Lumea Islamului

    Print Friendly, PDF & Email

    Curajoasa somaleză Ayaan Hirsi Ali a descris în Fecioara încătuşată viaţa pe care o duce o femeie de religie islamică. Prin această carte, Ayaan Hirsi Ali s-a alăturat criticilor multiculturalismului, un set de principii intelectuale care a schimbat fundamental intelectualitatea occidentală. Incapabil să relaţioneze cu o civilizaţie pe care nu o înţelege şi a cărei ameninţare nu o percepe, multiculturalismul sfârșește prin a înlesni agresiunea islamică asupra statelor din Europa. Unul din subcapitolele cărţii sale se referă la modul de organizare a societăţii musulmane și valorile pe care le apără. Necunoașterea lor prezintă un pericol mortal pentru civilizația noastră. Fără înțelegerea lumii musulmane, nu poate fi pricepută natura provocării pe care Islamul o prezintă Occidentului. Subcapitolul „Lumea Islamului” face parte din capitolul 5 „Unde s-a greşit? Confruntarea modernă a culturilor”, p. 80-84.

    Preţul plătit de Ayaan Hirsi Ali pentru apărarea civilizației a fost mare. Ea a devenit subiect al urii islamiştilor din Olanda şi al dispreţului elitei progresiste din Occident. Amenințată de radicalii musulmani, condamnată adesea de intelectualitea multiculutralistă, Ayaan Hirsi Ali a fost părăsit Țara Lalelelor pentru Statele Unite ale Americii. De acelaşi autor, mai puteţi găsi pe blog:
    Cuşca fecioarelor I
    Cuşca fecioarelor II


    Lumea Islamului de Ayaan Hirsi Ali

    În eforturile lor de a înţelege Islamul, cercetătorii separă adesea religia de originile ei sociale. Ei descriu diversitatea teologică din cadrul Islamului, istoria lui filosofică sau prezintă Islamul ca pe o călătorie spirituală interioară. Nimeni nu a analizat originile acestei religii a lumii din punct de vedere sociologic.

    Acest lucru nu este surprinzător, dat fiind faptul că Islamul nu a fost cu adevărat prezent în Europa de Vest până de curând, fiind subiect de cercetare doar pentru un cerc mic, exclusivist, de orientalişti clasici ale căror descoperiri erau nuanţate de metodele folosite sau de interesele personale. Totodată există foarte puţine studii de cercetare sociologică a Islamului făcute de erudiţi musulmani recunoscuţi.

    Lewis şi Pryce Jones comentează trei caracteristici strâns legate din lumea mentală a Islamului tradiţional. După ei, identitatea cultural-religioasă a musulmanilor se caracterizeată prin:
    – mentalitate autoritarist-ierarhică („şeful este atotputernic; ceilalţi nu pot decât să se supună”);
    – identitate de grup („grupul este întotdeauna înaintea individului”; dacă nu faci parte din clan-trib eşti tratat cu suspiciune sau, în cel mai bun caz, nu eşti luat în serios);
    – mentalitate patriarhală şi cultura vinovăţiei (femeia are funcţie de reproducere şi trebuie să se supună membrilor de sex masculin ai familiei; dacă nu reuşeşte să facă asta, atrage asupra familiei ei ruşinea).

    Identitatea islamică (concepţia despre om şi lume) se bazează pe grupuri, iar conceptele ei esenţiale sunt onoarea şi dizgraţia sau vinovăţia. „Onoarea” este strâns legată de grup. Grupurile relevante, în ordinea mărimii sunt: familia, clanul, tribul şi, în ultimul rând, comunitatea credincioşilor (ummah).

    În cadrul comunităţii credincioşilor, faptul că cineva pretinde că este musulman este suficient pentru ca alţi musulmani să considere acea persoană mai apropiată de ei decât orice alt non-musulman. Musulmanii simt o legătură sentimentală faţă de surorile şi fraţii lor oprimaţi din alte părţi ale lumii. Când un grup de musulmani – indiferent de unde – suferă sau este oprimat (Kashmir, Palestina), comunitatea de credincioşi este în mod obişnuit prezentată ca un trup sângerând, plin de durere.

    În cadrul tribului sau al rasei, o persoană din aceeaşi regiune sau ţară este mai apropiată de tine decât oricine altcineva dintr-o ţară îndepărtată. Acest lucru nu implică în mod necesar să ai aceeaşi naţionalitate (concept modern). Un turc kurd se simt înrudit cu un kurd din Iran sau Irak şi – ca urmare a unei lungi istorii de războaie şi ostilităţi – nu cu vecinii lui turci.

    În familia şi cercurile (sub)clanurilor este o chestiune de onoare să ai cât se poate de mulţi fii. Acesta este motivul pentru care bărbaţii se căsătoresc de tineri şi au mai mult de o soţie. Poziţia de subordonare a femeii este o consecinţă a dorinţei de a avea mulţi fii. Asta din două motive. În primul rând, copiii iau întotdeauna numele tatălui lor, niciodată pe al mamei (de exemplu, numele tatălui ei). Când o femeie se căsătoreşte cu cineva din afara subclanului şi are copii, serveşte interesele subclanului rival. Din cauza neîncrederii (sub)clanurilor rivale (nu se ştie niciodată, ar putea deveni mai puternici şi mai agresivi şi te-ar putea ataca) există obiceiul de a încuraja căsătoriile între veri. Dorinţa de a avea aşa de mulţi fii ar putea duce la o creştere necontrolată a populaţiei, iar căsătoriile între membrii aceleiaşi familii generează considerabile riscuri de sănătate pentru progenituri.

    În al doilea rând, femeia poate păta onoarea tatălui ei şi, prin urmare, pe aceea a clanului său, atrăgându-şi adesea repercusiuni înspăimântătoare. Acest lucru se poate întâmpla dacă poartă haine nepotrivite în afara casei sau dacă iese cu un prieten înainte de măritiş. Pedepsele variază de la avertizări verbale, violenţe fizice, expulzare şi chiar până la crimă. Rezultatul este, aproape invariabil, că nici un bărbat nu mai vrea după aceea să se însoare cu ea. Nu numai că familia îşi pierde poziţia socială, dar femeia devine o povară financiară. Prezenţa ei în casa părintească aminteşte permanent de ruşinea pe care a adus-o asupra familiei şi a clanului. Cu alte cuvinte, individul este complet subordonat colectivităţii. Toţi copiii trebuie să deprindă abilităţile sociale într-o cultură a ruşinii, care este centrată pe conceptele de onoare şi dizgraţie. În acest mod de gândire nici măcar nu intră în discuţie valorile libertăţii şi ale responsabilităţii individuale. Prima regulă pe care o învaţă un copil, este să asculte de adulţii din familie. În plus, băieţii învaţă începând de la o vârstă foarte fragedă să dea cu aceeaşi măsură cu care primesc. Comportamentul agresiv este funcţional în această cultură şi are ca scop evitarea umilirii publice de către alţii.

    Cultura premodernă seamănă mult cu un concept general numit Modelul General Uman (MGU): un model care s-a găsit în toate societăţile la un moment dat, mai puţin în cea de azi. În acest model al filosofului olandez Jan Romein, Omul are sentimentul că face parte din natură; vrea să o folosească, fără să simtă nevoia obsesivă de a-i pune sub lupă toate secretele. După Modelul General Uman, mintea gândeşte într-un anumit mod: mai degrabă concret decât abstract – face apel mai curând la imagini decât la concepte. Organizarea şi planificarea conştiente joacă un rol mult mai puţin important pentru el decât în societăţile moderne. În mintea MGU, puterea şi autoritatea sunt absolute şi inatacabile. Oricine se opune autorităţilor este pedepsit. În sfârşit, în acest tipar mental, munca privită ca funcţie necesară în societate nu este considerată o binecuvântare, ci un blestem şi o povară. Să nu faci nimic este un lux dorit de toţi, dar acordat doar câtorva.

    Islamul şi mentalitatea tribală

    Islamul a luat naştere într-o societate tribală. Monoteismul Islamului a marcat o puternică ruptură cu politeismul care predominase în Peninsula Arabică până atunci. Noua credinţă a călăuzit tribul lui Mahomed în lupta lui constantă de apărare împotriva triburilor vecine. Mahomed predica mila: odată cucerite, triburile nu erau duse în sclavie, dacă se converteau la Islam şi se alăturau luptei împotriva triburilor necredincioase. Asta a conferit religiei musulmane un puternic caracter expansionist: este acordată mare importanţă cuceririi şi convertirii celor care nu cred în Allah. Islamul a adoptat câteva tradiţii spirituale preislamice, cum ar fi rugăciunea, postul şi oferirea de ofrande. Relaţia dintre Mahomed şi Dumnezeul lui este una pe verticală: Dumnezeu este atotputernic, El este unic, iar Mahomed îi ascultă poruncile. Relaţia dintre Mahomed şi adepţii lui este simplă şi aceeaşi: voinţa lui Mahomed este lege.

    Coranul recomandă orânduirea ideală a societăţii după reguli iniţial elaborate pentru a uni sub control anarhia tribală a acelor vremuri cu luptele extrem de violente împotriva altor clanuri şi triburi, dar şi între ele. În Cercul închis David Pryce Jones descrie cum funcţiona acest sistem tribal. Într-un cerc vicios al violenţei un trib încerca să domine un altul, ceea ce însemna că avea loc o luptă permanentă pentru putere în interiorul tribului, al clanului şi al familiei. În fruntea fiecărei familii, fiecărui clan sau trib se afla un bărbat. Adesea, acest conducător obţinea poziţia prin vicleşug şi violenţă. De exemplu, Mahomed a reuşit să facă mai multe triburi să accepte importante rânduieli politice şi sociale (şi în cele din urmă şi economice) care susţineau valori fundamentale pentru modul de viaţă tribal, cum ar fi păstrarea onoarei tribului şi redistribuirea averilor. Aceste legi au adus o soluţie durabilă poentru probleme dintre triburile rivale şi le-a forţat să devină aliaţi. Luptele continuau, dar numai împotriva triburilor din afara cercului islamic.

    Deloc suprinzător, multe din legile stipulate de Coran pun pe primul plan pacea socială a grupului, în cadrul căruia există un grad ridical de control social. Multe din legi se referă la onoarea bărbatului, a familiei lui, a clanului lui. Opusul onoarei este ruşinea, aşa încât un bărbat este la fel de entuziast în apărarea onoarei sale, cum este şi în evitarea ruşinii şi dizgraţiei. Minciunile şi echivocul joacă un rol important în această cultură a onoarei şi a vinovăţiei; este normal să ignori sau să negi ce s-a întâmplat în realitate. Cultura tribală are un foarte dezvoltat simţ al neîncrederii, nu numai în ce-i priveşte pe cei din afara cercului, dar şi pe membrii propriei familii sau propriului clan.

    The following two tabs change content below.
    „By accepting punishment, not for any sins, but for our virtues, we betrayed our code and made theirs possible. [...] Theirs is the morality of kidnappers. They use your love of virtue as a hostage. [...] Your enemies are destroying you by means of your own power. Your generosity and your endurance are their only tools. Your unrequited rectitude is the only hold they have upon you. They know it. You don't. The day when you'll discover it is the only thing they dread. You must learn to understand them. You won't be free of them, until you do.” - Francisco D'Anconia (Atlas Shrugged - Ayn Rand, p. 619)

    4 gânduri despre “Lumea Islamului

    1. Imperialistu’ – offtopic: Nu stiu ce s-a intamplat, dar nu am primit mailul. Mai trimite-l odata, te rog, pe adresa „horia.ciurtin@gmail.com”

    2. Iata, unul din inca rarele articole care pun mai multa lumina pe problema Islamului in propria comunitate. Arata multe in putine cuvinte. (Sigur, si Cusca fecioarelor e cel putin la fel de valoros.) Autoarea pare sa fie una dintre cele mai clare voci din critica.
      In ceea ce priveste gradul ridicat de suspiciune chiar inauntrul clanului, precum si pericolul de moarte pentru cineva care decide sa abandoneze practicarea Islamului, Nonie Darwish s-a exprimat succint: Islamul e ca Mafia.
      (Aceasta din urma dizidenta se simte in pericol chiar si in State. E de parere ca fostii musulmani au nevoie de legislatie care sa ii protejeze ca grup, deoarece si in moscheile americane se face propaganda pentru uciderea apostatilor.)

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.