Igor Dodon vrea să închidă Muzeul Ocupației Sovietice de la Chișinău: Să facem un muzeu normal, bun, frumos, nu un muzeu al nu știu cărei ocupații

0

Președintele prorus Igor Dodon intenționează să închidă Muzeul Ocupației Sovietice, inaugurat în 2015 la Chișinău în incinta Casei Armatei, iar în loc „să facem un muzeu de istorie normal, bun, frumos”, în care să se regăsească și cadoul ministrului Apărării de la Moscova, Serghei Șoigu, făcut pe 24 august curent, când a vizitat R. Moldova.

Expoziţia permanentă „Ocupaţia sovietică”, inaugurată la Centrul de Cultură şi Istorie Militară.

Prezent la evenimentul dedicat aniversării a 20-a a Uniunii Ofițerilor din Republica Moldova, condusă de către consilierul său Victor Gaiciuc, Dodon a împărțit promisiuni, criticând dur Guvernul Sandu cu „harvardiștii” săi și mulțumindu-le celor prezenți că s-au implicat în activitățile dedicate „aniversării a 660-a de la întemeierea statului moldovenesc și a 75-a de la eliberarea țării de sub ocupația fascistă”.

„Este aici ministrul Apărării. Trebuie de făcut un muzeu bun. Cel care a fost înainte a făcut un muzeu al nu știu cărei ocupații. El trebuie închis, dacă încă nu a fost. Deja l-au închis? Și să facem un muzeu de istorie normal, bun, frumos, în care să se regăsească și drapelul de luptă pe care ni l-a dăruit Șoigu, care s-a aflat aici pe 24 august, în ziua eliberării Moldovei”, a declarat Dodon, sfidând sutele de mii de victime ale ocupației sovietice din Basarabia.

Drapelurile dăruite de Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, Ministerului Apărării al Republicii Moldova, simbolizând pretinsa „eliberare sovietică”. 24 august 2019

În altă ordine de idei, Dodon a promis că foștii militari nu vor fi lipsiți de facilitățile de care beneficiază, așa cum „ar vrea” Guvernul Sandu.

„Sau noi, majoritatea parlamentară, Parlamentul și Guvernul, facem ceea ce așteaptă oamenii, sau așa Guvern nu ne trebuie. Oamenii îmi spun: puneți-i la punct, puneți-i la lucru, ajunge atâta. Eu ce să fac? Să stau să mă uit cum ei cu harvardiștii lor umblă în dreapta și în stânga și nu fac nicio…”, a amenințat Dodon, citat de către Ziarul Național

În 2016 la Centrul de Cultură şi Istorie Militară al Armatei Naţionale a fost deschis un muzeu în sunt expuse dovezi ale ocupaţiei sovietice, la inițiativa ministrul Apărării de atunci, Anatol Şalaru, scrie deschide.md.

Fostul ministru al Apărării Anatol Şalaru consideră că anunţul lui Igor Dodon privind necesitatea de a închide Muzeul ocupaţiei sovietice, ca în locul acestuia să fie deschis „un muzeu normal”, „este încă un act de agresiune al lui Dodon si PSRM la identitatea noastră românească”, scrie adevarul.ro.

„Fac apel la liderii blocului ACUM, Maia Sandu şi Andrei Năstase, să ia atitudine împotriva acestui act al lui Dodon si sa nu permită distrugerea unicului muzeu din Republica Moldova care prezintă „roadele” ocupaţiei sovietice. Desfiinţarea acestui muzeu este încă un act de agresiune al lui Dodon si PSRM la identitatea noastră românească, un act de agresiune la istoria si suferinţele românilor basarabeni.”, a scris Anatol Şalaru pe pagina sa de Facebook.

Anatol Şalaru a menţionat că Muzeul ocupaţiei sovietice este necesar pentru ca tinerii să cunoască adevărul istoric şi consecinţele acestei perioade, mai notează adevarul.ro. Ministrul a declarat atunci că niciun cetăţean care-şi îndeplineşte serviciul în cadrul Armatei Naţionale nu trebuie să fie educat prin simboluri militare sovietice şi cu o mentalitate de „învins” în faţa ocupanţilor.

SURSE  Ziarul Național|deschide.md|adevarul.ro

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here