Gândirea catolică şi comunismul (Leon al XIII-lea si Ioan Paul al II-lea)

Gânditorii catolici au avut o influenţă deosebita asupra societăţii occidentale, fie prin enciclicele papale, fie prin scriitorii atașați într-un fel sau altul de Biserica Catolică. Una dintre preocupările esențiale este critica asupra modernității, a ideilor politice ce își au originea în modernitate și urmăresc eliminarea libertății și implicit a demnității umane. Comunismul este un exemplu ce îmbină criza modernității cu suprimarea libertății. Aportul lui Leon al XIII-lea, Pius al XI-lea si Ioan Paul al II-lea a fost esenţial în combaterea comunismului şi a răspândirii acestuia, prin enciclicele Papale precum Rerum Novarum, Quadresimo Anno și Centesimus Annus.

Astfel, ascensiunea comunismului a fost contracarată şi de poziţia gânditorilor catolici. Prin intermediul lucrărilor publicate, suveranii pontifi au avut un rol important în combaterea răspândirii socialismului şi comunismului în Europa de Vest, poziţia Bisericii Catolice având un anumit impact şi în Estul ortodox.

Rerum Novarum
Revoluția industrială ce a început în secolul al XVIII-lea a adus transformări sociale și economice profunde, determinând totodată apariția unor curente politice radicale. Muncitorul incepe să depindă din ce în ce mai mult de munca prestată, de salariul primit și de îngrijirea familiei, dar existența condițiilor grele de muncă, a șomajului, a instabilității, mai ales printre muncitori, a creat o senzație a inegalității și a nedreptății. În apărarea lor, au apărut diverse curente politice care urmăreau, mai mult sau mai puțin, soluționarea acestor probleme. Unul dintre ele este marxismul. În 1891, ca răspuns la această nouă provocarea, Leon al XIII-lea a scris enciclica Rerum Novraum, în care condamnă atât socialismul, cât și excesele liberalismului, accentuând ideea că munca nu poate fi prestată cu adevărat dacă nu există demnitate și dacă muncitorii nu se bucură cu adevărat de anumite drepturi.

În sfera economicului, datorită descoperirilor științifice și bazei lor practice, au apărut noi structuri şi împreună cu acestea o nouă formă de proprietate (capitalul) și o nouă formă de muncă (renumerată) ce nu ține cont de vârstă, sex și situația familiei, dar pune accentul pe eficiență. Astfel, munca devine un obiect care poate fi vândut și cumpărat pe piață, funcționând după regula cererii și ofertei. Unul din cele mai periculoase aspecte, pe câmpul muncii în societatea industrială, este șomajul, care în lipsa unor asigurări sociale, se poate transforma intr-un dezastru pentru o persoană rămasă în afara a ceea ce s-a numit câmpul muncii.

Leon al XIII-lea a scris enciclica Rerum Novarum în 1891, intr-o epocă a schimbările revoluționare in domeniul tehnologiei, a societății și a politicii. În perioada apariției naționalismului, a socialismului și a ascensiunii umanismului ateu, Leon al XIII-lea ilustrează, din perspectiva creștină, dramele muncitorilor, aflându-se în opoziție cu ideile marxiste. În creștinism omul este de la bun început chemat să muncească. Aceasta este o distincție fundamentală față de celelalte creaturi. Munca marchează caracteristicile interioare ale fiecărei persoane şi constituie într-un sens veritabila sa natură. În afara concepției creștine, persoanele nu mai sunt tratate exclusiv ca persoane, ci ca indivizi sau cetățeni. Muncitorul devine o unealtă, și dacă nu se reacționează la timp, poate fi lipsit și de un lucru fundamental în înțelegerea rostului creștin al muncii – demnitatea. Ca orice om, muncitorul nu poate fi lipsit de drepturile sale fundamentale: dreptul la proprietate, dreptul de a forma asociații profesioanale, dreptul la libertate civilă și religioasă.

Biserica Catolică aprobă și apără sindicatele libere, nu datorită anumitor prejudecăți existente în perioada în care a fost scrisă enciclica Rerum Novarum, ci pentru că dreptul de asociere este un drept natural care precede formarea societății politice.

Statul nu se poate limita la a favoriza doar o parte din cetăţenii săi, neglijând-o pe cealaltă, cea care reuneşte în mod clar majoritatea membrilor societăţii. Acţionând în sens contrar, este încălcată legea justiției, conform căreia orice persoană trebuie să obțină ceea ce merită. În ceea ce îi priveşte pe cei săraci, lipsiți de apărare, statul trebuie să le acorde mai multe atenţie. Cei bogați au destule căi de a se proteja și nu au neapărat nevoi de ajutorul statului.

Acesta nu este un manifest pentru împărțirea societății în două clase antagonice, ci o recunoaștere a existenței a două grupuri umane care nu pornesc de la aceeași line de start. Este esențial de înțeles că aceste două clase, sau grupuri,trebuie să se afle în armonie, coexistând într-o societate unită și nu una divizată. Așa zisa luptă de clasă, nu rezolvă problemele existente, ci le accentuează, încercând să creeze o nouă societate, după o viziune utopic-atee. Luptă de clasa marxistă presupune ură de clasă şi nu poate genera decât o stare conflictuală, ajungând să neglijeze tocmai acele drepturi fundamentale ale omului de la care îşi revendică autoritate.

Un alt drept fundamental accentuat de Papa Leon al XIII-lea este dreptul la un salariu care să fie în concordanță cu munca depusă, suficient pentru a-i permite să îşi întrețină propria familie. Alte drepturi menţionate sunt repausul duminical și libertatea religioasă.

Din punct de vedere politic, analizând relația dintre Stat si cetățeni, enciclica Rerum Novarum critică cele două sisteme politice ale vremii. În privința afirmării proprietății private, este criticat socialismul etatist, iar în ceea ce priveşte datoriile statului faţă de proprii cetăţeni, este criticat liberalismul pentru că nu de puține ori a promovat inegalitatea prin politicile sale.

Două pasaje sunt esențiale în înțelegea enciclicei Rerum Novarum:

Munca exercitată de clasa muncitoare, exercitiul vocatiilor, și capacitatea de a exersa diverse meserii de la cultivarea pământului până la practicarea comerțului, este indispensabilă. Cooperarea lor este atât de importantă încât se poate spune că activitatea exercitată de muncitori poate ajuta statul să se imbogățească. Astfel, ar fi just, ca interesele clasei muncitoare să fie apărate de către administrație, pentru ca aceia care contribuie cel mai mult la dezvoltarea economică să se bucure de beneficiile pe care le creează.

( Rerum Novarum 34)

Dreptul la proprietate privată este derivat din natură, nu din om. Statul are dreptul de a controla folosirea acestui drept pentru binele comun, dar în niciun caz nu trebui să-l suprime. Statul ar fi nedrept dacă folosind impozitele și taxele ar lua mai mult de la proprietar decât i se cuvine.

(Rerum Novarum 47)

Biserica Catolică a dezvoltat ideile formulate de Papa Leon al XII-lea în Rereum Novarum prin Quadresimo Anno a lui Pius al XI-lea , Mater et Magistra alui Ioan al XXIII-lea și Centesimus Annuss a lui Ioan Paul al II-lea.

Ioan Paul al II-lea
Ioan Paul al II-lea declara, încă înainte de a-și începe pontificatul, grija pe care și-o manifestă Biserica Catolică față de probleme sociale. Suveranul pontif a scris trei enciclice în care ilustrează doctrina socială a Bisericii Catolice și problema deminității muncii: Laborem Exercens, Sollicitudo Rei Socialis și Centesimus Annus.

Din perspectiva teologică, învăţătura socială a Bisericii este ilustrată în legătura dintre Dumnezeu şi om: recunoaşterea lui Dumnezeu în fiecare persoană şi a fiecărei persoane în Dumnezeu este condiţia unei dezvoltări umane autentice, a egalității și a respectării demnității fiecăruia. Ioan Paul al II-lea consideră că alături de ideile din enciclica Rerum Novarum trebuie avute în vedere și cele din Libertas praestantissimun, lucrare care acordă o atenție deosebită legăturii dintre libertatea umană și adevăr. Dacă libertatea refuză să fie asociată cu adevărul, va ajunge într-o stare arbitrară, și astfel va putea fi subordonată unor vicii extreme, lucru ce duce la sinucidere involuntară.

Laborem Exercens a fost scrisă la aniversarea a 90 de ani de la publicarea enciclicei Rerum Novarum. În această lucrare, suveranul pontif distinge între munca subiectivă (proiecţie a persoanei, marcată de măreția și de demnitatea acesteia) și munca obiectivă (munca dintr-o viziune net productivă), iar una din propozițiile cele mai importante este cea care leagă demnitatea muncii de respectul pentru persoană: „munca este pentru om şi nu omul pentru muncă”.

Această reflecţie etică cu privire la primatul dimensiunii personaliste a muncii, îmbinată cu influența gândirii politice poloneze, l-a determinat pe Papa Ioan Paul al II-lea să condamne sever acele ideologii şi sisteme sociale, în special comunismul, care depersonalizează munca, dispreţuind omul, înlocuind ordinea valorilor, și celelalte sisteme care în baza criteriilor economice (eficienţă şi productivitate) ajung să fie discriminatorii prin ignorarea nefericirii aproapelui.

Pentru Ioan Paul al II-lea, in Sollicitudo Rei Socialis, scrisă în 1987, conceptul catolic de justiţie socială a fost aplicat prima dată la nivel individual, între angajator şi lucrător, apoi la relaţia dintre clase, în mod inevitabil confruntând conceptul marxist de „luptă de clasă”, şi în final, la nivelul relaţiilor dintre naţiuni şi între principalele regiuni ale lumii. Această evoluţie graduală de la individ la relaţiile internaţionale urmează dezvoltarea treptată a economiei mondiale. O economie dominată de corporatiile Vestice si de sistemul financiar, era un fenomen relativ recent momentului în care Ioan Paul al II-lea a scris enciclica.

În Centesimus Annus, Ioan Paul al II-lea nu menţioneaza valorile biblice tradiţionale precum sărăcia, comunitatea, negarea de sine, sacrificiul sau caritatea, adoptând un ton moderat, de orientare a dogmaticii și misionariatului, folosit de Biserică pentru a corecta excesele făcute de instituțiile statului sau de corporații ca urmare a corupției și a nepotismului.

În concluzie, se poate spune că Biserica Catolică a căutat să înţeleagă şi intr-un final a înţeles preocupările economiştilor şi ale întreprinzătorilor privaţi pentru eficienţă, atrăgând însă atenţia asupra riscului neglijării nevoilor și aspiraţiile umane.

Forţa realităţilor cotidiene a arătat că mediul economic a înţeles aceste imperative. Tot mai multe organizaţii economice de mare importanţă, dar şi mici întreprinzători, s-au raliat acestei necesităţi şi au dezvoltat o politică de colaborare cu sindicatele şi angajaţii, înţelegând că în acest fel îşi urmăresc de fapt propriul interes.

The following two tabs change content below.
Am trăit, un timp, într-un regim politic ce reducea o persoană la o simplă piesă în mâna statului. Apoi, am avut de îndurat o perioadă moștenirea instituțională a acestui regim. Acum, observ că într-un fel sau altul se militează pentru același lucru dar sub altă formă. Ca să putem să ne bucurăm de ”Societatea deschisă”, trebuie să cunoaștem și să fim atenți la ”dușmanii săi”. Am absolvit științele politice, în București. Acum doresc să cunosc mai bine Europa Centrală si de Est. "God's Playground" , așa cum a fost numită Polonia de Norman Davies, se poate caracteriza toată această zonă, unde se pot întâlni, ușor, dorințe de libertate cât și întruchipări ale ”banalității răului”. În același timp sunt pasionat de istoria ideilor și ideologii politice.

Latest posts by Cosmin C. (see all)

8 gânduri despre “Gândirea catolică şi comunismul (Leon al XIII-lea si Ioan Paul al II-lea)

  1. Un alt drept fundamental accentuat de Papa Leon al XIII-lea este dreptul la un salariu care să fie în concordanță cu munca depusă.

    Hm, şi eu care credeam că salariul trebuie să reflecte productivitatea… Noroc că a lămurit papa situaţia.

    Eu sunt un tăietor de frunză la câini. Evident, muncesc din greu dar se pare că societatea nu-mi recompensează efortul. Cui ar trebui să mă plâng?

  2. Deci Papa Leon al XIII-lea apără sistemul capitalist de salarizare? Eu înţelesesem altceva… Înţelesesem că, la fel ca mulţi alţii ignoră importanţa schimbării în economie şi incentive-ul de a te reorienta profesional (şi pentru tineri de a se pregăti mai bine şi în domenii mai productive) pe care îl dă plata proastă.

  3. Sistemul capitalist de salarizare la sfarsitul secolul XIX era un pic diferit de cel de acum. Leon al XIII nu ignora schimbarile din economie, el doreste o salarizare care sa ii poata da muncitorului un trai decent.

    Un efort corespunzator inseamna si o productiviate pe masura.

  4. Tiberiu:

    „Înţelesesem că, la fel ca mulţi alţii ignoră importanţa schimbării în economie şi incentive-ul de a te reorienta profesional (şi pentru tineri de a se pregăti mai bine şi în domenii mai productive) pe care îl dă plata proastă.”

    Ce spui suna teribil de anacronic. Reorientare profesionala in secolul 19, in care dinamismul economic si social era inca minim, si in care masele se mutau, in cel mai bun caz, de la tara, unde mureau de foame sau traiau din munci sezoniere, la oras, unde aveau un salariu asigurat, in port sau in fabrica, oricit de mic? Uiti ca in secolul lui Leon meseria iti era inca data de destin.Te nasteai intr-o familie de mineri, deveneai miner si mureai miner. Accesul la profesii era, inca, limitat la copiii de aristocrati si burghezi cu stare.
    Ce spui mi-aduce aminte de „uppward mobility” a sec. 20, cind tehnologia a creat industriile de serviciu si educatia de masa a permis copiilor sa-si depaseasca locul fix in societate.
    Nu-l fa raspunzator pe Leon–om altfel foarte luminat–pentru idei pe care nu le putea avea. Era om al veacului sau si al credintei pe care o reprezenta, ca altfel ar fi predicat eliberarea de „munca alienanta” prin sex, ca D.H. Lawrence, fiu de miner ajuns scriitor.

  5. Tiberiu:
    Un P.S. Poate cauti prin fisele si notitele tale ca sa vezi daca si sensul in care folosesti cuvintul „schimbarile in economie” i se potriveste, intr-adevar, lui Leon sau ginditorilor crestini din secolul 19. Din cite am inteles din articolul lui Cosmin, nu cred ca Leon gindea in termeni de structuri si legi „macro-economice” a la Marx, chiar daca adresa inegalitatile create de industrializare alaturi de persistenta aristocratiei funciare, ci in termeni de reintoarcere la mesajul social al crestinismului, de responsabilitate individuala si comunitara, de buna administrare a avutului „micro-economic”, de la provincie la oras si lege la fabrica la scoala la spital la institutiile caritate la lupta impotriva coruptiei si lacomiei, etc., totul spre usurarea vietii celor care traiesc din putin sau n-au mimic.

    Cosmin:
    Sper ca nu te-am interpretat gresit.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.