De ce vom avea revoluţie în educaţie: sindicatele pierd privilegiul colectării a peste zece milioane de euro direct de la profesori

Print Friendly, PDF & Email

Articolul din Hotnews.ro analizează consecinţele unui ordin curajos al ministrului educaţiei, Daniel Funeriu, din noiembrie 2011. Astfel, cotizaţia de sindicat (1% din venitul brut) nu se va mai reţine automat din salariu. Am putea spune că Funeriu i-a eliberat pe profesori de dictatura sindicatelor. Credeţi că profesorii vor accepta să fie liberi?

Zece milioane de euro, pierderi estimate pentru sindicatele din invatamant dupa ce un ordin al Ministerului Educatiei stopeaza retinerea automata a cotizatiilor din salariul profesorilor

In nicio tara europeana, cotizatiile pentru sindicate nu sunt adunate cu ajutorul Ministerului Educatiei. Sindicatele sunt cele care trebuie sa se organizeze sa stranga acesti bani si sa isi convinga membrii ca merita sa le acorde acesti bani

Sindicatele din invatamantul preuniversitar vor pierde anul acesta peste 10 milioane de euro, au declarat pentru HotNews.ro surse din sistem. Acesta este unul dintre principalele efecte ale unui ordin ministerial prin care se opreste retinerea automata a cotizatiilor sindicale din salariile cadrelor didactice pe statele de plata. In noiembrie 2011, in Monitorul Oficial a fost publicat un ordin comun al ministrului Educatiei, ministrului Finantelor si al ministrului Internelor care pune la dispozitia scolilor un nou sistem informatic de calcul al drepturilor salariale, care nu mai prevede posibilitatea de retinere direct din salariile profesorilor a cotizatiilor de sindicat, a ratelor C.A.R. sau a ratelor bancare. In replica, sindicalistii sustin ca ordinul incalca codul fiscal, precum si contractul individual de munca. 
Surse din sistem au declarat pentru HotNews.ro ca ordinul de ministru se traduce prin pierderi de peste 10 milioane de euro, anual, pentru sindicate.In octombrie, sindicatele au primit cotizatii de la aproximativ 250.000 de cotizanti, dintr-un total de aproximativ 280.000 de profesori cati sunt in preuniversitar. In prezent, au ajuns la 23.000 de persoane care au cotizat,potrivit surselor citate. Cotizatia la sindicat este de 1% din salariul brut. In cazul unui profesor cu un salariu de 1.500 de lei, cotizatia lunara este de 15 lei.

In nicio tara europeana, cotizatiile pentru sindicate nu sunt adunate cu ajutorul Ministerului Educatiei. Sindicatele sunt cele care trebuie sa se organizeze sa stranga acesti bani si sa isi convinga membrii ca merita sa le acorde acesti bani„, au declarat pentru HotNews.ro surse din interiorul sistemului.

Pe 1 noiembrie 2011, in Monitorul Oficial a fost publicat ordinul „privind validarea fluxurilor financiare pentru cheltuielile de personal in invatamantul preuniversitar de stat”, ordin comun al ministrului Educatiei, Daniel Funeriu, ministrului Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, si ministrului Internelor, Traian Igas. Prin acest ordin, „pentru facilitarea operatiunilor de avizare a statelor de personal si a statelor de plata a salariilor/statelor de plata avansuri concedii de odihna, asa cum sunt descrise in ordin, Ministerul Educatiei (…) pune la dispozitia inspectoratelor scolare si a unitatilor de invatamant preuniversitar de stat sistemul informatic EDUSAL de calcul al drepturilor salariale”.

Sistemul informatic nu prevede, insa, nicio modalitate prin care pe statele de plata sa mai poata fi retinute automat cotizatiile sindicale. In plus, ordinul prezinta si noi formate ale statelor de plata a salariilor pe care nu mai sunt prevazute rubrici pentru cotizatia pentru sindicat sau pentru ratele la Casa de Ajutor Reciproc (C.A.R.).

Citeste aici ordinul care pune capat practicii de retinere automata a cotizatiilor sindicale direct din salariile cadrelor didactice pe statele de plata

Reactia sindicatelor. Simion Hancescu, presedintele FSLI: Vom actiona Ministerul Educatiei in instanta ca sa ne recuperam banii pe care sindicatele le-au pierdut

Dupa publicarea acestui ordin, cele trei federatii sindicale reprezentative din invatamantul preuniversitar romanesc – Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Federatia Sindicatelor din Invatamant „Spiru Haret” (FSI „Spiru Haret”) si Federatia Educatiei Nationale (FEN) – au cerut in instanta suspendarea executarii ordinului.

Contactat de HotNews.ro, presedintele FSLI, Simion Hancescu, a declarat ca sindicatele s-au trezit la 1 octombrie ca pe statele de plata „nu mai apare rubrica cotizatie pentru sindicat, rate CAR si alte plati„. Este vorba despre „popriri care erau facute cu acordul salariatului si, mai mult, prevederile referitoare la cotizatia sindicala erau trecute si in contractul individual de munca, pe care angajatul l-a semnat cu angajatorul„, a precizat Hancescu. Potrivit acestuia, ordinul a incalcat „un acord intre parti”.

Ministerul vrea sa trecem ca in 1990 la chitante individuale. Oamenii sa mearga la sindicat sa plateasca cotizatia, sa ii dea chitanta de mana care nici nu are valoare legala, pana la urma. Cotizatia respectiva este si deductibila, conform legii, din impozit„, sustine presedintele FSLI.

Acesta a precizat ca, in urma unei actiuni in instanta depusa de federatie, Curtea de Apel Timisoara a solicitat suspendarea executarii ordinului. „Se incalca codul fiscal, care spune ca aceasta cotizatie catre sindicate este deductibila din salariu. Se incalca acordul partilor, pentru ca in contractul individual de munca oamenii au stipulat faptul ca li se opreste cotizatia pe statul de plata„, a declarat Simion Hancescu.

Presedintele FSLI a explicat ca, pana in luna noiembrie, aceste cotizatii au fost platite automat de catre toti cei 186.000 de membri ai FSLI, care reprezinta 65% din totalitatea cadrelor didactice din preuniversitar.Intrebat cati au mai platit in luna noiembrie, Hancescu a declarat ca „situatia este confuza”. „Unii au spus ca vor da cotizatia pe doua luni si ca dau din urma, ca sa nu bata drumul. Avem pe toate coclaurile scoli cu membri de sindicat si e si asta un efort, sa vina liderul de acolo sau sa vina oamenii ca sa plateasca la sindicat cotizatia respectiva pentru 10 lei, 8 lei sau 11 lei cat platesc. Va dati seama ca nu avem o situatie foarte clara„, sustine Simion Hancescu.

Acesta a spus ca a demarat discutii cu mai multe banci astfel incat aceste cotizatii sa se opreasca direct de pe cardurile pe care profesorii isi primesc salariile. „Dar mai ramane problema cu cei care nu au card„, a continuat liderul sindical.

Referitor la pierderea financiara exacta pe care a suferit-o federatia, din noiembrie pana in prezent, Hancescu sustine ca inca nu exista un inventar realizat la nivel de federatie. „Dar un sindicat care avea 4.000 de membri si incasa intr-o luna 600 de milioane de lei vechi, acum incaseaza undeva la jumatate, deci 300 de milioane de lei vechi. Deci si noi primim acum in jur de jumatate„, a precizat liderul FSLI.

Pasul urmator al FSLI este o noua actiune in judecata impotriva Ministerului Educatiei, pentru ca „trebuie sa ne recuperam banii pe care sindicatele le-au pierdut, ca lucrurile nu raman asa„, sustine Hancescu. Acesta a precizat: „vom deschide proces pentru recuperarea sumelor. Fiecare sindicat va depune bilantul lunar, extras de cont, sa vada cat a incasat intr-o luna normala, cat a incasat in noiembrie si decembrie si diferenta o vom solicita ministrului Educatiei si celorlalti care se fac vinovati de masura luata. Cineva va plati. Saptamana viitoare vom introduce in instanta aceasta actiune„.

Daniel Funeriu, ministrul Educatiei: Ordinul de ministru respecta toata legislatia in vigoare

Contactat de HotNews.ro, ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a declarat ca „obiectivul ordinului comun de ministru (Educatie, Finante, Interne) este strict stabilirea modului practic de punere in aplicare a legii 63/2011 a salarizarii unitare in educatie„. „Evident ca acest ordin de ministru respecta toata legislatia in vigoare. De exemplu, salariatii din educatie au tot dreptul de a plati cotizatiile la organismele la care sunt membri, ca de exemplu sindicate, asociatii profesionale, s.a. Nimeni nu poate ingradi acest drept„, a precizat ministrul.

2 gânduri despre “De ce vom avea revoluţie în educaţie: sindicatele pierd privilegiul colectării a peste zece milioane de euro direct de la profesori

  1. Funeriu este unul dintre cei mai reformatori ministri din ultimii 22 de ani. Decizia de a elibera profesorii de sub jugul sindicatelor este colosala.
    Inainte de legea asta existau 250.000 de membri de sindicat. Dupa, au mai ramas doar 20.000. 230.000 de oameni de au fost „eliberati” din sclavia unor sindicalisti care stau de ani buni in topul celor mai bogati romani.
    Cazul Petcu e doar un exemplu
    http://www.evz.ro/detalii/stir.....60376.html

  2. O veste buna.
    Curtea de Apel Bucuresti a respins acţiunea sidicatelor care contestasera decizia Ministerului Educaţiei.

    Curtea de Apel Bucuresti a dat castig de cauza Ministerului Educatiei in fata sindicatelor, in procesul referitor la cotizatiile sindicale

    Ultima victorie a lui Daniel Funeriu din functia de ministru al Educatiei: Curtea de Apel Bucuresti a dat castig de cauza Ministerului Educatiei in fata sindicatelor, in procesul referitor la retinerea automata a cotizatiilor din salariul profesorilor, au declarat pentru HotNews.ro surse din sistem. Instanta a respins ca nefondata actiunea tuturor federatiilor sindicale reprezentative din invatamantul preuniversitar romanesc, care cereau suspendarea ordinului care opreste retinerea automata a cotizatiilor sindicale din salariile cadrelor didactice pe statele de plata.

    Amintim ca, in noiembrie 2011, in Monitorul Oficial a fost publicat un ordin comun al ministrului Educatiei, ministrului Finantelor si al ministrului Internelor care pune la dispozitia scolilor un nou sistem informatic de calcul al drepturilor salariale, care nu mai prevede posibilitatea de retinere direct din salariile profesorilor a cotizatiilor de sindicat, a ratelor C.A.R. sau a ratelor bancare. Printre efectele ordinului care opreste retinerea automata a cotizatiilor sindicale din salariile cadrelor didactice pe statele de plata se numara pierderi de milioane de euro in bugetele sindicatelor din preuniversitar, au declarat pentru HotNews.ro surse autorizate.

    Dupa publicarea acestui ordin, cele trei federatii sindicale reprezentative din invatamantul preuniversitar romanesc – Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Federatia Sindicatelor din Invatamant „Spiru Haret” (FSI „Spiru Haret”) si Federatia Educatiei Nationale (FEN) – au cerut in instanta suspendarea executarii ordinului.

    Presedintele FSLI, Simion Hancescu, a declarat atunci pentru HotNews.ro ca, in urma unei actiuni in instanta depusa de federatie, Curtea de Apel Timisoara a solicitat suspendarea executarii ordinului. „Se incalca codul fiscal, care spune ca aceasta cotizatie catre sindicate este deductibila din salariu. Se incalca acordul partilor, pentru ca in contractul individual de munca oamenii au stipulat faptul ca li se opreste cotizatia pe statul de plata”, a declarat Simion Hancescu.

    Contactat de HotNews.ro, ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a declarat ca „obiectivul ordinului comun de ministru (Educatie, Finante, Interne) este strict stabilirea modului practic de punere in aplicare a legii 63/2011 a salarizarii unitare in educatie”. „Evident ca acest ordin de ministru respecta toata legislatia in vigoare. De exemplu, salariatii din educatie au tot dreptul de a plati cotizatiile la organismele la care sunt membri, ca de exemplu sindicate, asociatii profesionale, s.a. Nimeni nu poate ingradi acest drept”, a precizat ministrul.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.