Începînd din 24 ianuarie, ziua unirii Principatelor Române, pînă astăzi, 45 de localități din R. Moldova, printre care sate, un oraș și un raion, au semnat Declarații simbolice de unire cu România. Autoritățile locale și-au motivat gestul prin dorința de a marca anul Centenarului Unirii din 1918 și de a exprima unitatea cu întreg poporul român:

Parcova (Edineț);
Ulmu (Ialoveni);
Bardar (Ialoveni);
Ruseștii Noi (Ialoveni);
Puhoi (Ialoveni);
Văsieni (Ialoveni);
Feștelița (Ștefan Vodă);
Opaci (Căușeni);
Gotești (Cantemir);
Săseni (Călărași);
Nișcani (Călărași);
Sărătenii Vechi (Telenești);
Grățiești (Municipiul Chișinău);
Boghiceni (Hîncești);
Codreanca (Strășeni);
Floreni (Anenii Noi);
Târşiţei (Teleneşti);
Măgurele (Ungheni);
Răzeni (Ialoveni);Â
Cucoara (Cahul);
Băcioi (Municipiul Chișinău);
Meleșeni (Călărași);
Ordășei (Telenești);
Visoca (Soroca);
Bădiceni (Soroca)
Ghiduleni (Rezina);
Drăsliceni (Criuleni);
Capaclia (Cantemir);
Ursoaia (Căuşeni);
Orașul Cimișlia.
Vatici (Orhei)
Ciorești (Nisporeni)
Horești (Nisporeni)
Chetrosu (Drochia)
Cenac (Cimișclia)
Scoreni (Strășeni)
Mereni (Anenii Noi)
Mălăiești ( Orhei)
Negrești (Strășeni)
Tătărești (Strășeni)
Raionul Strășeni
Coșeni ( Ungheni)
Calimănești (Nisporeni)
Miclești (Criuleni)
Gura Galbenei (Cimișlia)

Click pe foto pentru versiunea marită

Creativitatea acestor Declarații este surprinzătoare și este întrecută doar de temeinicia argumentelor istorice și de drept. Inițiatorii reproduc argumentele Sfatului Țării, care declara la 1918 printr-un text conscis dar consistent, că Basarabia se unea cu România în „temeiul dreptului istoric și al dreptului de neam, în virtutea principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta.” Eu le văd, dincolo de conținutul simbolic, și ca un omagiu adus, la un secol, micii dar voinicei tradiții parlamentare basarabene, care a știut să-și înțeleagă menirea și să acționeze în consecință.

În numele Moldovei răsăritene în general, și a cetățenilor comunei noastre în particular, în puterea dreptului istoric și a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte comuna Meleșeni, raionul Călărași se unește cu Patria-mamă România.

Declarațiile nu sunt, astfel, decît expresia unei democrații locale autentice, a unei libertăți și a unei voințe admirabile. Trebuie să ne amintim că și în 1918, în contextul dificil al războiului și al revoluției ruse, reprezentativitatea și legitimitatea s-au exprimat în Basarabia prin corpuri alese, diete locale, în care au fost reprezentați în cel mai democratic mod țărani, profesori, militari, naționalități, diverse alte grupuri sociale. Democrația s-a recompus prin inițiativa locală, și a impulsionat și orientat mai tîrziu decizia Sfatului Țării.

Declarațiile sunt semnate de consilierii locali, primari în funcție, foști primari, secretari de consilii, directori de școli și alte instituții din sate, preoți parohi și… urmașii răzeșilor:

Click pe foto pentru versiunea marită

Ce argumente mai invocă aceste Declarații: se apelează conștiincios la conținutul adesea uitat, dar plin de semnificații al Declarației de Independență a R. Moldova, care consfințește pentru locuitorii acestui stat „libertatea să-și hotărască prezentul și viitorul în conformitate cu idealurile poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale.” Declarația de Independență a R. Moldova nu e doar un text care constata ieșirea din URSS, dar amintește și de divizările succesive ale Moldovei – la 1775, 1812 și 1940, repunea acest teritoriu pe harta istorică și culturală a spațiului românesc, oferindu-le moldovenilor dreptul de a decide asupra soartei lor – nu oricum, ci în spiritul și logica propriei istorii și identități.

Așadar, libertatea nu înseamnă pur și simplu a tranșa arbitrar între două opțiuni oarecare, ci între cea bună și cea rea.

Primăriile noastre mai invocă prevederile Actului Final de la Helsinki privind modificarea în condiții consensuale a granițelor în Europa, și chiar Rezoluția 148 din 28 iunie 1991 a Senatului american, ce încuraja guvernele român și moldovean să acționeze în eventualitatea unei uniri. Declarațiile mai condamnă cu vehemență brutala ocupație sovietică din 1940, ca urmare a infamului pact Ribbentrop-Molotov.

Facem această unire acum în suflet și ca reparație morală pentru suferințele trecutului și ale prezentului, de la chinul buneilor noștri smulși împotriva voinței lor de la trupul patriei istorice de voia lui Hitler și Stalin, supuși execuțiilor, deportărilor și foametei, la greutățile pe care le trăim acum noi, cei de azi. Facem unirea cu cei de aceeași limbă și tradiție cu noi pentru ca fiii și nepoții noștri să se bucure de un viitor de libertate și avuție, de șansele de împlinire pe care generațiile noastre nu le-au avut.

Carevasăzică, n-au uitat. De deportări, de foamete, de execuții, de umilințe. Într-o exprimare inedită, oamenii declară că vor să trăiască în libertate și avuție, alături de popoarele Europei civilizate. Cine mai vorbește azi în termeni clasici  – de libertate și avuție?

Trebuie să ne readunăm, să fim mereu uniți, și să prețuim făuritorii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, începînd cu eroii de la Mărăști, Mărășești, Oituz, ei fiind veritabili martiri ai neamului românesc. Să fim buni români, adevărați patrioți, să arătăm dovada bunei educații întru iubirea de țară. Să fim vrednici de numele de român, drepți și curajoși. Să acționăm pentru contracararea falsificării adevărului, apărîndu-ne valorile fundamentale. Reîntregirea Țării Românești azi este una declarată, dar e un pas hotărîtor spre reîntregirea reală, cînd hotarele nu ne vor separa, iar oamenii dintre Nistru și Tisa vor trăi și munci împreună, alături de celelalte popoare ale Europei civilizate.(…)

Click pe foto pentru versiunea marită

Circulă un clișeu în R. Moldova: basarabenii care vor unirea o cer din sărăcie. Dacă ar veni la putere „forțe pro-europene” care să facă reforme și să le umple un coș minim de consum, moldovenii ar uita că sunt români. Să vină forțe pro-europene, că pro-rusești nu ne trebuie. Dar aceste forțe pro-europene să nu se facă a nu pricepe că nu din sărăcie, ci din alte raționamente se cere unirea, iar față de aceste lucruri ar trebui să înceapă a manifesta un dram de respect. În Moldova democrația și liberalizarea treptată a spațiului public (așa cum s-a întîmplat după 2009) sunt cele care catalizează și încurajează expresiile unioniste, și mai puțin sărăcia sau insatisfacția legată de calitatea vieții. Acestea sunt oricum un indicator relativ: în R.Moldova nu s-a trăit, tehnic vorbind, niciodată mai bine ca în prezent  – aceasta e o axiomă pentru statele în dezvoltare.

Într-o societate post-comunistă timorată și fără experiență politică, unde a te declara român a reprezentat foarte multă vreme o chestiune de curaj personal în condiții de asfixiere identitară și românofobie, unionismul nu este expresia unei disperări economice și sociale, ci o expresie identitară recăpătată, reasumată, și care nu trebuie subestimată de „pro-europeni”, dacă pricep ceva din ce se întâmplă.

În R. Moldova toate sondajele indică faptul că unirea nu este cerută de păturile precare, abrutizate, dependente ale societății, ci de partea cea mai cultă, educată, articulată, stabilă economic a societății, o clasă medie, reprezentată de profesii liberale, intelighenție, profesori, medici, până la lideri de comunități rurale, așa cum s-a văzut prin declarațiile de unire. Iar acest lucru nu este deloc întâmplător.

Mai mult, unirea este văzută ca un adevărat proiect național, un element unificator și clarificator al identității majorității. Unirea este înțeleasă nu (doar) ca o portiță de scăpare dintr-un univers umilitor al sărăciei – riscăm astfel abordăm prea simplist lucrurile, ci și ca un mod de a recăpăta un sentiment natural al comunității, al solidarității naționale, de a acoperi un gol identitar care răvășește astăzi R. Moldova și care nu poate fi înlocuit prin surogatul steril al „popoarelor moldovenești civice”.

Pentru articularea – sau măcar abordarea acestui subiect – e nevoie de o elită care să se decupleze măcar pentru un moment de la automatismele corectitudinii politice în materie și care să aibă curajul de a se exprima și reinventa creativ în jurul acestui eventual proiect. Declarațiile de unire ale localităților rurale le pot servi drept exemplu.

Ce poate să facă România, oamenii de aici? Să răspundă cu gingășie acestor declarații de fraternitate venite de peste Prut. Ignorarea „părții nevăzute” – care în final le va decide pe toate, nu? – din relațiile moldo-române nu a făcut de-a lungul timpul decât să crească frustrările, mai ales în R. Moldova. Publicul român ar trebui să întâmpine cu delicatețe și cordialitate aceste expresii românești autentice din partea comunităților locale din R. Moldova.

Iubirea de țară nu înseamnă ură împotriva altor popoare, ci datorie către neamul nostru, nu înseamnă pretenția că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.

De unde s-au luat oamenii ăștia?

Print Friendly, PDF & Email
Cititi si

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here