FUNDATIA IOAN BARBUS

„Europenii adevăraţi trebuiau să fie la Katyn”

Dreapta.net a urmarit evoluţia evenimentelor din jurul celei de a doua tragedii de la Katyn înca de la început. Secvenţele elucidării împrejurărilor au ceva foarte kafkian. Presa europeană a preluat de la bun început papagaliceşte ce se transmitea de la Moscova. Astfel, în cîteva zile, de la „eroare de pilotaj”, s-a ajuns la „eroare umana”, iar apoi la „bariera lingvistica”. Mai tîrziu a fost clar că pilotul era fluent în rusă şi în engleză, aşa cum este normal, chiar obligatoriu pentru un pilot ce zboară în Rusia, cu atît mai mult cu cît pilota un avion în care erau 96 dintre cei mai importanţi lideri ai Poloniei. Este foarte improbabil să fie vorba de o eroare umană, pilotul aterizînd pe acelaşi aeroport cu trei zile înainte. Apoi, se spunea la început că ar fi existat patru tentative de aterizare. Din patru au rămas doar două, iar din două, una. Sîmbătă spre seară, pe iRealitatea TV încă se discutau cele patru tentative. Apoi Kaczynski a fost acuzat, cum de felul lui era un soi de „extremist” balauric, că ar fi ordonat bietului pilot să aterizeze pe acel aeroport, deşi a fost sfătuit de controlorii de zbor să nu o facă. Înşiruirea dezvăluirilor par a încearca să ne demonstreze, fără succes, că mortul e de vină.

De-a lungul anilor o mare parte a mass-mediei, simplu si necomplicat, a explicat ca Lech Kaczyński este de-a dreptul prost, rau si mai ales ridicol. Dupa dezastru, aceleasi media, aceiasi ziaristi îl prezinta pe Kaczyński în cu totul alta lumina. In mod firesc, la multe persoane se iveste o oarecare disonanta cognitiva, ceea ce în sine este neplacut. Imediat intervine tendinta de a se descarca de aceasta stare, iar teoria cu Kaczyński silindu-i pe piloti sa aterizeze constituie o vindecare de-a dreptul nimerita, adica asa-numita reducere.

TBILISI GRUZJA KACZYÑSKI WIECDe la serviciul funerar au lipsit toţi marii şefi de stat europeni, plus Obama. Era de aşteptat. Norul islandez a acoperit Europa şi a oferit liderilor occidentali umbra perfectă sub care să îşi ascundă lipsa coloanei vertebrale. Nimeni nu ar fi vrut să pară nesăbuit sau infelxibil arătîndu-şi în exces simpatia pentru un preşedinte care sfidase Rusia în repetate rînduri.

Kaczynski în Georgia în 2008

.

Rompuy, Zapatero, Barroso, Ashton, Merkel, Sarkozy, Berlusconi, Brown si alti predicatori ai „Europei unite”, ai „Europei valorilor” au lipsit de la Cracovia. Nu ne mai faceam iluzii;

obama la golf
Preşedintele Americii, Barack Hussein Obama, şi-a luat cu această ocazie o zi liberă. Spre norocul lui, cenuşa islandeză nu a acoperit şi terenul de golf. Unde aţi văzut dumneavoastră preşedinte care în puţinele lui zile libere să stea în Casa Albă, la televizor, urmărind înmormîntări?

.

„Morţii cu morţii…”

Washington Times arata ca Sarkozy si Merkel nu au participat la funeralii, dar subliniaza eforturile depuse de sefii de state din Estul Europei pentu a se duce la Cracovia. Presedintele sloven Danilo Turk a calatorit 800 de kilometri cu masina, presedintele Basescu a mers cu elicopterul pana la granita Romaniei, apoi cu masina prin Ungaria si Slovacia, premierul Estoniei Andrus Ansip a calatorit timp de 18 ore cu masina, presedintele ceh Vaclav Klaus a mers cu masina si cu trenul, iar fostul presedinte Yuscenco a plecat din Ucraina de la 7 dimineata pentru a ajunge a timp la Cracovia, arata publicatia americana.

[toc auto=off]

Europenii adevăraţi trebuiau sa fie la Katyn



redau cîteva pasaje din excelentul articol scris de Florina B. pentru Dreapta.net

Liderii europeni trebuiau să fie la Katyn încă de la 10 aprilie. Arătau astfel că le pasă şi evitau totodată norul vulcanic. Nu trebuia să ajungă acolo numai un avion din Polonia, ci mult mai multe, din toată Europa. În fond, toţi politicienii europeni îşi pot exercita acum nestingheriţi funcţiile, cel puţin în parte, datorită sacrificiilor martirilor totalitarismelor secolului XX.

Dacă împrejurările nu ar fi fost tragice, imaginile de la înmormântarea Preşedintelui Kaczynski ar fi putut fi utilizate pentru un clip publicitar legat de frumuseţile culturale ale Europei. Se putea alege orice – arhitectura Cracoviei, străzile oraşului, muzica, universitatea, bisericile, florile sau doar ordinea şi decenţa locuitorilor. Oraşul nu era pregătit pentru un eveniment de anvergură. E mereu aşa cum l-am văzut, frumos, demn, sobru, primitor şi generos cu oaspeţii…

Lech Kaczynski a intrat în mişcarea anticomunistă din anii ’70, a obţinut un doctorat în drept (pe o temă legată de legislaţia muncii) şi a făcut carieră universitară. A publicat în presa samizdat şi a fost membru în comitetul grevei de la Gdansk în 1980, motiv pentru care a fost închis în lagărul Strzebielinek (1981-1982). A devenit colaborator direct al lui Lech Walensa, a organizat ajutorarea deţinuţilor politici şi a participat la pregătirea poziţiei Solidarităţii la discuţiile de la Masa Rotundă. Ca deputat, ministru al justiţiei şi primar al Varşoviei a fost popular pentru că a luptat eficient împotriva mafiei şi corupţiei. Ca preşedinte a fost prietenul ţărilor care deranjează: Georgia, Israelul („There was no political forum where Kaczynski would not go out of his way to speak up for Israel and aid its cause. This was above and beyond what could even be expected from a well-disposed head of state”, arata editorialul din Jerusalem Post), România şi Ucraina, spre disperarea ruşilor, a eurocraţilor şi a liberalilor americani. A fost un catolic sincer, un intelectual şi un bărbat adevărat, un politician integru şi un om cumsecade. El şi soţia sa erau un cuplu perfect. Avea o mare afecţiune pentru familie, mai ales pentru mama sa, şi iubea animalele (avea un maidanez, un terier scoţian şi un motan luat de la un adăpost)…

Detractorii lui Kaczynski nu au un mod european de gândire. Spiritul european apreciază critica, ironia subtilă, limba ascuţită, dar respinge imitaţia. El este acum deturnat şi înlocuit de clişee tâmpite, gândire încâlcită şi răţoială agresivă. Acum nu mai este european. E un joc de cuvinte foarte înşelător la care s-au pretat şi politicienii care au venit cu scuze de toată jena pentru absenţa de la funeralii, invocate chiar de conducerile unor ţări aflate în apropiere geografică de Polonia, ca Austria, Germania, Finlanda şi Suedia.

UE a fost confiscată de ticăloşi şi arivişti ca revoluţia română din 1989. Ei vor să ne facă să credem că libertatea şi adevărul sunt noţiuni relative şi frivole, a căror interpretare depinde de ei. Paralelismul e surprinzător, dar nu fals. Să nu ne înşele aparenţele. Este Cathy Ashton un european mai valoros ca Becali?

Minciunile pot într-adevăr să fie puternice, dar oamenii şi naţiunile pot chiar şi în cele mai grele vremuri să aleagă libertatea şi adevărul.

Lech Kaczynski

mulţumesc lui Gelu Tradafir, Florinei B, lui George Ripa şi întregii redacţii dreapta.net

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

23 de comentarii

  1. emil
    20 aprilie 2010

    Obama, acest impostor care pozeaza drept presedintele Americii, nici macar nu s-a sinchisit sa se deplaseze la ambasada poloneza de la Washington, pentru a semna in cartea de condoleante. I-a trimis pe madam Clinton si pe vicele Biden.

    Toata presa de lingai progresisti l-a linsat pe Bush cind juca golf. Dar stai sa vezi, in 8 ani, Bush si-a luat liber de la slujba de 24 de ori pentru a juca golf. Obama, in putin peste un an de jucat rolul de presedinte, s-a dedicat golfului de 32 de ori. Dar e normal, Obama e mult mai sofisticat decit Bush…
    Obama skips Polish funeral, heads to golf course
    Poza de mai jos este un trucaj, evident, dar surprinde perfect impostura pigmeului de la Casa Alba.

  2. Schwarzmann Skinski
    20 aprilie 2010

    E ca un copil acest „Prostănac” de peste Atlantic. Ori nu realizează magnitudinea gesturilor sale, ori e de-a dreptul subdezvoltat psihic.

    Totuşi, nu e de mirare felul în care s-au codit birocraţii de peste tot să vină la funeralii. Kacynski este până la urmă un conservator get-beget care a dat mereu cu capul în bolovanul progresismului – de multe ori spre nefericirea bolovanului.

  3. Riddick
    20 aprilie 2010

    În Telegraph, un articol interesant – Barack Obama insults Poland – again

    http://blogs.telegraph.co.uk/n…..%93-again/

  4. Despina
    20 aprilie 2010

    Toti liderii occidentali care n-au fost la funeralii au insultat Polonia

  5. Imperialistu'
    20 aprilie 2010

    De la inmormantarea presedintelui polonez nu au lipsit europenii, ci europenistii, rotitele marelui mecanism al Federatiei bruxelliene. Kaczinski nu a sustinut cauza sfanta a inlocuirii statelor nationale cu viitorul luminos al Federatiei socialiste antiamericane si antievreiesti, asa ca era de asteptat sa fie tratat cu dispret de elita politica si intelectuala a acestui continent muribund. La fel de previzibil era si dispretul lui B. Hussein Obama, un negru marxist care oricum nu da prea multe parale pe „whitey”, cu atat mai mult pe unul polonez care risca sa ii strice minunatia de „reconciliere” cu Imperiul Raului.

    E mai bine asa. Estul european trebuie sa inteleaga, o data pentru totdeauna, ca UE este o farsa sinistra, iar liberalii americani niste javre care te vor vinde cu prima ocazie. Mitul republicanilor rai trebuie inlocuit cu realitatea, iar mitul democratului bun trebuie facut zob.

    Sustinatorii lui Obamessiah primesc bobarnace la tot pasul. Macar de s-ar trezi din somnul cel de moarte si la urmatoarele alegeri prezidentiale vor avea mai multa minte.

  6. Despina
    20 aprilie 2010

    Imperialistu

    Am vazut in ultimele 10 zile, de la catastrofa din 10-4-10, scrisa pe undeva, pozitia lui Kaczinsky fata de Israel si evrei.
    Nu reusesc insa s-a regasesc pasajul.Parca era pe dreapta.net, dar nu reusesc sa-l gasesc
    Vreu sa dau o replica cuiva pe un blog si-mi trebuie acest pasaj.

    Puteti sa ma ajutati?

  7. gmt
    20 aprilie 2010

    Noi am remarcat editorialul din Jerusalem Post:
    http://www.jpost.com/Opinion/E…..?id=173363

    Genuine affection is almost nonexistent in international affairs. What motivates nations to bond is more often than not an affinity of interests.

    This fact of geopolitical life a priori deprives small beleaguered Israel of allies. Lech Kaczynski, Poland’s deceased president, who is being laid to rest today, was a noteworthy exception to the rule.

    When the plane carrying him, his wife and 87 other prominent politicians and high-ranking military officers crashed near Smolensk on April 10, Israel lost a rare and sincere friend. The fact that we aren’t spoiled for friends makes Poland’s tragedy all the more painful for us.

    We know that the Polish people today are burying a leader of uncommon integrity, especially against the background of unabated and unabashed cynicism worldwide. Although fellow Europeans exude shortsighted self-interest and haughty arrogance toward Israel’s existential struggle, Kaczynski never subscribed to the prevalent penchant for Israel-bashing.

    It’s easy to write this off as having been the self-interested policy of the country on whose soil the Holocaust’s greatest bloodletting occurred and whose history bristles with anti-Semitism. Poland has every reason to rehabilitate its image as it integrates in the EU.

    However, neighbors like Belarus, the Ukraine and the Baltic states – all traditional bastions of ingrained Judeo-phobia – have evinced none of the profound sympathy and empathy which Kaczynski had displayed toward Israel.

    There was no political forum where Kaczynski would not go out of his way to speak up for Israel and aid its cause. This was above and beyond what could even be expected from a well-disposed head of state.

    Kaczynski had made it a point to gain proficiency in Jewish history. Those who knew him were struck by his familiarity with the Israeli scene. And they did not come away from their contacts with him with the sense that his interest in Jews and their state was artificial or tactical.

    Indeed, his pro-Israel stance can be seen as another aspect of his refusal to run with the herd. Uncommonly on the global stage, Kaczynski opted for what he considered to be just, rather than what might be opportune. This made him a thorn, in particular, in the side of Russia – no less than the Kyrgyz president whom Moscow recently helped depose, or Georgia, which Russia crushed in 2008.(…)

    It was no surprise, therefore, that Putin didn’t want Kaczynski at the memorial to the Soviet-perpetrated Katyn massacre and pointedly invited only Kaczynski’s rival, Polish Premier Donald Tusk. Kaczynski was thus flying to Katyn uninvited, making his death en route especially poignant, indeed almost symbolic.(…)

    We will remember Kaczynski as an exceptional player on the world stage. He persevered against the odds in resisting the forces of duplicity which expediently and maddeningly persist to claim the moral high ground.

  8. gmt
    20 aprilie 2010

    Costin,
    Si noi va multumim pentru ce faceti, va urmarim cu atentie si afectiune. In acoperirea de catre Adevar si Libertate a traediei poloneze am beneficiat foarte mult de faptul ca Anca Cernea stie poloneza si e foarte familiarizata cu scena politica din Polonia.

  9. Despina
    20 aprilie 2010

    gmt

    Gata, multumesc frumos, asta era !
    O sa-l duc unde trebuie.
    Dupa accea va dau linkul
    Revin

  10. Despina
    20 aprilie 2010

    Comentariul care m-a intrigat
    21-4-10 ora 6,45

    http://anonymusgerula.wordpres…..ment-13671

    mihaibeltechi
    TEORIA CONSPIRATIEI

    Presedintele polonez ucis intr-un inscenat accident aviatic?
    Posted on 12/04/2010 by mucenicul

    Evreii au fost supărati pentru că preşedintele Kaczynski a avut
    “Anti-semiţi” în coaliţia sa de guvernământ

    De James Buchanan
    4-12-10
    Criminalul numarul unu, Franklin Delano Roosevelt a spus odată: “În politică, nimic nu se întâmplă accidental. Dacă se întâmplă, puteţi paria ca a fost planificat sa aiba loc în acest fel..” Deci ce spui atunci când o bună parte a unui guvern european este ştearsa într-un singur accident de avion?

    Zborurile comerciale aterizeaza pe vreme rea tot timpul. Mii de avioane aterizeaza peste tot în lume în condiţii de siguranţă în condiţii de vizibilitate redusă, dar acest avion cu preşedintele polonez şi mai multi înalţi oficiali polonezi se loveste de pământ. Fiţi foarte suspicioşi faţă de mass-media care încearcă să dea vina pe starea vremii sau pe pilot.

    Vă amintiţi de Secretarul de Comerţ al lui Bill Clinton, Ron Brown? El a fost investigat pentru fraudă in finanţarea campaniei. El a murit într-un accident de avion extrem de convenabil lângă aeroportul din Dubrovnik la scurt timp după ce Clinton ameninţase că nu se va duce la fund pentru acele acuzatii de fraudă singur. S-a suspectat că un fals semnal al unui far de aterizare a fost pus pe unele dealuri din apropiere, provocând prabusirea Air Force 2 pe aceste dealuri pe timp cu vizibilitate redusă. O prezentare detaliată a circumstanţelor suspecte care înconjură moartea lui Ron Brown poate fi citita aici.

    Ori de câte ori politicienii mor “accidental”, este bine sa studiezi pentru a vedea dacă politicienii decedati au facut ceva care i-ar fi putut înfuria pe evrei sau Noua Ordine Mondială, care în Europa se prezintă sub forma Uniunii Europene (UE), ale cărei principale obiective includ forţarea tuturor naţiunilor europene aflate sub controlul său să aibă o monedă unică şi permiterea afluxului nelimitat de imigranti din Lumea a Treia.

    Darile de seama despre siguranţa avionului Tupolev-154 au fost cercetate, dar aproape toate accidentele au avut loc cu avioane apartinand companiilor aeriene din Lumea a Treia sau in regiuni îndepărtate ale Siberiei. Prima pierdere a unui avion Tu-154 operat de către Polonia a fost cel in care preşedintele polonez şi o bună parte din guvernul polonez s-au aflat. Acest TU-154 este acelaşi avion care a suferit o inspecţia majoră şi modernizare în decembrie 2009.

    Un articol nota “Într-unul din acele rare momente de unitate, Banca Naţională a Poloniei şi guvernul polonez au convenit asupra necesităţii de a slăbi zlotul polonez, care în ultimele săptămâni, şi-a revenit aproape de puterea din pre-criză. Tăria monedei este vazuta acum ca o posibilă ameninţare la redresare economică. După mai multe intervenţii verbale in ultimele zile, banca centrală a intervenit cu bani reali vineri, pentru prima dată în mai mult de un deceniu. Banca a facut acest lucru ca urmare a avertismentelor sale, de joi, cand a spus că este ” tehnologic şi psihologic “pregătita să intre pe piaţa valutară pentru a preveni ” consolidarea excesivă a zlotului polonez. ” Oficiali ai Guvernului, de asemenea, au declarat la începutul săptămânii trecute că “zlotul puternic” este dăunător creşterii economice şi, după intervenţia de vineri, au declarat că au sprijinit deplin mutarea băncii centrale. In mişcarea pentru a slăbi zlotul polonez, conducerea Poloniei a plasat interesele poporului din Polonia înaintea intereselor colectivului european cunoscut sub numele de Uniunea Europeană. Apoi, a doua zi, preşedintele Poloniei moare într-un accident de avion, împreună cu numeroşi alţi lideri de top, inclusiv presedintele Bancii Nationale. “

    Excursia la Smolensk era pentru a onora memoria prizonierilor de război polonezi ucişi de comunişti în timpul celui de al doilea Război Mondial. Evreii nu acepta nici o ” concurenţă ” la Holocaustul lor. Evreii vor să pretinda că sunt victime finale ale lumii şi ca ei merita simpatia veşnică a lumii, care include invariabil o interdicţie cu privire la orice critica cu privire la evrei sau Israel. Kaczynski nu a adus in prim-plan doar o crimă în masă facuta de către comunişti; el a pus in lumina reflectoarelor o crimă în masă facuta de evreii comunişti. Evreii au jucat un rol cheie în comunism şi evreii au fost adesea comisarii care au impuscat disidenţii fara apărare şi prizonierii de război. Preşedintele Kaczynski a promis ca-i va urmări pe ucigaşii comunisti, care au ucis polonezi in timpul lungii ocupatii comuniste. Mulţi dintre acei criminali de război au fost evrei, dintre care unii încă trăiesc în Israel sau in Statele Unite.

    Curios, prim-ministrul polonez (în exil), în 1943 a fost ucis într-un suspect accident de avion dupa ce a aflat de uciderea comunista în masă de la Katyn şi a început sa nasca îngrijorari in privinta faptului că ameninţa alianţa dintre comunişti şi capitalişti. Între timp, trupele poloneze au luptat pe frontul de Vest pentru Aliaţi. Naţiunea din Polonia a fost complet vânduta de către FDR( Franklin D. Roosevelt) şi Churchill la Yalta catre o nedeterminata ocupaţie a aceloraşi comunişti, care ucisesera in masa prizonierii polonezi.

    Un articol din Jewish Telegraph spune”Evreii amestecati in [alegerea] noului lider polonez. Noul preşedinte al Poloniei a fost ales cu sprijinul suporterilor anti-semiti Dar nu toţi oficialii polonezi evrei cred ca Lech Kaczynski, care se va instala în decembrie, ar trebui să fie criticat datorita tovarasilor sai extremisti, având în vedere în special palmaresul său in problemele evreieşti. Kaczynski, fostul primar al Varşoviei, a fost ales luna trecuta pentru a-l înlocui pe preşedintele Aleksander Kwasniewski. Impiedicat să candideze din nou în Polonia datorita legii electorale, Kwasniewski este popular evreilor din interiorul şi din afara Poloniei. Viitorul preşedinte, de religie catolica şi orientat spre Partidul Dreptatii, va conduce Polonia în coaliţie cu doua partide extremiste, [ partidul]Auto-Apărării şi Liga Familiilor Poloneze, ” ai căror membri si-au exprimat frecvent sentimentele lor anti-semite”, conform Institutului Stephen Roth din cadrul Universitatii din Tel Aviv, care monitorizează atitudinile din întreaga lume faţă de evrei . “

    http://mucenicul.wordpress.com…..t-aviatic/

  11. costin
    20 aprilie 2010

    gmt, fara voi ne-ar fi fost mult mai greu sa intelegem ce s-a intimplat in Polonia. apreciez munca depusa de voi toti. Transmite salutarile noastre si Ancai Cernea ????

    multumim pentru cuvintele frumoase. Despina, care este mereu pe faza, ne-a trimis si noua acum citeva zile articolul din JPost, din care am aflat lucruri care mie personal nu imi erau cunoscute. Nu stiam ca este un asa de mare sustinator al Israelului, acum cind acest lucru este foarte important, iar asta l-a ridicat si mai mult in ochii mei si sint convins, in ochii tuturor celor de aici.

  12. Despina
    20 aprilie 2010

    Mai adaug si eu ceva :

    S-a simtit in articolele voastre contributia „de suflet” a Ancai Cernea.
    Chiar ma gandeam ca traduce cineva care stie poloneza,se simtea un suflet „slav” pe-acolo ????

    Ati fost cei mai buni si la mare, mare inaltime !

    Felicitari inca o data !

  13. chriscross
    20 aprilie 2010

    Proiect de revizuire a constitutiei… lectura placuta… ????

  14. Imperialistu'
    20 aprilie 2010

    Obama’s predecessor George W. Bush, whose golf outings Obama surpassed in October, was criticized for his love of the sport. A video of Bush on the fairway jumping from discussing the war on terror to inviting reporters to check out his drive was widely derided.

    In 2008, the former president announced that he had given up the game in 2003 out of respect for the families of killed servicemen.

    “I don’t want some mom whose son may have recently died to see the commander-in- chief playing golf,” Bush said in an interview with Yahoo News and Politico. “I think playing golf during a war just sends the wrong signal.”

    However, Obama’s misstep goes beyond politics. While Poland entered a national nightmare, the de facto leader of the free world went golfing. On a human level, that’s flatly offensive.

    http://dailycaller.com/2010/04…..ma-golfed/

    Bush a jucat de 24 ori golf in 8 ani de zile. Obama ? 32 de ori. Ultima oara? La inmormantarea lui Kaczsinki.

  15. costin
    20 aprilie 2010

    despina, in legatura cu #10, am citit titlul „Evreii au fost supărati pentru că preşedintele Kaczynski a avut
    “Anti-semiţi” în coaliţia sa de guvernământ” si m-am oprit din citit la „Criminalul numarul unu, Franklin Delano Roosevelt „.

    pa-ra-no-ia. Kaczynski era unul dintre cei mai puternici sustinatori ai Israelului iar James Buchanan asta (cine e?) o da cu „criminalii de jiadni”.
    sincer, eu nu stiu ce este in neregula cu oamenii care ca ortodocsi inghit cea mai ieftina propaganda antievreiasca posibila si vehiculeaza idei din astea. uite vlad, am vaz ca are si chestii ok, dar de asta nu imi place mie deloc savatie..ca sa nu mai zic de saccsiv, saracu

  16. Despina
    20 aprilie 2010

    Intelegi, deci, de ce am intepenit…

  17. neuronos
    20 aprilie 2010

    @Imperialistul

    Cred e unul dintre cele mai importante aspecte al absenteismului la inmormantarea pres. Poloniei !

    Absenta „marilor” marionete europene demonstreaza caracterul mai mult decat indoielnic al „uniunii ieuropene” !

    Cred ca prezenta unor lideri mici arata ca chir si pentru un asemenea eveniment nu pui baza pe cei mari si pe cei mici si de aceasi „talie” !

    Cu respect !

  18. dr pepper
    20 aprilie 2010

    stati linistiti, rusii lucreaza pentru linistea voastra.

    Smoke bombs thrown in Ukraine Parliament in protest over Russian treaty

    Deputies traded punches and threw eggs and smoke bombs as tensions surrounding a controversial treaty with Russia spilled over into violence in Ukraine’s parliament yesterday.

    oi fi luat’o si eu pe carerea conspirationistilor, da’ rusii astia inainteaza incet si sigur.
    in mai putin de doua luni, au incheiat un superdeal cu chavez, i’au dat pe americani afara dintr’un punct strategic ( baza din kyrgyzstan), un guvern ostil s’a evaporat cu totul intr’o dimineata, iar acum si’au asigurat flancul sudic pentru inca 42 ani.
    guvernul pro-rus de la kiev a prelungit sederea rusilor la sevastopol si crimea pana la jumattatea acestui secol.

  19. Cătălin Kirk
    20 aprilie 2010

    Costin, spuneai de Saccsiv. Fii atent, azi am comentat la un articol halucinant, în care se spune despre cum are să fie fabricat un praf, care se prezintă la fel precum cel comun pe care îl ştergem prin casă, dar fiecare particulă ar urma să conţină un cip care să preia şi să transmită toate informaţiile despre mediul cu care a luat contact şi astfel să poţi localiza vehicule, animale, persoane… Are şi video.

    Smart Dust – Computerele din praful inteligent vor putea detecta totul

    Comentariul meu începuse ca replică la o atenţionare a unei doctoriţe despre efectele nocive ale undelor electromagnetice emise de telefonul mobil. Am apreciat acest comentariu, după care am trecut la subiect. Am sugerat că un asemenea praf ar fi mai scump decât cel de aur, plus multiplele investiţii pentru a crea şi menţine reţeaua. Şi ar avea o existenţă destul de efemeră, gândiţi-vă ce înseamnă nişte cipuri expuse la intemperii. Apoi i-am sugerat lui Saccsiv să se concentreze pe analiza implementării actelor de identitate „smart”, la care ipotezele ar fi mai plauzibile. Am folosit un ton politicos, am scris corect dpdv gramatical…

    Comentariul mi-a fost publicat. Dar după nici 2 ore când m-am întors şi am avut ideea să dau reload acelei pagini, surpriză! Comentariul îmi dispăruse, sub cel al d-nei doctor deja intrase altcineva, de mine nici urmă! Am mai trimis un comentariu cerându-i explicaţii lui Saccsiv, nici nu a mai apărut! Deci m-a banat muteşte, e chiar de speriat. Eu cred că ar putea fi şi de la alte comentarii ale mele de prin ianuarie, care au fost mai libere decât acesta, nu atât ca formă, cât ca idei. Deci acesta e acum Saccsiv.

    (Cine m-a citit acum ar putea spune: „de, aşa-ţi trebuie dacă te duci pe la conspiraţionişti…” ???? )

  20. costin
    20 aprilie 2010

    saccsiv s-a cufundat prea mult in teoriile lui paranoide pentru a mai putea iesi din ele. mie mi-a lasat comentariile care il contraziceau, nu raspundea la ele decit in 2 peri, dar le lasa. daca tie a inceput sa ti le stearga.. probabil devine si mai inflexibil la cei care il contrazic.. adica se afunda si mai tare.

  21. Cătălin Kirk
    20 aprilie 2010

    Sigur l-am alarmat cu ceva, fiindcă felul în care scriu nu seamănă nici cu al fanilor, nici cu al detractorilor lui, şi totuşi am încercat să fac apel la raţiune şi acţiuni concrete – dar fără a contesta ceva rânduieli bisericeşti sau vreo învăţătură a arhimandriţilor, în special deoarece şi el ca mulţi alţii publică recomandări pline de duhovnicie, asta în ce priveşte viaţa cotidiană şi mai ales cea de familie. Oricum m-aş fi jenat să mă leg de ei. Concret, eu cu ceva timp în urmă îndemnam la boicot, legându-mă cumva de faptul că marile concerne atât de înfipte în politica mondială (şi deci atât de fioroase pentru Saccsiv et al.) au făcut nişte profiluri ale ţărilor în care au piaţă, comandând sondaje, şi dacă în urma boicotului văd modificări semnificative, în speţă ale profilului ţării noastre, vor începe să fie mai precauţi şi asta se va reflecta în relaţiile internaţionale.

    Mai ziceam ceva şi de posibile campanii satirice pe net, mă gândeam în genul postărilor voastre dar să ţintească în bancherii şi industriaşii „vânduţi” şi să fie mult mai virale… Nu mai intru în detalii. Atunci nu mi-a răspuns el, se găsise un alt comentator să-mi dea o sugestie la frământările mele, în duh ortodox desigur.

    Cu siguranţă mai sunt şi alţii care au comentat decent şi care dacă ar da search pe blog acum după nickul lor nu s-ar mai regăsi, cum nu m-am regăsit nici eu astăzi. Banarea e o instrucţiune legată de IP, voi încerca eu altădată să comentez la altceva şi de pe un alt IP şi voi vedea dacă Saccsiv se legase de nişte idei anume sau are o aversiune personală.

  22. costin
    20 aprilie 2010

    tema: KATYŃ

  23. Despina
    20 aprilie 2010

    Sa vedem ce se va intampla la alegerile din 20 Iunie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian