Poliția trage în greviștii foamei de la Pungești! Cu sarmale!!

Știri Fierbinți punct ro titrează diferit, cu seriozitatea și deferența care se cuvin unei știri grave, și zice că „protestatarii de la Pungesti au renuntat la greva foamei si acuza jandarmii de abuzuri”.

Membrii „Miscarii de Rezistenta” de la Pungesti au anuntat, sambata, printr-un comunicat de presa intitulat ‘La Pungesti nu ai voie nici macar sa mori’, ca renunta la greva foamei.

Totodata, protestatarii acuza jandarmii prezenti la Pungesti ca ii terorizeaza pe oameni. ”In urma abuzurilor facute de catre Jandarmeria Romana si a starii conflictuale existente intre reprezentantii institutiei si protestatarii aflati in greva foamei in Tabara de Rezistenta de la Pungesti, cei din urma au luat decizia renuntarii la aceasta forma extrema de protest. Totul este din cauza presiunilor facute de jandarmi, care practic ii terorizeaza pe activisti si pe oamenii din sat. Locuitorii din zona se simt exact ca niste prizonieri in lagare de exterminare, avand in vedere zecile de patrule care se plimba prin sat”, se arata in comunicatul trimis de Constantin Paslaru, unul dintre liderii protestatarilor.

Brutalitatea poliției a întrecut orice limite! Dârzii fomiști nu sunt lăsați să moară glorios, în tabăra lor de rezistență eroică, datorită hărțuielilor samavolnice ale jandarmilor care, ce oroare!, se plimbă ostentativ prin sat. Câtă lipsă de respect pentru niște oameni care nu-și doresc altceva decât sa se jertfească pe altarul idealurilor pungeștene!

E un caz unic în istoria lagărelor de exterminare. „Prizonierii” jinduiesc după autoexterminare, iar „gardienii” îi terorizează și le subminează dorința de moarte! Unde s-a mai pomenit așa o perversiune?!

E absolut firesc ca, în astfel de condiții infernale, bieții greviști să renunțe dezgustați la foamea lor sacră. Este totuși exemplar felul în care ei și-au concentrat ultimul strop de vlagă către trimiterea unui comunicat de presă pentru lumea de afară, ca să se știe acum și în posteritate despre asuprirea lor inumană. Se evidențiază în special figura luminoasă a lui Constantin Pâslaru, lider al rezistenței pungeștene și autor principal al comunicatului de presă.

Publicul e nerăbdător să afle cât mai multe despre acest om simplu din popor demn de emulat. Bitte schön:

Constantin-Paslaru_PerConstantin Pâslaru ascunde un mare secret. Şi-a inventat un trecut fals şi, într-un mod absurd, a trăit cu convingerea că nimeni nu-l va prinde. „E un infractor obosit. Are 7-8 ani de închisoare, dacă nu vreo 10, în ţări din Occident, în anii ’90. În ’95 s-a întors din Belgia unde a stat patru ani pentru furăciuni.” E dezvăluirea unuia dintre apropiaţii lui Pâslaru şi e doar o mică parte din tot adevărul ascuns cu atâte cerbicie de liderul filialei din Iaşi a Partidului Ecologist din România.

Pâslaru este unul dintre „liderii mişcării de rezistenţă” de la Pungeşti. Transmite din oră în oră pe Facebook evenimentele de acolo, lansează apeluri naţiunii, ai crede că e în mijlocul bombardamentelor într-un Irak asediat de americani. Deşi aparent e şeful unui partid mic, Constantin Pâslaru joacă în aceste zile un rol crucial, iar în ultimul an a căpătat o influenţă majoră în Iaşi, din cauza scandalului teilor. În general, ecologismul a devenit o carte politică importantă, din cauza celor mai grave teme din 2012: proiectul aurifer Roşia Montana şi gazele de şist din Vaslui-Galaţi.

În aceste zile, Mihai Răzvan Ungureanu, liderul Forţei Civice, discută cu PER la Bucureşti o alianţă, iar filiala din Iaşi e printre cele mai puternice din ţară. Constantin Pâslaru, aliatul atât de dorit de MRU e un impostor antologic, un interlop care în anii ’90 făcea trafic de persoane, trafic de droguri, jaf armat şi clonare de carduri. Şi care, flagrant, în 2003 avea interdicţie în Germania, fiind dat în urmărire, determinându-şi să-şi falsifice paşaportul şi să-şi ia o identitate falsă.

c-tin paslaru - PungestiPâslaru apărea în 2008 în ediţia on-line a ziarului Adevărul cu un larg interviu în care vorbea de fabrica lui de încălţăminte din Spania. Era prezentat în ediţia unui ziar central ca un mare creator de pantofi, concurând la nivel european cu cele mai mari case din domeniu şi dând sfaturi antreprenoriale românilor rămaşi acasă. “Fabrica aia era a unui cunoscut de-al lui din Spania. Îl lăsa să se aşeze pe scaunul lui de director şi Pâslaru a început să se creadă patron. Totul e-o invenţie”, dezvăluie un personaj din Iaşi care îl cunoaşte ca pe propriul buzunar.

În declaraţia de avere pe care liderul PER Iaşi a completat-o pentru alegerile de anul trecut figurează că încă are acţiuni la trei firme, printre care şi Kardians, fabrica de pantofi. Dar, la telefon, a răspuns, cu vocea tremurată: “Am vândut acţiunile în 2010. Am avut fabrica între 2005 şi 2010”. Întrebat de ce mai menţionează acţiunile în 2012, dacă nu le mai are, Pâslaru a scos un “ăăăă…” prelung şi a tăcut. În acelaşi act oficial, completat batjocoritor, liderul rezistenţei ecologiste nu declară nicio proprietate, nicio maşină, niciun bun mai de soi, dar scrie că are venituri anuale de la firmele sale de 20.000. Atât, fără să spună: lei, euro?

“N-are niciun venit, trăieşte numai din combinaţii şi înşelăciuni. Se visează Făt-Frumos”, mai spune sursa din anturajul său.

Un fapt grav descoperit de 7EST constă în falsificarea identităţii la care a recurs Constantin Pâslaru în 2003, fiind unul dintre personajele implicate în celebru scandal al paşapoartelor. Hoţii şi traficanţii de persoane care aveau interdicţie în Europa, printre care membrii clanului Corcodel, au dat şpagă în sistemul birocratic al evidenţei persoanelor, scoţându-şi paşapoarte pe identităţile altor persoane. Constantin Pâslaru apare în 2003 cu fotografia sa într-un paşaport sub numele Botănescu Constantin. Adevăratul om cu acest nume era un bolnav cu retard mintal sever, născut la Dorohoi. Pâslaru şi-a pus poza pe paşaport, furând identitatea unei alte persoane, şi a plecat din ţară. Întrebat de acest episod, Pâslaru a negat: “Nu e nimic adevărat”. Apoi l-am întrebat dacă ştie cine este Constantin Botănescu, răspunsul fiind dezarmant: “Îl cunosc, e un vecin de-al meu din Podu Iloaei”.

Un traficant de persoane şi de droguri mai lipsea din politica ieşeană. Pâslaru, politicianul pe val, TRECUT MAFIOT

Citiți articolul întreg. Biografia lui Pâslaru și comunicatul de presă compus de Pâslaru se potrivesc perfect.

In extenso, Pâslaru și Uniți Salvăm se lipesc ca marca de scrisoare. Un demagog și-un impostor e unul dintre conducătorii unei gloate de demagogi și impostori. Din acest spirit general face parte și insistența uni-salvatorilor că ei n-au lideri. După cum se știe, ei sunt călăuziți strict de duhul Mamei Pădurilor, pus în raclă și administrat de Greenpeace, UNESCO și alte lăcașuri de cult ecologiste.

Singura surpriză constă în știrea conform căreia Mihai Răzvan Ungureanu bate la poarta unui astfel de lăcaș (e vorba despre PER – Partidul Ecologist Român). Dar știți de ce face MRU ochi dulci la PER?

per-centru-dreapta

Centru-dreapta la centru-dreapta trage. Ca marca la scrisoare.

7 gânduri despre “Poliția trage în greviștii foamei de la Pungești! Cu sarmale!!

  1. Geniul lui Caragiale a prevăzut și greva foamei de la Pungești. Să rememorăm:

    MIȚA (strașnică) : Bibicule! Bibicule!

    NAE: Ei?…

    MIȚA: Vezi tu sticluța asta? (scoate din buzunar o sticluță mică și i-o arată)

    NAE: Ei, ce?

    MIȚA: Știi ce are înăuntru?

    NAE: Cerneală…

    MIȚA: Nu cerneală, Năică,… vitrion englezesc!

    NAE (dându-se înapoi) : Vitrion? ești nebună?

    MIȚA: Da, vitrion! ți-e frică?

    NAE: Firește că mi-e frică, na!

    MIȚA: Pentru ce, daca te știi curat?

    NAE: Pentru că tu nu știi ce e vitrionul…

    MIȚA: Ba da… e un fel de metal…

    NAE: Nu știi ce poate face ?

    MIȚA: Ba da; pârlește, Năică; arde, Bibicule, momentan tot, tot, și mai ales ochii!

    NAE: Dă-mi sticluța…

    MIȚA: Aș!

    NAE: Pentru ce să ții asemenea lucruri ? pentru ce ?

    MIȚA (vrând să izbucnească) : Pentru ce?… Îmi trebuie…

    […]

    NAE (apropiându-se binișor de ea și căutând s-o mângâie) : Mițo, neică, vino-ți în fire…

    MIȚA: Lasă-mă! (îl respinge)

    NAE (apucând-o în brațe și căutându-i buzunarul): Nu; nu te las, pentru că te iubesc… numai pe tine… te iubesc… numai… pe… tine… (a găsit buzunarul, a luat sticluța, se ridică repede și schimbând tonul) înțelege că e încurcătură la mijloc. Mi-ai pus pe nebunul de Pampon în cap.

    MIȚA: D-ta ți l-ai pus…

    NAE: Vrei scandal cu orice preț?

    MIȚA: Da, (ridicându-se) vreau scandal, da… pentru că m-ai uitat pe mine, le-ai uitat pe toate: ai uitat că sunt fiică din popor și sunt violentă; ai uitat că sunt republicană, că-n vinele mele curge sângele martirilor de la 11 Fevruarie; (formidabilă) ai uitat că sunt ploieșteancă — da, ploieșteancă! — Năică, și am să-ți torn o revuluție, da’ o revuluție… să mă pomenești!…

    NAE (cam zâmbind) : Nu fi nebună!… Ce-o să faci ?

    MIȚA (căutând sticluța în buzunar) : Ce să fac? (n-o găsește; se uită rătăcit împrejur… Nae i arată de departe, râzând, sticluța; ea dă un țipăt) A! mi-ai furat sticluța, scamatorule! (repezindu-se la el pe după mobile) Dă-mi sticluța, șarlatane, mizerabile, infame! (se aud bătăi tari în ușe).

    Constantin Pâslaru, născut Mița Baston, și jandarii lui Nae Girimea.

    Aceleași mangafale vechi, atâta doar că azi se închipuie mântuitori de neam.

  2. Exact în urmă cu un an (cel puțin conform fusului meu orar), pe 4 ianuarie 2013, ziarul canadian National Post publica un articol despre o celebră grevistă pungeșteancă (avant la lettre) din Canada. E vorba despre Theresa Spence, lider al tribului de indieni Attawapiskat, care a intrat în greva foamei pentru a protesta la adresa politicilor nesimțitoare ale guvernului conservator condus de prim-ministrul Stephen Harper la adresa indienilor nativi din Canada.

    Simțitoarea Spence a suferit stoic timp de șase săptămâni după care a revenit la dieta normală, rugată de consiliul celor șase mari triburi de indieni din Canada, și după ce presa simțitoare a relatat cu lux de amănunte toate detaliile acestui calvar dedicat ridicării conștiinței canadiene.

    Articolul din National Post a avut temeritatea de a intra în detaliile calorice și de meniu ale acestei brave urmașe a lui Winnetou. (Fish broth înseamnă zeamă concentrată de pește)

    And now: something about Theresa Spence that falls into the what-everybody-is-thinking-but-won’t-say file.

    There are hunger strikes and there are hunger strikes. To me, a hunger strike is when you drink water and you don’t actually — you know — eat. The whole point of the strike is to horrify people when they see you wasting away and slowly dying before their anguish-stricken eyes.

    But Attawapiskat Chief Theresa Spence seems to have a different understanding of what a hunger strike is. She is living on water and “fish broth.” Although liquid, fish broth is food. More specifically, it’s protein and fat. And, as any devotee of those trendy low-carb regimes will know, that’s all you need to live on … indefinitely.

    And although it is a bit awkward to point out, the photos I have seen of Chief Spence do not show her looking quite so gaunt and sickly, the shadow of her former self that three weeks on water alone would have produced.

    In fact, I distinctly remember how impressed I was when I read — in one of the many low-carb books I’ve digested over the years in the service of my own (admittedly less well-publicized and politically oriented) dietary experiments — that a couple of scientists went way up north to live for a year, determined to eat nothing but a traditional aboriginal diet (absolutely no carbs, only fish, seal and caribou or whatever) so they could assess their health on their return. When they came back, lean and fit and vigorous, they had tests that showed their cholesterol and blood pressure were at optimum levels.

    In other words: What Chief Spence seems to be on is more like a detox “diet” than a fast.

    Yes, I know that the CBC has done breathless stories quoting doctors who tell us that this brave woman could collapse at any minute. But the curious thing about those stories: The doctors haven’t actually examined Ms. Spence. They seem more like political cheerleaders with medical-school degrees.

    I myself on more than one occasion, when I have needed a kick-start to a healthier lifestyle, used to take myself off to a detox centre where I subsisted for a week on nothing but fruit juice three times a day. The first 24 hours were uncomfortable, but after that your digestive system goes into hibernation mode and your hunger pangs subside remarkably. I found it no strain whatsoever to stick to the diet, and there were a few women there who had been there for three weeks and were feeling just fine.

    All of which to say: If Chief Spence actually intends to starve herself to death, she is going about it the wrong way.

    Fish broth is a very low-calorie food, but it is highly nutritious, and I daresay a great deal healthier than the Chief’s regular regime, which I am going to assume from her appearance includes a lot of carbohydrates.

    I am not actually encouraging Chief Spence to go on a real starvation regime. I am only saying that at this rate, it is going to take her a very long time to get the job done — if that is indeed what she wants.

    Meanwhile, she may actually end up doing her body a favour.

    You call that a ‘hunger strike’?

    Așteptăm un moment de cotitură al zestrei noastre culinare, momentul când veteranii grevei de foame de la Pungești vor împărtăși cu restul țării rețeta zemei de pui anticolonialiste și antiimperialiste care le-a dat tărie să reziste. Delicios și la îndemâna oricărei gospodine patrioate!

  3. Timp de 50 de ani ati asteptat sa vina americanii si au venit americanii cu sovromuri sovietice, Bektel si F16 din muzee. Care e diferenta dintre un sovrom sovietic si Chevron? Reclamele!!!!!

  4. Singura surpriză constă în știrea conform căreia Mihai Răzvan Ungureanu bate la poarta unui astfel de lăcaș (e vorba despre PER – Partidul Ecologist Român)

    Aici te contrazic, Emil. Chiar surpriza nu mai este. 😀 MRU a dovedit, de cand a ramas pe dinafara Palatului Victoria, ca are un talent innascut in a se compromite/ face de ras si in a trata cu tot soiul de impostori si papagali.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.