Cărticica propagandistului rus în Polonia și România. De ce citește Dughin ILD.

Macovei scoate scheletul din dulapul lui Iliescu. Ilici a trădat Basarabia

Trecutul tenebros îl ajunge din urmă pe Ion Iliescu, odrasla agentului kominternist Alexandru Iliescu. Ilici a fost un student îndoctrinat la Moscova în perioada stalinistă şi ajuns apoi şeful statului român în urma unei lovituri de stat în care agentura sovietică a avut un rol important. Marea lui trădare a constat în abandonarea Basarabiei într-un moment astral în care aceasta se putea uni cu ţara. După 25 de ani, Monica Macovei scoate acest schelet dn dulapul lui Ilici Iliescu.

Monica Macovei şi-a anunţat candidatura la preşedinţia României, context în care s-a declarat susţinătoarea unirii Republicii Moldova cu România şi l-a acuzat pe Ion Iliescu de faptul că s-a opus unirii în 1991, când contextul ar fi fost favorabil. Fragmentul din interviul lui Macovei acordat pentru „Adevărul Live” este acesta:

„Sunt pentru unirea cu Republica Moldova, cu frații noștri de peste Prut, însă trebuie să o facem atunci când se poate. Iar eu 5 ani de zile am fost președinta Comisiei de Cooperare dintre Parlamentul European și Republica Moldova și am fost acolo foarte des: și la alegeri, și în alte ocazii. Am avut un rol vital în obținerea vizelor pentru ei și, în fine, până la semnarea Acordului de Asociere.

Unirea, da. Dar trebuie să o faci când se poate. Așa, haideți să vă spun: în ‘90 se putea, pentru că ai nevoie de un consens – nu de un consens – , de lucrat diplomatic la nivel internațional pentru asta.

Moderator: Plus un context.

Monica Macovei: Un context. Să zicem că acum – eu m-am gândit că ar fi cu ce face Federația Rusă -, dar eu vreau să spun că în ‘90 se putea. Și mie îmi spun tot timpul – și nemții, și alți colegi în Parlamentul European – de ce nu v-ați unit în ‘90? În ‘90 se putea: americanii au spus „da”, nemții au zis „da”. Și a venit Snegur, era președintele, și a stat în aeroport. Deci, el voia, așteptam să zică Iliescu. Și Iliescu a stat 4 ore și l-a sunat pe Snegur și i-a zis “nu”. ”

Atins într-unul din cele mai sensibile puncte, Ion Iliescu i-a replicat lui Macovei  printr-o scrisoare în care susţine că era imposibilă Unirea în 1991, odată cu dezmembrarea URSS şi o acuză pe euroarlamentara PD-L că este iresponsabilă:

„Afirmatia este mincinoasa si iresponsabila. Ea dovedeste o crasa necunoastere a evenimentelor care au dus la aparitia Republicii Moldova, ca stat independent. Pentru cineva care doreste sa fie presedinte al Romaniei aceasta ignoranta este nu doar condamnabila, dar si periculoasa”, spune Ion Iliescu.

Bătrânul bolşevic susţine în scrisoarea respectivă că în 1991 situaţia internaţională nu ar fi fost deloc favorabilă Unirii, pentru că marile puteri se opuneau. De asemenea, basarabenii nu doreau nici ei Unirea şi nici preşedintele de atunci al Republicii Moldova nu dorea Unirea. Iliescu nu spune însă nimic despre principala piedică în calea Unirii, adică activitatea sa antiromânească în favoarea URSS/Rusiei, inamicul erediar al României

Ceauşescu şi Basarabia

Deşi în comunicatele oficiale din presa comunistă Basarabia nu exista, acest litigiu dintre Republica Socialistă România şi URSS a afectat grav relaţiile bilaterale dintre cele două state, de la finalul perioadei Gheorghe Gheorghiu Dej şi până la sfârşitul regimului comunist din România. Conflictul pe această temă este bine documentat, există o istoriografia relevantă precum şi numeroase documente atât de la Ministerul Afacerilor Externe, gen minutele întâlnirilor bilaterale, cât şi stenograme ale Comitetului Politic Executiv ale Partidului Comunist Român (CPEx al PCR) sau ale conducerii Partidului Comunist din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească (PC din RSSM). De asemenea, au apărut şi documente de la Moscova, din scurta perioada în care preşedintele Boris Elţîn a deschis arhivele.

În esenţă, poziţiile Bucureştiului, Moscovei şi Chişinăului în problema Basarabiei au rămas neschimbate din anii 1960 şi până în 2014.  Moscova şi clienţii săi de la Chişinău susţineau/susţin că moldovenii sunt un popor deosebit de români şi vorbesc limba moldovenească, deosebită de limba română. În 1918, Basarabia ar fi fost cotropită de români şi apoi eliberată de sovietici în 1940, respectiv 1944.

Reprezentanţii regimului communist de la Bucureşti  susţineau că nu pun sub nicio formă problema modificării frontierei dintre România şi URSS, dar nu pot accepta sub nicio formă teoria identităţii moldoveneşti pentru că este o aberaţie şi, de asemenea, pentru că promovarea unei asemenea teorii ar însemna revendicări teritoriale sovietice asupra Moldovei dintre Prut şi Carpaţi. Sovieticii, la rândul lor, acuzau România că promovând adevărul istoric privind anexarea Basarabiei la 1812 sau unirea acesteia cu România în 1918 ori identitatea  românească a basarabenilor exprimă revendicări teritoriale la adresa URSS dorind să anexeze “Moldova sovietică”. Un episod mai contondent  al acestei dispute l-a constituit publicarea la Bucureşti în anii 60 ai secolului trecut a lucrării “Marx despre români” în care era inclus un text al fondatorului comunismului în care acesta condamna anexarea Basarabiei de către Rusia în 1812. Românii au acceptat ulterior o formulare neutră  în manualele şcolare – sau corectă politic – cum se spune astăzi – de genul “Ca urmare a ultimatumului sovietic din iunie 1940 Basarabia a intrat în componența URSS”. Periodic, diferite apariţii în publicaţii româneşti gen “Magazin Istoric” stârneau protestele Abasadei URSS la Bucureşti. În consecinţă, soveticii au luat hotărârea să tragă o cortină de fier pe Prut. Basarabeni care aveau rude în România nu aveau dreptul să le viziteze decât odată la doi ani, la fel ca şi cetăţenii românii care aveau rude în RSS Moldovenească. ONT, firma de turism de stat din România nu putea organiza excursii în Basarabia. De cealaltă parte a Prutului, basarabenii puteau să plece prin INTURIST, compania sovietică de turism în orice ţară socialistă în afară de România. În URSS exista reţeaua de librării “Drujba”, adică Prietenia, în care se vindeau cărţi editate de statele socialiste “frăţeşti”. La librăria “Drujba” din Chişinău existau cărţi editate în poloneză, bulgară, spaniolă (limba lui Castro) etc dar nu şi în limba română. În schimb, cărţile româneşti se vindeau la librăriile “Drujba” din Moscova sau Leningrad unde limba română nu era consderată subversivă. În consecinţă,  intelectualii basarabeni, profitând şi de costul redus al transportului public sovietic, bateau drumul până la Moscova pentru a cumpăra cărţi româneşti.

Identitatea românească renaşte în Basarabia

La sfârşitul perioadei comuniste Basarabia se afla în plină efervescenţă.  În anii 80 basarabenii ascultau cu toţii la radio emisiunile Cenaclului Flacăra care se puteau recepționa peste Prut. Pe ei nu îi interesa logoreea lui Adrian Păunescu sau odele aduse de acesta “cârmaciului” şi “Epocii de Aur”. Basarabenii, aflaţi la începutul perioadei de redeştetare a identităţii naţionale, ascultau cu înfrigurare la emisiunea lui Adrian Păunescu cântece de genul “Treceţi batalioane române Carpaţii”, devenit un adevărat hit peste Prut. Şi în prezent unele personalităţi de la Chişinău au descărcat această melodie ca sonerie pentru telefonul mobil. În acest context, Anatol Şalaru, actualmente vicepreşedinte al Partidului Liberal, a înfiinţat, după modelul lui Păunescu, Cenaclul “Alexei Mateevici”. “Cenaclul” era compus din Şalaru – care cânta la chitară cântece folk româneşti în ceea ce se numea atunci “Parcul Puşkin” iar acum “Grădina Publică Ştefan Cel Mare” – şi câţiva dintre amici lui Şalaru care stăteau pe bancă alături de el. Debutul acestui nucleu al mişcării naţionale basarabene a fost la data de 15 ianuarie 1988, când tinerii din Chişinău au organizat un omagiu pentru Mihai Eminescu. KGB nu vedea cu ochi buni asemenea subversiune, dar nici nu putea să-i trimită pe folkiştii naţionalişti în Siberia, ca în vremurile bune, pentru că manifestarea lor era considerată o expresie a glasnost-ului” lui Gorbaciov (glasnost înseamnă transparenţă, libertate de expresie, în jargonul politic gorbaciovist). În acest moment KGB şi conducerea PCM face o mare greşală. Pentru ca folkiştii români să nu mai incite lumea în centrul oraşului, li se spune că au voie doar la Teatrul Verde, situat într-un parc din afara zonei centrale, la “Lacul Comsomolului”, în prezent “Valea Morii”. Convocarea patrioţilor la evenimentul de la Teatrul Verde s-a făcut din gură în gură, mai ales la cafenelele “Moldova” şi “Fulguşor”, frecventate de studenţi  şi tineri intelectuali români basarabeni.

La prima manifestaţie a cenaclului ostracizat la Teatrul Verde au venit câteva mii de persoane care au cântat electrizate cântece pe care le ştiau pe de rost de la Radio România, ca “Treceţi batalioane române Carpaţii”,  dar şi cântece originale ale artiştilor basarabeni ca Nicolae Josan şi Doina şi Ion Aldea Teodorovici: “Când era să moară Ştefan”, “Sculaţi voi gospodari”. În paralel, se strângeau semnături pentru oficializarea limbii române. Consternat, KGB a realizat că nu mai poate înăbuşi mişcarea naţională.

Ceauşescu revendică Basarabia şi sfârşeşte la zid

Pe 7 noiembrie se organizau în fiecare an parăzi uriaşe în toate oraşele sovietice, în cinstea revoluţiei bolşevice, numite şi “Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie”, manifestaţii  la care participau şi trupe şi tehnică de luptă. Pe 7 noiembrie 1989 elemente radicale din cadrul mişcării naţionale au hotărât să împiedice desfăşurarea manifestaţiei de 7 noiembrie la Chişinău. Dezordinile de stradă au escaladat şi mulţimea furioasă a trecut la asedierea sediului Ministerului de Interne al RSS Moldovenească, socotit un simbol al opresiunii sovietice.

În mod absolut uimitor, peste câteva zile, “Scînteia”, organul de presă al CC al PCR, publică un articol în care relatează în amănunţime despre evenimentele de la Chişinău, tonul fiind favorabil manifestanţilor. Timp de decenii, în presa din statele comuniste exista regula de fier care interzicea publicarea de ştiri privind opoziţia la un regim comunist, dezordini din alte state comuniste ş.a.m.d. Din acest motiv cititorii români ai “Scînteii” au fost consternaţi, nemaiştiind ce să creadă despre evoluţiile politice. Mai consternaţi decât cititorii “Scînteii” au fost ruşii, care au interpretat demersul publicistic românesc ca pe o adevărată declarație de război. După cum s-a aflat ulterior, din  stenograma  şedinţei CEPEX al PCR din 13 noiembrie 1989 (Arhivele Naţionale, Fond CC al PCR – Secţia Cancelarie, dos. nr.63/1989). La şedinţa respectivă, deşi Ceauşescu dăduse ordin presei din România să relateze despre evenimentele de la Chişinău, o mână nevăzută reuşise să saboteze cumva acest ordin:

Aţi citit cu toţii informaţiile şi ce se întâmplă acolo. Am atras atenţia tovarăşilor că trebuia să le publice în presă şi va trebui să publicăm”, spunea Ceauşescu, deşi doar „Scînteia” se conformase.

Şedinţa CEPEX din 13 noiembrie a fost incendiară după standardele de atunci şi vă prezentăm extrase din stenogramă:

“● Tov. Nicolae Ceauşescu: Vreau să ridic, în faţa Comitetului Politic Executiv, încă o problemă, care nu urmează s-o punem în Congres, nici public, deocamdată, dar faţă de care trebuie să adoptăm o poziţie mai clară. Este vorba despre probleme legate de Moldova sovie­tică.

Aţi citit cu toţii informaţiile şi ce se întâmplă acolo. Am atras atenţia tovarăşilor că trebuia să le publice în presă şi va trebui să publicăm, dar noi nu putem să nu luăm nici un fel de poziţie în această problemă, având în vedere în primul rând, că problema Basarabiei este legată de acordul cu Hitler, de acordul dintre Uniunea Sovietică şi Hitler. Anularea acestui acord, în mod inevitabil, trebuie să pună şi problema anulării tuturor acordurilor care au avut loc, inclusiv să se soluţioneze, în mod corespunzător, problema Basarabiei şi Bucovinei de Nord.

Va trebui să discutăm în Uniunea Sovietică această problemă în perioada imediat următoare.
De altfel, în timpul lui Hruşciov am mai discutat această problemă. Când ne-am întors din China, în martie 1964, ne-am întâlnit cu el. Şi, între alte probleme, legate de relaţiile cu China, am discutat şi problema Basarabiei. El nu a respins-o, dar am convenit, de altfel, să se întâlnească delegaţiile celor două partide – şi s-au întâlit -, dar au intervenit probleme cunoscute în legătură cu Hruşciov şi nu s-a făcut nimic. Asta a fost.

În 1965 în întâlnirea pe care am avut-o cu Brejnev, am discutat, de asemenea, problema aurului şi a tezaurului nostru, pe care România îl are în Uniunea Sovietică şi despre care există un decret semnat de Lenin, prin care se spune că aparţine poporului român şi că va fi restituit atunci când în România va fi pu­terea muncitorilor şi ţăranilor.

Am întrebat, sunt şi ste­no­gra­mele, dacă consideră că în Ro­mânia nu este încă puterea muncitorilor şi a ţăranilor?! Sigur, atunci a avut o poziţie favorabilă Sealeapin, care a spus că tovarăşii români au dreptate, dar trebuie să se analizeze şi să vedem cum să soluţionăm această problemă. Ceilalţi, inclusiv Brejnev au spus că aurul s-a pierdut. Pe mine nu mă interesează că s-a pierdut sau ce au făcut cu el, pentru că la un moment dat, ne-au spus că l-au luat „albii”.

● Tov. Elena Ceauşescu: Albii erau tot acolo.

● Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu mă interesează cine l-a luat.

● Tov. Elena Ceauşescu: Să ne dea de la ei.

● Tov Nicolae Ceauşescu: Pe noi nu ne interesează asta.
În primul rând că Lenin a semnat acest decret în 1921, după ce s-a terminat cu albii. Este adevărat că nu am mai reluat această discuţie.

Am vrut, la un moment dat, să discutăm această problemă şi cu Mihail Gorbaciov, dar nu au fost condiţii şi am spus s-o lăsăm ceva mai târziu. Sigur, într-o formă sau alta va trebui să reluăm şi problema Basarabiei.

Trebuie oricum să ridicăm pro­blema populaţiei din Republica Mol­dovenească, în concordanţă cu constituţia sovietică şi cu ceea ce afirmă acum ei. Trebuie să le asi­gure folosirea limbii, să le asigure, pentru că ei sunt o republică, sunt un popor. Ei însuşi (sic!) spun că sunt un popor moldovenesc. Sunt români şi nu-i lasă să folosească limba pe care o doresc ei şi, cel puţin, în prima etapă, să se asigure legături corespunzătoare între Moldova şi România.


Sigur, nu dorim acum să ridicăm, într-o formă schimbarea imediată a graniţelor, dar soluţionarea acestei probleme trebuie gândită şi trebuie s-o discutăm. Să avem în vedere, în primul rând să publicăm poziţiile care sunt, mai cu seamă că ei le pu­blică şi să avem lunile următoare o discuţie specială pe această pro­blemă.

De altfel în 1970-1975 am avut câteva discuţii cu secretarul cu pro­blemele internaţionale de atunci – Katuşev – trimis de conducere, prin care ne cereau ca noi să recu­noaştem în mod deschis, că Basarabia este a lor.

● Tov. Elena Ceauşescu: Asta nu se poate niciodată.


● Tov. Nicolae Ceauşescu: În programul partidului avem o referire generală şi am spus că nu vom putea să recunoaştem. Una este problema graniţelor, ca rezultat al forţei, dar alta este să recunoaştem că poporul moldovenesc este un popor care nu are strânse legături cu poporul ro­mân, este un nonsens. Aceasta ar fi o altă problemă. Sigur punându-se problema anulării înţelegerii cu Hitler, este evident că în mod cores­punzător intervine şi aici anularea. Noi vrem ca după Congres să avem o discuţie pe această problemă, pentru că nu se poate să acceptăm această situaţie şi felul cum ei acţionează.

Vin şi fac o plenară şi anunţă că vor să îndrepte lucrurile, ce a fost în trecut, dar de fapt adoptă măsuri mai brutale decât în trecut şi continuă să-i împiedice să-şi pună în valoare problemele lor.

Asta ar fi o altă problemă pe care am vrut s-o ridic în Comitetul Politic Executiv şi este de fapt o problemă strict internă, dar am vrut să vedem care este părerea Comitetului Politic Executiv în această problemă.
Dacă sunteţi de altă părere, vă rog spuneţi?

● Tov. Gheorghe Rădulescu: Este foarte bine cum aţi propus.

● Tov. Manea Mănescu: Asta este realitatea şi nu se poate altfel.

● Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci sun­teţi de acord?
(Toţi tovarăşii sunt de acord.)


Aici nu este vorba despre existenţa unei naţionalităţi, sau a unor oameni care sunt de origine română şi se găsesc în Uniunea Sovietică, ci este vorba despre o parte a Ro­mâ­niei, care a fost cedată datorită acordului cu Hitler. Cum s-au publicat aceste acorduri în altă parte va trebui să le publicăm şi noi. S-au publicat şi în Uniunea Sovietică.

I-am spus şi lui Matei şi lui Olteanu, pentru că este legat şi de partea internaţională – i-am chemat pe amândoi pentru că, şi din punct de vedere internaţional, trebuie să lucreze împreună. Să publicăm aceste probleme, aceste acorduri, pentru că acolo se spune foarte clar că Uniunea Sovietică manifesta interes – asta este formula, în acordul semnat aparte, nu numai în acordul general, în care se pune că Uniunea manifesta interes faţă de Basarabia şi Bucovina. Este vorba de acordul dintre Molotov şi Ribbentrop şi unde se spune că Germania nu are interes şi nu are obiecţiuni faţă de acest lucru.

Un asemenea punct este şi în legătră cu Polonia, că în problema Poloniei şi Uniunea Sovietică ma­nifesta anumite interese, adică îm­părţirea Poloniei.
În realitate, de fapt, sovieticii au vrut să depăşească înţelegerea cu Hitler şi au cerut iniţial întreaga Bucovină şi Hitler s-a opus „ne-am înţeles numai atât”.

● Tov. Ion Stoian: Toate acestea sunt în stenogramele lui Hitler.

● Tov. Nicolae Ceauşescu: Este un protocol semnat de ministrul Afa­cerilor Externe de atunci al Ro­mâ­niei.

● Tov. Elena Ceauşescu: Şi ne-au luat şi Insula Şerpilor.

● Tov. Nicolae Ceauşescu: Acestea ar fi unele probleme interne ale României, pe care trebuie să le avem în vedere.În legătură cu Raportul, în conti­nuare, este prezentată poziţia Ro­mâ­niei în problemele inter­na­ţio­na­le, în care reluăm problema distru­gerii armelor nucleare şi am introdus aici că ţările europene trebuie să realizeze un acord pentru înfăp­tui­rea până în 1995 a distrugerii ar­melor nucleare din Europa, având în vedere că folosirea lor ar duce la distrugerea întregii Europe, în cadrul măsurilor generale de distrugere a armelor nucleare”.

La şedinţa menţionată, din 13 noiembrie 1989, Nicolae Ceauşescu i-a asigurat pe membrii CEPEX că nu va ridica la Congresul XIV al PCR problema Basarabiei. Cu toate acestea, peste numai o săptămână, pe 20 noiembrie 1989, de la tribuna congresului, Ceauşescu declară:

“Anul viitor se implinesc 45 de ani de la terminarea celui de-al doilea razboi mondial. De aceea, Romania considera ca trebuie sa se treaca la adoptarea masurilor necesare solutionarii tuturor problemelor care nu s-au rezolvat inca.

In primul rand apare necesar sa se adopte o pozitie clara, fara echivoc de condamnare si anulare a tuturor acordurilor incheiate cu Germania hitlerista, tragandu-se concluziile practice pentru anularea tuturor urmarilor acestor acorduri si dictate.”

Poate că Ceauşescu a fost sincer când a spus la şedinţa CEPEX că nu va vorbi la congres despre problema Basarabiei, dar la tribună l-a furat valul şi temperamental său coleric l-a făcut să-şi încalce promisiunea. Sau mai degrabă Ceauşescu nu avea încredere în unii dintre membrii CEPEX, pe care îi suspecta că ar fi agenţii Moscovei. În acest caz, fie a aruncat subiectul Basarabia ca balon de încercare pentru a testa reacţia acestora, fie, conştient că la masă se află agenţi ai Moscovei, a anunţat că nu va ridica problema la congress pentru a adormi vigilenţa Kremlinului şi a mai câştiga timp. Între suspecţii de serviciu se număra Gogu Rădulescu, fost kominternist care, în anii 30, se ocupa în Franţa cu trecerea peste frontiera spaniolă a agenţilor lui Stalin care urmau să lupte în războiul civil spaniol. Mai erau primul ministru de atunci, Constantin Dăscălescu, care studiase în URSS şi era susceptibil să fi fost recrutat de sovietici. Era şi Ioan Ursu, omul Moscovei infiltrate în anturajul Elenei Ceauşescu. Timp de peste un deceniu, Ursu a avut misiunea de a sabota construcţia reactoarelor nucleare de la Cernavodă cu tehnologia canadiană CANDU, încercând în schimb să promoveze tehnologia sovietică depăşită, folosită la Cernobîl în URSS, dar şi la Kozlodui în Bulgaria sau Paks în Ungaria. Iniţial, Ursu, ca participant la şedinţa CEPEX din decembrie 1989 când s-a decis deschiderea focului asupra manifestanţilor, a fost arestat în 1990, după revoluţia din decembrie alăuri de Mizil, Totu şi ceilalţi. În mod misterios însă, ca urmare probabil a unor ordine superioare de la Moscova, Ursu a fost scos din lotul CEPEX şi pus în libertate.

Cert este că la aproximativ o lună de la deschiderea problemei Basarabiei, Ceauşescu a fost înlăturat de la putere şi împuşcat. Ar fi rezonabil să credem că demersul lui Ceauşescu a contat decisiv în decizia Moscovei de a-l înlătura. Nu putem nega evidenţa că în 1989, de la Pacific la Marea Neagră, doar Japonia cerea insulele Kurile şi România lui Ceauşescu aveau revendicări teritoriale la adresa URSS. Şi în timp ce Kurilele sunt doar nişte stânci băute de vânturile Pacificului, în Basarabia frământată de mişcări naţionaliste românii deţineau majoritatea demografică. A crede că Gorbaciov a subminat regimul Ceauşescu pentru a aduce românilor glasnost şi perestroika, adică libertate de exprimare şi liberalizarea economiei este o prostie. Gorbaciov avea scopuri geopolitice în ce priveşte România şi nu poate fi suspectat că îi păsa prea mult de bunăstarea românilor pe care trebuia să-i fericească cu perestroika.

Ion Iliescu avea misiunea să distrugă unionismul din România şi Basarabia

Orice persoană de bună credinţă admite că Ion Iliescu, profitorul evenimentelor din decembrie 1989 a fost sprijinit de către URSS să preia puterea şi să se menţină apoi la putere pentru a readuce România în sfera sovietică de influenţă. Este suficient să menţionăm doar numirea în funcţia de ministru al Apărării a agentului GRU Nicolae Militaru, desfiinţarea UM 0110, unitatea deplin conspirată a Securităţii de luptă anti-KGB, asasinarea colonelului Trosca, ofiţer care documentase activitatea trădătoare a lui Nicolae Militaru, sau semnarea Tratatului din 1991 dintre România şi URSS care interzicea aderarea României la NATO, tratat neratificat datorită prăbuşirii URSS.

În acest context, Iliescu a trecut la subminarea unionismului din Basarabia, curent care devenea tot mai puternic, dar şi a celui din România care era latent şi care a izbucnit cu vigoare după câştigarea libertăţii de exprimare şi libertăţilor politice de către români după decembrie 1989.

Din păcate pentru Ion Iliescu, adevărul a ieşit la suprafaţă şi activitatea sa antiromânească este consemnată în documentele diplomatice devenite publice. Pe 5 aprilie 1991, Ion Iliescu se deplasează la Moscova pentru a comite un grav act de trădare a intereselor naţionale, anume semnarea Tratatului dintre România şi URSS care interzicea aderarea României la NATO. Cu această ocazie, Iliescu i-a dat toate asigurările lui Gorbaciov că va lupta împotriva intereselor româneşti şi, mai cu seamă, împotriva unionismului din România şi Republica Moldova.

Vă prezentăm în coninuare fragmente din dialogul plin de cinism dintre cei doi lideri comunişti, pe care ne permitem să le comentăm:

M.S. Gorbaciov: Nu aveti impresia ca Occidentul vrea sa ne aduca la saracie si apoi sa ne cumpere pe nimic?

I.I.: Bineinteles. Vrea sa profite de situatia noastra, care este intr-adevar grea. Anul acesta este foarte dificil. Deocamdata, clasa muncitoare a fost cu noi. La fel si taranii. Dar acum in ambele cazuri observam o dusmanie in crestere. (…) Fortele dusmanoase din interior si exterior colaboreaza.

In aceste conditii, pentru noi are o foarte mare importanta tratatul pe care il incheiem astazi. (…) Dar trebuie sa spun ca opozitia din interiorul tarii organizeaza atacuri si in legatura cu acest tratat.

Opozitia afirma ca vrem cu ajutorul Tratatului sa legiferam cotropirea Basarabiei de catre rusi. (…) As vrea sa va rog sa intelegeti ca trebuie sa ne exprimam in mod diferit, ca trebuie sa vorbim intr-un limbaj diferit, cu oameni diferiti. In Moldova, in opinia noastra, sint forte realiste.

Va sfatuiesc sa va sprijiniti mai mult pe Snegur. El gindeste realist.

M.S.G.: Dar altii il impiedica.

I.I.: Da, insa intelege asta.

M.S.G.: Dupa calatoria in Japonia, o sa-l invit la Moscova sau o sa merg eu insumi in Moldova.

I.I.: Ar fi bine. Tratatul pe care o sa-l semnam astazi va deschide posibilitati noi pentru contactele cu Moldova, pentru relatiile umane, pentru relatiile tehnice, sociale si culturale.


M.S.G.: Tocmai asta si trebuie. (…)


I.I.: La noi in tara, cei de dreapta profita activ de toate procesele din Moldova. M.S.G.: Haideti sa pornim de la premisa ca, in primul rind, viata in Moldova trebuie sa intre in cursul normal si, apoi, ca vom face totul pentru dezvoltarea unor relatii normale intre Romania si Moldova pe baza noului Tratat.”

Observăm că în mintea dogmatică a lui Ion Iliescu, “forţa duşmănoasă” era Occidentul. Într-un stil de-a dreptul Orwellian, Iliescu denunţa şi cârdăşia dintre forţele duşmănoase din exterior (Occidentul) şi forţele duşmănoase din interior, acestea din urmă fiind opoziţia politică în frunte cu PNŢCD.

Iiescu i s-a plans lui Gorbaciov că Opoziţia îl acuzaa – pe bună dreptate – că prin semnarea Tratatului trădător cu URSS vrea să legifereze şi cotropirea Basarabiei e către ruşi. El l-a asigurat pe Gorbaciov că dublul său limbaj nu înseamnă lipsă de loialitate faţă de Moscova ci este nevoit să aibă un dublu discurs de teama opiniei publice din România:

Opozitia afirma ca vrem cu ajutorul Tratatului sa legiferam cotropirea Basarabiei de catre rusi. (…) As vrea sa va rog sa intelegeti ca trebuie sa ne exprimam in mod diferit, ca trebuie sa vorbim intr-un limbaj diferit, cu oameni diferiti”.

Se vede că abjecţia şi cinismul lui Ion Iliescu nu aveau limite. Pur şi simplu acesta se scuza umil în faţa lui Gorbaciov că este nevoit să-şi mintă propriul popor. De altfel, existenţa problemei basarabene îl agasa pe Ion Iliescu pentru că în acest context opoziţia din România avea muniţie din belşug pentru a-l denunţa ca trădător aservit Moscovei. Pentru el Basarabia nu era o cauză naţională ci doar o şicană a ţărăniştilor menită să-i facă lui viaţa grea şi să-l compromită în faţa lui Gorbaciov pe de o parte şi a cetăţenilor români pe de alta:

„I.I.: La noi in tara, cei de dreapta profita activ de toate procesele din Moldova.”

Pentru Iliescu existau şi „forţe realiste” în Basarabia. Aceste forţe meritau susţinute de Bucureşti şi de Moscova pentru că se opuneau Unirii Basarabiei cu România. „Forţele realiste” erau conduse de preşedintele de atunci al Republicii Moldova, Mircea Snegur. Pentru că Mircea Snegur se dovedise un adversar al unionismului, Iliescu îi recomanda lui Gorbaciov să îl susţină pe acesta. Să nu uităm că în aprilie 1991 URSS era încă un imperiu iar Republica Moldova, ca republică sovietică unională, era doar o provincie a Imperiului. Prin susţinerea acordată unui personaj care se opunea unirii cu România – Mircea Snegur – Iliescu condamna Basarabia să rămână pe veci în componenţa URSS:

„I.I…. Va sfatuiesc sa va sprijiniti mai mult pe Snegur. El gindeste realist.

M.S.G.: Dar altii il impiedica.

I.I.: Da, insa intelege asta.

M.S.G.: Dupa calatoria in Japonia, o sa-l invit la Moscova sau o sa merg eu insumi in Moldova.”

Deja Snegur se poziţiona ca reprezentant al forţelor moldoveniste stataliste opuse identităţii româneşti. După ce la data de 5 aprilie 1991 Gorbaciov a fost de acord să-l susţină pe Mircea Snegur, la insistenţele lui Ion Iliescu, Snegur a căpătat susţinerea necesară, de la Moscova şi Bucureşti pentru a-l demite peste mai puţin de două luni, pe 28 mai 1991, pe premierul unionist şi pro-român Mircea Druc, declanşând astfel restauraţia sovietică la Chişinău. Ca urmare, Frontul Popular, promotorul reformelor şi identităţii româneşti a intrat în opoziţie.

Aici se vede ticăloşia şi duplicitatea lui Ion Iliescu. El îi răspunde Monicăi Macovei că unirea era imposibilă în 1991 între altele, datorită opoziţiei lui Mircea Snegur. Dar uită să spună că Snegur s-a menţinut la putere tocmai datorită diligenţelor lui Iliescu pe lângă Gorbaciov şi că el, Iliescu, l-a susţinut pe Snegur tocmai pentru că acesta din urmă era un adversar declarat nu numai al unirii cu România, dar şi al identităţii româneşti.

Puiu Paşcu se opunea unirii şi îi acuza pe unioniştii din PNŢCD  că sunt agenţi britanici

Întâlnirea dintre Ion Iliescu şi Mihail Gorbaciov din aprilie 1991 a fost pregătită de o altă întâlnire, din februarie 1991, dintre Ioan Mircea Paşcu, pe atunci consilierul lui Ion Iliescu, ulterior ministru al Apărării şi europarlamentar PSD pe de o parte şi Zagladin, consilierul lui Mihail Gorbaciov. Pentru lămurirea poziţiei antinaţionale, trădătoare, a lui Ion Iliescu, reproducem şi fragmente din acest document.  Nota convorbirii se găseşte în arhivele sovietice, deşi Ioan Mircea Paşcu încearcă în mod inutil să nege autenticitatea convorbirii. (”Notă despre convorbirea cu Ioan Mircea Paşcu (consilier prezidenţial, România). Despre convorbirea cu consilierul preşedintelui României” (Arhiv Gorbacev-Fonda, fond N. 3 (Materialî V.V. Zagladina (1985-1992), opisi 1, dokument 7307, zagolovok: Spravka o besede s Ionom Mircea Paşcu (Rumânia, sovietnik prezidenta), data 09.02.0991, listov 6).

Prezentăm în anexă, la finalul acesui text nota integrală privind convorbirea dintre Paşcu şi Zagladin.

Paşcu a început prin a cere ajutorul URSS în ce priveşte politica internă din România. El a spus că sunt greutăţi în alimentarea cu gaze a populaţiei iar britanicii i-ar instiga pe agenţii săi din PNŢCD să speculeze aceste greutăţi şi să atace puterea pe tema gazelor. Fără îndoială că aprovizionarea cu gaze din URSS a populaţiei şi industriei din România nu era în sine un lucru rău, ba dimpotrivă. Numai că invitaţia adresată URSS de a se implica în politica românească folosind arma gazelor era de o ticăloşie absolută.

Paşcu a continuat să-i incite pe ruşi împotriva proprilor săi compatrioţi români. El a denunţat pericolul „antisovieticilor care acţionează peste tot” şi a deplâns „inerţia conceptuală” a URSS în această privinţă, inerţie care îi ajută pe adversarii URSS. Antisovieticii respectivi în opinia lui Paşcu erau românii stabiliţi în capitale occidentale, în special Paris, Roma şi Bonn. Oare cum o fi vrut Puiu Paşcu să iasă URSS din „inerţie conceptuală” în privinţa antisovieticilor români din Paris? Să-i aplice lui Paul Goma umbrela bulgărească ca lui Gheorghi Markov, sau să-i dea Poloniu ca lui Litvinenko la Londra?

Întrebat de Zagladin ce părere are despre evenimentele din Moldova, Paşcu a spus că se pronunţă pentru menţinerea URSS şi pentru menţinerea Republicii Moldova în cadrul URSS. Interesant este că propaganda antiromânească şi antiunionistă, indiferent de emiţător, are aceeaşi sorginte, adică rusească. Consilierul lui Iliescu îi spunea lui Zagladin referindu-se la relaţia dintre România şi Republica Moldova că „fraţii nu trebuie obligatoriu să locuiască în acelaşi apartament”. Este interesant că, după 23 ani, exact acelaşi clişeu îl debitează şi Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat din Moldova. Totodată, Paşcu i-a relatat consilierului lui Gorbaciov despre un discurs pe care l-a ţinut la Timişoara, cu împuternicirea lui Ion Iliescu, în problema basarabeană:

„… am spus că problema Basarabiei este pentru URSS la fel ca problema Transilvaniei pentru România. Şi, dacă nu dorim să ne facem rău nouă, atunci nu trebuie să creăm probleme Uniunii.”

Numai că afirmaţia lui Ioan Mircea Paşcu – în aceeaşi măsură o aberaţie şi o mârşăvie – precum că România ar putea pierde Transilvania dacă ridică problema Basarabiei, este o linie centrală de mesaj şi în prezentm în cadrul propagandei ruseşti, dar şi a celei moldoveniste de la Chişinău.

Paşcu şi-a mai manifestat duşmănia faţă de unioniştii de la Chişinău, grupaţi în facţiunea Frontului Popular din Sovietul Suprem. El a dat declaraţiile de la Timişoara privind opoziţia sa la revendicarea Basarabiei tocmai pentru a submina poziţia unioniştilor de la Chişinău în faţa propriilor alegători, care ar vedea că Bucureştiul oficial nu susţine Unirea. Iată ce spunea Paşcu:

Paşcu a spus că acele dificultăţi care au apărut în Moldova, inclusiv în urma acţiunilor conducerii acestei republici, împiedică în esenţă dezvoltarea unei relaţii normale a României şi cu Moldova, şi cu URSS în general. Aşa încât, de pe aceste poziţii, România nu este interesată nicidecum în adâncirea acestor dificultăţi.Având în vedere acest lucru, a spus interlocutorul, într-un discurs recent, rostit din însărcinarea preşedintelui I. Iliescu la Timişoara, am spus că problema Basarabiei este pentru URSS la fel ca problema Transilvaniei pentru România. Şi, dacă nu dorim să ne facem rău nouă, atunci nu trebuie să creăm probleme Uniunii.”

De 23 de ani nu s-a schimbat nimic. Şi în 2014 unioniştii de la Chişinău ori de câte ori vreun demnitar de la Bucureşti spune că unirea nu este de dorit sau este imposibilă, pentru că asemenea afirmaţii îi compromit în faţa propriilor alegători.

Trimisul lui Ilici a continuat admiţând în faţa lui Zagladin că nu numai în Basarabia sunt forţe duşmănoase care doresc unirea Basarabiei cu România, dar şi la Bucureşti. La fel ca în 1944-1947, comuniştii de la Bucureşti aveau un duşman comun, ţărăniştii lui Raţiu şi Coposu, care, în viziunea lui Paşcu, erau agenţi britanici. În ce priveşte „aprinderea problemei moldoveneşti”, în prim plan se află PNŢCD, în spatele căruia se află englezii, turna Paşcu la urechea lui Zagladin. Paşcu s-a angajat că regimul de la Bucureşti „va continua munca cu aceste forţe – PNŢCD” pentru ca ţărăniştii să nu creeze probleme suplimentare pentru URSS. Oare cum doreau Iliescu-FSN „să continue munca cu ţărăniştii”?  Să mai cheme încă odată minerii? Să mai devasteze încă o dată sediile partidului şi să jefuiască locuinţa lui Ion Raţiu? Iată ce spunea Paşcu textual:

Desigur, nu putem să nu recunoaştem că în România sunt forţe care se străduiesc să aprindă „problema moldovenească“. Dar marea majoritate a acestor forţe se manifestă împotriva Frontului, împotriva actualei conduceri a ţării. „Se distinge“ în acest plan Partidul Ţărănesc, în spatele căruia se află englezii.

Conducerea ţării are în vedere continuarea muncii cu aceste forţe, străduindu-se să nu permită apariţia unor probleme suplimentare pentru Uniune.

Una dintre minciunile ordinare din scrisoarea lui Ilici către Monica Macovei este aceea că Unirea nu ar fi fost posibilă în 1991 pentru că nu ar fi vrut moldovenii, subînţelegându-se că el, Ilici, poate ar fi vrut, dar nu ar fi avut ce să facă. Iată ce relatează consilierul lui Gorbaciov în cursul notei citate:

Prezent la discuţie, ambasadorul României, V. Şandru, a adăugat că el, din însărcinarea conducerii, s-a întâlnit cu conducătorii Moldovei şi le-a adus la cunoştinţă punctul de vedere al lui I. Iliescu, despre care a vorbit I.M. Paşcu.”

Deci este ca într-un banc de la Radio Erevan. Nu Iliescu a cerut Unirea iar moldovenii să fi refuzat ci, dimpotrivă, Ilici le-a adus acestora la cunoştinţă că România este împotriva unirii, că agitaţiile unioniste afectează relaţia dintre Bucureşti şi Moscova şi că scopul suprem este supravieţuirea URSS.

Încă ceva despre balivernele lui Ilici la adresa Monicăi Macovei

În scrisoarea sa, Ilici spune că Unirea era imposibilă în 1991 pentru că s-ar fi opus marile puteri, moldovenii şi acordurile internaţionale. Fireşte că aceste aspecte ar fi de natură să genereze o largă dezbatere şi s-ar găsi numeroase argumente pentru a demola tezele lui Ilici. Dar nu aceasta este problema. Ilici nu a încercat niciodată să facă ceva pentru cauza naţională a românilor şi să fi putut spune apoi: „Am reuşit în pofida tuturor acestor forţe menţionate” sau, dimpotrivă, „Am luptat până la ultima picătură de sânge dar aceste forţe au fost mai puternice decât noi”.

De fapt una dintre temele pe care le avea de la ruşi în schimbul sprijinului acordat regimului său era tocmai anihilarea forţelor unioniste din România şi Republica Moldova. Astfel, balivernele acestui personaj spectral, acestei stafii bolşevice, că unirea nu s-ar fi putut face din „n” motive nu pot fi decât insultătoare pentru orice român de bună credinţă.

(G.I.S.)

Anexă
Notă despre convorbirea cu Ioan Mircea Paşcu (consilier prezidenţial, România). Despre convorbirea cu consilierul preşedintelui României.

La 9 februarie m-am întâlnit, la cererea lui, cu consilierul preşedintelui României, Ioan Mircea Paşcu (venit pentru a înmâna mesajul lui I. Iliescu lui M.S. Gorbaciov).

1. În cursul discuţiei, care s-a desfăşurat într-o atmosferă foarte caldă, de încredere, I.M. Paşcu ne-a informat mai întâi de toate despre motivele care l-au determinat pe preşedintele României să trimită mesajul lui M.S. Gorbaciov. După prezentarea mesajului, el a făcut o caracterizare succintă a situaţiei interne din ţara sa, evidenţiind două momente esenţiale.

Pe de o parte, în plan economic, situaţia rămâne extrem de complicată, în special din cauza insuficienţei resurselor energetice. O parte considerabilă a întreprinderilor îşi întrerup activitatea (total sau parţial), ceea ce provoacă încordarea relaţiilor cu clasa muncitoare. Muncitorii înţeleg că guvernul actual, spre deosebire de regimul Ceauşescu, preferă să reducă alimentarea cu energie a întreprinderilor decât să nu încălzească locuinţele, şcolile, grădiniţele, şi acest lucru este întâmpinat cu aprobare. Cu toate acestea, întreruperea producţiei, conjugată cu pierderile salariale etc., nu pot să nu genereze nemulţumiri. Dacă nu se îndreaptă situaţia, măcar parţial, va fi o explozie.

Pe de altă parte, începerea războiului din Golf a slăbit întrucâtva împotrivirea opoziţiei. În fond, s-a ajuns la un fel de armistiţiu. E clar, Frontul (Salvării Naţionale – n.n.) încearcă acum să profite de situaţia creată şi să-şi întărească propriile rânduri. Se pregăteşte congresul Frontului, care va adopta, după exprimarea interlocutorului, „o orientare social-democrată“. Bineînţeles că, dacă acum ar avea loc alegerile, Frontul nu ar mai obţine atâtea voturi ca anul trecut. Dar în ansamblu poziţia lui nu arată rău. El nu va suferi pierderi mari, dacă, bineînţeles, va putea să-şi întărească rândurile. Aceasta depinde însă de îmbunătăţirea situaţiei din economie.

Opoziţia, fireşte, vede tot ce se întâmplă, dar deocamdată nu se hotărăşte să încalce „armistiţiul“, deşi forţele externe, în primul rând englezii, fac presiuni foarte active asupra ei (în special asupra Partidului Ţărănesc), o cheamă să manifeste „mai multă activitate“, să emită cereri noi către conducerea ţării.

Date fiind toate cele spuse, rugămintea de livrare către România în cursul lunii proxime a unei cantităţi suplimentare de gaz este dictată nu doar de raţiuni economice, ci şi politice. Livrarea unei cantităţi suplimentare de gaz ar fi, înainte de toate, un ajutor acordat clasei muncitoare, dar şi conducerii ţării în confruntarea ei cu forţele duşmănoase interne şi externe.
Din partea mea mi-am exprimat convingerea că cererea lui I. Iliescu va fi atent analizată; tot ce se poate va fi făcut, dar ţinând cont de situaţia noastră proprie complicată.

2. Desigur, au fost abordate problemele relaţiilor sovieto-române. I.M. Paşcu a vorbit despre faptul că preşedintele I. Iliescu este în general mulţumit de dezvoltarea lor. Totodată, după părerea lui, posibilităţile de aprofundare a lor nu s-au epuizat nici pe departe, atât în plan politic, cât şi în plan economic.

După părerea lui I.M. Paşcu, în plan politic nu este pusă încă la punct o „interacţiune autentică“ cu Uniunea Sovietică. Vechiul sistem de legături nu mai funcţionează, iar unul nou nu a fost încă stabilit. Potrivit impresiei interlocutorului, ansamblul relaţiilor dintre URSS şi ţările Europei Răsăritene se dezvoltă extensiv şi, în mare parte, fără planificare. Acum nu trebuie întârziată înfiinţarea unei noi structuri de interacţiune, pe cât posibil organică. Este nevoie de aceasta şi din punct de vedere al construcţiei europene, şi din punct de vedere al influenţei asupra evenimentelor interne într-o ţară sau alta.

Antisovieticii acţionează peste tot, ajutaţi de anumite forţe din Vest (deşi, a spus Paşcu, nici pe departe de toate: în decembrie şi în ianuarie li s-au dat sfaturi românilor de la Paris, Roma şi, de asemenea, de la Bonn să nu facă nimic ce ar fi putut să-i dăuneze lui Gorbaciov. Paşcu ştie că sfaturi asemănătoare au primit polonezii şi ungurii). Inerţia conceptuală a părţii sovietice, care se ocupă deocamdată numai de probleme curente, conjuncturale, îi ajută pe adversarii Uniunii Sovietice.

I.M. Paşcu a spus că declaraţia conducerii române privind necesitatea rezolvării rapide a problemei Tratatului de la Varşovia nu trebuie privită nicidecum ca o schimbare a poziţiei, ca o tentativă de a slăbi legăturile cu URSS. Pur şi simplu, a spus el, noi nu am dorit să trecem sub tăcere o problemă care a devenit evidentă. Dar, după spusele lui Paşcu, la Bucureşti se aşteaptă ca lichidarea OTV (Organizaţia Tratatului de la Varşovia – n.n.) să fie însoţită de „noi iniţiative cu caracter strategic“ din parea sovietică.

Răspunzând la întrebarea la ce fel de iniţiative se gândeşte el personal, Paşcu a spus: trebuie, mai întâi, o reînnoire rapidă a sistemului tratatelor dintre URSS şi ţările Europei Răsăritene, aici întârzierea este evidentă; în al doilea rând, sunt necesare unele înţelegeri cu privire la colaborarea neformalizată (în orice caz, în prima perioadă), care atinge probleme general europene şi în special est-europene. Problemele acestea sunt similare pentru toate ţările regiunii, numai că deocamdată fiecare le rezolvă singur. Chiar şi schimbul de experienţă ar oferi multe lucruri utile. Sau, poate, s-ar reuşi stabilirea unor mecanisme temporare de ajutor reciproc pentru rezolvarea problemelor urgente, inclusiv cele economice. Şi, desigur, trebuie luate în calcul şi dificultăţile interne, suficiente în fiecare ţară, inclusiv în România, şi dificultăţile în rezolvarea problemelor naţionale.
Desigur, a încheiat această temă I.M. Paşcu, în ultimă instanţă, rolul decisiv în evoluţia evenimentelor din Europa Răsăriteană şi pe întregul continent îl au procesele care se desfăşoară în Uniunea Sovietică. Din păcate, după greutăţile justificate şi inevitabile chiar şi în URSS, nemaivorbind de ţările din afara graniţelor ei, nu sunt remarcate acele mutaţii adânci care acolo deja s-au produs sau se PRODUC şi care au cu adevărat o însemnătate revoluţionară pentru noi toţi. Este oare posibil ca, dacă M.S. Gorbaciov va veni la şedinţa OTV, să „clarifice situaţia pentru toţi“?

3. Profitând de ocazie, l-am rugat pe I.M. Paşcu să-mi spună care este poziţia conducerii ţării (România – n.n.,) faţă de procesele care se desfăşoară în Moldova.

I.M. Paşcu a spus că în conducere, la preşedintele I. Iliescu s-au discutat de mai multe ori aceste probleme. Părerea generală şi singura: nu trebuie făcut nimic care să complice poziţia conducerii sovietice, personal a lui M.S. Gorbaciov. Desigur, moldovenii sunt fraţii noştri, a spus Paşcu. Dar nimeni nu ne împiedică să dezvoltăm relaţiile frăţeşti, dacă ei vor rămâne în componenţa URSS, de care ei sunt sudaţi de o lungă istorie. „Fraţii nu trebuie să locuiască în mod obligatoriu în acelaşi apartament.“ Salvarea Uniunii RSS, în orice caz: a nu încurca cu nimic menţinerea ei, în asta vedem noi obiectivul nostru.

Apropo, Paşcu a spus că acele dificultăţi care au apărut în Moldova, inclusiv în urma acţiunilor conducerii acestei republici, împiedică în esenţă dezvoltarea unei relaţii normale a României şi cu Moldova, şi cu URSS în general. Aşa încât, de pe aceste poziţii, România nu este interesată nicidecum în adâncirea acestor dificultăţi. Având în vedere acest lucru, a spus interlocutorul, într-un discurs recent, rostit din însărcinarea preşedintelui I. Iliescu la Timişoara, am spus că problema Basarabiei este pentru URSS la fel ca problema Transilvaniei pentru România. Şi, dacă nu dorim să ne facem rău nouă, atunci nu trebuie să creăm probleme Uniunii.

Desigur, nu putem să nu recunoaştem că în România sunt forţe care se străduiesc să aprindă „problema moldovenească“. Dar marea majoritate a acestor forţe se manifestă împotriva Frontului, împotriva actualei conduceri a ţării. „Se distinge“ în acest plan Partidul Ţărănesc, în spatele căruia se află englezii.

Conducerea ţării are în vedere continuarea muncii cu aceste forţe, străduindu-se să nu permită apariţia unor probleme suplimentare pentru Uniune.

Prezent la discuţie, ambasadorul României, V. Şandru, a adăugat că el, din însărcinarea conducerii, s-a întâlnit cu conducătorii Moldovei şi le-a adus la cunoştinţă punctul de vedere al lui I. Iliescu, despre care a vorbit I.M. Paşcu.

4. A fost abordată problema evaluării cursului şi perspectivele războiului din Golf. I.M. Paşcu, referindu-se la discuţiile care au fost organizate la Preşedinţie şi MAE al României, a spus că în momentul de faţă, deocamdată, multe detalii despre perioada post-război încă nu sunt clare, însuşi războiul poate lua întorsături neaşteptate şi ambigui. Un lucru este clar: după război lumea nu va mai fi la fel ca până la 2 august 1990.

Potrivit prognozei specialiştilor români, poziţiile SUA vor fi caracterizate de contradicţii: SUA se vor prezenta ca un stat capabil să-şi impună propria voinţă pe cale militară, dar ele au arătat deja incapacitatea lor de a obţine soluţii favorabile lor cu mijloace politice. Asta e periculos şi pentru SUA fiindcă imaginea de „jandarm“ nu va fi nici pe placul Europei, nici al restului lumii.
Pe urmă, dificultăţi în relaţiile cu Sudul (ţările din Orientul Mijlociu – n.n.) vor întâlni toate ţările care au trimis trupe în Golf. Dimpotrivă, cele care nu au făcut acest lucru şi cele care au ştiut să se abţină de la participarea în operaţiunile militare vor putea să-şi sporească rolul în lume. În primul rând, acestea sunt Germania şi Japonia.

Într-o situaţie originală se află Marea Britanie. Acum ea încearcă să „frâ­neze“ formarea Europei Unite (UE), bazându-se pe parteneriatul cu America. Dar ce-i va oferi ei acest parteneriat în viitor? Nu se va întâmpla oare ca, în Europa, Marea Britanie să fie izolată, iar parteneriatul ei cu SUA să-i aducă mai multe neplăceri decât foloase? Cu atât mai mult cu cât rolul Marii Britanii pentru SUA ca „portavion invincibil“ scade.

Potrivit ipotezei lui I.M. Paşcu, la reuniunea apropiată a Consiliului de Securitate, SUA pot face încercarea de a interpreta extensiv înţelesul mandatului ONU, adică, posibil, vor încerca să obţină acordul asupra continuării operaţiunilor, inclusiv până la lichidarea regimului actual irakian. Este adevărat că e puţin probabil să dea rezultate; despre intenţii de acest gen au informat reprezentanţii români la Washington. Războiul, a spus Paşcu, a depăşit deja cadrul mandatului ONU şi Washingtonul are acum nevoie de un „paravan“.

Un rol deosebit în această situaţie dificilă îl poate juca URSS, singura mare putere care a avut până la sfârşit o poziţie principială. La Bucureşti se speră că, la momentul potrivit (de exemplu, imediat după eliberarea Kuweitului), URSS va prezenta un plan bine gândit de acţiune în viitor, planul de restabilire a păcii şi de creare a unui sistem de securitate în regiune.

(V. Zagladin) Februarie 1991                                         

9 gânduri despre “Macovei scoate scheletul din dulapul lui Iliescu. Ilici a trădat Basarabia

  1. Da, scheletul sa fie ingropat crestineste impreuna cu Ribentrop si Molotov si facute pomenile de rigoare! Iliescu alaturi!
    Zilele urmatoare o sa fie caderi masive de zapada. Imbracati haine groase si daca e frig mai puneti o patura pe voi!

  2. Cata mizeria a facut acest mizerabil. D-le eu tot vin din anii demult uitati de d-ta, cum ai tupeul sa zici ca basarabenii n-au dorit -unrel Vreti sa ziceti ca nu erati la curen,ca basarabenii nu au stat doua saptamani in centru Chisinaului, unde au proclamat limba romana, imnul Desteapta-te romane . Basarabenii cereau reunirea, i-ar d-ta ne-ai furat-o , ne-ai vandut rusilor. Sper Diumnezeu sa te pegepseasca, daca nu tribunalul.Cat de mizerabil trebue sa fii ,sa

    iesi cu asemenea argumente. D-na Monica Macovei a fost prima care a deschis gura si a spus adevarul.

  3. Un criminal ordinar care nu a fost condamnat încă ,toate blestemele sa te ajungă,nenorocitule.

  4. Ah, cum era atmosfera asta morbida dupa moartea lui Robin Williams, deschid ILD si-mi apare pt o secunda poza lui Ilici prima oara, textul dupa.
    Mi-am zis in clipa aia „wow, te pomeni c-a murit Ilici! Slava Domnului!” M-am bucurat degeaba.
    Deci oameni buni se sinucid, insa Varani, Ilici nu. N-am vazut comunisti/securisti cu probleme de depresie sau existentiale. Astia n-au nici-o treaba, maninca cu pofta cirnati cu varza, mincarici de ciuperci si dorm ca pruncii!

  5. vorbim si tot vorbim si tradatorul sta ranjeste si rade ca asta stie sa faca, rade de toata tara cum si-a batut joc de noi toti, acum escrementul ala de ponta tipar dupa taso iliescu cum a mintit javra aia batrana asa minte si el acum

    dar nimeni nu poate sa faca nimic sa-l traga la raspundere ptr ce-a facut , ca tot raul de acum este opera tradatorului ala care a fost contra tarii lui si oamenilor ca la-u votat prosteste

  6. Pe linga Ceausescu trebuiau pusi la zid si executati impreuna cu tot aparatul de conducere comunist at Romaniei din Decembrie 1989. Toti sint vinovati de robirea si infometarea Romaniei Toti au contribuit la distrugerea si umilirea Romaniei. Iliescu si comunisti de teapa lui care mai traiesc inca astazi ar trebui sa fie condamnati fie la moarte fie la ani grei de inchisoare si nu sa se bucure de viata si de pensii grase si de libertate. Viata lor astazi este un scuipat in fata celor care au suferit sub cizma comunista.

  7. Toti sunt impotriva lui iliescu(pe buna dreptate), insa toti voteaza cu PSD..!? Cum vine asta? cine ne distruge viitorul si ne mentine striviti in clestele comunistilor(PCR=FSN=PSD)..!?

  8. Si guvernantii de dupa ’89, impreuna cu complicii straini trebuie pusi la zid.

    „Toti sint vinovati de robirea si infometarea Romaniei Toti au contribuit la distrugerea si umilirea Romaniei.”

  9. Mirel Axinte:
    „”Tragedie! România nu s-a unit în 1991 cu Moldova. N-a vrut Iliescu.”
    Dacă România se unea în 1991 cu Moldova, azi nu era membră UE și NATO. Azi încă mai așteptam împreună cu Ucraina și Georgia să intrăm într-o organizație în care nu am fi intrat niciodată, nici noi, nici Ucraina, nici Georgia. Primirea în UE nu era luată în seamă nici ca glumă.”

    „Situația României Mari în 1991-2016 (România se unește în 1991 cu Rep. Moldova)
    – ar fi avut pe teritoriul său trupe rusești (în Transnistria). Inacceptabil pentru UE și NATO.
    – ar fi avut o dispută teritorială (Transnistria). Inacceptabil pentru UE și NATO.
    – România nu e o miză strategică pentru UE și NATO. E prea puțin importantă, cultural și istoric mai ales, pentru Occident. Norocul României s-a numit 11/9 și internaționalismul mesianic socialist al Occidentului european. Moldova dintre Prut și Nistru e cu atât mai puțin o miză. Poate Transilvania să le trezească ceva sensibilități etnice și nostalgii cultural-istorice germanilor și austriecilor.
    – importanța scăzută pentru Occident, coroborată cu importanta mare pentru Rusia, ar fi creat un dezechilibru în resursele de negociere puse pe masă de Occident și Rusia în cazul României Mari. Rusia și Occidentul au teme mult mai importante de negociere, de dispută și colaborare, decât un teritoriu minor și irelevent pentru Occident, ocupat de o populație necivilizată, care detestă valorile occidentale și care, în general, necesită resurse imense cu rezultate aproape de zero.
    – electoral, combinația populațiilor celor două state, ar fi fost o catastrofă. Stânga populistă și antioccidentală ar fi câștigat toate alegerile. Ardealul și Banatul nu ar fi avut puterea demografică să le reziste.
    – administrativ, economic, politic, social și, mai ales, cultural unirea ar fi adus probleme de integrare imense care ar fi ocupat România Mare până astăzi și care ar fi ținut-o în afara oricărei forme de civilizație și dezvoltare.
    Sunt convins că astăzi cea mai arzătoare problemă politică a României Mari ar fi fost referendumul prin care populația din Banat și Ardeal dorește ruperea de România Mare și aderarea la UE și NATO.”

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.