Amintiri despre viitorul LGBT: Istoria unui dezastru

Dacă vorbim de stânga occidentală, trebuie pomenit şi comunismul clasic sovietic, ca sursă a majorităţii mişcărilor de „eliberare” din Occident. Aceste mișcări ar fi trebuit să anuleze orice model social moral legat de tradiţia creştină ori tradiţională europeană, pentru a se elimina astfel ceea ce pretindeau comuniştii că ar fi, de fapt, modelul burghez care ar duce la oprimarea maselor.

Ce s-a întâmplat în URSS cu graba pentru distrugerea lumii morale, s-a întâmplat şi în cealalt stat sovietic înfiinţat cam în aceeaşi perioada în estul Europei, în Ungaria, în 1919. În cele doar câteva luni ale existenţei sale (din martie până în august), guvernul Republicii Sovietice Ungare a avut ca priorităţi, încă din primele sale zile, pe lângă execuţiile fără judecată şi prigoana împotriva Bisericii, impunerea în şcoli a educaţiei sexuale într-o formă cât se poate de radicală, folosind extins pornografia. Totul se făcea deoarece societatea viitoare maghiară ar fi fost corespunzătoare doctrinei marxiste numai dacă cei care îi rezistau erau lichidaţi ori reduşi la tăcere, iar cei mici modelaţi pentru a putea deveni membri de încredere ai noii societăţi comuniste. Asta însemna și că legăturile cu ceea ce fusese până atunci civilizaţia europeană trebuiau să dispară.

Băieţii lui Lenin (Lenin-fiúk) pozează cu victima lor, în timpul „Terorii Roșii”. Ungaria, primăvara 1919. sursa: An Outlaw’s Diary (Revolution in Hungary) – Cécile Tormay

Comisarul (ministrul) educaţiei care s-a ocupat de educaţia sexuală a fost Georg Lukacs, teoretician al literaturii şi filozof, despre care Stanford Encyclopedia of Philosophy spune că este văzut că unul dintre fondatorii „marxismului occidental”. „Occidental” ar însemna oarecum îmblânzit, civilizat, chiar dacă omul a fost un comunist clasic: a ordonat şi el execuţii, a atacat Biserica, a susţinut naţionalizarea tuturor instituţiilor de învăţământ şi a impus „educaţia” sexuală în formă cea mai abrazivă posibilă, începând de la şcolarii mici. Cum era normal pentru partidul comunist (în care activa la vârf şi Lucaks), în perioada scurtă în care a stăpânit peste Ungaria, a instituit, da, Teroarea Roşie (vörösterror). Braţul armat care a pus în practică teroarea comunistă a fost gruparea criminală „Lenin-fiúk” (Băieţii lui Lenin).

Revenind la Lucaks, tot în fişa lui de marxist occidental a intrat şi subordonarea lui faţă de Moscova pentru aproape întrega viaţă activă. Numai că, despre toate acestea, Stanford Encyclopedia of Philosophy nu pomeneşte nimic la descrierea filozofului fondator al marxismului occidental…

După ce Ungaria a fost eliberată de armata română, Lucaks fuge la Viena unde îşi continuă activitatea de membru al conducerii partidului comunist maghiar. Îşi va petrece apoi o perioada în Germania, unde intră în contact cu fondatorii Şcolii de la Frankfurt şi alături de care participă la înfiinţarea acestei şcoli marxiste de gândire care va avea o influenţă majoră în modelarea gândirii progresiste occidentale.

Şcoala de la Frankfurt a avut între membrii săi din prima perioadă pe performantul spion sovietic Richard Sorge şi pe teoreticianul marxist şi activistul David Riazanov, dar şi personaje întunecat-comice ca psihanalistul Wilhelm Reich. Riazanov a fost până la urmă condamnat şi executat de un tribunal stalinist, în 1938, lucru care se pare că nu l-a influenţat prea mult pe occidentalul Lucaks, care se afla de câţiva ani în URSS şi fusese astfel martor comod al epurărilor staliniste.

În încercarea de a păstra neutralitatea între curentele de stânga ale epocii, pe care ar fi trebuit să le aducă împreună prin studiul ştiinţific al filozofiei politice, Şcoala de la Franfurt a pretins că membrii săi nu sunt şi nu trebuie să fie angajaţi politic direct, aşa că Georg Lucaks, cunoscut ca activist radical al Partidului Comunist, a trebuit să nu devină membru activ al acesteia. El avea alte însărcinări. La începutul anilor ’30, câţiva membri ai Institutului de Psihanaliză din Frankfurt încep să lucreze sistematic pentru şi împreună cu teoreticienii Şcolii de la Frankfurt pentru a susţine aparenta substanţă ştiinţifică, interdisciplinară a elucubraţiilor doctrinei marxiste.

Cu câţiva ani înainte, în anii ’20, ca urmare a colaborării dintre psihanalistul german Siegfried Bernfeld şi marxiştii V. Yurinets şi Valentin Voroshilov, apăruse deja critica marxistă a psihanalizei, care a dus la apariţia freudo-marxismului. Cum era normal în situaţia dată, tema eliberării sexuale era obligatoriu de aprofundat într-o manieră „ştiinţifică”, câtă vreme era o obsesie importantă a stângii, încă de la pre-marxişti. Wilhelm Reich va fi cel care va reprezenta iniţial freudo-marxismul în Şcoala de la Frankfurt, unde îşi va aduce aportul cu nişte cărţi care s-au dovedit a fi foarte influente în timp, dintre care „Psihologia de mase a fascismului” şi „Revoluţia sexuală” au produs probabil cele mai mari pagube civilizaţiei occidentale şi astfel, cele mai mari foloase stângii manevrate din Moscova.

„Revoluţia sexuală” a fost scrisă după călătoria făcută în URSS, unde a vizitat creşe şi centre pedagogice şi s-a întâlnit cu înalţi membri ai PCUS. Reich, asemeni lui Lucaks, nu a fost doar ideolog – întors din URSS a participat la înfiinţarea grupării Revolutionäre Sozialdemokraten, pregătită pentru lupta revoluţionară armată, şi a înfiinţat în 1931, cu binecuvântarea KPD (partidul comunist german), SEXPOL – Asociaţia Germană pentru Politicile Sexuale ale Proletariatului (Deutscher Reichsverband für Proletarische Sexualpolitik) în care erau înscrişi, la un moment dat, peste 40.000 de membri care militau pentru „eliberarea sexuală”.

Wilhelm Reich

Asociaţia promova, printre altele, libertatea sexuală absolută pentru adolescenţi, avortul fără restricţii, răspândirea mijloacelor contraconceptive şi facilitarea divorţului. Urmând unui mod de operare care va fi repetat în detaliu, mai târziu, şi în cazul Harry Hay/Mattachine Society, şi în cazul David Thorstad/NAMBLA, Reich se desparte de organizaţia de partid după ce îşi înfiinţează asociaţia sa, deşi profesa un marxism avangardist care era perfect compatibil cu ceea ce se promovase în URSS. Concepţiile lui „ştiinţifice” despre societate justificau şi practic îmbogăţeau doctrina marxistă.
Reich susţinea că tocmai cultura creştină occidentală îi aliena pe oameni, astfel că oricine era crescut şi trăia în această cultură era cel puţin nevrotic şi avea nevoie de terapie. Aşa că societatea întreagă trebuia schimbată pentru salvarea psihicului celor civilizaţi, după cum făcuseră comuniştii în URSS şi încercaseră şi în Ungaria.

Îndată ce naziştii ajung la putere, Reich e nevoit să părăsească Germania refugiindu-se în Suedia, de unde a fost practic expulzat, apoi în Norvegia, unde a fost ridiculizat public de mai mulţi membri ai comunităţii ştiinţifice de acolo pentru prostiile pe care le producea în legătură cu originea vieţii.

În final ajunge în Statele Unite, unde îşi face repede o mulţime de adepţi între suporterii psihanalizei şi personalităţile din lumea artistică. Dealtfel, cam toţi membrii Şcolii de la Frankfurt s-au mutat în Statele Unite după ce Hitler a preluat puterea în Germania, unde au fost primiţi să predea în universităţi.

Angajat ca profesor la The New School of New York în 1939, Reich începe o serie de experimente care trebuiau să demonstreze că aşa cum eliberarea sexuală rezolva problemele psihice, la fel ar fi trebuit să le rezolve şi pe cele organice, pornind de la cele simple, ca răcelile, până la vindecarea schizofreniei ori a cancerului.

Orgone accumulator”

În 1941, după ce pretinde că a salvat vieţi, vindecând cancere prin punerea în practică a teoriilor sale, este dat afară din The New School of New York pentru simplul motiv că oamenii de acolo se lămuriseră în sfârşit cu cine aveau de-a face. Numai că abia în 1947 apar în presă dezvăluiri despre situaţia stranie a lui Reich – apărea în listele din „American men of science” şi avea parte de o presă favorabilă, în condiţiile în care era evident pentru oricine îl asculta ori îi citea lucrările concepute în America că era practic un om cu probleme psihice ori un şarlatan. Ori ambele la un loc. Concluzia unei anchete făcute de FDA (Food and Drug Administration) a fost că activitatea lui Wilhelm Reich, care pretindea că poate vindeca practic toate bolile folosind un dispozitiv inventat de el, era, în fapt, o imensă fraudă. Dispozitivul era în fapt o cutie metalică acoperită cu lemn, un fel de cuşcă a lui Faraday, care ar fi trebuit să funcţioneze că un acumulator al energiilor orgasmice cosmice (sic!).

Într-un final, omul care a scris „Revoluţia sexuală” şi şi-a dedicat viaţă „eliberării” tuturor, de la copii la maturi, de normele morale legate de viaţă sexuală, este condamnat de un tribunal american la închisoare, unde va şi muri, până la urmă. Dispozitivele lui sunt distruse de autorităţi iar cărţile scrise de el sunt arse. Asta în Statele Unite, Land of Free. Atât de mare era pericolul produs de el. În ciuda evidenţei, Reich a avut o mulţime de adepţi în lumea artistică americană, dintre care cei mai cunoscuţi sunt Norman Mailer, Allen Ginsberg, William Burroughs, JD Salinger, Jack Kerouak, Saul Bellow şi chiar Sean Connery. Influenţă lui a fost imensă asupra societăţii occidentale câtă vreme, la sfârşitul anilor ’60, chiar are loc ceea ce s-a numit a fi o revoluţie sexuală, urmând concepţiilor expuse în cartea … „Revoluţia sexuală”. În 1968, studenţii revoluţionari din Occident acopereau zidurile cu grafitti-sloganuri din Reich şi aruncau în poliţişti cu volumele „Psihologia de mase a fascismului” scrise de acelaşi. Un slogan circulat în universităţi la acel moment era „Read Reich and Act Accordingly!„.

Alfred Kinsey

Alături de Reich, cu „merite” oarecum egale în demolarea suportului moral al civilizaţiei occidentale iudeo-creştine, a fost şi Alfred Kinsey. Mai puţin angajat politic (cel puţin pentru public), dar oferind materialul „stiinfic” necesar pentru suportul ideologic al stângii radicale occidentale, Kinsey a folosit o serie de date false atât de abil manipulate încât a durat destul de mult până când a fost demontată public imensă minciună promovată de el. Dacă Freud propusese teoria conform căreia întrega viaţă psihică era dominată de sexualitate, Kinsey a vrut să arate că aproape întreagă societate americană era dominată, în consecinţă, de o promiscuitate generalizată, ascunsă de convenţiile civilizaţiei creştine care trebuiau îndepărtate pe măsură ce datele prezentate de el ar fi schimbat percepţia publicului despre viaţă intimă. În 1948 îi apare lucrarea „Sexual Behavior in the Human Male” în care sunt expuse o serie de informaţii bombă care ar fi trebuit să fie credibile câtă vreme erau produse de cercetarea unui profesor al unei universitati serioase.

Astfel, Kinsey pretindea că, în urma cercetării făcute de el, descoperise că zece la sută dintre americani erau homosexuali ori fuseseră angajaţi în relaţii homosexuale vreme de cel puţin trei ani… Informaţia asta, chiar evident falsă fiind, a prezentat o valoare imensă pentru apariţia mişcărilor gay în America, câtă vreme se putea pretinde acum că aceastea reprezintă o parte însemnată din societatea americană care trebuie să fie scoasă la lumina şi respectată, măcar pentru că era vorba de un număr imens de americani. Altă informaţie bombă prezentată de el a fost că 69 % din americani au mers ori merg la prostituate. Puţini s-au gândit atunci că, în consecinţă, prostituţia trebuia să fie în America o industrie omniprezentă, mai puternică decât cea auto ori cea petrochimică, ori macar egală cu acestea. Dacă asta nu era destul, Kinsey „descoperă” publicului american şi faptul că 50% din bărbaţii americani îşi înşelau soţiile. Da, jumătate dintre americani aveau viaţă dublă, după Kinsey. Curios e faptul că în acea perioada gospodăriile aveau în majoritate angajat, cu serviciu, doar capul familiei, care pleca dimineaţă, muncea din greu, zi lumină, şi se întorcea acasă abia seara. Numai că profesorul sexolog pretindea că unul din doi bărbaţi americani avea timp şi întreţinea şi legături extraconjugale. Ca o concluzie a informaţiilor prezentate, Kinsey pretindea că descoperise că 95% din bărbaţii americani erau prinşi regulat în practici sexuale care pot fi numite deviante. Aşa că bărbaţii americani nu aveau între grijile importante doar ipotecile, ratele la autoturisme, banii pentru colegiile copiilor, sănătatea familiilor lor şi concediile ci şi perversiunile sexuale.

În 1953 îi apare şi lucrarea „Sexual Behavior în the Human Female„, în care duce mai departe imensă minciună despre viaţă intimă a americanilor. Astfel, pretinde că jumătate din femei, atenţie, în acei ani, au avut relaţii sexuale înainte de căsătorie. Adulterul era practicat, în cartea lui, de 26% din femeile americane. În ceea ce priveşte avortul, dezastru! Pretindea că o majoritate de 87% dintre femeile singure care au rămas gravide au recurs la avort, ca şi 25% dintre cele căsătorite!

Toate informaţiile astea produceau o imensă şi nemaivăzută provocare a moralei tradiţionale americane, dar Kinsey nu s-a oprit aici, ci a mers cu „cercetarea” vieţii sexuale şi la copii, începând de la cei mai mici. Freud postulase că încă de la naştere copilul are impulsul sexual prezent şi caută activ satisfacţia acestuia pe faze corespunzătoare anumitor stadii de dezvoltare specifice unor anumite vârste. Astfel, de la naştere până la doi ani, este faza căutării plăcerii sexuale pe cale orală, de la doi la patru ani e faza anală, iar după patru ani cea falică. Kinsey înţelege din teoria asta aiurea, excentrică şi fortat simplificatoare că e vorba de un teritoriu care poate fi şi trebuie explorat şi manipulat. Şi felul în care reuşeşte să facă „cercetarea” asta e specific patternului socialist – experimentul pe oameni care distruge vieţi e justificat în numele unui presupus bine mai mare.

Pentru a putea aduna date despre subiectul asta delicat, Kinsey îşi foloseşte relaţiile pe care le avea şi pe care şi le-a dezvoltat ulterior între pedofili, începând din anii ’40. Este cunoscută acum relaţia pe care a avut-o cu pedofilul Rex King, om trecut de 60 de ani când s-a întâlnit cu Kinsey, în 1944, despre care s-a aflat că ar fi sodomizat un număr imens de copii – în jur de 800!!! Cei doi au corespondat o vreme şi Kinsey a folosit ce a primit de la pedofilul King, publicând date pe care acesta le-a obţinut abuzând copii în vârstă de la două luni la cincisprezece ani… Bine, date interpretate şi diseminate cu aceeaşi atenţie pentru respectarea adevărului ştiută din cazurile cercetărilor făcute pe femei şi bărbaţi.

În anii ’50, în Germania, cu ocazia unui proces de viol şi omucidere a unei fetiţe de zece ani, se află că pedofilul Fritz von Ballusek, cunoscut pentru trecutul lui nazist, coresponda cu Alfred Kinsey pe teme legate de agresarea copiilor. Von Ballusek îi furniza acestuia date adunate din cursul comiterii faptelor criminale, iar Kinsey, la rândul lui, îi sugera care ar fi direcţiile de „explorat”…

Deşi în timp s-a dovedit că datele publicate de Kinsey erau neadevărate, răul fusese făcut – ani la rând falsurile lui au fost luate ca adevăr stiintific revelat, care trebuia recunoscut şi respectat. Revoluţia sexuală trebuia să aibă loc pentru a elibera lumea de normele morale care erau doar forme ale opresiunii proletariatului de catre clasele conducatoare, dupa Reich, și care, după cum arată Kinsey, oricum nu prea erau respectate de nimeni.

A fost Kinsey comunist? O comisie a Congresului american a spus asta, dar se ştie acum că acestor acuzaţii nu le-au urmat cine ştie ce consecinţe.

Ce a urmat revoluţiei sexuale este prea puţin cunoscut şi discutat – ca orice revoluţie roşie, şi revoluţia asta a lăsat în urmă un număr imens de victime, ignorate programatic de presă şi în cercetările sociologice. Anii în care lupta pentru „eliberarea” sexuală a avut loc au lăsat în urmă o contagiune severă a discursului public cu mizeria promiscuității promovată de apostolii noii căi sexuale și o nemaivazuta deruta morala, care au dus la urmatoarele rezultate concrete:

  • explozia de boli cu trasmisie pe cale sexuală, culminând cu HIV;
  • SIDA, apoi cu HPV;
  • valul de avorturi care au produs daune fantastice; atât sufleteşti cât şi fizice, pe lângă numărul imens de prunci ucişi;
  • scăderea fertilităţii şi numărul mare de femei care nu au mai putut avea copii, în urmă avorturilor;
  • explozia numărului divorţurilor;
  • scăderea numărului căsătoriilor;
  • numărul fără precedent de familii monoparentale;
  • ubicuitatea pornografiei care a dus la dependenţă severă de aceasta şi multe alte efecte care înseamnă un număr imens de vieţi ruinate, despre care cei care au susţinut şi promovat revoluţia sexuală nu au pomenit si nu pomenesc nimic.

Dacă în Răsărit marele rău comunist a învins, vreme de 70 de ani, și astfel a putut ucide nestânjenit părți bune din populație, în special dintre oamenii de bună calitate, în Occident, cu tot câștigul societății împotriva acestui mare rău, o mulțime imensă de suflete a fost coruptă și milioane de oameni distruși sufletește, pe langă cei omorâți de-a dreptul de practicarea concepțiilor injectate de comunisti în societatea occidentală.

Istoria revoluției sexuale e istoria unui imens dezastru, e istoria felului în care a lucrat diavolul în lumea îndepărtată de Dumnezeu.

Citiți și:

The following two tabs change content below.
Preot Alexandru Coman

Preot Alexandru Coman

Hirotonit preot în anul 1994, Parintele Alexandru Coman este și absolvent de Psihologie, specializat cu Master în Logopedie (Terapii și compensare în tulburările de comunicare), membru în Colegiul Psihologilor, având și cursuri post-universitare de Jurnalism/Publicitate (anul 2001), timp în care a slujit neîntrerupt în Biserică.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.