România poate și trebuie să devină putere regională

Există un discurs constant în viaţa publică, ce manifestă rezerva şi scepticismul faţă de iniţiativele proprii ale României în plan extern. Conform acestei abordări, orice iniţiativă românească ar putea fi susceptibilă să depăşească un imaginar cadru al „corectitudinii politico-diplomatice” Pentru a nu risca să fie „ne-europeană”, cel mai bine ar fi ca România să tacă şi să stea cu mâinile la spate în banca ei.

Numai că aşa ceva este posibil doar în condiţii de laborator. În viaţa reală lucrurile funcţionează altfel decât îşi imaginează editorialiştii. Bunăoară, în orice format european, de la Consiliul European de Externe de la Bruxelles, şi până la şedinţele săptămânale HOMS – Heads of missions, reuniunile ambasadorilor statelor UE acreditaţi într-o capitală – ori de câte ori apare pe ordinea de zi o problemă legată de spaţiul estic, Republica Moldova, Ucraina, Marea Neagră ş.a.m.d, ochii tuturor se îndreaptă, după caz spre reprezentantul României şi/sau al Poloniei, state despre care se presupune că au şi expertiză şi interese legitime în regiune.

Pe pagina electronică a „Europei Libere” a fost publicat articolul „Când Rusia nu există: din programul de guvernare al PNL” sub semnătura Sabinei Fati, http://www.europalibera.org/content/article/27037954.html .

Aparent, articolul demolează partea de politică externă a programului PNL, un document realizat sub coordonarea „premierului din umbră”, Cătălin Predoiu. Numai că articolul citat conţine de fapt critici ce pot fi interpretate ca fiind la adresa viziunii politicii externe româneşti în general, dincolo de cadrul de partid.

Interesul naţional ca vină impardonabilă

Politica externă a lui Cătălin Predoiu a stârnit controverse

Politica externă a lui Cătălin Predoiu a stârnit controverse

Una dintre principalele aspiraţii vinovate ale echipei lui Cătălin Predoiu, în viziunea autoarei respective, este că şi-ar fi propus ca obiectiv propulsarea României ca putere regională, acest aspect fiind menţionat din două perspective în articolul menţionat.

Întâi se incriminează intenţia de „dobândire a unui profil de actor regional al României”, calitate care, în viziunea liberalilor, s-ar putea obţine prin “sprijinirea aspirațiilor de aderare ale unor țări precum R. Moldova, Ucraina, statele din Balcanii de Vest sau Turcia”.

Bun. Şi ce e rău în asta? Ne explică Sabina Fati în continuare: „Rezultă că această implicare a Bucureștiului nu e făcută cu scopul ajutării efective a statelor aspirante, ci pentru ca importanța României să crească în ecuația euro-atlantică”.

Carevasăzică „Bucureştiul” e denunţat că nu se implică în vederea susţinerii aderării la UE statelor din PEV (Parteneriatul Estic de Vecinătate) şi Balcanii de Vest de dragul acestora, pentru „a le ajuta efectiv”, ci dintr-un interes naţional egoist, pentru „a se profila ca actor regional”.

Ar fi un concept revoluţionar în domeniul relaţiilor internaţionale ca un stat să nu-şi urmărească propriile interese, ci interesele altor state. Fără îndoială că editorialiştii pot fi generoşi în această privinţă, încurajând activităţi dezinteresate, de tip misionar ale României. Numai că guvernanţii (sau cei care aspiră să fie guvernanţi, ca Predoiu şi ai lui) nu îşi permit o asemenea abordare. Legitimitatea lor este dată de votul alegătorului iar salariile lor sunt plătite din banii contribuabililor. Iar alegătorul-contribuabil are cu totul alte opinii despre menirea guvernanţilor decât editorialiştii. El tot mai speră că vreodată va veni cineva preocupat de interesul naţional. Efortul de împlinire a unor asemenea firave speranţe nu este deloc populism. De exemplu, Politica Externă şi de Securitate Comună a UE tocmai de aceea se numeşte comună, pentru că reprezintă armonizarea intereselor specifice ale celor 28 de state membre printre care şi România, care are interesele sale specifice. La fel şi în ce priveşte deciziile NATO.

Pe de altă parte, autoarea susţine în acelaşi sens că „…Liberalii români nu țin cont prea mult de contextul geopolitic din zonă, astfel că prioritățile României așa cum apar în programul lor de guvernare sunt următoarele: (i)România ar trebui să devină o “Poartă a Europei”, care să o transforme într-un nod economic, regional, logistic, industrial, agricol, energetic și de IT…”.

Adică PNL ar vrea să transforme România putere regională „fără voie de la poliţie”, ideea în sine fiind apreciată şi ca lipsită de realism, pe de altă parte.

România devine putere regională. Aşa, şi?

Independent de vigilenţa editorialiştilor, România ar putea ajunge la stadiul la care să fie considerată o putere regională prin evoluţia firească a lucrurilor. Dacă se pune o asemenea problemă la nivel academic sau la nivel de programe politice ale partidelor, aceasta ar avea utilitatea doar de a îndruma lucrurile pe un anumit făgaş, dar tot acolo se va ajunge, mai devreme sau mai târziu.

În vecinătatea sa apropiată, cale de 1000 km, sau două ore cu avionul, sau de la Viena la Istanbul şi de la Odesa la Atena, iar apoi până în Georgia, pe malul Mării Negre, România a devenit statul cu cea mai mare populaţie din regiune în primul rând din cauza destrămării URSS, Cehoslovaciei şi Jugoslaviei. Singurele ţări cu populaţie mai numeroasă decât România, Ucraina şi Turcia, sunt situate excentric faţă de Peninsula Balcanică.

Numărul locuitorilor este un atu pentru dezvoltare. Mai mulţi locuitori nu înseamnă numaidecât mai mulţi soldaţi, sau mai mulţi contribuabili. Înseamnă în primul rând mai mulţi consumatori, şi fiecare multinaţională are criterii stricte în această privinţă, când ia decizia să se extindă într-o ţară.

Din punct de vedere al multinaţionalelor, statele cu o populaţie sub 10 milioane de locuitori nu sunt interesante, mai ales dacă sunt emergente. În afară de România, în regiune ar mai depăşi acest prag doar Grecia şi Ungaria. Dar Grecia are problemele cunoscute, iar în Ungaria investitorii au devenit extrem de suspicioşi faţă de politicile Guvernului Orban. Urmează categoria între 20-25 milioane locuitori, la care se încadrează şi România. În asemenea state este obligatoriu ca multinaţionalele să fie reprezentate, dar relevanţa unui asemenea stat nu este văzută decât în context regional, în legătură cu celelalte filiale din regiune ale multinaţionalei, iar investiţiile sunt pe măsură. Între 25-50 milioane locuitori/consumatori este obligatoriu ca filiala multinaţionalei să aibă o organizare completă, cu tot ceea ce presupune aceasta. Pentru a se încadra la această categorie, România ar trebui să aibă o creştere de la 20 la 25 milioane locuitori, ceea ce este improbabil pe termen scurt sau mediu. O altă cale este să iasă din categoria statelor emergente, cărora li se aplică pragurile de mai sus. Bunăoară, o ţară dezvoltată ca Olanda este o destinaţie obligatorie a multinaţionalelor, deşi are o populaţie de numai 16 milioane locuitori.

Însă pentru a scăpa de statutul de ţară emergentă, actuala creştere economică a României, de 2-3% din PIB anual este insuficientă, şi nu va asigura reducerea decalajului faţă de media UE. Iar creşterea economică nu va putea fi accelerată în actualele condiţii, din motive obiective. O soluţie ar fi ca România să încerce „să ardă etapele”, una dintre opţiuni fiind aspirarea la statutul de putere regională. Adică să pună carul înaintea boilor, dacă altfel nu se poate.

Vechiul Regat a fost prima putere economică din Balcani

Vechiul Regat a fost prima putere economică din Balcani

Începând cu 1885 România a devenit cea mai mare economie din Balcani, statut pe care l-a pierdut abia prin 1975 în favoarea Greciei. Acum România e pe cale să-şi reia poziţia fruntaşă tradiţională, cu un Produs Intern Brut nominal (PIB) de 200 miliarde dolari. Un PIB mai mare în regiune mai are doar Grecia – 230 miliarde dolari, şi un obiectiv rezonabil ar fi să depăşim această ţară, care nu mai are posibilităţi de creştere pe termen scurt şi mediu. Spre comparaţie, Ucraina are un PIB de doar 130 miliarde dolari, şi asta pe 2014, pentru că pe 2015 rezultatele vor fi mai proaste. Ungaria, pe care am depăşit-o mai demult, are un PIB de 133 miliarde, Bulgaria – 55 miliarde, iar Serbia de doar 45 miliarde dolari. Nu putem să ignorăm statisticile. Din acest punct de vedere, România chiar este putere regională.

În ce priveşte domeniile menţionate de liberali în care România ar putea deveni un nod sau „hub” regional, acestea există deja, trebuie doar dirijate şi încurajate.  Din punct de vedere energetic România este independentă şi este cel mai mare producător din regiune. Interconexiunile cu Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Republica Moldova, vor consolida statutul de nod energetic al României. La fel şi din punct de vedere logistic. Dacă se finalizează terminalul de containere Mol III S din Portul Constanţa, şi dacă se scot de pe fundul Dunării cele 6-700 epave, România poate deveni un nod logistic pe relaţia Constanţa-Rotterdamm. În ce priveşte transporturile aeriene, o parte însemnată dintre locuitorii din estul şi nordul Bulgariei preferă Aeroportul Otopeni în dauna celui din Sofia. În ce priveşte domeniul IT, cei 80.000 salariaţi români din această branşă produc 4% din PIB, cam cât cei trei milioane români implicaţi în agricultură. Demnitarii Departamentului de Stat de la Washington deja întreprind demersuri pentru încurajarea investiţiilor americane în IT-ul din România. La toate forumurile cu investitori străini reprezentanţi polonezi spun că Polonia este un „hub” economic regional. Ar trebui ca şi românii să aibă curaj să spună acelaşi lucru despre ţara lor.

Am rămas o insulă euro-atlantică în regiune

 

România a devenit polul euro-atlantic din regiune, în primul rând din cauza politicii ambigue faţă de Federaţia Rusă a statelor din regiune: Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Grecia, Serbia, dar şi al derivei Turciei, care se îndepărtează tot mai mult, nu numai de valorile susţinute de comunitatea occidentală, dar uneori şi de interesele strategice ale acesteia.

România găzduieşte scutul anti-rachetă american iar la summit-ul NATO de la Newport s-a decis ca ţara noastră să găzduiască şi unul dintre cele patru comandamente NATO, dar şi să se ocupe de securitatea cibernetică a Ucrainei. România este însă sigură şi din alt punct de vedere. Faptul că fostul guvern bulgar a vândut pur şi simplu funcţia de director al serviciului de informaţii unui interlop a scos zeci de mii de manifestanţi în stradă.

Prinţesa Arabela a subminat poziţia Cehiei în cadrul NATO

Prinţesa Arabela a subminat poziţia Cehiei în cadrul NATO

La Praga a izbucnit un mare scandal soldat cu demisia premierului Petr Necas, când s-a descoperit că şefa sa de cabinet şi în acelaşi timp amantă, utiliza serviciul secret ceh în interes personal, inclusiv în scopuri ce ţineau de corupţie. Această doamnă, Jana Nagyova, este binecunoscută telespectatorilor români din serialul pentru copii „Arabela”, unde interpreta rolul prinţesei cu acelaşi nume. Ungaria şi Grecia şi-au pierdut din creditul pe care îl aveau, iar ţările non-NATO nici nu intră în discuţie.

România a rămas principalul aliat al Statului Israel din regiune după defecţiunea Turciei lui Erdogan, relaţia bilaterală fiind deosebit de intensă, inclusiv în domeniul industriei de apărare şi luptei antiteroriste. De altfel România este unul dintre puţine state din UE/NATO care, datorită poziţiei geografice şi tradiţiilor culturale şi politico-diplomatice, are valenţe de colaborare dar şi expertiză, pe toate spaţiile de interes: fosta URSS, Balcanii, Orientul Mijlociu.

Parteneriatul strategic cu SUA pe latura economică

Bruce Andrews, asistentul Secretarului pentru Comerţ a venit la Bucureşti să demareze parteneriatul economic România-SUA

Bruce Andrews, asistentul Secretarului pentru Comerţ a venit la Bucureşti să demareze parteneriatul economic România-SUA

Programul lui Predoiu este criticat în textul menţionat şi pentru că vizează „consolidarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite pe dimensiunea sa economică”. Aceasta din cauză că Liberalii români nu țin cont prea mult de contextul geopolitic din zonă”  (care o fi acela? n.n.).

Contrar opiniilor editorialistei, această iniţiativă ar trebui să devină nu numai un punct din programul PNL, ci o prioritate naţională. Investiţiile americane ar ajuta extraordinar la dezvoltarea României. Pe de altă parte, România nu va fi niciodată abandonată, iar securitatea sa va fi pe deplin asigurată în primul rând dacă aici există interese americane, iar acestea sunt şi economice.

În primul rând potenţialul în acest sens este imens. Dintr-un adevărat ocean de investiţii americane în străinătate, de 4660 miliarde dolari, zona Mării Negre s-a ales doar cu o picătură, adică 0,08% din total. Conform unui studiu care va fi publicat în curând asupra „pattern”-ului privind alegerea de către americani a unei destinaţii de investiţii, România îndeplineşte majoritatea criteriilor. Ei preferă o ţară cu acces pe căi navigabile, iar România are Dunărea şi Marea. Se orientează spre pieţe cu tehnologii dezvoltate, iar România are un sector IT foarte promiţător. Recent a venit la Bucureşti Bruce Andrews, asistentul secretarului pentru Comerţ al SUA. Andrews a venit cu scopul declarat de a impulsiona comerţul bilateral şi a încuraja investiţiile americane în România. Demnitarul american a pus accentul în primul rând pe sectorul IT.

Americanii mai preferă şi economiile liberale unde corupţia este minimă. Surprinzător pentru unii, investitorii americani nu consideră economia românească drept foarte coruptă, sau în orice caz, cred că e mult mai puţin coruptă decât cea bulgărească, iar România înregistrează progrese în această privinţă, sau cel puţin este invidiată de vecini. La Chişinău, la manifestaţiile de zeci de mii de persoane organizate împotriva corupţiei guvernamentale, se scandează „DNA să treacă Prutul!”. Conform unei monitărizări de presă, de la începutul anului şi până acum în mass-media din Bulgaria au apărut 450 article despre DNA din România!

Investitorii americani mai vor bursă şi aici este un interes naţional să relansăm piaţa de capital, cu şi fără americani. Una dintre marile mize este agricultura, şi deja sunt prezenţi în ţară giganţi americani ca „Cargill”, „Buge”, „CHS”, dar trebuie atraşi şi alţii. Ideal ar fi ca aceştia să facă investiţii în domenii cum ar fi transportul pe barje, silozuri, operatori portuari. Dimensiunea medie a pieţei româneşti este de interes pentru corporaţii cum ar fi „Procter&Gamble”, Johnson&Johnson”, „Unilever”. Acestea fac afaceri în domeniul „Fast moving consumer goods” FMCG, adică marfa de pe rafturile supermarketurilor. Avantajul dimensiunii pieţei româneşti este acela că, potrivit calculelor, afacerea este eficientă dacă 70% este produsă în ţară, nu importată, deci există perspectiva creşterii capacităţilor de producţie din România.

În domeniul investiţiilor pe plan mondial, 50% dintre marii jucători sunt americani, aşa că nu se poate vorbi despre atragerea investitorilor ignorând SUA. Iar SUA va deveni cea mai mare putere economică europeană după semnarea cu UE a TTIP (Transatlantic Trade and Investment Patnership).

Republica Moldova este treaba noastră

În articolul său, autoarea acordă o atenţie specială prevederilor din program referitoare la Republica Moldova:

„În privința Republicii Moldova, optimismul liberalilor români este extrem de temperat, iar cuvântul “aderare” la Uniunea Europeană apare doar în două paragrafe. Într-unul dintre ele se vorbește despre dobândirea unui profil de actor regional al României susținând “sprijinirea aspirațiilor de aderare ale unor țări precum R. Moldova, Ucraina, statele din Balcanii de Vest sau Turcia. Rezultă că această implicare a Bucureștiului nu e făcută cu scopul ajutării efective a statelor aspirante, ci pentru ca importanța României să crească în ecuația euro-atlantică. România încă nu înțelege că nu poate crește în mod artificial, urcându-se pe scări de carton, vorbind, fără să facă nimic concret. Fără să încerce, de pildă, să intre la masa negocierilor la care să joace într-adevăr cărțile care pot ajuta Chișinăul”.

Nu Angela Merkel sau Cătălin Predoiu au compromis integrarea europeană prin furtul unui miliard de euro din băncile de la Chişinău.

Nu Angela Merkel sau Cătălin Predoiu au compromis integrarea europeană prin furtul unui miliard de euro din băncile de la Chişinău.

A vorbi de optimismul „extrem de temperat” al liberalilor români faţă de parcursul european al Republicii Moldova şi a dezavua faptul că în programul lui Predoiu cuvântul „aderare” la UE este folosit doar de două ori, nu poate stârni decât zâmbete. Suntem la doar o săptămână de la summit-ul UE-PEV de la Riga, 21 – 22.05.2015, unde s-a spus clar că Republica Moldova şi celelalte state din PEV nu au perspectiva aderării. Numai că acest lucru nu depinde de programul PNL, ci de puterea de la Chişinău care a făcut tot ceea ce a depins de ea pentru a rata această ocazie extraordinară, de la blocarea reformelor la deteriorarea relaţiilor cu Germania (aici).

De acum rolul României ar trebui să fie acela de a insista pentru realizarea reformelor din Republica Moldova şi a acorda asistenţă în acest scop. A vorbi despre „aderare” în lipsa reformelor înseamnă doar a da un cec în alb unei puteri politice de la Chişinău care nu se califică nici pe departe pentru aşa ceva.

Este însă inacceptabilă sugestia editorialistei făcută liberalilor ca România „să intre la masa negocierilor la care să joace într-adevăr cărțile care pot ajuta Chișinăul”. Nu există alte „mese de negocieri” decât UE şi NATO, unde România este membru cu drepturi depline şi nu am auzit să o ţină cineva pe la uşi când se discută despre Republica Moldova.

De fapt ar trebui să fie o adevărată „linie roşie” pentru diplomaţia românească respingerea oricărui format de discuţii despre Republica Moldova în care România să nu fie prezentă. Tehnic vorbind, nici nu se pot aplica în practică vreo decizie privind Republica Moldova fără România. Statele partenere recunosc interesul special şi legitim în privinţa Republicii Moldova, şi nu e vorba despre vreo agendă unionistă ascunsă, ci despre o vecinătate stabilă şi prosperă, având în vedere că România este singurul stat UE/NATO ce are frontieră comună cu Republica Moldova. Din acelaşi motiv, România este unicul stat UE/NATO ce îşi va interconecta conductele de gaze şi reţelele electrice cu Republica Moldova, pentru a asigura independenţa energetică a acestui stat faţă de Federaţia Rusă. România a devenit şi primul partener comercial al Republicii Moldova, întrecând Rusia care a fost multă vreme pe primul loc.

Nu în ultimul rând, 80% dintre locuitorii Republicii Moldova sunt etnici români, din care circa 20% deţin şi cetăţenia României, iar limba oficială este româna, conform deciziei Curţii Constituţionale de la Chişinău din decembrie 2013.

The following two tabs change content below.

George Scarlat

Diplomat în spațiul estic [2010 - 2014], expert în cadrul Fundației Universitare a Mării Negre

7 gânduri despre “România poate și trebuie să devină putere regională

  1. România chiar ESTE o putere regională, numai că acest statut trebuie dezvoltat şi menţinut. Pentru aceasta trebuie un plan cu obiective concrete, cum au alte naţiuni ca cehii, polonezii, turcii, chinezii. De exemplu chinezii îşi fixează pe mai mulţi ani înainte câte articole publicate în reviste internaţionale ISI trebuie să aibă profesorii de la o universitate şi în ce an acea universitate trebuie să ajungă în top mondial 500, apoi în top 100 şamd. Cehii îşi propun câţi directori generali trebuie să aibă în Comisia Europeană, şi aşa mai departe.
    România trebuie să aibă un plan şi să se ţină de el. Şi să ţină aproape şi de tizul meu, adevăratul Unchiu Sam, dacă vrea să aibă o şansă de a-şi materializa proiectele pe care încă nu le are.

  2. Complexul care afectează în mod real clasa vorbitoare – liderii politici dar și intelectuali, jurnaliști – din România, nu mai este câtuși de puțin megalomania ceaușistă, ci micromania (cum zice B. Wildstein, referindu-se la stânga din Polonia).
    Patriotismul normal, cel al lui Maniu și Mihalache, pare să nu mai intre în discuție la acest nivel. Dar totuși, nu a dispărut din societate. Românii încă mai așteaptă lideri care să ia acest steag – să-l poarte de-adevărat, nu doar să-și scrie pe bannere, ca Ponta la alegeri, că sunt mândri de a fi români, făcându-și, în același timp, țara de rușine în mii și mii de feluri.

  3. Nu mai avem nevoie de patriotismul lui Maniu si Mihalache. Acum suntem ieuropeni din Uniunea Ieuropeana, am depasit momentul ala cand aveam nevoie de Maniu si Mihalache. Nationalismul tre’ lasat lui Vadim si Ponta, internationalismul trebuie luat de la Marx si Lenin si facut profesiune de capatai. Si sa ne mai lase si astia care vor sa unirea cu Republica Moldova, prea agita apele si se supara rusii. Nu mai bine cantam noi Oda Bucuriei si bagam niste same-sex marriage?

  4. Pentru internaţíonalişti, globalişti, pentru cei fără nimic în care să creadă, de la Dumnezeu la Patrie, duşmanii de moarte nu sunt aşa zişii „populişti”, sau „xenofobi”, în general extrema dreaptă. Aceste curente marginale sunt chiar necesare europoizilor pentru contrast şi pentru raţiunea de a exista.

    Nu, adevăraţii duşmani sunt cei ca Maniu, Mihalache, sau mai aproape de zilele noastre Margaret Thatcher sau Andrzej Duda. De ce? Simplu. Pentru că asta este esenţa democraţiei, demos kratia, puterea poporului pe care politicienii adevăraţi o îndeplinesc scrupulos, conform mandatului primit. Iar poporul are instinct, nu este sinucigaş, de aceea şi democraţii desăvârşiţi trebui să facă o politică patriotică.

    Pe scurt, e foarte uşor să demonizeze o „naţionalistă” ca Le Pen. Dar cu democraţii adevăraţi, de la Maniu la Duda, e mai greu.

  5. Cand nu va mai fi un pericol nici pentru ea insasi, nici pentru ceilalti, cred ca Romania va fi apreciata la valoarea sa reala (oricare ar fi aceea). Acum, insa, suntem o bomba pe roti.

  6. Pentru ca sa fie o putere regionala, Romania trebuie sa se intareasca economia si statul de drept, adica sa reduca coruptia. Trebuie sa fie un magnet care sa atraga inapoi emigrantii si sa reuseasca sa respinga invazia de infiltrati musulmani care bantuie Europa.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.