Dansatoarea

dancing-girlTrupul lui Shabana, ciuruit de gloanţe şi acoperit de bancnote, coperţi de CD-uri, DVD-uri şi resturi de fotografii din albumul personal a fost găsit în parcul central din Mingora. Un grup de patru talibani pakistanezi au răpit-o pe biata fată din casa de pe Banr Street unde locuia împreună cu tatăl şi managerul său Qamar Gul, au târât-o până în parc după care, pentru că era dansatoare, au ucis-o fără milă. Shabana făcuse greşeala să rămână în Mingora după ce a primit ameninţări prin radio de la islamişti. “Dansul este prostituţie”, au decretat islamiştii. Peste o mie de dansatoare din Swat au plecat, împreună cu rudele la Peshawar, Lahore sau Karachi, în speranţa că vor putea câştiga o pâine fără să-şi piardă viaţa.

swat
Aflată cândva pe Drumul Mătăsii, regiunea Swat din Pakistan este cunoscută iubitorilor de istorie şi artă pentru mărturiile materiale ale civilizaţiei Gandhara, apărută în arealul de maximă extindere către est a influenţei elenistice şi romane, unde popoarele Vedelor se aşezaseră cu mai bine de 15000 de ani în urmă. Arta buddhistă Gandhara a emigrat de aici către China, Coreea şi Japonia, vorbind lumii despre un popor aplecat către venerare şi către introspecţie. Reprezentările umane ale lui Buddha sunt vestite în lume, atât cele sub formă de statui cât şi basoreliefurile de mari dimensiuni aflate în această regiune muntoasă.

300px-talibanbeating
Pecetea cu semilună asupra istoriei mătură orice alte formă de expresie artistică omenească în afara celor premise de sclavii unei singure cărţi. Arta dansului este una din cele mai interesante din arealul subcontinentului indian, ce impresionează prin capacitatea de redare a sentimentelor prin mişcări rafinate, unele mai vechi decât statuile buddhiste. Aceasta până de curând, deoarece gruparea Tehreek-e-Taliban condusă de Maulana Fazlullah, afiliată la al-Qaeda, a decretat că în regiunea Swat se aplică în totalitate Sharia, legea islamică. Maulana Fazlullah şi adjunctul sau Shah Dauran îşi lansează ordinele şi decretele prin unde FM, de aceea toată lumea ascultă posturile radio, oficial interzise, deoarece numai aşa se poate afla ce primejdie îi poate paşte pe locuitorii din această zonă nord-vestică a Pakistanului. În ultimele luni, la ordinul mulahilor radio au fost închise toate magazinele unde se vindeau băuturi precum şi localurile unde se dansa. Afişele cu înscrisuri de genul “Am oprit dansul, va rugăm nu ciocăniţi la uşă” s-au pus peste tot pe Banr Street. Moartea Shabanei i-a convins şi pe cei mai îndărătnici. S-a interzis vânzarea amuletelor şi s-au închis toate micile magazine ce vindeau CD-uri şi DVD-uri cu muzică sau filme, lucruri considerate a fi ne-islamice, contravenind Shariei. Frizerii nu mai au voie să radă bărbi, nimeni nu are voie să folosească noua bancnotă cu chipul lui Benazir Bhutto, iar poliţiştii trebuie să fie “cooperanţi”, totul sub ameninţarea cu moartea.

Dar talibanii lui Fazlullah nu-l lasă nici pe Buddha să-şi continue meditaţia pe stâncile unde se află basoreliefuri. Unde nu pot acţiona cu tunuri, ca verii lor afghani, oamenii lui Fazlullah demolează cu dinamită spre gloria lui Allah!

buddha-swat-1
Buddha distrus

Toţi părinţii din Valea Swat au primit cu groază ameninţările mulahilor radio ce au interzis frecventarea şcolilor pentru cele 40000 de fete începând cu data de 15 ianuarie 2009. Ca să-şi întărească spusele, au început să arunce şcolile în aer.
Pakistan Threatened Schools
Scoala din Swat

Pe 12 ianuarie s-a publicat o fotografie în Daily Times în care apare un banner taliban: “Femeile nu au voie în bazar”. Mulţi proprietari şi-au închis magazinele din pricina fricii şi a scăderii vânzărilor.

swat-market
Swat market

Muhammad Ali Jinnah, fondatorul Pakistanului a greşit deci când a spus:

“No nation can rise to the height of glory unless your women are side by side with you”.

Etichete · 


5 comentarii la “Dansatoarea”

Citeşte sau adaugă un comentariu...

  1. In martie 2001, talibanii au distrus cele 2 statui monumentale ale lui Buddha, situate in valea Bamyan.

  2. Distrugerea monumentelor neislamice are un dublu scop, pe de o parte se urmăreşte eliminarea lor ca mărturie, pe de altă parte, se face o demonstraţie de putere.

    Islamiştii duc un război cu guvernul pakistanez în încercarea lor de a impune Sharia si nimeni nu este la adăpost.

  3. 3toro

    Oamenii astia nu traiesc pentru nimik altceva decat razboi.

  4. 4Panseluta

    toro:

    Talibanii fac exact ce le porunceste Coranul: razboi continuu contra infidelilor, cu perioade de armistitiu “(hudna”) pentru reimprospatarea fortelor, pina la victoria finala, cind toti i se vor supune lui A.
    Citesc despre Islam de opt ani, si nicaieri n-am vazut o refutatie credibila, bazata pe scripturi, nu pe speculatii convolute, a faptului ca aste e scopul/teleologia islamica esentiala.

    Biata Shabana, incerca sa-si cistige existenta, asa de precara pentru femeile din zona, in loc sa se prostitueze. Mi-aduce aminte de o stire din 2006:

    http://watch.windsofchange.net.....3_0219.htm:

    “Fanatics tell Muslim singer: We’ll kill you” (Wersha Bharadwa, The Independent, 2006/02/19)
    “A Muslim pop singer has been forced to hire bodyguards to protect her during a visit to Britain next month after she received a string of death threats from religious extremists.
    US-based Deeyah is due in London next month to promote a new single and video, released tomorrow. But the track “What Will It Be?” has already outraged hardline Islamists here as it promotes women’s rights.
    Her performances with a clutch of male dancers and revealing outfits have also deeply offended many Muslims. In one scene in her latest video, the singer drops a burqa covering her body to reveal a bikini.
    That has attracted vitriol from some quarters. The 28-year-old singer claims that in the past she has been spat upon in the street and told that her family would be in danger if she did not tone down her work. The situation is now so bad that Deeyah feels she cannot visit Britain without protection. “I can no longer walk around without specially assigned bodyguards,” she told The Independent on Sunday. “I would be lying if I said abuse from religious fanatics didn’t upset or scare me.” …
    “I had no plan to court controversy or anger people in my community. I wanted to make people think and confront my own fears as a Muslim woman,” she said. Soon, though, she was dubbed “the Muslim Madonna”. And then came hate mail and abuse from extremists.
    ‘I have been on the verge of a breakdown. Middle-aged men have spat at me in the street and I have had people phone me and tell me they were going to cut me up into pieces. I became this figure of hate simply because of what I do and wear.’”

    Stiu, unii vor zice: “La ce altceva se astepta cind isi propusese sa socheze sensibilitatile musulmane?” Adevarat, dar cred ca nu si-a imaginat profunzimea si extinderea islamului militant in Marea Britanie. S-a crezut la adapost intr-o tara “libera”.

  5. Anwer Khan, seful politiei din Mingora a declarat astazi agentiei AFP ca talibanii Tehreek-e-Taliban au distrus cu dinamita alte 5 scoli in districul Swat, dupa cum relateaza Le Figaro.
    Talibanii au decretat ca nicio fata nu mai trebuie sa mearga la scoala.

Comentează

Trebuie sa fii înregistrat pentru a trimite comentarii. Dacă eşti înregistrat, atunci te rog să te autentifici.