Uniunea Europeană: o coaliție a iresponsabilității (George F. Will)

    2

    Grecia reprezinta o aspiratie perversa: o societate cu „mai multi profitori decât producatori”, cu mai multi încasatori de beneficii de la guvern decât producatori de bunuri si servicii care genereaza surplusul social care finanteaza guvernul.

    ►►George F. Will (Washington Post)

    Când Cancelarul Angela Merkel a decis ca Germania va plati o parte a datoriei Greciei, alegatorii au pedepsit partidul acesteia în scrutinul tinut în cel mai populat land al Germaniei, Renania de Nord-Westfalia. Cât se poate de nimerit!

    Pacea westfalica din 1648, care a pus capat Razboiului de 30 de ani, a consacrat sistemul european care se forma, al statelor natiune. De la sfarsitul Razboiului de 31 de ani (1914-1945) incoace, elitele europene s-au straduit sa castreze nationalitatile din Europa. Criza datoriei Greciei dezvaluie gravele contradictii ale proiectului si fragilitatea modelului social vest-european postbelic – statele sociale, superfurnizoare de bunastare, nelimitate de vreun principiu.

    Grecia reprezinta o aspiratie perversa: o societate cu „mai multi profitori decât producatori”  (ca sa folosim cuvintele republicanului de Wisconsin, Paul Ryan), cu mai multi încasatori de beneficii de la guvern decât producatori de bunuri si servicii care genereaza surplusul social care finanteaza guvernul.

    Nationalizând consecintele proastei guvernari a Greciei, Europa a devenit cel mai important producator al unui produs toxic – hazardul moral. Lipsa de onestitate si indisciplina unei natiuni cu 2.6% din produsul economic al zonei euro a facut ca natiunile care produc restul de 97.4% – precum si Statele Unite si FMI – sa spuna, de fapt, ca urmarile unor asemenea vicii nu pot fi izolate, bagate în carantina, asadar suntem cu totii ostateci unul altuia, prin urmare niciunei natiuni nu-i va fi permis sa se scufunde sub greutatea propriei nesabuinte.

    Nesăbuința va prolifera.

    „Baterea de moneda”, spunea William Blackstone cu mai bine de doua secole în urma, „este, în toate statele, un act al puterii suverane.”

    Dar Uniunea Europeana nu este nici stat, nici nu e suficient de suverana pentru a impune propriile reguli; nicio natiune din zona euro nu respecta cerinta UE ca deficitele sa nu exceada 3% din Produsul Intern Brut.

    Uniunea Europeana are un steag pe care nimeni nu-l salută, un imn pe care nimeni nu-l cânta, un presedinte pe care nimeni nu-l cunoaste, un parlament , la Strabourg, caruia nimeni (în afara de proprii sai membri) nu vrea sa-i încredinteze putere (putere care ar trebui luata de la parlamentele nationale), o capitala, la Bruxelles, a unei birocratii închegate pe care nimeni nu o admira, nici nu o controleaza, o moneda care presupune ceva ce nu exista sau nu va exista curând – un guvern central european, si reguli de comportament financiar pentru ignorarea carora niciun stat mebru nu a fost penalizat. Moneda Euro presupune si promoveaza o fictiune – ca „Europa” ar deveni, cumva, împotriva vointei majoritatii europenilor, mai degraba o expresie politica decat una geografica.

    Designul bacnotelor euro introduse în 2002 proclama o aspiratie utopica. S-au dus bancnotele colorate ale diferitelor natiuni, care prezentau imaginile eroilor nationali, oameni de stat, de cultura, artisti, imagini care celebrau evenimente unice, împliniri nationale. Odata cu euro, 16 natiuni au spus adio la toate acestea. Bacnotele reprezinta ferestre, porti si poduri care nu exista. Sunt de… nicaieri, ceea ce înseamna „utopie”. De la debutul integrarii europene din 1951, cu înfiintarea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, a existat aceasta întrebare: va fi o Europa a statelor sau un stat al Europei? Euro este parte a tentativei de a crea un stat al Europei, un leviatan alcatuit din suveranitatile capitulate ale natiunilor Europei.

    Daca banii reprezinta proza vietii, asa cum spunea Ralph Waldo Emerson, Euro reflecta îndârjirea de a face viata europeana prozaica. Este o încercare de a sterge nationalitatile si de a subsuma politica economicului pentru a evada din istoria europeana. Euro îi încânta pe deprimatii pentru care istoria Europei nu înseamna Chartres si Shakespeare, ci Holocaustul si Batalia de la Somme. Euro reprezinta diperarea culturala.

    Presupune, deasemenea, un alt lucru ce nu exista. Cuvântul „democratie” incorporeaza cuvântul grec demos – popor. Așa cum manifestatiile violente ale demos-ului Greciei si replica dispretuitoare a demos-ului Germaniei au demonstrat, Europa ramâne un continent al unor popoare distincte si nepasatoare. Nu exista un „popor european” unit prin aceleasi moravuri. Henry James îi scria lui William Dean Howells: „Omul nu este deloc unul singur”, oamenii nu sunt identici, interschimbabili, „la urma urmei este nevoie de atât de mult ca sa devii american, francez, etc.” E înca adevarat si e înca periculos sa ignori asta.

    Se spune ca, la doua decenii de la stergerea granitei politice Est-Vest, exista o granita culturala Nord-Sud. Insa problema datoriei cu care se confrunta Irlanda si, chiar în mai mare masura, Marea Britanie, contrazice aceasta distinctie. Datoria Marii Britanii, cea mai mare din Europa, este rezultatul unei cresteri a cheltuielilor guvernamentale de la 37% pâna la 53% din PIB într-un deceniu. Revista londoneza The Spectator spune ca nicio alta natiune europeana „nu si-a extins administratia atât de repede în acest deceniu sau în orice alt deceniu dupa cel de-al doilea razboi mondial”. U-ul din U.E., legatura unificatoare, este indisciplina. Din ce în ce mai mult, este si caracteristica unificatoare a U.S.A.

    George F. Will (Washington Post)

    Traducere Gelu Trandafir

    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si

    2 COMENTARII

    1. GMT, dupa cum inteleg eu articolul asta, finalul:

      U-ul din U.E., legatura unificatoare, este indisciplina. Din ce în ce mai mult, este si caracteristica unificatoare a U.S.A.

      contrazice tot restul. Sau nu inteleg eu bine?
      Adica, dupa autor, cam care ar fi solutia salvatoare pentru statele UE, sau pt. USA, mai multa disciplina?
      Pai daca aia e solutia, o avem deja, ai auzit si tu, cred, ca in Comisia UE s-a propus o lege cf. careia bugetele celor 27 de state sa nu poata fi votate pana cand nu sunt aprobate de o sub-Comisie a Comisiei UE (unde-i suveranitatea, in treaba asta, you tell me coz i dunno). Eu nu cred ca asta ar fi solutia 🙂

    2. De fapt, da, ce inteleg ca vrea sa spuna este ca mai multa reglementare=mai multa saracie. Si ca, UE fiind porcaria care a fost de la bun inceput, se va ajunge probabil, in final, dupa inca vreo 10 bailouturi si inca 5 crize precum cea recenta a Greciei, la un fel de spatiu comun cu reguli foarte laxe. Ceea ce chiar ar fi de dorit sa se intample cat mai repede.
      Excuse my french please.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here