, rasturnari de situatie si aventuri nemaipomenite.

    Stia Chesterton ce stia.

  2. Manjusri
    9 June 2010

    Halucinante afirmatiile printului Charles… Prin tampeniile afirmate, printul Charles se poate lua de mana cu actualul arhiepiscop de Canterbury, dr. Rowan Williams, alt „apostol” al Islamului.
    Printul Charles va deveni la un moment dat „aparator al credintei” si „Guvernator Suprem al Bisericii Angliei”. Ma intreb ce intelege, daca intelege ceva, din aceste titluri pe care le va purta in momentul in care va deveni rege.

  3. Lol
    9 June 2010

    @Imperialistu’- in engleza ar fi The Flying Inn nu? Daca da, atunci poate fi gasita gratis pe Wikisource(in engleza)fiind considerata public domain.

    Imi cer anticipat scuze si va rog sa stergeti postarea in caz am incalcat vre-o regula, se considera ca fac reclama etc.

  4. Imperialistu'
    9 June 2010

    Da, aceea e cartea. Foarte simpatica; daca nu ai citit-o inca, ti-o recomand. ????

  5. costin
    9 June 2010

    mie asta mi-a placut:

    Prince Charles is right. Britain shiould become more like Iraq and Afghanistan, Morrocco, Yemen and the Sudan. The environment is a real priority in those countries.

    Britania ca Titanicul. Nici nu stiu cum se putea spune mai bine. Dar stii? Comic e cum dupa acest gen de declaratii halucinante nu schimba, de cele mai multe ori, modul in care sint percepute perosanele publice, iar miine o sa mai vedem la TV inca un reportaj admirativ si reverentios despre cravatele si ciinii Printului Charles.

  6. Imperialistu'
    9 June 2010

    Oare Charles stie ca islamul nu suporta cainii?

  7. euNuke
    9 June 2010

    Încă un eunuc îşi iţeşte la orizont căpăţîna înfăşurată-n prosop, nu mai au răbdare slugile umile ale Islamului, vor acum, imediat, puterea deplină asupra naţiunilor europene dezmembrate de TUE.

    Cea mai mare greşală de politică externă a Americii a fost să se încreadă in aliaţii lor britanici din ultimii 14 ani, aceşti laburişti duplicitari, onctuoşi trădători ai Europei, jucători la 2 şi 3 capete deodată, perfizi slujitori ai intereselor arăbeşti şi ruseşti, mincinoşi teribili şi aburitori abjecţi.

    Discursul acesta dă in sfîşit arama pe faţa viermelui imperial, ilustrînd gravitatea fenomenului de supunere absconsă faţă de Islam pe care au practicat-o elitele britanice de 20 de ani încoa. Iată nivelul la care s-a ajuns in penetrarea structurilor statale ale UK, la vîrful cel moţat, la plodul acelei ramolite regine somată de jihadişti recent să se convertească la religia proto-ecologistului MachoMad.

    UK este deja un stat captiv oligarhiei califatice islamice, un stat corupt şi dezarmat de un guvern aflat nu in slujba cetăţenilor britanici ci a unui obscur grup de interese islamiste, un guvern anti-constituţional ce blochează accesul unui lider de partid parlamentar european pe teritoriul Angliei încălcînd astfel un drept esenţial al Uniunii şi demonstrînd astfel ruptura sa faţă de valorile ş-aşa precare ale Uniunii, un guvern cu propensiune totalitară ce tolerează, ba chiar încurajează, proliferarea organizaţiilor islamo-fasciste, un guvern cu o pronunţată politică antisemită ce permite expresia urii rasiale şi a duşmăniei faţă de Israel in piaţa publică a metropolei, un guvern format dintr-o clică de personaje abjecte precum cîrpa caghebistă Kate Ashton care, propulsată fiind de partidul ei muncitoresc-islamic, in funcţia de ministru de externe al UE, se duce in vizită in Gaza, la întilnire cu moderaţii satrapi terorişti ai fîşiei fără să fi fost vreodată mandatată de cetăţenii Europei libere să ducă negocieri cu organizaţii paramilitare islamiste precum hamas, un guvern care răstoarnă abuziv hotărîrile comunităţilor locale obligîndu-le să accepte implantarea moscheilor in orăşelele medievale ale Angliei [a se vedea cazul Dudley], un guvern care-şi vinde cele mai valoroase active pentru a face rost de fonduri destinate dezvoltării economiilor statelor sărace precum Arabia Saudită. Un stat şi un guvern ce au acceptat să inducă treptat starea de dhimitudine populaţiei britanice, să pună la dispoziţia stăpinilor musulmani teritorii pentru amplasarea organizaţiilor islamice, a moscheilor şi aşa-ziselor centre culturale, să modifice legile uk in favoarea islamizării şi in direcţia segregării sociale prin instituirea forţată a unei minorităţi privilegiate, un guvern ce a reuşit să oblige populaţia activă majoritar creştină să plătească implicit taxa rituală jizjia prin intermediul deturnării fondurilor sociale din sistemul welfare şi orientării către şomerii cu famelii numeroase şi spre belferii papugii şi scandalagii, un guvern şi un partid gata să sprijine politicile stăpînilor islamici, să răspundă la chemările acestora şi să atragă in plasa Islamului duşmanii acestuia. Iar acest mare duşman al Islamului este America, ultima mare ţară liberă, condusă insă de un guvern plin de naivi şi imbecili ce nu au simţit nicio clipă că sînt împinşi in capcană chiar de către aliaţii, partenerii, prietenii şi fraţii lor englezi. De aproape 10 ani lumea civilizată este sub atacul Islamului, iar in acest timp cretinii ce s-au perindat pe la conduerea US şi UE ne-au asigurat in continuu că Occidentul nu este in război cu Islamul, iar cine crede altceva este rasist şi retrograd, iar ca răspuns la bombele islamului ni s-a vîrît in ochi aşa-zisa vînătoare de talibani, de parcă aceştia ar fi fost singura organizaţie jihadistă din lăuntrul islamului. Întreaga strategie americană din Irak şi Afganistan a fost viciată de rolul perfid al eunucilor britanici, iar urmarea este că in acest moment imaginea Americii este deteriorată, că aproape toată massmedia internaţională susţine in mod aberant că in aceste ţări se luptă pentru menţinerea democraţiei deşi sultanul Karzai este liderul unei alianţe politice totalitarist-teocratice cu 2 feţe şi 2 nume, unul pentru Occident, anume Alianţa Nordului, şi altul pentru localnici, respectiv Frontul Salvării Islamice. Un oximoron bine-cunoscut nouă, romanilor. Trupele NATO sînt campate in deşertul islamic nu pentru a instaura democraţia şi nici pentru anihilarea reţelei de terorişti talibani, ci pentru că liderii Apusului au subestimat capacitatea islamului de a construi strategii de durată, extrem de viclene, elaborate cu minuţie, menite să slăbească treptat forţele vitale, de reacţie ale entităţii ce urmează a fi prădate, şi, ca atare au căzut in plasa întinsă cu largheţe de liderii islamului ce au mimat brusc moderaţia şi amiciţia faţă de US după masacrul din 2001. Pînă şi un călău ca Gaddafi a reuşit să-l păcălească pe nătîngul Bush şi pe eunucii europeni, precum ibecilul berlusconi, storcînd lacrimi de crocodil după fiecare atentat şi obţinînd o nouă atenuare sau ridicare parţială a embargoului impus in trecut Libiei teroriste.

    După ce va scăpa de şarpele Obama, prima grijă a Americii va fi să-şi cureţe ograda de prietenii veninoşi din UK, să înlăture toate peţitoarele islamului ce s-au aciuat in structurile UE şi in partidele socialiste europene, să scormonească cu mare atenţie in cercul de amici progresişti unde zac cei mai răi duşmani ai săi.

  8. O fi Principele „Jug-Lugs” un convertit la Islam?

    http://www.danielpipes.org/blo…..t-to-islam

  9. costin
    9 June 2010

    Blaehungsbeschwerden, si eu care credeam ca declaratia de mai sus este doar un delir de moment. Am citit articolul la care trimiti (stim si noi situl lui Daniel Pipes, mai urmaresc din cind in cind sectia in romana) si se pare ca printisorul delireaza de vreo 10 ani. Or face parte din cea mai rudimentara specie de dhimmi si de idiot util, sau face parte din avangarda, si chiar s-a convertit, ceea ce ar fi si mai jenant. Charles face totusi parte din elitele care au umplut UK cu imigranti islamisti in ultimele decenii, situatie ce a dus la atentatele 7/7, e „virful cel moţat”, cum zice eunuke, reprezentant al unei elite progresiste care se dispretuieste pe sine, cultura si tara.

  10. costin
    9 June 2010

    Audienta printului:

  11. Imperialistu'
    9 June 2010

    Incantatoare.

  12. panseluta
    9 June 2010

    OT:
    Pentru voi, dragilor, imnul libertatii absolute:

    http://www.youtube.com/watch?v…..re=related

  13. panseluta
    9 June 2010

    Textul:

    Io, un giorno crescerò
    e nel cielo della vita volerò;
    ma un bimbo che ne sa
    sempre azzurra non può essere l’età…
    Una notte di settembre mi svegliai,
    il vento sulla pelle;
    sul mio corpo il chiarore delle stelle,
    chissà dov’era casa mia,
    e quel bambino che giocava in un cortile…

    CORO:
    Io, vagabondo che son io,
    vagabondo che non sono altro,
    soldi in tasca non ne ho,
    ma lassù mi è rimasto Dio…

    Sì, la strada è ancora là,
    un deserto mi sembrava la città:
    ma un bimbo che ne sa,
    sempre azzurra non può essere l’età…
    Una notte di settembre, me ne andai:
    il fuoco di un camino
    non è caldo come il sole del mattino;
    chissà dov’era casa mia,
    e quel bambino che giocava in un cortile…

    CORO

  14. panseluta
    9 June 2010

    Francesco,

    Pentru tine, in special, ca stii italiana:

    Ungaretti — Agonia:

    Morire come le allodole assetate
    sul miraggio

    O come la quaglia
    passato il mare
    nei primi cespugli
    perche di volare
    non ha piu voglia

    Ma non vivere di lamento
    come un cardellino accecato

  15. Francesco
    9 June 2010

    Le voi traduce mai tarziu.

  16. costin
    9 June 2010

    Am postat linkul de pe daily mail pe digg.com si a devenit popular. Are 116 diggs, ceea ce e destul de mult, si 188 de comentarii.

    Cel mai popular comentariu, cu 70 de thumbs up, este acesta:

    The man spreads a message of tolerance and gets slaughtered for it. I can’t help but wonder if the reaction would have been the same, or if indeed there would have been any reaction, had he not specifically mentioned Islam?

    As far as I’m concerned, religion is a non issue. I don’t care what religion anyone follows, I only care about their actions.

    Prince Charles does a lot of good work for charities and the environment, even though he is a class A goof. That’s all that matters.

    If anything, he is far from idle. Spoiled and rich, yes – but he does a lot of work too.

    E o cloaca de dhimmi si de progresisti multiculturalisti orwellieni acolo. Aruncati un ochi pe comentarii, te doare capul…

  17. euNuke
    9 June 2010

    Obama şi Cameron au hotărît că e momentul să sprijine sistemul welfare şi afacerile din Gaza, fără să pună vreo condiţie hamasiştilor, şi fără a detalia asupra finalităţii unei astfel de acţiuni nenecesare şi ostentativ antiisraeliene. Probabil barack se simţea depăşit in competiţia cu iranul pe frăţiile musulmane împrăştiate prin tot turborientul, iar acum, prin găselniţa umanitaristă, vrea să le tragă mişcarea pacifistă de sub preş ayatolahilor şi plusează disperat la masa negocierilor şi cadourilor pentru criminalii umanitari vedetizaţi recent prin campaniile unei presei occidentale lobotomizate şi emasculate in corpore. Bătaie pe terorişti, in direct, din marile studiouri. Cine ar fi crezut că America o să concureze Iranul la subvenţionarea organizaţiilor islamiste, paramilitare, teocratice sau pretins politice?

    http://www.spectator.co.uk/mel…..tand.thtml

  18. Imperialistu'
    9 June 2010

    De parca nu a mai facut-o… Sa ne aducem aminte de sprijinul acordat miscarilor de eliberare din tarile lumii a treia si de politica din primele decenii de ONU. Mie sa imi spui cand NU a facut-o. Asa se intampla cand liberalii iti conduc politica externa – iti ajuti inamicii.

  19. vlad
    9 June 2010

    Obama’s Aid to Islam Terrorists Muslim Hamaas

  20. euNuke
    9 June 2010

    Imperialistu’, de data asta e cu totul altceva, vorbim de un ajutor bănesc către o organizaţie teroristă islamistă, vîrf de lance aruncat de teocraţia iraniană in coasta Israelului. Din cîte cunosc, pînă in prezent niciun guvern US nu a ajutat direct şi oficial vreo grupare paramilitară islamistă, deopotrivă subversivă, anarhică şi fascizată, aflată in conflict atît cu fragilele autorităţi locale, cît şi cu Israelul, acest gest reprezintă o schimbare de proporţii in politica externă a Americii.

  21. dr pepper
    9 June 2010

    eunuke,

    reprezintă o schimbare de proporţii in politica

    – pai nu schimbare s’a votat?
    dar asta e ceva ce ma doare si mai tare:

    Effort to Block EPA Fails, Revealing Murky Path for Carbon Bill

    eu sunt tare curios cum or sa priveasca aia 95% dintre aamericani carora nu li se vor mari taxele – noile facturi ce vor sa vina.
    eu stau si ma intreb daca oamenii astia realizeaza ce lovitura puternica vor da unei economii slabite sau o fac din rea vointa si vor sa distruga tot.

  22. euNuke
    9 June 2010

    doctore, încep să cred că-i rea-voinţă şi premeditare. şi nici nobelu ăla nu a fost întîmplător, ci o încurajare pregătită din timp din partea fraţilor avansaţi din europa socialistă ajunsă in ultimul stadiu al cangrenei ideologice, o zbatere festivistă a morbului de focar menită să consolideze germenul cel mai activ al metastazei americane, hobama, apatridul.

  23. dr pepper
    9 June 2010

    400 de milioane?!?
    pai acu’ vreo saptamana era unu’ la tv care zicea ca in istoria statelor unite n’a mai fost asa un presedinte care sa il doara deficitu’.
    ia sa vedem situatiunea.
    coreele sunt pe picior de razboi dupa ce nordul a scufundat cu o torpila o nava sudului din senin.
    rusia isi extinde influenta.
    venezuela se inarmeaza pana’n dinti.
    china vrea sa atace dolarul.
    europa e terminata din toate punctele de vedere financiar, politic, economic.
    iaranul are material de doua nuci.
    submarinele atomice israeliene se plimba preventiv pe langa coastele iraniene, in caz de vreo lovitura atomica.
    afghanistanul este l pamant.
    pakistanul se afla pe un butoi de pulbere.
    iraq-ul o duce mai binisor, dar nu peste mult timp va ramane la cheremul fanaticilor.
    turcii se aliaza cu iranienii, iranienii cu rusii, rusii cu venezuelenii, venezuelenii cu chinezii, chinezii cu darfur, darfur cu syria, syria conduce libanul, libanul adaposteste teroristi si da o mana de ajutor palestinienilor.
    coreea de nord o bag tot la china cu taiwan hong kong si tibet cu tot.
    americanii au incetat sa isi mai plateasca casele si cartile de credit ( nu mai au bani si luna asta a fost decretat maximul istoric atins de foreclosure), a aparut prima victima a minunatului plan de sanatate ( o companie de asigurari din virginia – parca- a dat deja faliment din cauza ca s’au bulucit clientii la reparat, care nu avusesera niciodata as. si acum compania a fost obligata sa ii asigure) – deci mai mult somaj, AT&T a pus pe liber 2,000 de oameni, procter & gamble vreo 1000, hershey vreo 800, HP vreo 400 dar somajul a scazut din cauza a 411,000 angajati la stat temporar sa lucreze la recensamant.
    economia cade, golful mexic e plin de ulei si firmele stau cu depozitele pline de tabureti speciali pentru a opri mareea neagra, cartelurile drogurilor din mexic fac incursiuni in adancimea teritoriului us si ucid cetateni americani, california boicoteaza arizona, arizona vrea sa taie curentul californiei, illinois boicoteaza arizona, NY boicoteaza arizona ceea ce duce la o lupta interna, scumpirile stau sa vina, inflatia asijderea, deficitul creste, americanu’ saraceste pe zi ce trece, epa vrea sa falimenteze insutria de carbune si sa aduca galonul la paritate cu litru european, firmele mici si mijlocii se zbat pe ultima suta de metri a falimentului, taxele cresc pe nesimtite, chinezii iau fata lunii si a nasa care e ingrijorata mai nou de calota polara, atentatele curg si omu’ semneaza un cec de 400 milioane pentru o organizatie terorista.
    din mila.
    si din bani cui?
    e din ce in ce mai bine….

  24. euNuke
    9 June 2010

    propagandist hamas, eunuc rezident in Paşalîcul Angliei, Richard Howitt, aici vărsîndu-şi talentul in slujba islamului in forma sa fascizată din Gaza:
    http://www.guardian.co.uk/comm…..s-eu-hamas
    a se observa data acelui editorial
    precum şi momentul acestui raport ce divulgă planurile mai vechi ale progresiştilor pro-islam din europarlament:
    http://www.socialistgroup.mobi…..038;mobi=1
    aceşti viermi insistă să dicteze politica externă a Uniunii eurpene şi tot mai Islamizate:
    http://news.yahoo.com/s/afp/20…..flotillaeu

    incă o dată socialiştii probează alianţa lor tot mai puţin secretă cu grupuri islamice din afara Europei. din păcate Tratatul UE nu stipulează nimic despre posibiltatea judecării pentru trădare a europarlamentarilor ce conspiră impotriva ordinii statale europene, precum şi împotriva suveranităţii statelor ce au semnat Tratatul.

  25. euNuke
    9 June 2010

    LFPME, o organizaţie fascistă britanică ce funcţionează ca paravan şi pîrghie politică pentru grupurile antisemite şi antiisraeliane ce au acaparat Partidul Laburist, de guvernămînt in ultimii 14 ani. Pretinia cu fraţii islamici este la vedere, nu mai există nicio jenă in afirmarea politicilor antieuropene, iar intenţiile de rupere a relaţiilor diplomatice şi comerciale cu statul israelian precum şi tentativa de a atrage UE in demenţa fascistoidă sînd clare ca lumina zilei.

    Damful fetid al alianţelor islamo-fascisto-socialiste din uk relevă germenii unui regim totalitar ce prinde rădăcini tot mai puternice intr-o democraţie străveche demontată piesă cu piesă de lungile guvernări strungăreşti ale laburiştilor, iar spiritul imperialist britanic pare convertit intr-o monstruoasă dihanie ce-şi trage seva din vechile colonii arabe. Vanitatea nemăsurată a eunucilor britanici va furniza viitorul satrap-călău al Europei, următorul hitler va răsări de pe plaiurile fleşcăite şi închinate semilunei ale Angliei.

  26. euNuke
    9 June 2010

    LFPME
    http://www.labourfriendsofpale…..age_id=152

  27. euNuke
    9 June 2010

    previzibil ţopăitul tovarăşei Ashton pe baricadele Gazei.
    http://www.hotnews.ro/stiri-in…..a-gaza.htm

    nu se mai poartă gazatul neamurilor neconvenabile, ci gazeificarea, adică transformarea lor in conglomerate amorfe şi ulterior in formaţiuni eterice, prin lucrături continue pe rănile deschise ale frontierelor cu fumigene antinaţionale.

  28. costin
    9 June 2010

    eunuke, uite primul comentariu:

    Interesul israelului e in principal sa nu permita transportul de marteriale de constructii,hrana sau medicamente in speranta momentan desarta ca oamenii astfel morti de foame, ii vor rasturna pe islamisti.

    metoda cruda, inumana, nedemocratica (nu am simpatie pentru hamas dar totusi au fost alesi democratic), dar…precum se stie, daca nu esti perfect de acord cu ea, esti antisemit, nu?:)

    are +10 din 12 voturi. IHHul si Hamasul au obtinut cam ce au vrut…

  29. costin
    9 June 2010

    Din lumea imbecilului ce sta sa devina rege:
    My duty is to save the world: Prince Charles believes he was born for a purpose

    The Prince of Wales says he believes he has been placed on Earth as future King ‘for a purpose’ – to save the world.
    Giving a fascinating insight into his view of his inherited wealth and influence, he said: ‘I can only somehow imagine that I find myself being born into this position for a purpose.
    ‘I don’t want my grandchildren or yours to come along and say to me, “Why the hell didn’t you come and do something about this? You knew what the problem was”. That is what motivates me.
    ‘I wanted to express something in the outer world that I feel inside… We seem to have lost that understanding of the whole of nature and the universe as a living entity.’
    […]
    Last year he commandeered a jet belonging to the Queen’s Flight to attend the Copenhagen climate change summit, generating an estimated 6.4 tons of carbon dioxide – 5.2 tons more than if he had used a commercial plane.
    Critics condemned his words as ‘delusional’.

    […]
    Graham Smith, of the anti-monarchy group Republic, said: ‘He is under the impression he has been sent to save the world and deliver us from our sins. It’s quite delusional.
    ‘He will have to be impartial and keep his mouth shut when he’s king. If he really believes this is his mission and he disagrees with Government in future, he risks plunging us into a constitutional crisis.’

    ‘He has said there is a reason why he’s in a position to raise these issues – that there is some higher power. But there is more to his role than just green problems.
    ‘It’s true that outside royal duties, the environment is the thing he cares most passionately about.’

  30. John Galt
    9 June 2010

    Ceva cules de pe pe un blog interesant.

    Man says he won’t pay £50 fine for burning poppy on Armistice Day

    London – A Muslim extremist who was convicted of public disorder for burning poppies and shouting hate slogans on Armistice Day says he will not pay the £50 fine imposed by the court.

    Emdadur Choudhury, 26, was one of the members of Muslims Against Crusades who shouted „British soldiers burn in hell” and set poppies on fire during the two-minute silence in London last year.

    Chief magistrate Howard Riddle said he had considered freedom of expression, but it is not unlimited.

    „It insults the memory of the dead. It insults those that commemorate the dead,” Sky News quoted him as saying.

    „It insults those who have lost loved ones. It insults those who use this occasion publicly to show their gratitude for lives sacrificed.”

    Shaun Rusling, vice-chairman of the National Gulf War Veterans and Families Association, said that being too easy on people would encourage them to become more radical and offensive with their protests.

    „If we set fire to a Quran there would be uproar and they would go after us but because this is Britain people just get upset. It is a futile sentence,” he told Sky News.
    Choudhury did not attend court for the sentencing.

    „I did not want to waste my time on something which is really insignificant,” The Sun quoted him as saying.

    „This fine, I will wear it as a badge on my shoulder. I did it for Allah. I did it to raise awareness that these so-called soldiers are the criminals. They are the ones who should be tried for war crimes.” He added that a parking ticket costs him more.

    The maximum fine he could have received was £1,000, but the amount he was ordered to pay was means tested when his lawyer said he earned £480 a month working part-time and got £792 a month in benefits – which include working tax credit, child tax credit and child benefit. (He has two children.)

    Muslim Labour MP Khalid Mahmood called the sentence inadequate.

    “We don’t take it seriously enough, he hurt a lot of people,” The Telegraph reported that he said. „I really don’t think it is acceptable to protest against people who have died for their country.”

    De ce nu ma mir?

  31. John Galt
    9 June 2010

    Sa pun si o poza cu asistatul social, ca sa fie mai clar de ce nu poate el munci deloc. Nu-l lasa „barba”..

    ????

  32. Costin Andrieş
    9 June 2010

    printul charles, regele romanilor :))

    Prince Charles could finally become king… of ROMANIA, thanks to his ancestor Vlad the Impaler

    He is already the longest serving heir apparent in British history.
    So if Prince Charles ever gets too bored of waiting to accede to the throne, then he might just be tempted to have himself crowned King Carol 111 instead.
    Central European newspapers yesterday were alight with speculation that the Prince of Wales could be anointed the next King of Romania if the country’s monarchy is restored.

    Related: Speculation has mounted that Prince Charles could be crowned king of Romania after he revealed in a recent interview that he is related to bloodthirsty Romanian ruler Vlad the Impaler
    The last royal ruler, King Michael – who reigned from 1927 to 1930, and again from 1940 to 1947 – was forced to abdicate by the country’s new Communist leaders, who threatened to carry out mass executions if he refused to step down.
    Romania went on to endure decades of communist government, most notably under dictatorial party leader Nicolae Ceausescu who ruled the country with an iron fist from 1965 until he was deposed and executed in 1989.
    Admittedly, it is unlikely that he will ever be a serious contender for the throne as the deposed King, Prince Michael, is still alive – albeit rather elderly at 90 – and has family of his own.
    Despite the reintroduction of democracy, in recent years there have been increasing calls for the monarchy to be restored.
    And after he revealed in an interview just a few weeks ago that he is related to historical Romanian ruler Vlad the Impaler – the bloodthirsty nobleman who inspired Dracula – Charles’s name has now, bizarrely, been thrown into the ring.

    Connections: Prince Charles further cemented his links with Romania when he held a private meeting with Romanian tourism minister Elena Uldrea at Clarence House last week
    But local newspapers have taken great pains to point out that as well as his ‘stake’ in the throne through his ancestor Vlad, Prince Charles’s mother, Queen Elizabeth II, is also third cousin to the deposed King whose great-great-grandmother was Queen Victoria.
    The rumour mill went into further overdrive when the country’s powerful tourism and development minister, Elena Udrea, flew to London last week to meet with Charles at Clarence House.
    The meeting was not publicised in advance, although pictures were subsequently released, and the glamorous Udrea subsequently spoke of her host in glowing terms and said Romanians should be more like Charles and ‘appreciate the country they live in’.

    Links: Queen Elizabeth met Romanian President Ion Iliescu, at Buckingham Palace in 2004 (left) – but her ties with the monarchy are stronger – she is third cousin to Romania’s King Michael (right) who reigned from 1927 to 1930 and again from 1940 to 1947 – but was forced to abdicate by the country’s new Communist leaders
    Newspapers have even gone so far as to speculate that Charles could give up the British throne in favour of his popular eldest son and heir, Prince William, to become the next King of Romania instead.
    They say the suggestion has such currency it is the reason its rattled president, Traian Băsescu, has launched a series of attacks on the former King Michael and the monarchy in general.

    Iron fist: Romania endured decades of communist government, most notably under Nicolae Ceausescu who ruled from 1965 until he was deposed and executed in 1989
    Intriguingly Charles is incredibly passionate about Romania. Indeed, he loves the area around the Carpathian Mountains in Transylvania so much that he has bought a holiday home in the region and recently said in an interview: ‘The genealogy shows I am descended from Vlad the Impaler, so I do have a bit of a stake in the country.’
    Charles secretly bought the simple, white-washed property in the heritage site of Viscri in 2005 with the help of the Mihai Eminescu Trust, a British-based charity which works to preserve Romania’s historic Saxon villages from destruction, of which he is patron.
    He paid £18,000 for the three-bedroomed, 18th Century farmhouse.
    Viscri lies in a picturesque valley in the heart of Transylvania, north-west of Brasov, and is comprised of men and women of mainly of Romanian and gypsy origin.
    It has already won many of Europe’s highest awards for cultural restoration and economic regeneration.
    Charles has visited the village several times and is so taken with the simplicity of local life that he holidays there each summer.
    He and his security team sleep in the traditional white-washed village house – complete with wooden truckle beds and outside toilets – and drink locally-pressed organic apple juice.
    The house is rented out to overseas tourists when the prince is not in residence.
    Clarence House last night confirmed the prince had a meeting with the Romanian minister but declined to be drawn on the nature of their conversations.
    A spokesman did, however, say the prince was very fond of the country and pointed out that he already owned properties in the region.
    But senior royal sources have dismissed the speculation as ‘ridiculous’.

    Passionate: Charles paid £18,000 for this property in the heritage site of Viscri in 2005, and has since holidayed there every year

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *