Efectele intrării Monicăi Macovei în cursa prezidențială

Print Friendly, PDF & Email

macovei_presedinteMonica Macovei a anunțat oficial că va candida la prezidențiale. Anunțul său poate schimba radical jocul politic în următoarele luni. Poate unora le va părea ciudat, însă inflația de candidați de pe dreapta și sentimentul că mare parte dintre aceștia fac jocurile premierului, creează contextul perfect pentru intrarea europarlamentarului PDL în cursa prezidențială. Victor Ponta pare acum o floricică ce se plimbă prin studiourile de televiziune pentru a prezenta o realitate paralelă, fără a fi deranjat de moderatori sau de politicienii din opoziție.

 

Efecte imediate

Primul efect al intrării Monicăi în cursă este poziționarea unor lideri politici importanți, iar reacția lor ne poate oferi o idee și despre capacitatea Monicăi Macovei de a duce această cursă până la capăt. Astfel, președintele Traian Băsescu s-a simțit obligat să o critice și nu a uitat nici să amintească că ”prezidențiabilul” lui e Cristian Diaconescu. ”Nu pot s-o sprijin, deși ar avea toate datele să fie un candidat bun. Probabil îl va afecta pe Cristian Diaconescu, pentru că vine exact pe electoratul meu”, a concluzionat totuși președintele. În același timp, unii eseiști de dreapta, precum Adrian Papahagi, au anunțat că o va vota pe Macovei. Din ce am văzut pe facebook, sute de prieteni au primit bine sau chiar foarte bine anunțul Monicăi. Sentimentul a fost în multe cazuri unul de ușurare, de tipul ”în sfârșit avem ce vota”.

Asta arată clar că pe partea dreapta încă se aștepta ”candidatul” și că oferta de până acum nu era văzută ca fiind cea câștigătoare. Reacțiile întăresc ideea că Monica Macovei este printre puținii politicieni ce se poate considera urmașul lui Traian Băsescu. Monica este politicianul care nu lasă indiferent pe nimeni. Deși acum pare singură, mitul Macovei este capabil să adune deopotrivă finanțare și oameni care să lucreze gratis pentru ea. Monica Macovei poate aduce scânteia pe termen scurt și are avantajul că o poate păstra până în turul doi, fie ca va fi sau nu acolo.

 

Cum influențează alegerile

Indiferent de reacțiile de moment, Macovei nu poate lăsa indiferent niciun candidat de dreapta la prezidențiale. În mod evident, oricât de dură va fi campania negativă împotriva sa și oricât de mult vor încerca unii să o boicoteze mediatic, Monica poate lua voturi din foarte multe zone, iar cel mai mult ar putea atrage voturi de la PMP și PDL. În același timp însă, nu sunt de neglijat nici voturile de la liberalii dezamăgiți de piruetele făcute de PNL în ultimii ani și mai ales nu sunt de neglijat voturile dezamăgiților. Un posibil bazin electoral pe care văd că nu l-a luat nimeni în seamă este electoratul clasic PRM, ce vede în justiție o prioritate. Nu e nicio rușine să admitem asta, și Traian Băsescu a beneficiat de aceste voturi în 2004. Monica are șanse să intre în turul doi. Se va lupta cu candidatul PNL-PDL, despre care nu știm clar cine va fi, dar și cu candidatul manciurian Tăriceanu, trecut cu arme, neveste și bagaje la PSD. Deși acum pare că are puține șanse de reușită, există în continuare două variante ce o pot propulsa foarte ușor în turul doi. Prima variantă este retragerea lui Iohanis și susținerea Monicăi ca și candidat al alianței PNL-PDL, iar cea de a doua variantă este ca negocierile dintre cele două mari partide să intre în impas, iar democrat-liberalii să fie obligați să o susțină pe Monica, care orice s-ar zice, e de-a lor. În orice caz, chiar și în cel mai prost scenariu pentru ea, Monica tot va aduna câteva sute de mii de voturi. Cu aceste voturi oferite candidatului dreptei în turul II poate obține angajamentul acestuia că va continua lupta împotriva corupției. Oricine ar intra în turul doi va avea nevoie obligatoriu de voturile Monicăi pentru a spera că-l va învinge pe insipidul de Ponta.

3 gânduri despre “Efectele intrării Monicăi Macovei în cursa prezidențială

  1. eEte o solutie dar in nici un caz nu cred ca una castigatoare.
    Monica Macovei este un politician care isi face calcule la fel ca si ceilalati politicieni.
    Nu este perfecta si nici UNICA
    MONICA MACOVEI nu este singura care a luptat cu coruptia. !!! ca sa culegi totul ca si cand altii nu au facut nimic mi se pare ipocrizie
    Este sigur ca in partidul domniei sale nu i-a iesit.
    Blaga si ginerele sunt un exemplu. Flitul de la alegerile interene pentru motiune macovei este un alt exemplu
    Mai sunt si altele.
    Integritataea nu a reusit nici in PDL nici in PNL –
    Deocamdata face parte dintr-un grup politic care a pus umarul la deranjul din 2012.
    Toate aceste sunt uitatae de entuziastii sustinatori.
    perfect sa fie presedinte dar nu este politicianul fara de prihana pentru care sa merita sa te sacrifici.
    asa ca ete doar un politicin care si-a urmarit in primul rand propriul interes.
    cu Monica macovei presedi te si Ăponta premier nu prea vad castigul…….
    este in linia obisnuita a omului politic si nimic mai mult
    Cu voturile vom vedea. Cred ca Monica Macovei face la randul ei niste jocuri. Recunosc inca nu le inteleg.
    Probabil este pentru destabilizarea PMP-ului.
    o fi bine , o fi rau ?! SAU poate este altceva – si oricum pentru salvarea unui PNL cu multi incompetenti politici , dovediti in 25 de ani – nu este nici o victorie.
    De ce este mai buna Monica Macovei decat Cristian Diaconescu ?!
    Eu optez pentru Cristian Diaconescu !!!!!

  2. Cel mai bine in sodaje sta Victor Ponta adica raul cel mai mare. Asta dovedeste nivelul scazut de inteligenta al unei mari parti din populatia Romaniei.

  3. din pacate,prostimea habar nu are cine este monica macovei,sau daca stie ceva,stie de la antene,adica e mai rau decat daca nu stie nimic. intr-adevar,democratia distruge romania.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.