„Peste 15 ani, jumătate dintre olandezi vor fi musulmani”

    4

    Pastorul olandez H.G. Koekkoek a studiat amununţit Coranul şi a decis să scrie cartea „Mohamed islamul, Coranul şi Biblia” pentru a răspunde interesului crescînd din Olanda pentru islam În carte sînt creionate schimbările pe care le va aduce creşterea inevitabilă a influenţei islamului în societatea olandeză din următorii 15-20 de ani

    Koekkoek a indentificat cîteva dintre cele mai importante caracteristici ale islamului:

  • Islamul are ca scop aducerea întregii lumi sub dominaţia religiei propovăduite de Mohamed
  • Islamul va dobîndi supremaţia prin Jihad, războiul sfînt, iar acesta permite permite orice fel de mijloace, inclusiv violenţa
  • Islamul nu se va occidentaliza/moderniza cu trecerea timpului
  • 50% din populaţia Olandei va fi musulmană în 15 ani
  • Creştinii care vor avea ghinionul să trăiască într-o societate majoritar islamică vor avea două opţiuni: supunerea sau persecuţia
  • Olanda este ţara în care Theo van Gogh a fost înjunghiat pe stradă, Ayaan Hirsi Ali a fugit în SUA şi Geert Wilders trăieşte în ascunzători. Aceasta pentru că au adus ofense islamiştilor. Observaţi tonul ridicol de prudent cu care vorbeşte pastorul, refuzul de a formula o opinie. Exprimarea unei opinii pertinente i-ar putea aduce moartea.

    „Peste 25 de ani, şaria în Olanda”


    De la stînga la dreapta, prezentul şi viitorul. (Viitorul progresist)

    Pentru etnicii oladezi este un opinie şocantă, dar pastorul H.G. Koekkoek îndrăzneşte să spună: să nu ne mirăm dacă în maxim 25 de ani, şaria, legea islamică, va fi introdusă în Olanda.

    „În următorii 25 de ani este de aşteptat ca islamiştii să fie majoritari în Olanda. Cei ce obţin majoritatea, obţin puterea, chiar şi într-o democraţie,” spune el. „Implementarea şaria în toată lumea este scopul islamului. Creştinilor nu le rămîn decît opţiunile convertirii la islam sau persecuţia.”

    Acestea sînt cuvintele pastorului baptist din Alphen, extrase din recent apăruta sa carte, „Mohamed, Islamul şi Biblia.” „Cartea nu are ca scop jignirea nimănui, scriu cu deosebit respect despre Islam şi Mohamed, despre care cred că a fost un om onest,” spune domnia sa.

    Pastorul Koekkoek (70 de ani) a studiat Coranul în profunzime. A hotărît să scrie cartea ca urmare a interesului arătat de public unui şir de seri de studiuţinute de el. „Oamenii vin din toată ţara. Subiectul islamului atrage pe mulţi. Există frică de islam şi musulmani. Dar frica este bazată pe sloganele, fără să ştim întradevăr ce este islamul. Nici chiar guvernul nu îl cunoaşte,” spune el.

    „Scopul meu este să arăt ce este islamul. Simplu, pun faptele unele lîngă altele şi observ care sînt punctele comune dintre islam şi creştinism. Acestea există. Iudaismul este cea mai veche religie monoteistă; creştinismul a original din acesta. Astfel, Dumnezeul islamului este acelaşi cu cel al evreilor şi creştinilor. Deci există puncte comune, dar există şi diferenţe. Nu voi evita abordarea lor în cartea mea. Arăt părţile frumoase, dar şi pe cele periculoase ale islamului.”
    „Ţelul islamului este de a se răspîndi în întreaga lumea. Acesta este scopul, mijlocul este Jihadul – războiul sfînt – să aducă toată lumea sub dominaţia islamului, dacă este nevoie prin forţă.”

    Koekkoek nu formulează nici o opinie despre acest fapt în cartea sa. „Atrag atenţia, şi cine atrage atenţia pune întrebări fără să ofere răspunsuri. Acestea le va găsi cititorul.”

    „Islamiştii sînt oameni ca noi. Mulţi trăiesc în pace cu evreii şi creştinii şi sînt oameni respectabili. Există totuşi aspecte fundamental diferite. De ce musulmanii spun că femeile noastre sînt ‘curve’? În doctrina islamică oamenii sînt educaţi foarte strict şi pentru ei este normal ca femeia să se acopere. Dacă vin în lumea noastră şi văd femeile cu picioarele neacoperite, în ochii lor ele sînt imorale. Poţi încerca să ai înţelegere astfel de lucruri.”

    Koekkoek crede de asemenea că musulmanii din Olanda nu vor renunţa la credinţa lor. „Evreii au fost 2500 de ani plecaţi din Israel, dar şi-au pastrat religia şi obiceiurile,” spune el. „Acest lucru se va întîmpla şi cu islamul, moscheia se va asigura ca acest lucru să se întîmple. Doctrina spune: sîntem în război cu Olanda, pentru că Olanda nu este un stat islamic.”

    Segmentul islamic al populaţiei noastre creşte rapid. „Deja jumătate dintre noii născuţi au părinţi musulmani. Predicţia este că în aproximativ 15 ani, jumătate din populaţie va fi musulmană. Apoi vor deveni majoritari, iar acest lucru va avea consecinţe. Creştinii riscă să ajungă cetăţeni de rangul doi şi le vor rămîne doar două posibilităţi: persecuţia sau convertirea,” spune Koekkoek, pastor de 40 de ani în Triomfatorkapel.

    Acesta aduce predicţii sumbre pentru creştini din Olanda. Speră ca totuşi predicţiile lui nu vor deveni realitate. Koekkoek se teme că islamizarea nu mai poate fi oprită.

    Cartea sa a atras foarte multă atenţie. Sute de exemplare au fost vîndute în prima săptămînă. Despre succesul cărţii Koekkoek spune: „Încă nu îmi vine sa cred. Asta arată cît de mare este interesul etnicilor olandezi pentru islam.”

    Sursa olandeză: ’Over 25 jaar sharia in Nederland’
    Sursa engleză: Netherlands: ‘Christians face submission or persecution’

    Vedeţi şi:
    Miss Olanda/Turcia, islamul şi olandezii – ultimele noutăţi
    Dhimmificarea Olandei

    Print Friendly, PDF & Email

    4 COMENTARII

    1. Costin, categoric nu este rau ca se scriu astfel de carti pentru ca mereu a existat o majoritate neinformata despre natura reala a islamului. Dar si aceasta carte pare ca muscatura unui caine fara dinti, nu se prezinta solutii, nu este atacat fondul problemei prin educarea olandezilor de a face fata asaltului musulman.

      Solutia este blocarea imigrarii musulmanilor si constientizarea consecintelor unei politici laxe fata de violenta jihadista.

    2. Situatia este intr-adevar disperata. Dar chiar daca de miine nu ar mai intra in Olanda (+Franta, Suedia, Danemarca, Germania, etc) nici un musulman, islamizarea ar fi tot inevitabila. Inchisorile britanice, germane, olandeze, franceze sint pline de delicventi musulmani iar o solutie ar putea fi totusi expulzarea tuturor infractorilor de origine musulmana si o mult, mult mai stricta supraveghere a cuiburilor de extremisti. Apoi scoaterea tuturor imigrantilor de pe statul de plata welfare, cum multi dintre musulmani sint. Plus descurajarea, eventual prin taxare, a natalitatii foarte mari in rindul femeilor musulmane. Daca nu tot vestul Europei va ajunge un fel de Kosovo la scare mult mai mare.
      E greu, solutia nu este usoara, iar oamenii care sa o implementeze nu exista. Nu inca.


      Europa s-a bagat de buna voie si nesilita de nimeni intr-un *&^%# imens

    3. Prezentul si viitorul. Eventualul si probabilul viitor.

      Femeia viitorului

      Prezentul, foarte oaches si desfrinat, reprezentat de cele 3 olandeze blonde. Mai in spate se vede Femeia Viitorului. Viitorul pentru care au luptat progresistii europeni in ultimele decenii. Ce ti-e si cu progresul asta… De la atita progres, unele din cele mai moderne natiuni din lume risca se se intoarca in Evul Mediu.

    4. Nasol interviul cu Gert Wilders, in sensul ca acel comentator o facut tot posibilul sa-l incurce. Ma enerveaza lipsa de de inspiratie a lui GW, pentru ca ma asteptam sa-i zika ceva de genul: „Daca expulzam 999.999 sau 1.999.999 de musulmanii, care e diferenta reala?”.
      Sunt de acord cu ceea ce zice, dar nu este un interviu prea reushit. Prezentatorul reuseste sa-l puna intr-o lumina proasta. Kind of.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here