Arabii din Palestina – I

    Print Friendly, PDF & Email

    Refugiat – definiţie juridică: (dr. int. privat) – este acea persoană care din cauza temerii justificate de a fi persecutată pe motiv de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un grup social sau opinie politica şi-a părăsit ţara sa de origine, nu poate sau nu mai doreşte să se întoarcă în ţară.

    Refugiat palestinian- definiţie ONU: – este acea persoană care „domicilia în mod normal în Palestina între iunie 1946 şi mai 1948” şi din diverse motive şi-a părăsit casa şi mijloacele de trai ca urmare a conflictului arabo-israelian din 1948. Definitia se extinde şi asupra urmaşilor acestei persoane.

    Acum 50 de ani evreii erau evrei, nu khazari şi nu evrei arabi. Palestina/Israel nu era patria istorică a arabilor, ci a evreilor. Arabii palestinieni nu erau un popor în sine, ci arabi ca toţi ceilalţi arabi; nu moştenitorii de drept ai Israelului, nu descendenţii anticelor triburi locale sau ai filistinilor, nici descendenţii evreilor din antichitate – erau pur şi simplu arabi. Israelul era o minune, nu o ţară furată de la arabi şi construită pe ruinele civilizaţiei lor; cel puţin aşa am învăţat eu la şcoala primară, cînd se vorbea de cele trei minuni postbelice: România transformată dintr-o ţară eminamente agricolă intr-o ţară îndustrializată, Japonia devenită o supraputere tehnologică, renăscută din cenuşa războiului şi a bombei atomice, şi Israelul reînviat după două milenii de exil şi Holocaust, şi care a făcut deşertul să înflorească.

    Martha Gellhorn, scriitoare, ziaristă şi fostă corespondentă de război, a călătorit în Orientul Mijlociu pentru a examina de aproape „problema refugiaţilor palestinieni” şi pentru a-şi face o idee despre viaţa de zi cu zi a refugiaţilor arabi şi a arabilor israelieni. Articolul a fost publicat în 1961 (adică înainte de războiul de şase zile din 1967 şi de „teritoriile ocupate”). Ce s-a schimbat în afară de cele amintite mai sus? Ce nu s-a schimbat în jumătatea de secol care s-a scurs de atunci?

    Articolul va fi publicat în şase episoade.

    Arabii din Palestina

    Conform politicienilor şi apologiştilor arabi, acesta este firul evenimentelor, aşa s-a întîmplat, aceasta este versiunea corectă. Orice deviere este echivalentă cu trădarea. Adevărul este unul singur, numai acesta, conform politicienilor şi apologiştilor arabi.

    În 1948 avut loc un război între cinci naţiuni arabe din Orientul Mijlociu şi evreii din Palestina. Cauza războiului a fost ONU, a cărei Adunare Generală a hotărît să partajeze Palestina în două state, unul pentru arabii palestinieni şi unul pentru evrei. Naţiunile arabe şi arabii palestinieni au refuzat această decizie monstruoasă. Au fost obligaţi să se apere de această decizie, cu forţa. ONU a funcţionat ca unealtă a imperialiştilor occidentali, mai ales Marea Britanie şi SUA. ONU dorea ca evreii să-şi proclame statul lor parvenit, Israel. Arabii au pierdut războiul din cauză că imperialiştii occidentali au fost în favoarea Israelului.

    Prin intemediul masacrelor, ameninţărilor difuzate la posturile de radio, folosind baioneta şi asedierea criminală a oraşelor, evreii au alungat sute de mii de arabi din propria lor patrie. De 13 ani, aceşti arabi lîncezesc în mizerie pe lîngă graniţele Israelului. ONU (secţia occidentală) poartă răspunderea acestei situaţii şi este obligat să remedieze situaţia. Situaţia refugiaţilor este o rană vie pe conştiinţa oamenilor de onoare.

    Guvernul israelian nu permite refugiaţilor, al căror număr se ridică deja la peste un milion, să se întoarcă în propria lor patrie. Acest refuz demonstrează brutalitatea şi reaua credinţă a Israelului, a naţiune anormală de venetici, care nu numai că au alungat un popor nevinovat în exil, dar i-au furat şi proprietăţile. Pentru această nedreptate, cea mai mare comisă în întreaga lume, nu exită decît o singură soluţie: repatrierea tuturor refugiaţilor palestinieni în Palestina. Palestina este o ţară arabă, care astăzi se numeşte în mod infam Israel. Israelul nu are nici un fel de drept la existenţă, iar naţiunile arabe nu vor semna tratate de pace, ci pe cît se poate, vor menţine starea de război.

    Detaliile narativului arab diferă, funcţie de climatul politic de moment şi de publicul căruia i se adresează. Doar refugiaţii palestinieni rămîn nepreţuita temă centrală. În ţările arabe cazul este prezentat în culori de sînge: răzbunare şi reîntoarcere. Pentru publicul din sălile occidentale, lacrimile iau locul sîngelui; pledoaria arabă se bazează pe soarta crudă a refugiaţilor, şi se face apel mai degrabă la conştiinţă decît la arme. Numai că nici un om de stat arab nu a promis vreodată că va fi pace îndată ce milionul de refugiaţi se va putea întoarce la vechile lor case.

    Ghinionul unic al refugiaţilor palestinieni este faptul că ei constituie o armă în ceea ce pare a fi un război permanent.

    Cea mai bună modalitate de a examina situaţia este de aproape, privind înşişi refugiaţii palestinieni ca atare, nu ca pe o „problemă”, nu ca statistică, ci ca oameni adevăraţi. Refugiaţii palestinieni, vînturaţi de 13 ani în arena politicii internaţionale, au devenit amorfi, o masă de indivizi, despre care se discută ca despre un obiect. Numai că ei sunt oameni, ca noi toţi.

    În pofida tratamentului unic şi a grijii cu care au fost trataţi, în pofida publicităţii unice de care se bucură, refugiaţii arabi nu sunt, din păcate, unicii. Deşi nimeni nu ştie exact cîţi refugiaţi sunt împrăştiaţi prin toate colţurile lumii, se estimează că de la finele celui de-al doilea război mondial, şi numai de atunci, cel puţin 39 de milioane de ne-arabi, bărbaţi, femei şi copii au devenit refugiaţi împotriva voinţei lor. Numărul lor creşte an de an – refugiaţii din Angola fiind cel mai recent adaos la această lungă listă. Cauzele dezrădăcinării sunt diverse, dar rezultatele sunt identice: dezrădăcinaţii au pierdut ceea ce au avut şi nu se mai pot întoarce de unde au plecat, drept care trebuie să-şi ia viaţa de la început, ca străini handicapaţi în orice loc unde li se permite să trăiască.

    Cea mai bună modalitate de a examina situaţia este de aproape, privind înşişi refugiaţii palestinieni ca atare, nu ca pe o „problemă”, nu ca statistică, ci ca oameni adevăraţi. Refugiaţii palestinieni, vînturaţi de 13 ani în arena politicii internaţionale, au devenit amorfi, o masă de indivizi, despre care se discută ca despre un obiect.

    Omenirea ar putea fi mult mai generoasă cu aceşti pribegi, dar cel puţin omenirea nu s-a gîndit vreodată să-i exploateze. Aceşti refugiaţi sunt priviţi ca oameni, nu pioni. Prin propriul lor efort, cu ajutorul celor ce s-au pus la dispoziţia lor, toţi aceşti 39 de milioane de refugiaţi, mai puţin aproximativ şase milioane, şi-au găsit un loc, au găsit de lucru şi şansa unui viitor mai bun. Starea de refugiat nu este o condamnare pe viaţă.

    Ghinionul unic al refugiaţilor palestinieni este faptul că ei constituie o armă în ceea ce pare a fi un război permanent. Semnale de alarmă provenite din Egipt avertizează că refugiaţii palestinieni pot deveni mai mult decît justificarea unui război rece împotriva Israelului. La vremea respectivă am desconsiderat Mein Kampf, ca fiind aberaţiile unui nebun, destinate unui public restrîns. Ar fi trebuit să învăţăm că nici dictatorii nici scrierilor lor nu trebuie ignoraţi. Cartea lui Gamal Abdel Nasser, Eliberarea Egiptului, merită să fie luată în seamă. Este o carte concisă, pe tonuri joase, dar ne arată încă o dată că o naţiune a fost predestinată pentru un rol conducător – de data aceasta a conduce naţiunile arabe, întreaga Africă, întregul Islam. Nu se pomeneşte în carte de refugiaţii palestinieni. Astăzi, în Orientul Mijlociu, ţi se strînge inima la gîndul că refugiaţii palestinieni sunt doar începutul, nu scopul. Rolul lor este să se menţină ca atare şi să aţîţe. Scopul final nu este cel trivial, dar uman, de a obţine repatrierea.

    Astăzi, în Orientul Mijlociu, ţi se strînge inima la gîndul că refugiaţii palestinieni sunt doar începutul, nu scopul. Rolul lor este să se menţină ca atare şi să aţîţe. Scopul final nu este cel trivial, dar uman, de a obţine repatrierea.

    Termenul „refugiat” ne este întipărit în memorie de mulţi ani şi de pe multe meridiane: Spania, Cehoslovacia, China, Finlanda, Anglia, Italia, Olanda, Germania. La Madrid, în pauzele dintre bombardamentele de artilerie, copiii erau înghesuiţi în camioane pentru a fi evacuaţi din acea ruletă a morţii, în timp ce mamele lor se agăţau plîngînd de camioane şi alergau după copiii lor care si ei plîngeau dezorientaţi. La sfîrsitul războiului (cel de-al doilea război mondial, n.m.), întreaga Germanie era un balamuc de oameni pe drumuri – foşti robi ai naziştilor, supravieţuitori ai lagărelor, care vorbeau toate limbile turnului din Babel, îmbrăcaţi cu orice zdreanţă care le căzuse în mînă şi care căutau de mîncare în vagoane de marfă chiar dacă pe lîngă ei curgea o ploaie de bombe. Din China pînă în Finlanda, aceşti oameni au definit termenul de „refugiat”. Nimeni nu doreşte sincer să vadă nici măcar o copie palidă a acestei suferinţe. Orientul Mijlociu nu a cunoscut bombardamente asemănătoare, nici lagăre de concentrare, dar scenele pe care mi le imaginam, pe care mă aşteptam să le văd nu erau uşoare: păduchi, rahitism, tuberculoză, cadavre putrezind în soare, disperare. De ce îmi imginam în 1961 că aşa trebuie să arate refugiaţii palestinieni? Bineînţeles, din ceea ce citisem, doar eram o cititoare avidă. Ideile plutesc în aer precum praful. Numai că nimic din ce citisem şi auzisem nu m-a pregătit pentru realitate.

    Cum arată această masă amorfă numită „refugiaţii palestinieni”? Ce gîndesc, ce simt şi ce spun aceşti oameni? Ce vor? Unde şi cum trăiesc? Cu ce se ocupă? Cine are grijă de ei? Ce viitor îi aşteaptă? dar în termeni reali, nu în lozinci, care după cum ştim sunt cel puţin neclare, dacă nu de-a dreptul fatale.

    UNRWA (Agenţia Naţiunilor Unite pentru Asistenţa si Servicii pentru refugiaţii palestinieni din Orientul Mijlociu) şi-a moştenit rolul de la predecesori şi de 11 ani este mama şi tata, splendizi părinţi ai acestor oameni. În această perioadă, UNRWA a cheltuit 360 de milioane de dolari pentru refugiaţii arabi, fonduri puse la dispoziţie de ţările membre ale ONU.
    SUA a contribuit peste 238 de milioane, Marea Britanie peste 65 de milioane, precum şi alte 61 de state printre care Israelul si Sfintul Scaun. Uniunea Sovietică nu a oferit nici măcar un cent. Şi dacă ţinem să fim răutăcioşi – refugiaţii arabi nutresc sentimente tandre faţă de URSS, în timp ce învinuiesc SUA şi Anglia, ba chiar închipuitul imperialism occidental, pentru exilul în care se află.

    Copiii sunt iuţi ca păsările, obraznici ca maimuţele, cu ochii mari, gata să izbucnească în rîs. Adolescentele, obişnuite să care apă sau pachete grele pe cap, sunt graţioase ca balerinele, învaluite în modestie şi tăcere precum coconii de fluture. Tinerii, cu trăsături mai mult sau mai puţin fine, se mîndresc cu speranţa bărbăţiei lor. Vîrsta medie nu se poate descrie nici la femei nici la bărbaţi. După care, femeile, care îmbatrînesc repede, dar nu atît de repede ca bărbaţii, îşi poartă experienţa pe obrazul nevopsit şi arată răbdătoare, puternice şi pline de umor. La bătrîneţe, bărbaţii se tranformă într-o rasă de oameni cu vază. Gama de culoare, de la prunc la patriarh, se întinde de la blond auriu pînă la mahon întunecat, toate tonurile fiind încălzite de razele soarelui. Ospitalitatea şi manierele elegante pentru care sunt vestiţi nu au fost de loc exagerate.

    UNRWA (Agenţia Naţiunilor Unite pentru Asistenţa si Servicii pentru refugiaţii palestinieni din Orientul Mijlociu) şi-a moştenit rolul de la predecesori şi de 11 ani este mama şi tata, splendizi părinţi ai acestor oameni. În această perioadă, UNRWA a cheltuit 360 de milioane de dolari pentru refugiaţii arabi, fonduri puse la dispoziţie de ţările membre ale ONU, alături de donaţii mai modeste, dar pline de dragoste, oferite de organizaţii de caritate. SUA a contribuit peste 238 de milioane, Marea Britanie peste 65 de milioane, precum şi alte 61 de state printre care Israelul si Sfintul Scaun. Uniunea Sovietică nu a oferit nici măcar un cent. Şi dacă ţinem să fim răutăcioşi – refugiaţii arabi nutresc sentimente tandre faţă de URSS, în timp ce învinuiesc SUA şi Anglia, ba chiar închipuitul imperialism occidental, pentru exilul în care se află.

    În aşa-zisele ţări „gazdă”, Liban, Iordania, Siria şi Egipt, UNRWA administrează 58 de tabere de refugiaţi. Taberele din Egipt nu se află în Egipt, ci în Fîşia Gaza, care este de fapt Palestina; Egiptul este un fel de putere mandatorie de facto, pentru că teritoriul si guvernămîntul în Gaza sunt palestiniene. Majortiatea taberelor din Iordania sunt tot pe teritoriul Palestinei, care a fost anexat de Iordania (în ambele cazuri este vorba de Palestina mandatorie, n.m.).

    UNRWA încă nu a primit permisiunea să efectueze un recensămînt, motiv pentru care statisticile despre numărul foştilor palestinieni rămîn simple estimări, fapt recunoscut de înşişi reprezentanţii organizaţiei. Mai bine de jumătate din refugiaţi nu locuiesc în tabere, reuşind să se aranjeze pe cont propriu, de la case de cea mai bună calitate, pînă la cocioabe de tot felul. UNRWA estimează că la sfirşitul lui iunie 1960, populaţia taberelor număra 421.500 de refugiaţi, adică dublu faţă de un deceniu în urmă. Viaţa în tabăra de refugiaţi are un avantaj: nu se plăteşte chirie. Cît despre săraci, standardele locuinţelor şi salubrităţii în taberele UNRWA depăşesc pe cele în care locuieşte populaţia locală.

    În Gaza, am fost însoţită de un tînăr palestinian îmbrăcat în costum în dungi; el sau cineva ca el este crucea pe care trebuie s-o ducă orice străin care vizitează Gaza: reprezentantul local al serviciilor secrete, lucru binecunoscut de refugiaţi. Este şi nasserit înfocat, după cum par a fi toţi reprezentanţii guvernului palestinian local. Pe deasupra mai e şi propagandist şi demagog.

    Personalul internaţional al agenţiei, americani si vest-europeni, este redus – 128 de persoane care lucrează în patru ţări. Majoritatea celor care prestează servicii pentru refugiaţi sunt ei înşişi refugiaţi, peste 10.000 de angajaţi. UNRWA conduce un mic stat de asistenţă socială. UNRWA înfiinţează sate, care se numessc tabere, le menţine curate şi lipsite de boli, hrăneşte, educă, pregăteşte profesori, tehnicieni, meşteşugari, conduce clinici medicale şi maternităţi, asigură vizite de asistente medicale, oferă mici împrumuturi pentru a încuraja afaceri locale, distribuie haine, săpun, gaz lampant, pături, asigură spitalizări, mingi de fotbal, cluburi pentru tineret, moschei.

    UNRWA este un părinte cumsecade şi imparţial: nu favorizează pe nimeni. Din fericire, însă, oamenii nu sunt identici. Un refugiat sărac lipit poate cu timpul să-şi cumpere un Chevrolet uriaş şi să fie şofer de taxi particular, cu o casă frumuşică şi o nevastă zîmbăreaţă, imbrăcată într-o rochie înflorată, în timp ce altul va rămîne în adăpostul oferit de UNRWA, indiferent de calitatea acestuia, aşezat toată ziulica ori pe propria duşumea ori la o masă de cafenea, fără să aştepte nimic, sau poate aşteptînd o intervenţie divină, sau poate chiar pumnul eliberator îmbrăcat în mănuşă de zale, promis de Nasser. UNRWA nu a inventat condiţia umană.

    Din cele 58 de tabere de refugiaţi administrate de UNRWA am vizitat opt – în Liban, Gaza şi Iordania. Planul şi amenajările sunt identice în toate taberele. Diferenţa constă doar în mărimea lor şi în calitatea lor, funcţie de vîrsta lor si de caracterul celor care le populează. Fiecare tabără este dotată cu un cabinet medical şi şcoală (sau şcoli), un depozit unde se distribuie raţiile, cantine unde se servesc mese calde celor ce au nevoie, o stradă bazar cu mici magazine, tarabe de piaţă, cafenele. Cu cît e tabăra mai mare, cu atît este mai mare bazarul. De asemenea am vizitat două spitale, două şcoli profesionale, precum şi două case particulare unde am fost invitată de refugiaţii care locuiau acolo.

    Ghidul şi însoţitorul meu era salariat UNRWA, arab palestinian, care servea şi de translator cînd era nevoie. Am rugat sa mi se arate cea mai bună şi cea mai deficitară tabără, şi dacă rămîne timp, ceva între ele. Înăuntrul taberelor am bătut la ce uşa am vrut, şi nu au fost puţine. Nimic nu a fost planificat dinainte. Am vorbit cu oameni la întîmplare şi am mers unde am vrut. În Gaza, am fost însoţită de un tînăr palestinian îmbrăcat în costum în dungi; el sau cineva ca el este crucea pe care trebuie s-o ducă orice străin care vizitează Gaza: reprezentantul local al serviciilor secrete, lucru binecunoscut de refugiaţi. Este şi nasserit înfocat, după cum par a fi toţi reprezentanţii guvernului palestinian local. Pe deasupra mai e şi propagandist şi demagog. Într-una din taberele din Gaza, în afară de acest tînăr agent, am fost escortată de trei poliţişti palestinieni, care au conferit un aer şi mai apăsător întregii proceduri. În rest, vizitele nu au fost cenzurate. Poate că am văzut o secţiune reprezentativă a populaţiei de refugiaţi palestinieni, sau poate că nu. Ştiu doar că am văzut un mare număr de oameni în carne şi oase, şi ştiu ce mi-au spus. Cînd spun „ei” în acest articol, mă refer la acei arabi pe care i-am văzut, atît şi nimic mai mult.

    sursa

    partea II (Tabere din Liban)
    partea III (În Gaza)
    partea IV
    partea V
    partea VI

    The following two tabs change content below.
    "Ia asculta,catzeaua dracului,nu te-am atacat la persoana da’ chestia asta a pus capac! Caine e tac’tu care te-a invatat sa te adresezi unora care au idei diferite de ale tale,curva infecta!Asa te-as lua la o sedinta de palme ca ti-as redecora toti peretii casei in rosu sangeriu,nenorocito!Cantareste-ti cuvintele apoi vorbeste! Ai cumva impresia ca o sa ma las calcat in picioare de o abjecta ca tine?!Gresesti!Pan’aici!Ori te adresezi cu deferenta cuvenita unui interlocutor oarecare,ori dispari de pe forum!Animalele n-au ce cauta aici! … a incasat-o jidanca.Atata am avut de spus…" – Pintea Haiducul ….. ////// ….. "Auzi ,tu israelito, ce tai facut voi in Romania de sute de ani? Cum l-ati omorat voi pe Eminescu? Cum la-ti denigrat pe dr Paulescu? Ce cacati puneti voi in mancarea de la mc donald si kfc , sa le mancati voi cu neamurile voastre de alienati mintal! Mai bine duceti-va dracullui de criminali , ca voi l-ati omorat pe Domnul Iisus. Voi suteti o rasa de cacat, un genotip murdar intre porc si maimuta. Ati umplut biblia de minciuni si vindeti gogosile voastre otravite ca sunteti poporul sfant? Numai minciuni ! Sunteti cea mai ordinara rasa de pe fata pamantului ca numai de crime va tineti. Ce inseamna azima si purim? Sa ne spui tu handicapato?" – aaooll ….. ////// ….. "Israelianca@ din cauza ortografiei mele nu poti sa dormi noaptea si nu vezi padurea de copaci dar in fine nu cerem de la cine nu are ce sa dea.Dar daca as fi jidan as cere special de la tine ca stiu ca nu ai" – Antonio ….. ////// ….. Sarcasmul d-tra tradeasa o pseudocultura periculoasa – antisionist .....////// ..... Dincolo de incultura in materie de religie si de lipsa evidenta a sensibilitatii religioase, gasim aici o logica de doi bani, la care se mai adauga si – pai putea sa lipseasca ? – ridicatul de voce tipic al ignorantului.Cunosc si evrei, si crestini care s-ar simti rusinati sa citeasca cele de mai sus. Aici nu este vorba de mozaism, nici de crestinism, nici de Papa, nici de arabi, nici de antisemitism, nici de nimic. Pur si simplu, nu e altceva decit o sueta electronica a unor personaje care isi dau cu parerea despre sacru, intre 2 iutuburi. Infiorator. sueta teologica

    Latest posts by Israelianca (see all)

    7 gânduri despre “Arabii din Palestina – I

    1. Corneliu, foarte bun dosarul indicat.
      El confirma ca articolul postat de Israelianca nu si-a pierdut nicidecum actualitatea.
      Daca ii pasa cuiva cu adevarat de soarta arabilor din Palestina, ar trebui sa caute solutii pornind de la aceste realitati. Adevarul este insa ca cei care se pretind aparatorii lor, nu au niciun interes ca problemele acestora sa fie rezolvate.
      Nu Israelul e problema. Arabii din Palestina sunt victimele conducatorilor lor, a politicii rusilor, arabilor, ONU si stangii mondiale sprijinitoare a „cauzei palestiniene”.

    2. aveti putintica rabdare, sa cititi tot. N-o sa va vina sa credeti.

      Am impartit articolul in sase nu pentru a crea suspense, ci pentru ca era prea lung.

      In plus, lucrez (de multa vreme, ce-i drept) la ceva de David Meir-Levi, care este foarte lung si imi ia mult timp. Pina atunci, poate aveti chef sa dati o raita pe la Minciuni gogonate (4 episoade).

    3. e bine sa nu uitam ca au existat evrei refigiati din Orientul Mijlociu

      < <<...not a single Jew from the Arab world remains a "refugee", not one lives in a squalid camp or demands UN funding or a "Right of Return" to the Arab world. Above all, not one angry, Arab-born Jew has ever strapped a terrorist suicide bomb to his or her waist and climbed aboard a bus to murder dozens of innocents.>>>

      http://www.huffingtonpost.com/.....l#comments

    4. cred ca la ora actuala cel putin jumatate din populatia evreiasca a Israelului provine din acesti evrei veniti din tarile arabe/musulmane, despre a caror viata dulce in diaspora araba/musulmana am publicat un articol la 4ped

      Nakba evreilor

      Citez din epistola lui Maimonide catre Yemen, raspuns la plingerea unui rabin din Yemen referitor la restrictiile impuse evreilor locali in secolul XII !!!!

      “…God has hurled us in the midst of this people, the Arabs, who have persecuted us severely, and passed baneful and discriminatory legislation against us, as Scripture has forewarned us, “Our enemies themselves shall judge us” (Deuteronomy 32:31). Never did a nation molest, degrade, debase and hate us as much as they. Therefore when David, of blessed memory, inspired by the holy spirit, envisaged the future tribulations of Israel, he bewailed and lamented their lot only in the Kingdom of Ishmael, and prayed in their behalf, for their deliverance, as is implied in the verse, “Woe is me, that I sojourn with Meschech, that I dwell beside the tents of Kedar.” (Psalms 120:5). Note the distinction between Kedar and the children of Ishmael, for the Madman and imbecile [Mahomed, nota mea] is of the lineage of the children of Kedar as they readily admit. Daniel alludes only to our humiliation and degradation “like the dust in threshing” suffered at the hands of the Arabs, may they speedily be vanquished, when he says, “And some of the host and of the stars it cast down to the ground, and trampled upon them.” (8:10). Although we were dishonored by them beyond human endurance, and had to put with their fabrications, yet we behaved like him who is depicted by the inspired writer, “But I am as a deaf man, I hear not, and I am as a dumb man that openeth not his mouth.” (Psalms 38:14). Similarly our sages instructed us to bear the prevarications and preposterousness of Ishmael in silence. They found a cryptic allusion for this attitude in the names of his sons “Mishma, Dumah, and Massa” (Genesis 25:14), which was interpreted to mean, “Listen, be silent, and endure.” (Targum Pseudo-Jonathan, ad locum). We have acquiesced, both old and young, to inure ourselves to humiliation, as Isaiah instructed us “I gave my back to the smiters, and my cheeks to them that plucked off the hair.” (50:6). All this notwithstanding, we do not escape this continued maltreatment which well nigh crushes us. No matter how much we suffer and elect to remain at peace with them, they stir up strife and sedition, as David predicted, “I am all peace, but when I speak, they are for war.” (Psalms 120:7).

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.