Europa este pe cale să devină o gigantică Andaluzie

Print Friendly, PDF & Email

Oriana FallaciMânia și orgoliul, Ed. Corint, București, 2011, p. 117-124.

Cu adevărat mari calități, cu adevărat comori? De când dușmanii noștri ne-au dăruit acel 11 septembrie, greierii nu mai obosesc să repete că musulmanii sunt una, iar fundamentaliștii sau integraliștii musulmani alta. Că și Coranul are multe versiuni, că trebuie citit cu multe interpretări, dar oricare dintre versiuni și interpretări predică pacea, frăția și dreptatea.

[O spune și Bush. Pentru a-i ține cuminți pe cei cinci milioane de americani arabo-musulmani, presupun. Pentru a-i face să povestească tot ce știu despre eventuale rude sau amici devotați lui Osama bin Laden. Sărmanul Bush.]

Dar în numele logicii: Dacă acest Coran este atât de fratern și atât de pașnic, cum se face că Profetul era un războinic nemilos și deci un om cu totul altfel decât fratern și pașnic? Cum să considerăm faptul că el, personal, a condus douăzeci și șapte bătălii, a tăiat personal gâtul a șapte sute de dușmani, a incendiat personal trei orașe? Cum să considerăm faptul că pe adversarii săi i-a lichidat ca un șef mafiot, că pe rivalii săi i-a eliminat cu o ferocitate care te înfioară?

[Pentru a descoperi unde a ascuns aurul orașului cucerit Khaybar, într-o zi, a poruncit să fie torturat până la moarte șeful de trib Kinana, iar oamenii lui au aprins un foc pe pieptul acestuia. Apoi i-a fost adusă în pat văduva acestuia de șaptespreceze ani: Safiyya.]

Cum să considerăm faptul că tocmai Coranul predică fără încetare războiul sfânt, că numește țările unde nu domnește Islamul „Dar al-Harb” [Casa Războiului, n.r.], adică pământul de cucerit? Cum să considerăm faptul că pe nemusulmani îi numește câini necredincioși, că îi consideră inferiori, chiar dacă se convertesc, că departe de a recomanda o oarecare iertare, el impune legea ochiului-pentru-ochi și a dintelui-pentru-dinte, că o asemenea lege e considerată Sarea Vieții?

Cum să considerăm chadorul sau mai ales burca, veșmântul care le acoperă pe femei din cap până-n picioare, inclusiv fața, așa că pentru a vedea ceea ce există dincolo de acel giulgiu o nefericită trebuie să privească printr-o foarte deasă rețea așezată la nivelul ochilor? Cum să considerăm problema poligamiei, sau a celor patru soții (dar cu o dispensă specială a Arhanghelului Gabriel, Profetul avea șaisprezece), sau a haremurilor unde concubinele și sclavele trăiau ca prostituatele în bordeluri?

Cum să considerăm problema adulterinelor lapidate ori decapitate sau pedeapsa capitală pentru cei care consumau alcool? Cum să considerăm legea referitoare la hoție, cărora Coranul le sugerează să li se taie mâna, la primul furt stânga, la al doilea dreapta, la al treilea nu știu de ce, deși mi se pare că la al treilea furt pedeapsa constă în a le străpunge pupilele cu un fier înroșit?

Citez la întâmplare, având încredere în memoria mea. Desigur, Cartea Sacră oferă exemple și mai grave. Dar acestea sunt suficiente și nu mi se pare că ele exprimă pace și frăție, milă și dreptate. Nu mi se pare nicidecum că exprimă inteligență. Și apropo de inteligență: este adevărat că „baronii” moderni ai Stângii sau ceea ce ei numesc Stânga nici nu vor să audă ce spun eu? Este adevărat că auzind aceste lucruri clocotesc de mânie, țipă „Inacceptabil-inacceptabil!”? Poate s-au convertit cu toții la Islam și în loc de Casele Poporului acum frecventează moscheile? Sau țipă așa pentru a-i face plăcere papei, care asupra anumitor lucruri nu deschide gura decât pentru a cere scuze celor care i-au furat Sfântul Mormânt? Unchiul Bruno avea dreptate când spunea că Italia nu a avut Reforma, dar este țara care a trăit cel mai intens Contrareforma.

Iată răspunsul meu la întrebarea ta despre Contrastul – dintre – cele două – culturi. În lume este loc pentru toți. La ei acasă, toți oamenii fac ceea ce le place. Și dacă în unele țări, femeile sunt atât de cretine, încât să accepte chadorul sau burca, acel giulgiu cu o plasă deasă la nivelul ochilor, cu atât mai rău pentru ele. Dacă sunt atât de tâmpite, încât să accepte să nu meargă la școală, să nu meargă la doctor, să nu se lase fotografiate etc., la fel. Dacă sunt atât de neghioabe încât să se căsătoarească cu un imbecil care vrea patru soții, plus un harem plin de concubine, idem. Dacă bărbații lor sunt atât de idioți, încât să nu bea bere și vin, același lucru, nu voi fi eu cea care să le-o interzic. Asta mai lipsea!

Eu am fost educată în conceptul de libertate, iar mama spunea: „Lumea e frumoasă pentru că e diversă!”. Dar dacă pretind să-mi impună mie aceste lucruri, la mine acasă…

O pretind. Osama bin Laden afirmă că întreaga planetă Terra trebuie să devină musulmană, că trebuie să ne convertim în masă la Islam, că el ne va converti cu binele și cu răul, că în asemenea scop ne masacrează și continuă să ne masacreze. Și acest lucru nu poate să ne placă nici mie și nici vouă, ipocriți apărători ai Islamului. Mie, personal, îmi vine cheful să schimb rolurile și să-l omor eu pe el… Necazul e că problema nu se rezolvă, nu se sfârșește cu moartea lui Osama bin Laden. Pentru că acum sunt zeci de miii de Osama bin Laden, clonați precum oile din laboratoarele noastre științifice.

Și nu mai sunt pitoreștii mauri care acum o mie trei sute de ani invadau Spania și Portugalia, apoi Franța, Sicilia și Italia de Sud. Nu mai sunt bine cunoscuții războinici, care, călărind cai pur-sânge sau cămile, omorând cu iataganele sau cu lăncile, năvăleau în inima Europei, asediind Viena. Sunt indivizi camuflați în profesioniști, în intelectuali, în burghezi, civili deci, în aparență inofensivi, cei care constituie țesutul modern al războinicului sfânt. Sunt oaspeții pe care îi învățăm cum se folosește un computer sofisticat, cum te poți infiltra într-o rețea telefonică sau un complex electronic, cum se gestionează o campanie financiară sau un site Internet. Și, de asemenea, cum se exploatează lumea informației, a mass-media, care, cu minciuni, manipulează creierul persoanelor de bună-credință.

De fapt, cei mai inteligenți și mai antrenați nu stau în peșterile Afganistanului sau în moscheile Pakistanului, ale Iranului sau Irakului, ale Arabiei Saudite, ale Yemenului și așa mai departe. Nu stau în piețele din Jakarta și Nairobi. Stau la noi acasă, în Occident.

Poartă cravată, spun că respectă creștinismul și acceptă democrația, au excelente raporturi cu partidele noastre politice. Cu sindicatele noastre, primăriile noastre, posturile noastre de televiziune, ziarele noastre. Au excelente relații și cu lumea noastră ecleziastică: cu parohii noștri, cu episcopii noștri, cu cardinalii noștri. Cu alte cuvinte, își fac cuibul în punctele vitale ale culturii noastre și ale existenței noastre cotidiene.

Trăiesc în inima unei societăți care îi găzduiește fără să discute deosebirile dintre noi, îi acceptă fără să controleze intențiile lor rele și fără să penalizeze acțiunile lor rele. O societate care îi protejează cu deschiderea ei mentală, permisivitatea ei, principiile sale liberale, legile sale civilizate. Legi care au abolit tortura și pedeapsa cu moartea. Care nu permit arestarea dacă nu există indicii. Care nu permit începerea unui proces dacă nu suntem apărați de un avocat. Care nu permit condamnarea dacă vina nu a fost demonstrată. Legi, în sfârșit, care permit subterfugii de orice tip. De exemplu, de a anula o condamnare și de a repune în libertate un delincvent. Nu anumitor subterfugii se datoreză oare faptul că atâția fii ai lui Allah intră în țara noastră, se stabilesc aici și tot aici se comportă ca niște stăpâni?

În timpul unui sinod pe care Vaticanul l-a ținut la Smirna în 1999 pentru a discuta relațiile dintre creștini și musulmani, un eminent musulman s-a adresat participanților catolici astfel: „Prin democrația voastră, vă vom invada. Prin religia voastră, vă vom domina.” (Informația e furnizată de Eminența Sa Giuseppe Bernardini, arhiepiscopul diocezei locale.)

Oh, da, dragul meu. Cruciada în sens invers, cruciada noilor mauri durează de mult timp. Este de acum încolo ireversibilă și pentru a înainta nu are nevoie de armate care să dărâme zidurile Constantinopolului cu lovituri de tun. Cu loviturile de tun în mila noastră, în slăbiciunea noastră, în orbirea noastră, în masochismul nostru, zidurile orașelor noastre au căzut deja: Europa este pe cale să devină o gigantică Andaluzie. De aceea noii mauri cu cravată găsesc mereu tot mai mulți complici, fac tot mai mulți prozeliți. De aceea se schimbă, pretind tot mai mult, obțin tot mai mult, fac tot mai mult pe stăpânii. Și dacă nu suntem atenți, dacă rămânem inerți, vor găsi tot mai mulți complici. Se vor schimba, vor pretinde tot mai mult, vor obține tot mai mult, vor face tot mai mult pe stăpânii. Până când ne vor subjuga complet.

Ergo, să tratezi cu ei este imposibil. Să le ceri rațiune este de neconceput. Să îi tratezi cu indulgență, toleranță sau speranță înseamnă sinucidere. Și cine crede contrariul își face iluzii.

Alte articole ale Orianei Fallaci publicate pe ILD:

The following two tabs change content below.

Oriana Fallaci

Latest posts by Oriana Fallaci (see all)

    11 gânduri despre “Europa este pe cale să devină o gigantică Andaluzie

    1. Superb!!

      M-ati lasat fara cuvinte,traiesc intr-o tara occidentala prea toleranta fata de minoritati religioase si zilnic simt ceea ce ati enuntat.
      Intr-un comentariu pe alt site spuneam acum cateva zile acelasi lucru.
      Pacat ca ura occidentalilor este focalizata pe europenii de est cand boala lor crunta este cu totul alta ,trebuie sa ne trezim cat mai repede daca vrem ca viitorul copiilor nostri sa fie in democratie ,pace si buna convietuire cu ceilalti.
      Cu respect!!

    2. Lettera a un bambino mai nato (Scrisoare catre un copil care nu a fost nascut) este o carte pe care „tovarasa marxista” Fallaci a scris-o tocmai pentru a descrie prin ce a trecut cand a pierdut un copil pe care si l-a dorit. Cartea ei este despre dileme, maternitate si viata si a fost publicata intr-o Italie care dezbatea intocmai problema avortului. Nu e greu sa iti dai seama cam cum s-a pozitionat din moment ce cartea vorbeste despre drama unei femeie care isi pierde un copil pe care si-l doreste.

      Fallaci a avut parte de o educatie de stanga la care nu a renuntat niciodata, ceea ce inseamna ca este de-a dreptul aberant a-i cere sa fie de dreapta. Mesajul de mai sus demonstreaza ca esti nu doar antisemit, ci si incredibil de ignorant, un autentic „conservator” de-al grupului de luptatori teribili Alexandru Racu – Mircea Platon.

    3. Vineri 9 Ianuarie 2015 ora 20 !!! Viitorul anuntat de Oriana Fallaci adevenit de cateva ore,trecut! Tocmai au murit 15 oameni in Primul atentat terorist la Paris comis de doi tineri franco-algerieni! No comment!

    4. Ca sa intelegem, incerc, in stil alegoric, cum poate fi inteles fenomenul terorismului islamist. De la inceput vreau sa cer permisiunea sa compar teroristul cu un catel. Sa nu fiu acuzat ca l-am etichetat drept „caine” in sensul rau al cuvantului. Scriu aceste randuri dupa doua zile de urmarire pe televiziuni si dimineata postul de radio RFI. Risc sa devin poate ridicol dar mi se pare tentant, pentru ca mi se pare elocvent. Sa incepem: Atunci cand te aperi cu un bat de un caine rau, vei constata, ca el incearca sa muste capatul batului ! Explicatiile pot fi multipe: 1. Atat il duce mintea; 2.Este firesc sa ataci ceeace este in imediata apropiere, pentru ca poate fi pericolul iminent; 3. Catelul actioneaza instictiv; 4. Asa a fost dresat, si deci el isi face datoria, in special daca este asmutit; 5. Eu am cunoscut, catei care „se dau pe furis”, acestia par a fi timorati de batul din mana, se duc undeva lateral, si atunci cand incepi sa-l neglijezi, se repede pe la spate, si ataca fulgerator. Cred ca acest tip de catel este cel mai periculos. Eu am cunoscut astfel de catei, care nu au fost dresati. Nu este exclus sa fi deprins metoda de la alt catel. Dar in mod sigur un astfel de catel poate fi dresat. Iata ca la repezeala am putut identifica cinci cazuri. Pe mine acum ma preocupa ultima categorie. Pe acesta eu vreau sa-l analizez putin. Eu sunt tentat sa tratez fenomenul teroristului islamist, prin analogie cu catelul, in special pentru aceasta categorie. Este evident ca cel mai ingrijorator lucru este ca astfel de catei pot fi dresati cu usurinta si apoi lasati liberi sa hoinareasca prin cartierele Parisului, sa zicem. Si daca este dresat, acest tip de catel poate fi invatat sa se ghideze dupa mirosul unui obiect care i-a fost dat sa-l miroasa. Daca ne vom pune problema sa nu cadem victime unor asfel de catei, se poate comcepe diverse metode de a actiona: 1. Sa nu mai iesim pe strada. 2. Sa circulam numai cu miloace de transport; 3. Sa se stranga de pe strazi toti cateii; Acestia ar trebui sa fie incarcerati in padocuri – asta ar incalca drepturile de libera circulatie a cateilor ? Ce ne facem cu ONG-urile care apara drepturile animalelor ? 4. Sa educam cateii, sa nu se mai „dea pe furis” ! 5.Sa fie alungati asa fel incat sa nu mai calce prin oras ? 6. Sa fie prinsi si eutanasiati ? Oare nu ar mai rational, sa incepem sa se interzica dresajul de a se „da pe furis”, sub sanctiuni drastice ! Iar la limita sa-i trimitem la inchisoare pe dresorii care incalca interdictia de dresaj ? Oare nu ar trebui sa incepem sa se interzica dresajul de a se „da pe furis”, sub sanctiuni drastice ! Iar la limita sa-i trimitem la inchisoare pe dresorii care incalca interdictia de dresaj ? Vedeti unde se poate ajunge ? Oricum trebuie sa sesizam complexitatea situatiei !

    5. Cicero a spus ca o natiune supravietuieste prostilor ei, dar nu poate supravietui tradarea dinlauntru. Interdictia de dresaj o anuleaza politicienii de stanga sinu numai, care sar la gatul tuturor celor care se opun imigratiei sau multiculturalismului.
      Oriana descrie adevarul, dar eu nu vad totul pierdut. Pentru mine ca crestina, exista si o alta instanta care nu are limite. Trebuie sa ne intoarcem la Divinitate!

    6. Eu am încredere în valorile europene şi, deasemenea, în gestul de a sări în ajutorul celor care fug. Pentru că acum sînt atît de mulţi, înseamnă că de data asta e foarte rău acolo de unde vin ei. Imi permit să afirm, dnă Oriana fallaci santa subito că e greşit să generalizaţi, cu atît mai mult cu cît începeţi în felul ăsta şi lăsaţi în continuare întreg textul să se înece în torentul care nu mai poate fi apoi controlat decît prin dictatură şi genocid, prin orori. Binele, frumosul şi iubirea se transmit şi se învaţă aratîndu-le neîncetat şi fără deosebire.

    7. Babele se vaieta. Eu nu-s o baba. Oamenii astia vin de nevoie. Si vor veni in ciuda oricarui vaietat. Da, sunt si cretini printre ei. Dar evident, e plina Romania si Europa de cretini, deci ce mai conteaza cativa in plus.

      Omul care intelege natura constructului democratic nu are de ce sa se teama de o amenintarea unei religii depasite de cateva secole de civilizatie. Nu armatele cuceresc, ci cultura.

      Nu ai cum sa accepti conditia umana a altora pana nu o accepti pe a ta. Pana nu stii cine esti, nu ai o identitate pe care ai cucerit-o si de care esti mandru/ mandra… ce pretentii pot sa am de la tine?

      Omul mizer (refugiat sau rasist) are un comportament mizer. Rar iti va multumi si si mai rar iti va fi recunoscator ca l-ai scos din mizerie. Te va ura pentru ca i-ai vazut goliciunea, cum Adam l-a urat pe Dzeu.

      Dar conditia lui va fi mai buna si copiii lui vor avea sansa la o viata decenta. Altii il vor vedea din cercul si tara lui si vor aspira si ei sa se ridice. Satisfactia ta trebuie sa fie o lume mai buna pe termen lung.

      Altfel, mizeria nu pleaca nicaieri oricum.

    8. Oriana Fallaci nu se vaita. Avertiza. A murit de mult, nu au ce sa ii mai faca. Avertismentul poate fi luat in seama sau ridiculizat, dar cei care il arunca in derizoriu ar face bine sa se gandeasca inainte. Tocmai, nu armatele cuceresc si cultura, iar cultura islamica are anumite particularitati care o fac sa fie un pericol mortal pentru lumea europeana. Comunitatile islamice din Occident s-au radicalizat in ultimele decenii. A avut loc un fenomen cu totul paradoxal: daca generatiile mai vechi au incercat sa se adapteze cat mai mult la viata in Europa, generatiile noi refuza Europa. Nu te nelinisteste nici un pic? Discutia despre viata decenta pe care o cauta ummah ignora mereu acest aspect al imigratiei islamice in Europa: nu ai absolut nici o garantie ca in 10, 20 sau 30 de ani nu vei avea pe teritoriul tau toate ingredientele pentru Statul Islamic sau Frontul Al-Nusra.

    9. Taisir

      „Şi-acum mă taie, dacă vrei,
      Şi-aruncă-mă la câini!”

      Taisir era un tip de 24 de ani, student la medicină în Bucureştiul anilor ’80. Sirian de obârşie, crescut în rigorile islamice, descoperise în România (unde era de ceva ani buni, pentru că „aprofundase” studiul), alcoolul, fetele, şi muzica pop-rock a vremii.
      Aveam cam aceleaşi pasiuni, în altă ordine, de aceea am devenit apropiaţi pentru o perioadă.
      La vremea respectivă, cântam într-un bar, Taisir era mai mult pe-acolo decât la facultate; vorbeam câte-n lună şi-n stele, despre ce se petrecea în piaţa muzicală, în restul lumii şi-n universul lui Allah.
      Educat, spre erudit chiar, am petrecut multe nopţi în preajma unei sticle de whiskey, taclălind despre Pink Floyd, Beatles, Zeppelin, parcurgând drumul caravanelor din vremea califului din Bagdad până la Damascul în care se născuse.
      Hafez al-Assad tocmai reprimase revolta Frăţiei Musulmane, se contura sediul mişcării Hamas în Damasc, lumea arabă era atunci, ca de-a lungul întregii istorii, un cazan în clocot, sub o aparenţă de prosperitate.
      Într-o seară, puţin agitat, mi-a spus că urmează să-l viziteze fratele mai mare, însoţit de nişte prieteni, şi-ar dori să mă invite la Inter, respectivul – pentru prima dată în România – arătându-se interesat să cunoască pe cineva din anturajul mezinului. Mi-a explicat, stânjenit, că nu trebuie să pomenim de băutură, cârciumi, muzică, fete, şi restul ingredientelor care-i colorau cotidianul dâmboviţean.
      Am văzut atunci un om total diferit de cel pe care-l cunoscusem; Taisir, care n-avea nici o problemă să se ia la harţă cu interlopii vremii care frecventau centrul Bucureştiului de atunci, devenise un fel de servitor umil, încercând să anticipeze dorinţele stăpânului.
      Peste o săptămână, vizitatorii au plecat, şi-am aflat care sunt regulile de funcţionare ale societăţii musulmane, adică ierarhia imam, tată, unchi, frate mai vârstnic, cărora te supui orbeşte, indiferent despre ce-ar fi vorba. „Adică dacă frate-tău îţi zice să-mi iei gâtul, o faci ?” Fără să ezite, prietenul meu întru desluşirea tainelor lumii mi-a raspuns rece, plictisit, ca unui copil prost, că aşa trebuie.

      Anul următor, i-am cunoscut pe cei doi Zeid – i-am botezat „Prim” şi „Secund”, pentru că-i chema la fel. Tot la medicină, scăpaseră de încorporare (era în vremea războiului dintre Iraq şi Iran) datorită studiilor. Mândri de poziţia progresistă a lui Saddam, versus primitivismul lui Khomeini, preferaseră, totuşi, să fie la adăpost de tranşeele ce urmau să configureze o nouă lume arabă.
      Vândusem un pian electric, o căruţă de bani la vremea respectivă, şi le-am dat 50.000 de lei să-şi achite taxele de şcoală, pentru că banii de-acasă întârziaseră, şi erau în pericol de-a fi exmatriculaţi. A fost un impuls de moment, i-am văzut disperaţi, abia ulterior am realizat că nici măcar nu le ştiu numele de familie, nici în ce cămin locuiesc. Mai surprinşi decât mine (umblaseră la toate cunoştinţele din campus), mi-au înapoiat banii peste vreo săptămâna şi au devenit fraţii mei pe viaţă şi pe moarte, după spusele lor.
      La scurtă vreme, aveam să aflu că dacă imamul, tata, etc.

      Europa, şi nu numai, este plină de Taisiri şi Zeizi: educaţi, deja la a doua generaţie, obişnuiţi cu civilizaţia occidentală. Nu toţi arabii sunt terorişti, da-i suficient unul din 10.000, căruia dacă-i zice imamul, tata, fratele mai mare…
      Şi-am încălecat pe-o centură de explozibil, şi v-am zis povestea mea.

      Dorin Ciobîcă, 16 iulie 2017

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.