Al Andalus: mitul toleranţei musulmane

    Print Friendly, PDF & Email

    Nu am o părere prea bună despre YouTube: prea mulţi rebeli cu, dar mai ales fără cauză; prea multe teorii ale conspiraţiei; prea multă necunoaştere care se autoreproduce. Nu este cel mai bun mediu pentru a te informa, dar asta nu îl face mai puţin popular şi din acest punct de vedere foarte important pentru oricine are de transmis un mesaj. Într-un astfel de centru al progresismului mondial a fost lansat – şi promovat la Featured Videos, adică pe prima pagină – următorul film:

    I am not a terrorist or a day merchant. I don’t live in a tent or keep my wife zipped in it all day. For the record, I knew who she was even before I married her, too. I have more than white robes and sandals in my closet and I have never actually rode a camel before. Ever, although i’m sure they’re great animals and all. I do know someone named Ahmed, but it’s not the guy from your economics class so stop asking. Falafel, actualy is not my favorite item of food. I don’t even know how to tie a turban and I’ve never worked at a gas station or a taxi. And I don’t think you’re an infidel, either.

    I believe in peace, in people of all religions and beliefs living together in harmony, like the early islamic Arab, Ottoman and Spanish empires. And trust me : I would go back to my own country, but I’m already in it.

    Muslims were the poeple who created some of world’s most beautiful architecture. They’ve invented algebra, caligraphy, astronomy, geometry and the modern numerical system. Not the Greeks, but MUSLIMS. And you know what? It’s pronounced ISLAM, not IZLAM, but ISLAM. A real (?) that isn’t afraid to pray wide open in the mall, regardless of the look the people are giving him. And he doesnt’ get nervous about washing his feet in a public restroom sink.

    Yes, that is the Qur’an that I’m reading. I don’t care if I’m in an airport because IT’S THE GREATEST BOOK EVER!

    My name is Mohammed and I AM A MUSLIM.

    Să lăsăm pe moment sursa videoclipului- Muslim American Society Media Foundation – şi să ne concentrăm asupra afirmaţiilor făcute în I am Muslim. Trebuie observat că a avut un succes ce nu poate fi negat, doar este genul de clip făcut pe placul comunităţii YouTube: distruge mituri, domnule; ridiculizează stereotipuri. Avem una bucată musulman care nu e terorist, nu a fost obligat de familie să îşi aleagă o anumită soţie, nu se îmbracă islamic, nu mănâncă tot ce este islamic şi – cel mai important – nu ne consideră necredincioşi. Bravo lui, dar nu e atât de extraordinar. Problema este alta: imediat dupa declaraţia de toleranţă şi normalitate, stimatul domn Mohammed o cam ia pe arătură:

    I believe in peace, in people of all religios and beliefs living together in harmony, like the early islamic Arab, Ottoman and Spanish empires. […]

    A real (?) that isn’t afraid to pray wide open in the mall, regardless of the look the people are giving him. And he doesnt’ get nervous about washing his feet in a public restroom sink.

    Yes, that is the Quran that I’m reading. I don’t care if i’m in an airport because IT’S THE GREATEST BOOK EVER!

    Să le analizăm pe rând, în sens invers.

    3. Recitatul din Coran, în aeroport; o aluzie la un scandal izbucnit în 2006 in Statele Unite ale Americii. Şase imami au fost obligaţi să coboare dintr-un avion al US Airways. De ce? Ei vor spune că au fost victime ale islamofobiei americane. Autorităţile şi ceilalţi pasageri au o altă versiune: cei şase au făcut orice pentru a provoca acest scandal. Un clip publicat pe YouTube acum mai bine de un an face o scurtă – şi amuzantă – recapitulare a acţiunilor celor şase cetăţeni americani:

    2. Rugăciunile islamice în mall sau oriunde altundeva în spaţiul public nu sună prea bine în această epocă a atentatorilor sinucigaşi ( shahid + centură de explozibil + „Allah akhbar!” = Religia Păcii™). Nu putem fi încântaţi nici de spălatul picioarelor – cerinţă religioasă pentru aceleaşi rugăciuni – în băile publice. Dacă domnul Mohammed nu pricepe de ce se uită lumea ciudat, mă tem ca problema se află la el, nu la ceilalţi. Regulile elementare ale conduitei în spaţiul public îţi interzic astfel de acţiuni.

    3. În sfârşit, ajungem la subiectul articolului nostru: toleranţa Spaniei islamice; acea perioadă din istoria Spaniei în timpul căreia creştinii, evreii şi musulmanii au trăit în pace şi armonie. Se înţelege, desigur, că până la Reconquista şi Regii Catolici, cei care au stricat bunătate de multiculturalism, omorându-l în faşă. Din nefericire pentru campaniile de PR ale diverselor organizaţii islamice, desfăşurarea evenimentelor a cunoscut o cu totul altă evoluţie. Jean Sevillia explică, în Corectitudinea istorică, una din cele mai bune cărti apărute la noi în materie de istorie.


    Al Andalus: mitul toleranţei musulmane

    La 2 ianuarie 1492, asediat de armatale castiliene, regele Boabdil capitulează în faţa lui Ferdinand Catolicul. Regatul său, constituit în 1232, odată cu dislocarea imperiului almohavizilor, controla Cordoba, Sevilla şi Jaen, oraşe pe care creştinii le-au reluat treptat. După 1270, Granada rămăsese ultimul teritoriu musulman din Spania.

    Andaluzia zilelor noastre este un renumit loc turistic. În ghidurile de voiaj şi broşurile distribuite în hoteluri nu gloria Spaniei catolice este cântată, nici epopeea cavelorilor de Santiago sau de Calatrava, ci cântecul de jale al regelui Boabdil. La Cordoba, nu catedrala este vizitată, ci moscheea: este vorba totuşi de acelaşi edificiu, consacrat însă cultului creştin. Regatul Granadei – Al Andalus – simbolizează o Spanie musulmană, rafinată, dinamică şi tolerantă, opusă de regulă statelor creştine vinovate de cruciade, inchiziţii şi obscurantism.

    Dacă moscheea din Cordoba este atât de celebră, această se datorează faptului că reprezintă o minune arhitecturală. Cine nu e sedus la Granada de palatele nasride sau de grădinile de la Alhambra? Civilizaţia hispano-musulmană a fost strălucită: în Spania, arabii au învăţat să stăpânească apa; producţia lor artizanală, de la piele până la mătase, era remarcabilă; ei sunt cei care au reînviat medicină hipocratică pe care Occidentul o uitase.

    Cu toate acestea, a descrie Spania musulmană drept un model de coexistenţă paşnică între religii ţine de ficţiune. „Legenda, observă Manuela Martin, a impregnat discursul politic şi a devenit un argument retoric comod pentru a afirmă caracterul binefăcător al deschiderii către alte culturi. Mitul funcţionează tocmai pentru că astazi avem nevoie de el.” În contextul actual al unei Europe care numără o puternică minoritate musulmană, prezentarea islamului drept inevitabil paşnic pare liniştitoare. Ce spune însă istoria?

    Dacă a existat o recucerire creştină, aceasta se datorează faptului că, în prealabil, a existat o cucerire musulmană. Reconquista este o întreprindere îndelungată (şapte secole), marcată în cele două tabere de o alternanţă de înaintări şi regresiuni. Este o istorie complicată, în care motivele religioase şi politice au contat la fel de mult ca şi factorii religioşi. Pe întreagă sa durată, ca şi în Orient pe vremea cruciadelor, s-au petrecut războaie între creştini, războaie între musulmani, musulmani care se aliază cu creştini şi invers. Studierea în profunzime a Reconquistei reclamă un simţ al cronologiei şi al nuanţei. Rămânând însă la cadrul general, e vorba totuşi de o înfruntare între Islam şi creştinătate.

    Din secolul al VIII-lea până în secolul al XI-lea – prima perioadă -, Islamul se află într-o poziţie ofensivă. În 711, musulmanii debarcă din Africa de Nord. Odată cu înfrângerea vizigoţilor, peninsula este în totalitate ocupată. Invadatorii trec Pirinieii, însă sunt opriţi, în 732, la Poitiers. Retrăgându-se spre sud, se opresc în Spania.

    Din secolul al XI-lea până în secolul al XII-lea – a doua perioadă -, creştinii şi musulmanii se află într-o poziţie de echilibru. În 1031, califatul de la Cordoba este fărâmiţat în cincisprezece regate rivale. La nord, regatele creştine se organizează: Portugalia, Leon, Castilia, Navara, Aragon, Catalunia. Castilianii ajung până la Tago şi Alfons al VI-lea recucereste oraşul Toleda în 1085. Cavalerii francezi şi burgunzi participă la luptă, iar Lisabona este eliberată de o flotă flamandă: o cruciadă pe teritoriul Europei. În 1086, apare un nou val de invadatori. Veniţi din Maroc şi Mauritania, almoravizii clădesc un imperiu şi controlează jumătate din peninsulă. În 1172, când puterea almoravidă se dezagrega, noii cuceritori, almohazi, debarcă din Măroc. În 1198 îi infrang pe creştini la Alarcos.

    Din secolul al XIII-lea până în secolul al XV-lea – a treia perioadă -, creştinii preiau iniţiativa. În 1212, bătălia de la Las Navas de Tolosa marchează o cotitură: suveranii Portugaliei, Navarei, Castiliei şi Aragonului obţin o victorie comună care dă o lovitură de graţie almohazilor. În 1229, Jacob I de Aragon recucereşte Balearele. Oraşele din sud cad, unul câte unul, în mâinile creştinilor: Cordoba în 1236, Valencia în 1238, Sevilla în 1248, Cadix în 1270. Nu mai rămâne decât Granada, care va rezista timp de două secole. La 2 ianuarie 1492, recucerirea ia sfârşit.

    În secolul al X-lea, califatul Cordobei acoperă trei sferturi din Spania actuală: cei cinci milioane de locuitori ai săi sunt în majoritate musulmani. Către anul 900, Andaluzia este pe trei sferturi creştină; spre anul 1000, doar un sfert dintre locuitorii săi sunt creştini. Câţi să fi fost arabii din prima invazie? Conform surselor, cifrele oscilează între 25000 şi 50000 de luptători. Aşadar, în lipsa unei invazii masive, populaţia creştină este adusă în situaţia să adere la islamism. Sunt oare convertirile obţinute prin persuasiune sau prin constrângere?

    Unele dintre ele au loc de bunăvoie: şi aici, e vorba de tainele sufletului. Dar este folosită şi violenţa. Mai cu seama de către almoravizi şi almohazi, care îi persecută deopotrivă pe creştini şi pe evrei. În 1086, populaţia creştină din Ronda se retrage în munţi şi rezistă unsprezece ani. În 1102, creştinii din Valencia fug în numar mare către Castilia, la fel cei din Sevillia, în 1146. Almoravizii deportează sate întregi de creştini recalcitranţi în Africa de Nord. Teologul evreu Maimonide trebuie să se prefacă a îmbrăţişa credinţa musulmană înainte de a se putea exila. Coerciţia exercitată de administraţia musulmană şi-a jucat şi ea rolul: pentru a putea scăpa de impozitul pe cap de om si de impozitul funciar datoriat de nefideli, mulţi au ales convertirea.

    De unde şi această constatare: în regatul Granadei, ca în întreaga Spanie musulmană, pluralismul religios există, dar există pe bază de inegalitate. Cine nu-i musulman e supus la numeroase discriminări, în toate domeniile vieţii sociale. Creştinii – mozarabii – au statul de dhimmi, ceea ce înseamnă ca sunt protejaţi. Protecţie precară în realitate. Dacă nu achită taxele la care sunt constrânşi, riscă sclavia sau moartea. Creştinii sunt obligaţi să poarte veşminte distinctive. Le este interzis să deţină arme sau să călărească. Datorează ospitalitate gratuită oricărui musulman. Pe drumurile publice trebuie să le facă loc musulmanilor. Atunci când îşi construiesc o casă, aceasta trebuie sa fie mai scundă. Cultul lor este autorizat, dar nu pot înălţa o biserică nouă şi nu pot nici să tragă clopotele, să efectueze procesiuni sau să expună crucea sau vinul. Orice prozelitism este reprimat. Musulmanul care se converteşte pe ascuns la creştinism riscă pedeapsa cu moartea.

    „Situaţia în care sunt puşi creştinii mozarabi, spune Philippe Conrad, are ca scop slăbirea comunităţii lor şi încurajarea convertirilor.” Nu exită toleranţă pentru cei care nu sunt musulmani, ci doar coexistenţă. O coexistenţă care nu are nimic paşnic: clemenţa din al-Andalus este un mit.

    Pe toată durata Reconquistei, pe teritoriul creştin au rămas musulmani. Aceşti mudejares se ridică la 3000 în Aragon, 50000 în regatul Valenciei (care depinde de coroana Aragonului), 25000 în Castilia. În 1492, căderea Granadei duce numărul maurilor aflaţi sub jurisdicţia reginei Isabela şi a regelui Ferdinand la 200000. O populaţie săracă, de mici meseriaşi sau muncitori agricoli. Aceşti mudejares rămân oameni liberi şi-şi pot practica religia. Cu toate acestea, foarte rapid se va aplică aceeaşi logică aplicată şi împotriva evreilor. Tot cu scopul de a realiza unitatea spirituală a Spaniei, cu ajutorul Bisericii, Regii Catolici duc o politică de convertire. În 1492, doi membri ai familiei Boabdil s-au convertit la catolicism. Numiţi infanţi ai Granadei, asimilaţi înaltei nobilimi spaniole, ei sunt susţinători înflăcăraţi ai Coroanei. Încă o dată, rasismul – aşa cum îl intelegem azi – este absent. Episcopul de Granada învaţă araba şi îi pune pe clerici s-o înveţe. Editează catehisme în arabă şi în castiliană. Rezultatele sunt totuşi modeste.

    În 1500 şi 1501, musulmanii declanşează revolte sever reprimate. Odată instalată liniştea, sunt îndemnaţi fără înconjur să aleagă între convertire şi exil. În 1526, religia islamică este definitiv interzisă. Carol Quintul, care i-a urmat bunicului sau, Ferdinand Catolicul, în 1516, dă pe de altă artă parte ordin Inchiziţiei să nu intervină până când nu este încheiată instruirea creştină a musulmanilor convertiţi, numiţi morisques. O bulă papală confirmă acest moratoriu de 40 de ani. De fapt, aceşti morisques menţineau clandestin practicile islamice. În 1566, la capătul moratoriului, Filiă al II-lea, fiul lui Carol Quintul, reia politică tatălui sau. Morisques se revoltă: din 1568 până în 1570 are loc al doilea război al Granadei. Un război extrem de crud, în care rebelii, distrugând bisericile, vor ataca sistematic preoţii şi călugăriţele. Musulmanii sfârşesc prin a fi învinşi, dar rămân în contact cu turcii din Nordul Africii care reprezintă un pericol permanent pentru navele spaniole. Astfel că, neliniştit pentru coeziunea regatului sau, Filip al III-lea, fiul lui Filip al II-lea, decide expulzarea lor. Din 1609 până în 1614, 300000 vor părăsi Spania pe mare, debarcând în Africa de Nord şi în Imperiul otoman.

    „Trebuie să renunţăm la o prejudecată, constată Joseph Perez, aceea a unei Spanii în care cele trei religii ale Cărţii – creştină, musulmană şi evreiască – ar fi trăit în bună înţelegere în primele secole ale dominaţiei musulmane şi apoi în Spania creştină, în secolele al XII-lea şi al XIII-lea.” Politica de asimilare prin converitre masivă a eşuat în privinţa musulmanilor, la fel cum se întâmplase cu evreii. Spiritele nu pot fi forţate: nimeni nu renunţă sub constrângere la cultură şi credinţa sa. Este o lecţie importantă. Cu toate acestea, a-i intenta proces doar Spaniei creştine înseamnă a minţi prin omisiune. La acea vreme, nici o ţara musulmană nu-i tolerează pe creştinii de pe teritoriul sau. Aceeaşi este situaţia şi în secolul XXI în multe ţări musulmane.

    The following two tabs change content below.
    „By accepting punishment, not for any sins, but for our virtues, we betrayed our code and made theirs possible. [...] Theirs is the morality of kidnappers. They use your love of virtue as a hostage. [...] Your enemies are destroying you by means of your own power. Your generosity and your endurance are their only tools. Your unrequited rectitude is the only hold they have upon you. They know it. You don't. The day when you'll discover it is the only thing they dread. You must learn to understand them. You won't be free of them, until you do.” - Francisco D'Anconia (Atlas Shrugged - Ayn Rand, p. 619)

    19 gânduri despre “Al Andalus: mitul toleranţei musulmane

    1. Ce mi se pare interesant in video-ul lui Mohammed e felul in care manipuleaza frica publicului de a fi acuzat de rasism/xenofobie/stereotpuri ignorante. e clar ca tipul a trecut prin scolile publice americane, si-a insusit vocabularul si mecanismele invinovatirii omului alb/americanilor/civilizatiei occidentale de toate pacatele din lume:

      „I am not a terrorist or a day merchant. I don’t live in a tent or keep my wife zipped in it all day. For the record, I knew who she was even before I married her, too. I have more than white robes and sandals in my closet and I have never actually rode a camel before. Ever, although i’m sure they’re great animals and all. I do know someone named Ahmed, but it’s not the guy from your economics class so stop asking. Falafel, actualy is not my favorite item of food. I don’t even know how to tie a turban and I’ve never worked at a gas station or a taxi. And I don’t think you’re an infidel, either.”

      Ce e, iarasi, interesant e ca tipul isi alege ca stereotipuri despre musulmani exemple evident absurde sau care nu pot fi probate in nici un fel statistic: ideea ca majoritatea musulmanilor traiesc in corturi, au camile sau prefera falafelul ca mincare nationala. Tipul recurge la o caricatura fara nici o baza in realitate, in timp ce caricatura lui Mo ca terorist e perfect legitima, bazata pe evidenta si testimonialele din Coran si Traditii.
      Miscarea hoata a musulmanului e de a alatura aceste „stereotipuri” inexistente unor adevaruri, usor de dovedit statistic, care sunt trecute tot la capitolul „stereotipuri” fara baza in realitate:

      1. Tipul spune: Nu toti musulmanii aranjeaza casatorii intre miri care nu se cunoasteau in prealabil.
      Realitatea: Nu toti, dar o majoritate, dovedita dincolo de dubiu.

      2. Nu toti musulmanii din Vest lucreaza pe taxiuri, dar foarte multi o fac (habar n-am cine lucreaza la gas stations).
      Aproape toti taximetristii pe care i-am folosit aici au fost musulmani din Pakistan, Afganistan si din Africa. Majoritatea erau vorbareti, si exultau cind auzeau de Ceausescu, marele prieten al cutarui si cutarui dictator.
      Asa e si multe alte zone ale Statelor Unite. E o realitate, cum e o realitate ca majoritatea din curatatoriile chimice din zona mea sunt detinute si operate de sud-coreeni.
      Cineva sugera ca taximetrele si liquor stores, operate de etnici din Orientul Mijlociu, sunt businessuri bazate pe plata lichida, cash, mai greu de urmarit de fisc… Piara gindul rau…

      N-are rost sa intram in explicatii economice si sociale de ce anumite businessuri sunt dominate de anumite etnii. Nimeni, in afara unor negri americani cu tot felul de complexe, cum a fost in cazul pantalonilor pierduti in valoare de milioane de dolari de acum citeva luni aici la mine in ograda, nimeni, repet, nu are probleme cu sud-coreenii care muncesc pe brinci, si nu sunt chiar simpatici: nu prea stiu sa zimbeasca, au o mina perpetuu acra, ca si cum ti-ar spune ca sunt obligati de circumstante sa te serveasca, semn ca au si ei problemele lor culturale de identitate si demnitate si de a trai altfel decit stramosii care conteaza asa de mult la ei acasa. engleza lor e pe sponci–
      si totusi, sunt parte a acestei mari societati, si nimanui nu-i e frica de sud-coreeni; nu exista ‘Koreanophobia”.
      Omenii si astia au fost devastati sa afle ca un baiat de origine coreeana a ucis zeci de oameni la Virginia Tech.
      N-am citit nici o apologie a masacrului, nici o justificare.

      Desi totul e infasurat in light-hearted comedy si ceea ce crede el ca e umor, fara veninul obisnuit al Islamului vocal, sunt pasaje in care tipul profera amenintari; intreg video-ul e o sfidare voalata care inseamna: Sunt aici, cu spalatul picioarelor mele in spatiul public, fie ca va place sau nu. Take that.

    2. Chiar incepuse bine clipul, dar dupa primul minut deja o ia usor-usor spre nebunie, ma asteptam ca la un moment sa isi dea tricoul jos pentru a scoate la iveala un minunat corset din dinamita colectia primavara-vara 2008 😀

      Mai au de studiat baietii inainte sa faca un videoclip sanatos, oricum it’s funny as hell 🙂

    3. Se mentioneaza in comentariul clipului ca e inspirat din reclama cu „I am Canadian”, probabil poate fi considerat „fair use”.

    4. Panseluta > Nu stiu ce as mai putea adauga la ce ai scris tu. Este clar ca cei de la Muslim American Society isi cunosc meseria. Daca te vei vei viziona si celelalte filme uploadate pe Youtube (click pe Media Foundation din articol), vei vedea ca baietii chiar se pricep la manipulare. Oricum vom reveni asupra lor. Sunt interesanti.

      TheNightfly > 😆 Asa si este, zici ca o ia razna eroul nostru. Tocmai la sfarsit. Un om informat rade de toate prostiile astea; unul neinformat si terorizat de ideea ca ar putea fi un xenofob fara sa stie, zambeste stramb si se face mic. Mai tarziu, va folosi si el aceeasi retorica in apararea acelorasi adoratori ai profetului.

      Costin > Acum am vazut si eu I am Canadian: Peacekeeping, not policing; diversity, not assimilation. Uniunea Europeana de peste ocean. Well, that sucks 🙂 .

    5. Imperialistu’:

      „unul neinformat si terorizat de ideea ca ar putea fi un xenofob fara sa stie, zambeste stramb si se face mic. Mai tarziu, va folosi si el aceeasi retorica in apararea acelorasi adoratori ai profetului.”

      Exact. Si se va simti moral superior tie si mie si altora, si va fi flatat in sinea lui ca nu mai e un „bigot”. Daca e foarte tinar, va folosi noua epifanie ca sa fie primit in cercurile cool, de verzi si progresisti si trans-bi-homo/lesbiene si prietenii lor, si va fraterniza cu ei lipsind de la ore ca sa marsaluiasca pentru drepturile lor sau refuzind sa raspunda la ore in semn de solidaritate cu cei care „nu au voce” si sunt asa de oprimati…

      Daca omul e mai matur si are ceva putere–ca administrator, de exemplu–va infiinta cursuri obligatorii de re-educare pentru toti angajatii.
      Aici e nenorocirea.

    6. Ce bine ca la noi trebuie sa fii pe undeva pe la nivelul lui Vadim ca sa te poata numi cineva xenofob :P. Unul din putinele avantaje pe care le ai cat timp traiesti in Romania :).

    7. TheNightfly:

      Bucura-te cit poti de avantajul de a fi inapoia Vestului in privinta asta. Nu va mai dura mult. Baietii si fetele destepte s-au prins, deja, ca poti face cariera din a vina culpe de rasism, sexism, eurocentrism, homofobie etc.–lista de victime imaginare creste zi de zi–si a incerca sa le corectezi, pe unde poti: in scoli, la universitate, in presa, si, mai rau, in businessurile mari, cu legaturi internationale, unde se vor impune standardele corect politice.
      Curind, se va gasi un jun oportunist care vizeaza la o sinecura la Bruxelles care sa scrie un paper de genul:
      „Guvizi, vodca si chiriasi de sezon: Oprimarea unei comunitati lipovene de la Marea Neagra in Romania”,
      in care el va demonstra cum guvernul roman rasist de la Bucuresti a inundat magazinele din 2 Mai cu vodca ieftina si alcool pur, si chiar alcool sanitar, ca sa-i incapaciteze pe lipoveni si sa le adoarma aspiratiile de autonomie si independenta economica bazata pe banii vilegiaturistii de vara, pescuitul de guvizi si cresterea porcului in fraternitate cu omul, cotet linga cotet.

    8. Scrie sfertodoctul citat de Imperialistul (care nu e nici macar sferto…): „Cu toate acestea, a-i intenta proces doar Spaniei creştine înseamnă a minţi prin omisiune. La acea vreme, nici o ţara musulmană nu-i tolerează pe creştinii de pe teritoriul sau. Aceeaşi este situaţia şi în secolul XXI în multe ţări musulmane.”

      Poate imi exlica cineva cum de exista crestini, vorbitori de limba araba, deci arabi, in tot Orientul, din Maroc si pana in Palestina. Taci, i-o fi adus armata americana eliberatoare, i-o fi plantat Nato.

      Tare e bine cand se informeaza omul. Cu conditia sa consulte mai multe surse, pentru a elimina pe acelea care nu fac doua parale. Cum este cea indelung citata de Imperialistu.

    9. Am recitit tot textul. Numele este „Mitul tolerantei musulmane”. Sa inteleg ca Imperialistu s-a pus calare pe acest „mit’, si vrea sa-l dezumfle. Din pacate, nu vad nicaieri nici cea mai mica afirmatie in acest sens. Tot ce vad este ca regii crestini au avut o politica de crestinizare fortata dupa ce au recucerit teritoriul Spaniei. Mda. Nu era mai bine sa-i pui numele „mitul tolerantei crestine”, stimabile anonim?

    10. A propos, ce aveti toti cu spalatul picioarelor. Sunteti asa de indragostiti de adidasii vostri imputiti incat nu pricepeti faptul ca un musulman care isi spala picioarele de cinci ori pe zi va este net superior la capitolul igiena?

      Nu va simtiti obligati sa va scoateti adidasii. Nu voi mai reveni…

    11. Radu Ceau…astaa…Beca…Iliescu, scuze. asocierile Freudiene isi fac de cap.
      Ti-am citit comentariile si singurul lucru care ma bucura este ultima propozitie.
      -Crestini exista in tari musulmane, de multe ori pt ca erau acolo dinaintea lui Mohamed
      -din cel de-al doilea post al tau…..
      -si ca sa trecem la postul 3, despre igiena, de ce ar trebui crestinii sa plateasca spalatul musulmanilor pe picioare. Net superioritatea din cauza spalatului pe picioare conteaza asa de mult cand multi „net superiori” miros ca un crestin dupa 3 zile de mers cu personalul?

    12. Imperialistu’,

      Ai avut dreptate sa te indoiesti de probitatea celor de la YouTube, au scos deja filmuletul despre cei sase imami scandalagii. Dar a fost pastrat – normal nu-i asa – filmuletul cu foarte simpaticul musulman Ahmed care ne imita aproape in toate, doar pentru a ne spune ca nu avem de ce sa ne ferim de ei, ca sunt la fel ca toti oamenii. Fereasca-ne Dumnezeu sa fim ca ei!

      Deci YouTube triaza si alege ce este politically correct sa ramana pentru uzul si informarea maselor. Asa se ajuta la crearea mitului, prin slefuiri, omisiuni repetate, spalare de creiere. Il vedem pe YouTube pe simpaticul Ahmed, dar in strada ne asteapta adeptii sheikh-ului Osama cum il numesc pe O. Bin Laden adeptii plini de evlavie ai religiei pacii.

      Hai sa ne amintim putin de Mohamed Atta. Un tip aratos, scolit in Germania, ce provenea dintr-o familie bogata din Egipt. Imbracat la costum si cu un zambet pe fata, nu parea ca se gandeste macar la ceva rau. Si totusi, pe 9/11 el a condus echipele de atentatori sinucigasi.

    13. David Levering Lewis este profesor de istorie la New York University. A castigat doua premii Pulitzer pentru biografia (in doua volume)lui W.E.B. Du Bois. Este de asemenea posesorul premiului Bancroft (in 1994) si a premiului Francis Parkman. Din 2002 este presedintele Society of American Historians; mai este fellow al American Academy of Arts and Sciences si al American Philosophical Society.

      Este deci o somitate in materie de istorie. Ultima sa carte God’s Crucible: Islam and the making of Europe, 570 to 1215, ce a aparut la editura Norton in 2007, este o lucrare ce are multa simpatie (sa folosesc un termen atenuator) pentru islam si musulmani. Idolul lui Lewis este Abd al-Rahman, un print sirian ce a domnit in Spania musulmana intre 756 si 788. Rahman este cel care a construit marea moscheie din Cordoba, de care pomeneste Jean Sevilla. Iata o parte dintr-o revista a cartii lui Lewis ce a aparut in The New Yorker, sub semnatura lui Juan Aconcella:
      http://www.newyorker.com/arts/.....ntPage=all

      „Rahman a fost fondatorul faimoasei convivencia din Spania musulmana. Tradus literal, acest cuvant inseamna traind impreuna, in ciuda tuturor diferentelor, iar aceasta idee este centrul de foc al cartii God’s Crucible. Cred ca acesta a fost motivul pentru care a ales Lewis sa scrie despre Spania musulmana. El nu este un arabist. A devenit foarte cunoscut pentru biografia in doua volume a lui W. E. B. Du Bois (1993 si 2000), biografie ce a cucerit doua premii Pulitzer, cate unul pentru fiecare volum. Dar aceasta carte, daca nu este despre arabi, este despre justitie rasiala, si de aceea Lewis il admira pe Rahman, pentru sustinerea unei asemenea justitii. In orice caz, asa cum arata autorul, convivencia a avut limitele ei bine definite. Nu a fost doar o politica umana – un act de obedienta fata de Coran („Nu trebuie sa fie nimic obtinut prin constrangere in religie”) si un mod de a fi civilizat – dar a fost si un exemplu de Realpolitik. Iberia era un amalgam de grupuri etnice si religioase (dupa cucerirea arabo-musulmana,n.t.). Toleranta, ceea ce s-ar putea chema acum multiculturalism, era mult mai probabil sa tina impreuna aceste grupuri decat conversia fortata. Mai mult decat atat, convivencia nu a implicat niciodata o egalitate completa. In perioada de inceput, au fost impuse un numar de restrictii atat asupra evreilor cat si asupra crestinilor. Ei trebuiau sa poarte insigne de identificare. Ei nu puteau sa faca prozelitism, si le era impus sa se roage in liniste. Casele lor nu puteau sa intreaca in inaltime casele musulmanilor. Cel mai important, ei trebuiau sa plateasca o taxa foarte grea, numita jizya. In timp, multe dintre aceste reguli (dar nu si cea privind taxa) au disparut. In special evreilor li s-a ingaduit sa intre in serviciul public ca scribi, functionari, consilieri. Ei – scrie Lewis – i-au invatat pe musulmani cum sa guverneze. Varsta de aur a Al Andalus, spune Lewis, a fost si varsta de aur a Sefarad, a evreilor sefarzi. Dar chiar si aceia care nu au avut cariere stralucitoare au gasit ca insignele si taxele erau preferabile conversiei fortate sau mortii. In cele din urma, multi evrei si crestini s-au convertit, probabil, in multe cazuri ca sa evite taxa. La sfarsitul secolului al optulea, vasta majoritate a populatiei din peninsula Iberica era crestina. Doua sute de ani mai tarziu, majoritatea era musulmana.

      Musulmanii nu au condus niciodata toata Iberia. Anumite regiuni, in special in nord au ramas independente, sau erau legate foarte slab de emirat, iar uneori se razvrateau. Apoi a fost conflictul din sanul populatiei musulmane. Crestinii si evreii nu erau singurii care erau beneficiarii unui tratament inegal – orice non-arab era tratat ca inferior. Acest tratament ii includea pe descendentii berberilor nord-africani pe care arabii i-au adaugat la imperiul lor la inceputul secolului opt si care au venit cu ei in Spania. Berberii iberici erau musulmani si erau cei mai buni razboinici ai emiratului. (Tariq ibn Zayid, care a condus invazia Iberiei, era berber iar cavaleria era berbera). Berberii ii depaseau la numar pe arabii din Spania. De aceea ei sufereau pentru statutul lor de clasa inferioara. Pentru cea mai mare parte a istoriei Al Andalus, emirii au trebuit sa faca fata revoltelor berberilor. Un alt motiv pentru care arabii iberici au trebuit sa plece la razboi a fost dat de conversiunile la mahomedanism, deoarece acestea ii eliberau pe oameni de jizya, in timp ce trezoreria ramanea din ce in ce mai goala. Emirii trebuiau sa gaseasca mai multi infideli pentru taxa. In sfarsit, mai era si ordinul (din Coran, n.t.) pentru jihad.”

      De aici articolul se refera la trecerea arabilor peste Pirinei si lupta lor cu Carlemagne.
      Un alt paragraf:

      „An dupa an, viata cea buna a disparut. Au inceput arderile de carti (Biblia crestina si Torah evreiasca, n.t.), impreuna cu pogromurile. Revoltele si represaliile erau conduse intr-un extaz al violentei. Cand Cordoba emirului Mahomed II a fost cucerita de un rival la tron, trupele berbere ale acestui rival au violat femeile, au jefuit orasul si au daramat splendidele edificii, inclusiv palatul lui Rahman. (Dar au crutat Marea Moscheie). Douazeci de ani mai tarziu, emiratul a fost impartit intre taifas sau regisori, care au condus cu o noua cruzime.”

      Tragem linie si vedem ca din asa-zisa convivencia s-au inspirat si nazistii cand:
      – au inceput sa arda cartile pe rug;
      – cand le-au pus evreilor in piept steaua lui David pana cand au organizat transporturile catre Auschwietz etc;
      – taxa jizya, tipic musulmana se plateste si acum in anumite zone de pe glob. In orice caz, nazistii au perceput astfel de taxa din partea comunitatii evreiesti. La noi, populatia evreiasca a platit taxe pana si in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

      Dupa cum se vede, convivencia era cu totul altceva decat vor unii sa o prezinte astazi. Pare mai mult un fel de nazism avant la lettre.

    14. Poate imi exlica cineva cum de exista crestini, vorbitori de limba araba, deci arabi, in tot Orientul, din Maroc si pana in Palestina.

      Pana si tu, tov. Iliescu, ar trebui sa fi in stare a raspunde la aceasta intrebare. Nu este o dovada de toleranta faptul ca din intregul Orient crestin ( + Africa de nord) a mai ramas, dupa convietuirea cu Islamul pacifist si iubitor de oameni – in slujba caruia te-ai pus, ca si alte cozi de topor de la noi si de aiurea – o mana de oameni care sa aiba Biblia drept carte de capatai. A fost greu, dar au reusit sa supravietuiasca, pana in secolul XX, cel putin. De atunci incoace au avut loc ceva schimbari. Musulmanii au dat de petrol si au simtit miros de putere. Ce nu s-a putut rezolva inainte, se va rezolva acum. Exodul crestinilor din Orient este cat se poate de real. Daca tu nu ai auzit de el, asta este problema ta, tov. Iliescu. Dar stii ce? Eu cred ca ai auzit de el, dar nu iti pasa. Cum nu iti pasa de evreii omorati de Hamas, cum nu te doare de cei casapiti de Hezbollah. Spune-mi cu cine esti prieten ca sa iti spun cine esti. Tu esti prieten cu Hezbollah, maestre Ilici.

      Am recitit tot textul. Numele este “Mitul tolerantei musulmane”. Sa inteleg ca Imperialistu s-a pus calare pe acest “mit’, si vrea sa-l dezumfle. Din pacate, nu vad nicaieri nici cea mai mica afirmatie in acest sens. Tot ce vad este ca regii crestini au avut o politica de crestinizare fortata dupa ce au recucerit teritoriul Spaniei. Mda. Nu era mai bine sa-i pui numele “mitul tolerantei crestine”, stimabile anonim?

      Sa fi fost in stare de ebrietate atunci cand l-ai citit? Tot ce se poate. Totusi, voi explica ratiunile care au stat la baza acestei „abordari”. „Mitul tolerantei musulmane” este titlul pe care l-a ales Jean Sevillia, eu doar am respectat alegerea sa. In ceea ce priveste continutul acestui subcapitol al unei carti pe care tu, in mod evident, nici macar nu ti-ai aruncat ochii, a ramas intocmai asa cum a fost scris de autorul francez. Nu am scos, nu am adaugat nimic.

      Nu era mai bun „Mitul tolerantei crestine” pentru ca nu crestinii au venit peste musulmani, ci invers, pretenarii tai islamici au venit peste crestini si i-au islamizat cu forta, rezervandu-le un statut de cetateni de mana a doua tuturor indaratnicilor care refuzau sa se plece in fata vointei lui Allah si a profetului sau amator de fete de 9 ani. Citeste mesajul lui Francesco, daca te mai deranjezi sa intri pe aici, desi David Levering Lewis este mai mult ca sigur un alt sfertodoct. De ce? Nu lauda Islamul, tov. Iliescu.

      Jean Sevillia nu umbla cu cioara vopsita, ca altii, aparatori ai dementei islamice si diversionisti nerusinati. Acest „sfertodoct” are ceea ce tu nu vei avea in veci: cinste. Nu cosmetizeaza istoria, ci denunta interpretarea sa ideologica. Nu minte. Nu injura ca birjarii si nu este mitocan, alta diferenta fundamentala fata de Maria Ta, tov. Iliescu. Nu se fereste sa scrie negru pe alb – in aceasta epoca a relativismului stupid si a urii de sine – ca toleranta musulmana din Al Andalus nu a existat. Prezinta si ceea ce s-a intamplat dupa Reconquista. De fiecare data, pune evenimentele in context: de ce, cum, cu ce urmari. Sfertodoctul Sevillia este la ani-lumina de toti Radu Iliescu ai lumii asteia.

      A propos, ce aveti toti cu spalatul picioarelor. Sunteti asa de indragostiti de adidasii vostri imputiti incat nu pricepeti faptul ca un musulman care isi spala picioarele de cinci ori pe zi va este net superior la capitolul igiena?

      Greu cu intelesul textelor dupa multe pahare de vin. Problema noastra nu este ca se spala, dar sunt sigur ca tu ai inteles asta si mimezi – pentru a cata oara? – prostia, incercand a ne convinge ca nu te-ai prins.

      Nu voi mai reveni…

      Vorba unui cunoscut al meu: paguba-n ciuperci. Eu nu inteleg ce ai cautat pe aici. Nu iti lasam mesaje pe nici unul din acele bloguri pe care le pastoresti cu atata autosuficienta: lacrimile terorismului „palestinian” si introducerile in Religia Pacii™. Ce ar fi ca pe viitor sa ne scutesti de interventiile tale, stimate pion al Islamului?

    15. Imperialistule:

      De acord cu tine cu exceptia chestiei cu paharele de vin. Nu stiu pe cineva care sa fi devenit ignorant imbibind vin peste masura.
      E ori betia cu bere de vina, cea mai rea, din cite am auzit, sau abstinenta de la vin, ceruta de Coran, care interzice vinul explicit, pentru ca vinul era bautura comunitatilor in care Mo se nascuse si traise, si care era celebrat atit in Iudaism cit si in liturghia crestina; nu era bere acolo pe vremea aia sau rachie. Cind musulmanii se feresc de „alcool” in toate formele, incluzind, mai nou, alcoolul sanitar in spitale, in mod ipocrit de cele mai multe ori pentru ca varul Ahmed traieste de pe urma unui liquor store si fiul Tarik isi petrece noptile in baruri sugind martini dupa martini, habar n-au ca Mo in Coran a interzis doar vinul, ca Mo/Allah nu stiau ce e alcoolul ca atare, si ca au oferit ca alternativa la inebrierea cu vin inebrierea cu putere prin omor si prada.

      Eu votez pentru abstinenta lui Radu Iliescu de la cunoastere, care e inscrisa in Islam.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.