Egiptul, Frăţia şi eşecul politicii americane

În ultimele săptămâni, media internatională a vorbit adesea despre cererile „democratice” ale poporului egiptean, iar statele occidentale s-au pronunțat împotriva reprimării violente a manifestanților, cerând puterii egiptene să înceapă tranziția spre un nou regim, în concordanță cu dorințele populare. După mai multe de zile de mare presiune externă și internă, Hosni Mubarak a demisionat, părăsind funcția oficială pe care a deținut-o timp de 30 de ani, dar, contrar a ceea ce se crede, marile probleme abia acum încep.

Într-o convorbire telefonică, președintele Mubarak i-a spus laburistului Benjamin Ben-Eliezer, fost ministru israelian, că americanii au făcut o mare greșeală raliindu-se celor care i-au cerut schimbarea.

„Democrația promovată de Statele Unite o putem vedea la lucru în Iran, în Gaza cu Hamas și aceasta este soarta Orientului Mijlociu.

„Poate că (americanii n.r.) vorbesc despre democrație, dar nu știu despre ce vorbesc, iar rezultatul va fi extremism și Islam radical.”

„Nu voi fi surprins dacă în viitor vom vedea și mai mult extremism, mai mult Islam radical și mai multe tulburări, dramatice schimbări și revolte.”

Dincolo de declarațiile lui Mubarak – interesat, desigur, de imaginea sa -, rămân faptele: în plan extern, Mubarak a fost principalul aliat arab al Statelor Unite și a dus o politică externă favorabilă unor relații bune cu Occidentul și Israelul; în interiorul Egiptului, președintele egiptean a reușit să țină sub control Frăția Musulmană. Acum că s-a retras, vidul de putere ar putea fi ocupat întocmai de elementele islamiste cărora li s-a opus.

Frăția Musulmană

Nimeni nu știe cu exactitate câtă putere deține în societatea egipteană, dar cert este că influența Frăției Musulmane este semnificativă și atinge cele mai importante categorii socio-profesionale.

Într-un interviu acordat Die Welt, istoricul tunisian Alaya Allani, professor la Universitatea din Tunis, a oferit câteva informații interesante despre profilul susținătorilor Frăției Musulmane și șansele pe care le are de a deveni o forță. Contrazicndu-i pe cei care sunt de părere că succesul islamiștilor ale la bază sărăcia și ignoranța, profesorul Tunisian spune că grosul aderenților este alcătuit din persoane cu studii superioare și intelectuali. Deși a lăsat să se înțeleagă că influența ei va mai scădea, conform lui Allani, Frăția Musulmană va deveni principala forță politică a Egiptului post-Mubarak.

„Cred că Frăția Musulmană va deveni cel mai important partid al noului parlament. În următoarele alegeri, ei (islamiștii din Frăția Musulmană n.r.) se pot baza pe o treime din voturi. Asta va fi valabil numai pentru perioadă imediat următoare schimbării. După aceea, va urma o fază de slăbire. În cele din urmă, nu au un program convingător pentru tineri. În afara ajutoarelor economice și sociale, tinerii doresc modernitate.”

„Ei (islamiștii din Frăția Musulmană n.r.) vin din burghezia tradițională, obișnuita clasă de mijloc. Profesori, avocați și doctori. Un mic număr dintre ei sunt săraci – asta pentru că Frăția crede că mesajul ei sacru trebuie diseminat în toate clasele sociale. Am menționat deja cei mai puternici susținători ai lor: profesorii, doctorii și avocații.”

În 2005, Frăția Musulmană a reușit să obțină, în ciuda fraudelor operate de regimul Mubarak, aproximativ 20% din locurile din legislativ, o performanță cu atât mai importantă cu cât Frăția este interzisă, iar candidații ei nu au putut să își desfășoare campaniile ca reprezentanți oficiali ai organizației islamiste. Hărțuiți și chiar arestați de autoritățile egiptene, islamiștii au reușit să obțină 88 din cele 150 de locuri pentru care au candidat.

Mulți citesc declarațiile Frăției Musulmane și ne asigură că nu există nici un pericol: Frăția nu ar avea ca obiectiv islamizarea statului egiptean, respectă caracterul secular al statului egiptean și nu va arunca țara în război cu Israelul. Îi cred pe cuvânt când spun că nu sunt interesați de președinție și resping comparațiile cu Iranul. Nu par să se întrebe ce preț ar putea avea cuvintele unei organizații cu un trecut violent, nici să înțeleagă că islamismul are chiar o politică a minciunii în numele intereselor Islamului (faimoasa taqiyya). În același timp, ignoră mesajele nebunești și realitățile incomode (Frăția reconstruiește Al-Gama’a al-Islamiyya – Grupul Islamic – ca aripă militară a organizației), punându-și speranțele în capacitatea sistemului politico-militar egiptean de a ține islamismul departe de arcul de putere.

Dar în Creștinism și persecuție: realități, tăceri, complicități, Dragoș Paul Aligică a arătat că nici măcar Egiptul lui Mubarak nu era cu adevărat secular, persecutarea creștinilor fiind intens promovată, atât prin intermediul forțelor de ordine, cât și prin legislație și chiar televiziunea de stat; chiar și până la demisia lui Mubarak, secularismul egiptean era oricum o realitate discutabilă.

Cert este că Frăția se pregătește de politica mare și are griă să calce ușor spre a nu stârni împotriva sieși întreaga forță a armatei egiptene. Direcția este, însă, clară. Frăția a anunțat că o sa se ființeze ca partid și că își propune aplicarea șariei, legii coranice, prin intermediul unui parlament liber ales. În același timp, purtătorul de cuvânt al organizației a declarat că pacea cu statul evreu este împotriva intereselor Egiptului și a întregii lumii musulmane.

„Odată Mubarak plecat si un guvern interimar format, va trebui sa anulăm acordul de pace cu Israelul.”

Reformiștii anti-Israel

Dar nu numai islamiștii anunță schimbări semnificative în ceea ce privește relația Egiptului cu Israelul. Mohammed El Baradei și Ayman Nour, personalități egiptene percepute de Vest ca liberale și seculare, au lăsat să se înțeleagă că era bunelor relații s-a încheiat.

Fostul șef al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (sub ochii căruia Pakistanul și Coreea de Nord au devenit state nucleare, iar Iranul și-a început propriul program de înarmare), Mohammed El Baradei a sugerat că relațiile cordiale dintre Egiptul lui Mubarak și statul israelian nu angajează în nici un fel poporul egiptean.

„Israelienii trebuie să înțeleagă că este imposibil să faci pace cu un singur om. În acest moment, au un tratat de pace cu Mubarak, dar nu cu poporul egiptean.

Amintim că El Baradei a negat extremismul Frăției Musulmane.

Mergând chiar mai departe decât El Baradei, dr. Ayman Nour, un liberal secular care a a anunțat că va candida la funcția prezidențială din partea partidului El Ghad, s-a exprimat la rândul său în favoarea „re-negocierii” tratatului de pace, întrucât acordul nu mai corespunde prezentelor interese ale Egiptului.

„Înțelegerea de la Camp David nu mai este valabilă. Egiptul trebuie să renegocieze termenii acordului de pace.”

Și ”moderatul” Ayman Nour a luat apărarea Frăției Musulmane, negând extremismul organizației islamiste.

„Frăția Musulmană este o organizație importantă care are un impact real, dar nu a merit vreodată imaginea întunecată care i-a fost creată sub regimul Mubarak, cel care a prezentat-o ca fiind ceva sinistru.”

Schimbarea de care vorbea președintele Obama se conturează tot mai clar: de la un capăt la celălalt al scenei politice egiptene, toți sunt uniți de dorința de change în relațiile cu statul Israel.

Obama și Istoria

În 1979, după mai multe luni de proteste, Statele Unite au retras sprijinul politic acordat șahului Iranului, Reza Pahlavi. Administrația Carter a dorit să sprijine democrația iraniană și să sancționeze abuzurile comise de guvernarea Șahului, dar rezultatul a fost cu totul altul decât cel intenționat. Voința populară a dat câștig de cauză islamiștilor conduși de Khomeini, iar deceniile care au urmat au consfințit abdicarea lui Pahlavi ca un moment decisiv pentru revenirea islamismului în politica mare.

Acum, același Vest a susținut schimbarea lui Mubarak, iar dintre toți liderii occidentali, cel mai vocal a fost, din nou, președintele American. Deși i-a luat 10 zile să adopte o poziție oficială față e violențele comise de regimul islamist al Iranului împotriva demonstranților care denunțau frauda electorală, Barack Obama a fost deosebit de prompt în a-l taxa pe pro-occidentalul Mubarak și a-l invita să părăsească instituția prezidențială.

Demisia președintelui egiptean Hosni Mubarak riscă să arunce în instabilitate cel mai important stat din lumea arabă și să aducă la putere forțele politice islamiste. În același timp, victoria demonstranților poate duce la creare unui efect de domino care să afecteze toate țările din regiune. A fost Tunisia, acum a venit rândul Egiptului. Dacă mai luăm în calcul și că în Turcia, AKP-ul elimină, încet, dar sigur, kemalismul, iar în Liban Hezbollah se pregătește iranizarea, avem un tablou tulburător. Iar americanii și liderii occidentali tot nu par să înțeleagă.

În schimb, semnalul dat de Washington a fost înțeles, desigur, de toate statele din zonă. Aliații SUA și-au dat seama că nu pot pune nici un preț pe susținerea americană: dacă americanii l-au trădat acum pe Mubarak așa cum l-au trădat pe Șah în 1979, a devenit clar că, pentru a-și apăra puterea și perpetua regimurile, trebuie ca pe plan intern să vină în întâmpinarea islamiștilor, iar în plan extern să se îndrepte spre cei doi mari actori ai Orientului, Iranul Revoluției Islamice și Turcia islamistului luminat Erdogan.

Dar iubitorii de hope & change pot fi mulțumiți – politica lui George W. Bush a fost abandonată cu totul. Egiptul, Turcia și Libanul se îndepărtează tot mai mult de lumea civilizată, iar Turcia neo-otomană a lui Erdogan și Iranul lui Khamenei câștigă tot mai multă putere; în lumea musulmană, secularismul se află în retragere, iar islamismul în ascensiune.

Astfel, președinția lui Obama se conturează tot mai mult ca o re-editare a președinției eșuate a lui Jimmy Carter. Dacă democratul Carter a rămas în istorie ca omul care a pierdut Iranul, democratul Obama o să fie amintit ca președintele american care a pierdut Egiptul, Turcia și Libanul.

Puteţi citi şi:

The following two tabs change content below.
„By accepting punishment, not for any sins, but for our virtues, we betrayed our code and made theirs possible. [...] Theirs is the morality of kidnappers. They use your love of virtue as a hostage. [...] Your enemies are destroying you by means of your own power. Your generosity and your endurance are their only tools. Your unrequited rectitude is the only hold they have upon you. They know it. You don't. The day when you'll discover it is the only thing they dread. You must learn to understand them. You won't be free of them, until you do.” - Francisco D'Anconia (Atlas Shrugged - Ayn Rand, p. 619)

55 de gânduri despre “Egiptul, Frăţia şi eşecul politicii americane

  1. Vlad M: corect ce spui, dar totusi nu inteleg care este motivul pentru atitudinea SUA (de fapt a lui Hussein Barack):

    – ignoranta crasa;
    – rea intentie in ce priveste Israelul;
    – o noua politica externa la Casa Alba (un fel de retragere a SUA din toate zonele unde era prezenta pana acum);

  2. Asa cum spune Vlad, toate laun loc. Eu as adauga ,partea musulmana din Obama. Incultura,s-a vazut in multe din discursurile lui Obama in strainatate .

  3. Politica americana este o rusine la ora actuala.

    Am lasat un comentariu si la Fratia, sharia si Israelul – deocamdata in Egipt s-a instalat armata la putere. Si nu numai atit, toata lumea araba plus Iranul e pe cai. Sau mai bine zis pe baricade. Femei demonstreaza in Arabia Saudita pentru a obtine drepturi care noua ni se par la fel de firesti precum aerul pe care il repiram.

    Sa speram ca nu vine sfirsitul lumii, zic eu asa, cuprinsa de o viziune apocaliptica, Doamne fereste.

  4. Pe la inceputul anilor 90 se faceau speculatii pe catrenele lui Nostradamus,care scria ca in anii 90 Anticrist este deja nascut si ca este un print al unei tari importante.Atunci nu s-au gasit pretendenti .Acum avem doi : Obama si Putin.

  5. ce mi se pare nostim cu nostradamus asta e ca de cate ori se intampla ceva se tot aude : „vezi? nostradamus a prezis asta!”
    dar de ce nu putem afla dinainte si mereu dupa?
    ma roade dilema asta.

  6. A coordinator of Egypt’s April 6 Youth Movement told USA Today on Wednesday that if the group’s demands „are not met, we’ll be on the street again.”

    Among the group’s demands – one that breaks with the stated policy of the military government – was the halting of natural gas shipments to Israel, citing what it called Israel’s mistreatment of Palestinians, according to the report.

    Egyptian youth group: Halt gas shipments to Israel

    doar n’a primit nobelu’ chiar asa pe degeaba, nu?
    interesant este ca desi multi egipteni traiesc se pare cu $2/zi, sunt cu atat mai dornici incat sa renunte la banii care le veneau din exportul de gaze catre israel.
    asta in timp ce israel a descoperit de curand cele mai mari zacaminte de gaz si dupa cate am inteles, au inceput sa grabeasca lucrarile de exploatare.
    foarte inteligenta miscarea tinerilor egipteni.

  7. Vlad@2

    … ObaMahdi ai zis? :mrgreen:
    În sensul ăsta trebuie făcută o corecție la titlu:

    …eşecul politicii americane

    Eșecul intenționat, plănuit. Nostradamus e depășit, Carter a fost doar un idiot – ce-i drept util 🙁

  8. Ghici ce crede Carter despre Fratia Musulmana 😆
    „..not anything to be afraid of..”

    Dupa ce cretinul a lasat Iranul sa se transforme in una dintre cele mai periculoase regimuri de pe Pamint, acum tine predici ‘telectualiste despre Egipt si fratia jihadistilor. Cine il mai asculta pe Carter?…

  9. Costin @12

    Carter încă arată ca un tinerel pe lîngă Clăppăugul Șef al Inteligenței Babamice:
    National Intel Chief James Clapper at it Again, Says He Has No Idea What the Muslim Brotherhood’s Agenda Is…

    Dacă ar ști să citească, n-ar trebui să citească prea mult:

    A quick look at the Muslim Brotherhood’s credo is all that’s needed:

    Allah is our objective.
    The Prophet is our leader.
    The Qur’an is our law.
    Jihad is our way.
    Dying in the way of Allah is our highest hope.

  10. Un citat și două comentarii la articolul Islamofascism, the Internet, and the Liberty Contagion de Ross Mackenzie de pe Townhall.com

    Islamofascism is our century’s Soviet communism. It seeks worldwide rule (a global caliphate) achieved and sustained through terror. In Iran, during the Carter administration, the shah fell. Freedom was thick in the air. Then Khomeini took over. Today, freedom lies crushed, al-Qaeda and the Taliban have sprouted, and Iran has satellized first Gaza (through Hamas) and now Lebanon (through Hezbollah). Syria remains in Iran’s orbit, and Turkey nudges seemingly ever closer.

    Now in Egypt, during an Obama administration boasting a foreign policy no less befuddled, ideological, and incompetent than Carter’s, Mubarak is out. Were the Tahrir Square demonstrations and his departure genuinely spontaneous? Did his fall just happen, the demonstrators emboldened and enabled by the Internet? Or were those at Tahrir mere marionettes manipulated by an Islamofascist Muslim Brotherhood?

    The ‘Hood traces back to a late 1920s founding and to early training by Nazi goons. Many of its alumni are — or were — al-Qaeda stars. It helped establish Hamas, which it and Iran still sustain. The ‘Hood’s Supreme Guide, one Mohamed Badi, insists his group will „continue to raise the banner of jihad” against Jews — in his words the ‘Hood’s „first and foremost enemies.” He hates America, signifies for targeting U.S. troops, deplores „Zio-American arrogance and tyranny,” and seeks for Egypt creation of an Islamist state.

    Comentarii:

    Mr. Mackenzie, your article is good. I have one problem with one sentence, though. You referred to „the Obamians” in the sentence: „Or they may have been as surprised by those demonstrations as the Obamians were.” I’m sorry to inform you that they’re called „Obamunists.” Please use the correct term.

    🙂

    How is it that our administration is less informed than someone like me – a middle aged, middle class, working mother and homemaker? If they had ever taken the time to read Aayan Hirsi Ali, Robert Spencer, Mark Steyn, Wafa Sultan, Andrew McCarthy, Brigitte Gabriel, Nonie Darwish and Oriana Fallaci, there is no way they could continue to be so blind and naive. Islamaphobia? How about we coin a name for their affliction – Islamyopia (myopia •A disorder of the vision where distant objects appear blurred because the eye focuses their images in front of the retina instead of on it; A lack of imagination, discernment or long-range perspective in thinking or planning.)

  11. Un termen bun de adoptat –>> „How about we coin a name for their affliction – ISLAMYOPIA

    Mai exista inca o percepere defecta –>> OBAMYOPIA prin prizma lui Obama.

  12. Inceputul aricolului pomeneste de cererile democratice ale manifestantilor egipteni.
    Sa nu facem insa greseala de a ramane intepeniti in aceea piata.
    ori cat ar fi de vestita.
    Egiptul are si alte locuri geografice si mai ales socio-economice.
    Zone sarace de-alungul Nilului,in nordul tarii si in peninsula Sinai.
    Si apropo de peninsula,daca libertate mai este de inteles,apai locuitorii de acolo,beduini in majoritate,de democratie nu prea au auzit si nu inteleg cam ce e aia.
    Maximum o inventie americana care ii sprijina pe sionistii setosi de pamanturi arabesti si palestiniene.
    Invatati sa se descurce cumva sub regimul lui Mubarak,invatati sa traiasca binisor datorita turistilor israelieni,acum se uita la paragina si la plajele goale.
    Turisti-zero,incasari zero.
    Cei ce i-am pomenit mai sus sunt forta electorala,nu studentii din piata.
    Cei ce i-am pomenit mai sus au gandirea taranului roman: „cine poate oase roade…cine nu….”
    Democratia inteleasa de americani nu are nici ceamai palida refelectare in orient,in tarile arabe si la oamenii saraci in special.
    numarand de zor tancurile,rachetele si cintabilizand armamantul americanii cu servicile lor de informatii au scapat din vedere ca :
    -dupa revolutia la televizor, va veni revolutia pe internet.
    -oamenii saraci inca mai crd ca democratie este o inventie de a li se lua si putinul ce il au.

    cele de mai sus nu-mi apartin, sunt urmare a discutiilor cu egipteni,oamwni ce -cred eu-inteleg fenomenul tarii lor.

  13. D-le Vlad am o nelamurire: cum anume Mubarack a fost tradat de americani? In ce ar fi constat ajutorul american pentru sustinerea acestuia la putere?

  14. nu stiu cate procente pot fi trecute la esecuri si cate la agenda:

    US faces difficult situation in Bahrain, home to US Fifth Fleet

    As it was during the early days of the mass antigovernment uprising in Egypt, the United States finds itself in a tricky position regarding Bahrain.

    Just two months ago, Secretary of State Hillary Clinton pronounced herself “very impressed by the progress that Bahrain is making on all fronts – economically, politically, socially.”

    For years, the US has considered Bahrain an important ally in the region. As with Egypt, the US has sold advanced military equipment to the kingdom – including fighter aircraft, attack helicopters, and battle tanks (some of which were used to confront demonstrators). Last year, the US provided around $20 million in military aid to Bahrain.

    Perhaps more critical, Bahrain also is the homeport for the US Fifth Fleet.

    From there, US warships and contingents of US Marines can keep an eye on – and, if necessary, rattle sabers – close to oil shipping lanes, Iran, and the increasing activity of pirates. (It was reported Saturday that an ocean-going sailboat with four Americans aboard had been hijacked by pirates.)

    With about 30 ships (including two aircraft carriers) the Fifth Fleet patrols the Persian Gulf, the Red Sea, the Arabian Sea, and the east coast of Africa.

    In a post 9/11 world, the US fleet plays a role similar to the US Navy’s outpost in Subic Bay in the Philippines during the Vietnam War. It’s a critical staging area for combat (or in this case, the possibility of combat) in an area perceived to be crucial to US interests. But instead of toppling dominoes in Southeast Asia, it’s a major regional supplier of oil and the threat of Islamic terrorism.

    Bahrain has provided basing and overflight clearances for US aircraft engaged in Afghanistan, and it has helped cut off money supplies to suspected Islamic terrorists. More than 4,000 US service personnel live and move about freely there.

    „Could we find some other place to put a fleet headquarters? Probably we could,” Anthony Cordesman, a defense analyst at the Center for Strategic and International Studies, told the Wall Street Journal. „But if Bahrain becomes unstable, if it comes under Iranian influence … [that] threatens the entire structure of world oil markets.”

    Secretary Clinton and Defense Secretary Robert Gates have called their counterparts in Bahrain. President Obama called Bahrain’s King Hamad bin Isa Al-Khalifa.

    “People have certain universal rights including the right to peaceful assembly,” the White House said in a statement Friday. “The United States urges the governments of Bahrain, Libya and Yemen to show restraint in responding to peaceful protests, and to respect the rights of their people.

    Precum inceputurile demonstratiilor anti-guvernamentale din Egipt, Statle Unite se gasesc intr’o pozitie foarte dificila in ce priveste Bahrain.
    Nu mai mult de acum doua luni, secretarul de stat Hillary Clinton s’a declarat impresionata de progresele pe care bahrain-ul le face in domeniile economice, politice si sociale.

    De ani de zile Bahrain a fost considerat un aliat important al US. Ca si in cazul Egiptului, Statele Unite au vandut tehnica militara de ultima generatie regatului Bahrain constand in avioane de vanatoare, elicoptere de atac si tancuri ( folosite pentru a inabusi revolta). Numai anul trecut, ajutorul Statelor Unite catre Bahrain in tehnica militara a depasit douazeci de milioane de dolari
    [ spre deosebire de cele trei de care beneficiaza Israel si care alimenteaza conspirationistii – n.m.]

    Dar ce este cel mai important, este faptul ca in Bahrain se afla cantonata flota a cincea maritima a Statelor Unite.
    De acolo, navele de razboi americane si contingentele de puscasi marini tin sub observatie – si la nevoie pot interveni – rutele de transport a petrolului, Iranul si activitatea piratilor din regiune. ( Chiar sambata aceasta s’a aflat despre rapirea a patru cetateni americani de catre pirati).
    Cu cele 30 de nave ale sale ( incluzand si doua portavioane) flota a cincea patruleaza Golful Persic, Marea Rosie, Marea Araba si coasta de est a Africii.

    Bahrain, si’a dat acordul pentru folosirea spatiului aerian si a bazelor aeriene avioanelor americane ce pleaca in misiuni asupra Afghanistanului si a ajutat Statele Unite in razboiul financiar impotriva celulelor teroriste islamice.
    Un personal format din mai mult de 4,000 de tehnicieni si soldati locuiesc in aceasta baza navala.

    ” Putem gasi alt loc pentru cartierul general al flotei a cincea? Probabil ca da.”
    a declarat pentru Wall Street Journal analistul in probleme de aparare al centrului pentru studii strategice si internationale, Anthony Cordesman.
    „Dar daca Bahrain devine instabil si cade sub influenta iraniana.. aceasta va afecta serios piata petrolului”>

  15. @20: pai, …, in primul rand , Obama ar fi trebuit sa taca. Nici nu iesisera 5.000 de egipteni in piata si Casa Alba isi si exprima sprijinul pentru o „tranzitie democratica”. In Libia sunt cateva sute de victime dar Hussein de la White House nu prea se aude/vede.

  16. Tache
    Ai urmarit Glen Beck Show in ultima luna?

    Unii spun ca revolutia nu a fost asa de spontana pe cum se lasa se se inteleaga si ca americanii au stiut de ea, poate chiar au avut un rol la pregatirea ei.

    In discursurile publice adresate Egiptului, Obama nu l-a sustinul pe Mubarak, i-a cerut sa demisioneze. Aceste discursuri si ele la rindul lor au avut influenta la formarea sau intarirea mitului de democratie, si a opiniei publice, intetind infierbintarea si raspindirea demonstratiilor.

    Daca era de partea lui Mubarak poate ar fi avut povete pentru guvernul lui cum sa procedeze la inceputul rascoalei, pentru a se mentine la putere.

    Astept si eu raspunsul lui Vlad M si / sau al celorlalti din echipa si comentatori, cu o sinteza a informatiilor pe acest subiect.

  17. Tache
    Pentru ultimele Gelnn Bleck, intrati in acest site pe articolul „Frăţia Musulmană, democraţia, sharia şi Israelul”, comentariul # 16

  18. Bugsy
    Gind la gind cu bucurie. Si eu vorbeam de influenta poate nefasta a lui Obama de la inceputurile revolutiei in Egipt, cind inca era mica.

    In timp ce scriam raspunsul meu, inca nu vazusem ca si tu ai scris, ultimul comentariu pe pagina mea era a lui Tache

  19. @20 E cam „subtire” argumentul tau, nu crezi? Administratia americana a reactionat cam tarziu si, parerea mea e ca a „jucat la doua capete” asteptand sa se contureze un invingator.
    Silvapro, ceea ce afirmi sunt doar speculatii: „unii spun”, „altii vorbesc” si…atat. Cam supraapreciezi rolul unui presedinte, fie el chiar american, (sau chiar unei administratii), in contextul international de astazi.

    In discursurile publice adresate Egiptului, Obama nu l-a sustinul pe Mubarak, i-a cerut sa demisioneze.

    Si ce putea sa zica Obama in sprijinul lui Mubarak? Sa se adreseze poporului egiptean?
    Ai uitat de armata egipteana, care face regula in tara. Si dupa cate am citit, armata e plina de „emanincipati” scoliti prin state, deci e destul aer proaspat si occidental pe acolo. Eu cred ca daca cineva a vrut o schimbare in egipt, aceasta e armata egipteana, fara ea nu misca nimic acolo. Daca ai toate rapoartele serviciilor de securitate pe masa, si acestea iti spun ca schimbarea e inevitabila, ca presedinte a celei mai puternice tari, ce ai face? Speculez si eu, asta e.

  20. Tache, spre exemplu putea sa il sustina pana in toamna ( parca) cand erau alegeri.
    Pe patruped au fost cel putin doua exemple de care imi aduc aminte: honduras si chisinau.
    In Honduras presedintele leftist de acolo a incercat sa schimbe constitutia in genul lui Chavez pentru a’si asigura conducerea eterna precum Ceausescu, Kim Ir Sen sau Fidel Castro, administratia a intervenit in favoarea acelui presedinte si impotriva democratiei. ciudat?
    In Chisinau au fost omorati studenti pentru ca nu isi mai doreau comunistii la putere insa administratia nu a luat nici o atitudine, la Chisinau nu a mai fost vorba ca „oamenii au dreptul sa demonstreze”.
    ciudat?

  21. Tache, ar fi putut sa taca naibii din gura aia de tov. progresist. Daca nu putea face nimic bun, putea macar sa nu faca rau… In schimb, Obama s-a trezit vorbind despre „poporul egiptean” si dorintele sale, cerandu-i, aproape direct, presedintelui egiptean sa renunte la putere.

    Al naibii Hussein, in 2009, cand Ahmadinejad isi calca in picioare opozantii, nu a piuit. Cand la Chisinau, tovarasii bateau fete prin puscarii, Hussein nu a scos o vorbulita. Mare putere, Republica Moldova! In schimb, cand un aliat important al Statelor Unite si al Israelului, s-a trezit confruntat de miscari de strada, imediat si-a dat drumul la gura si a cerut democratie si un loc la masa pentru Fratia Musulmana.

    Daca asta nu e tradare, nu stiu ce sa mai zic ca e.

  22. Tache
    Este imperativ ca un presedinte american sa-si asume mai multa putere, pentru a isi apara interesele, care oricum sint mai legitime si onorabile decit interesele Califatului (cu legile sharia si instigarea la exterminarea altor popoare) sau pentru a se mentine oarecare echilibru in lume.

    Parerea mea este ca ar trebui sa existe pe acest pamint un ONU mai curat la suflet sau alta organizatie noua cu vederi obiective, pe rol de politie internationala, care sa aibe grija sa nu se mai intimple alte genociduri ca de genul executat de Hitler, sau genociduri cum au avut loc impotriva armenilor, al curzilor, s.a.m.d. Fara sa mai intram in filozofii ce e legitim, clar e ca dorinta de a extermina un popor, o rasa sau o populatie pe motivul ca fac parte dintr-o anumita religie, nu e legitima. .

  23. P.S. – Sa nu mai fie asa sfios / sfiosi ca o fata mare, sa spuna lucrurilor pe nume, sa nu se mai codeasca atita. Tarile si conducatorii ca de teapa lui Ahmadinidgead sa stie ca li se va da in cap ca lui Sadam Husein, care a pierdut pina la urma totul. Ce-a cistigat din dementia lui si setea de expansiune si de putere si mai mare?

  24. Vlad,

    Citez: „Demisia președintelui egiptean etc…” (între timp ex-președinte)

    Noutățile n-au întîrziat, inevitabile ca Orient-Express-ul: Qaddafi’s Son Warns of Civil War as Thousands Clash in Tripoli, trebușoare similare în minusculul dar strategicul Bahrain, serialul continuă.

    Care-i diferența? Păi e lipsa prezenței prin absență a lui Zerobama, pe care-l numesc în această conjuctură Minussein, căci cratima, liniuța de unire (aici e de despărțire de fapt) face diferența. Care protoni, care neutroni, din jale se-ntrupează electrObamahdi.

    Precizarea e de natură să o lămurească și pe prietena noastră Silvapro:

    Să nu mai fie așa sfios

    Un sfios cu teleprompter și cu butonul nuclear la-ndemînă… 🙁

  25. Pataphyl and Co.
    In care din tari revolta e binevenita daca reuseste, adica poate aduce mai multa democratie si secularism si in care care tari ar putea rezulta in Islamism mai fundamentalist?

  26. In care din tari revolta e binevenita daca reuseste, adica poate aduce mai multa democratie si secularism

    China, Coreea de Nord, Cuba etc.

    si in care care tari ar putea rezulta in Islamism mai fundamentalist?

    Vecinii Israelului, din Maroc pînă-n Turcia, Pakistan și Indonezia!

  27. Silvapro, Părinţii Fondatori ai Americii urau ideea de democraţie. Cuvântul nici nu există în Constituţie. John Adams explică: “Democracy… while it lasts is more bloody than either [aristocracy or monarchy]. Remember, democracy never lasts long. It soon wastes, exhausts, and murders itself. There is never a democracy that did not commit suicide.”.
    Părinţii Fondatori ai Americii au făcut o republică, dar America de azi e tot mai mult o democraţie, şi de aici toate relele.

    Trebuie create republici, nu democraţii.

  28. dr pepper:

    „Numai anul trecut, ajutorul Statelor Unite catre Bahrain in tehnica militara a depasit douazeci de milioane de dolari [ spre deosebire de cele trei de care beneficiaza Israel si care alimenteaza conspirationistii – n.m.]”

    Câteva observaţii:
    1. „cele trei de care beneficiaza Israel” nu sunt milioane.
    2. Începând din 1949, Israelul a primit, anual, în jur de 3 miliarde de US$ de la americani. Dacă dolarul s-a devalorizat foarte mult între timp şi miliardul de dolari nu mai e, azi, ce a fost odată, acum 40-50 de ani 3 miliarde de dolari era o sumă uriaşă.
    3. Din 1949 pînă în 2007, ajutorul american pentru Israel a depăşit o sută de miliarde de dolari. Google „u.s. foreign aid by country” dacă wiki nu inspiră încredere. Datele se regăsesc şi pe site-urile guvernului, însă sunt prezentate haotic şi ai nevoie de Excel şi de timp ca să ajungi la acelaşi rezultat.
    4. Pentru comparaţie: Planul Marshall, (1947-1951), destinat Europei de Vest, a totalizat 13 miliarde dolari. Pentru a înţelege dimensiunea efortului pe care l-au făcut americanii ajutând pe toată lumea (până şi Germania a fost acceptată; şi ruşilor + sateliţii li s-a oferit ajutor, dar tovarăşii, inclusiv cei de la Bucureşti, au refuzat indignaţi şi plini de demnitate), in 1948 USA aveau un GDP de 258 miliarde dolari.
    5. Când citesc păreri cum că Planul Marshall a fost, de fapt, o şmecherie din care tot americanii au avut cel mai mult de câştigat, mă întreb de ce nu au făcut-o şi alţii când au văzut cât de avantajos este. Ca să câştige şi ei.

  29. Vizitator, multumesc de corectie.
    Am observat si eu ca in ultimul timp cam fac exces de greseli.
    Dar chiar si presupunand ca Israelului i s’ar refuza ajutorul, ti e pare echitabil?
    Dar podul creat de armata americana pentru a salva populatia germana aflata sub influenta ciumei rosii si condamnata la infometare – ti se pare deasemenea echitabila?

  30. Vizitator.
    #34 & #35 – corect

    #36
    Absolut, Israel a primit sume considerabile de ajutor financiar din partea SUA. Planul Marshall a costat si el mult. Dar care a fost motivul:
    1. the Jewish lobby
    2. the German-French-Italian lobby
    3. stupidity or naive generosity
    4. self-interest

  31. Vizitator #36,

    din cit stiu eu, Israelul nu primeste ajutor de la americani din 1949, si suma de 3 miliarde de dolari pe an este relativ recenta.

    Am dat peste acest tabel cu sumele respective. Acum te rog sa bagi de seama ca mai mult de jumatate este ajutor militar. Stii ce inseamna asta? Americanii deschid un credit din care Israelul cumpara arme de la ei. Adica americanii isi fac cadou aceste sume, isi intretin industria de armament si mentin locurile de munca pentru mii de salariati.

  32. Sorry,
    acum am realizat ca am mentionat un material din aceeasi sursa pe acre o indicase si Isarelianca inainte.

  33. O tara mica, fara bogatii naturale, compusa in majoritate din desert, fara apa si ploaie numai 3-4 luni pe an si nici atunci de ajuns, inconjurata de inamici singerosi, cu o populatie de musulmani si in inima ei nu tocmai prietenosi, care a captat o alyia (imigratie) de citeva ori mai mare decit fusese initial. E cam greu sa te descurci in aceste conditii.

    Israel a dat si el ce-a putut: capete, inventii

    Si sint sigura ca totusi ne-am fi descurcat destul de bine numai daca n-am fi fost in situatia de alerta permanenta la capitolul securitate, in pericol realmente existential.

    Deci care era alternativa daca America n-ar fi dat aceste ajutoare?

  34. Daca Egyptul se va transforma fundamentalist si va deveni inamicul Americii, cum se vor echita egiptenii de multii bani si armamentele primiti de la America? Ii vor restitui vreodata?

    Daca se va ivi o situatie extrema, vor folosi aceste armamente si expertiza chiar impotriva Americii.

    Dar nu uitati de intrebarea din mesajul precedent.

  35. …pentru vizitator, cateva raspunsuri ref la ajutorul USA catre Israel:

    „The reality is that U.S. aid to Israel does more than ensure the survival of the Jewish state. It also fortifies a stable ally providing vital military cooperation and intelligence in a region that is a breeding ground for violent extremism. Israeli eyes, ears, and boots on the ground in a tough neighborhood means fewer U.S. service members need to be there.

    Moreover, much U.S. aid to Israel returns to America in the form of military procurements. In 2005, for instance, Israel’s government signed contracts worth billions of dollars with more than 1,000 companies in 47 states, including New Jersey. That year, Israel spent $71 million in New Jersey alone. This interchange promotes both countries’ technology and helps to give them a military advantage that, as recent events in Egypt have highlighted, is vital in an uncertain world.”

    „The increasing levels of U.S. aid to Israel reflect the consensus among American policymakers of Israel’s growing strategic value as an ideological partner in international relations. The increasingly favorable terms on which Israel receives American aid also reflects the development of this partnership.

    During the first 25 years of Israel’s existence, when the U.S. did not consider Israel to be of great strategic value, the aid Israel received reflected that assessment. Of the $3.1 billion that Israel received from 1949 to 1973, roughly half came as military loans between 1971 and 1973, when Kissinger’s policy was beginning to take root. Prior to 1971, Israel had received only $277 million in military aid from the U.S., all as loans.11 Against the backdrop of U.S.–Israel relations, however, this small sum of aid is not terribly surprising. Seeking to avert an arms race that would involve the Soviet Union, the U.S. maintained an arms embargo against Israel from 1947 until 1962, when President John F. Kennedy lifted it with missile sales to Israel. Yet even with the embargo lifted, the U.S. remained ambivalent about the value of Israeli strength, and during the 1967 Six Day War, President Lyndon Johnson reinstated the embargo.12

    In 1968, after the Arab League rejected an Israeli peace offer, Congress broke with precedent by pushing the Johnson administration to sell Phantom jets to Israel. This sale marked the first time the U.S. gave Israel a qualitative edge, and since then, Congress has been committed to maintaining this advantage against the array of Arab militaries vastly outmanning Israel.13 This development in U.S.–Israel relations set the tone that carried through the Nixon administration’s policy of building closer relations to Israel. Reflecting the strategic value it attached to Israeli strength, that administration awarded Israel its first large military loans in 1971 and its first military grant during the Yom Kippur War.

    Annual aid packages for Israel have held steady in the $2-3 billion range since 1974, although the breakdown of the packages has changed. When the level was first set, the package was pretty evenly split between grants and loans. Military assistance, known as Foreign Military Financing (FMF), slightly exceeded economic aid, known as Economic Support Funds (ESF). In 1981, Israel began receiving its full economic aid in grants, and four years later, all its military assistance became grants as well. By 1987, the amount of military and economic assistance—$1.8 billion and $1.2 billion, respectively—was at the level at which it would remain for 12 years.”

  36. Mda, se pare ca mica mea greseala l’a scos din anonimat pe vizitator.
    Pana la urma pana si micile mele greseli au partea lor buna :).

  37. Dr. Pepper

    “These young revolutionaries are not overjoyed about us and the perceived lack of support for them under these previous governments,” said McCain

  38. yup, and he also said:

    “But the one thing they respect and want more than anything else is for us to help them restore their economy.”

    Restore their economy ? 🙂 ?
    It’s like a blind leading a blind….

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.