Erdogan Magnificul

Ca si Ahmadinejad, Erdogan e modest, harnic si scârbit, nu fara motiv, de Vest. Spre deosebire însa de dictatorul iranian care e un smecher brutal, Erdogan e destul de întelept sa se înconjoare de consilieri remarcabili ca Ahmet Davutoglu si Karim Ibrahim. Ibrahim publica dizertatii despre întelepciunea islamica, maestrii sufiti, gândirea lui Mulla Sadra si alte teme cu parfum exotic care aburesc sfertodoctii lesinati dupa multiculturalism. Numele lui Davutoglu este legat de conceptul de neo-otomanism si de orientarea politicii externe a Turciei catre o diplomatie pragmatica, fara probleme cu vecinii.

În fond, toata presa, mediul academic, legislatia aberanta, o multitudine de megapolitici sau microstrategii impuse societatii pe cai laturalnice, precum si o sumedenie de ONG-uri isterice si alti idioti utili, sunt în slujba unor fixatii ideologice anti-europene. Dispretul fata de istoria si civilizatia europeana, ura pentru barbatul alb, toleranta dusa la masochism, obsesiile pacifiste, confuzia între patriotism si nationalism îi convin de minune lui Erdogan. Cum sa nu aiba un discurs pro-UE? Macar si numai pentru ca i-a oferit motivul de a pune pumnul în gura armatei. Nu e de mirare ca, dupa rezultatele pe care le-a avut pâna acum apropierea Turciei de UE, se poate crede ca scopul a fost întarirea islamului si nu democratizarea.

Florina B.

Ca majoritatea covârsitoare a dictatorilor contemporani, Regep Tayp Erdogan e un om simplu. S-a ridicat cu greu din saracie. A crescut într-o familie numeroasa, pe care a ajutat-o când era copil vânzând covrigi pe strada. A terminat un liceu de imami si a facut studii superioare cu mari sacrificii. Cunoaste din proprie experienta deznadejdile si umilintele amarâtilor si stie sa le vorbeasca pe limba lor. Si tot ca majoritatea covârsitoare a dictatorilor a învatat câteva lucruri despre democratie, destul cât sa mânuiasca limba de lemn, dar nu atât cât creada în valorile sale. În 1998 a fost condamnat la închisoare pentru incitare la ura religioasa pentru ca a recitat în public câteva versuri din poetul kemalist Ziya Gökalp: “Moscheile ne sunt baraci, cupolele casti, minaretele baionete si credinciosii soldati…” . De când a parasit forumul de la Davos trântind usa, este alintat pe site-urile radicalilor islamici cu titlul de Erdogan Magnificul.

Totul e o scamatorie verbala. Teoria suna bine si practica e confuza, Vestului i se serveste un mesaj frumos împachetat, iar propriilor cetateni masurile practice: pumnul în gura presei, amenintari pentru kurzi, zeci de arestari între liderii militari, discriminarea populatiei nemusulmane, manipularea istoriei în legatura cu trecutul crestin al Asiei Mici si genocidul armenilor, etc.

Vizirii
Ca si Ahmadinejad, Erdogan e modest, harnic si scârbit, nu fara motiv, de Vest. Spre deosebire însa de dictatorul iranian care e un smecher brutal ce profita de un context favorabil, Erdogan e destul de întelept sa se înconjoare de consilieri remarcabili ca Ahmet Davutoglu si Karim Ibrahim. Ibrahim publica dizertatii despre întelepciunea islamica, maestrii sufiti, gândirea lui Mulla Sadra si alte teme cu parfum exotic care aburesc sfertodoctii lesinati dupa multiculturalism. Numele lui Davutoglu este legat de conceptul de neo-otomanism si de orientarea politicii externe a Turciei catre o diplomatie pragmatica, fara probleme cu vecinii.

Amândoi au niste cv-uri superbe si solide, le merge mintea, arata occidental, vorbesc bine, si încânta presa numai pentru ca îsi încep frazele cu platitudini de genul „Turcia este la rascruce de drumuri între Sud si Nord, Est si Vest…”. Daca mai continua cu alte câteva idei îngrijite si logice, atunci gata, si-au cucerit un loc cinstit nu numai între intelectuali, ci între vârfurile gânditorilor democratici actuali. Din pacate, totul e o scamatorie verbala. Teoria suna bine si practica e confuza, Vestului i se serveste un mesaj frumos împachetat, iar propriilor cetateni masurile practice (pumnul în gura presei, amenintari pentru kurzi, zeci de arestari între liderii militari, discriminarea populatiei nemusulmane, manipularea istoriei în legatura cu trecutul crestin al Asiei Mici si genocidul armenilor, etc.)

Bruxelles-ul vede ca treaba nu merge, dar corectitudinea politica îl împiedica sa spuna pe sleau de ce. În fond, toata presa, mediul academic, legislatia aberanta, o multitudine de megapolitici sau microstrategii impuse societatii pe cai laturalnice, precum si o sumedenie de ONG-uri isterice si alti idioti utili, sunt în slujba unor fixatii ideologice anti-europene. Dispretul fata de istoria si civilizatia europeana, ura pentru barbatul alb, toleranta dusa la masochism, obsesiile pacifiste, confuzia între patriotism si nationalism îi convin de minune lui Erdogan. Cum sa nu aiba un discurs pro-UE? Macar si numai pentru ca i-a oferit motivul de a pune pumnul în gura armatei. Nu e de mirare ca, dupa rezultatele pe care le-a avut pâna acum apropierea Turciei de UE, se poate crede ca scopul a fost întarirea islamului si nu democratizarea.

Ibrahim este mai filosofic, mai profund, mai reflexiv. Davutoglu ofera imaginea unui manager pragmatic (desi marota lui cu „risc zero cu vecinii” e o utopie). Primul relativizeaza valoarea gândirii europene, celalalt, sub pretextul ca e practic, justifica o interpretare elastica a angajamentelor unui membru NATO si candidat UE care se apropie de Siria, Iran si Hamas. Pâna la urma, concluzia amândurora e ca ce e bun exista deja si în Turcia, iar ce nu, sunt fite occidentale sau detalii neesentiale. Nu suntem departe de gândirea califului Omar care a poruncit distrugerea bibliotecii din Alexandria pentru ca, daca avea ceva bun era si în Coran, daca nu, era inutil. Pentru cine are rabdare sa citeasca scrierile celor doi, intrarea Turciei în Europa devine de fapt o lectie pe care o primim noi de la turci.

Postmodernismul fata cu (neo)otomanismul

Chiar daca e luat în sens peiorativ, neootomanismul nu poate aduce ceva bun. Otomanismul secolului XIX era o miscare legata de Revolutia Franceza, Rousseau si Montesquieu. Adeptii sai nu au ajuns niciodata la putere. Erdogan, Davutoglu si Ibrahim sunt la putere si nu facut pâna acum ce fac liderii reformatori. Neo-otomanismul lor are la îndemâna din ce în ce mai multa putere politica, destula putere militara si economica, duplicitatea discursului oriental, precum si limba de lemn a establishmentului occidental. Adica o mare cacealma.

Bruxelles-ul vede ca treaba nu merge, dar corectitudinea politica îl împiedica sa spuna pe sleau de ce. În fond, toata presa, mediul academic, legislatia aberanta, o multitudine de megapolitici sau microstrategii impuse societatii pe cai laturalnice, precum si o sumedenie de ONG-uri isterice si alti idioti utili, sunt în slujba unor fixatii ideologice anti-europene. Dispretul fata de istoria si civilizatia europeana, ura pentru barbatul alb, toleranta dusa la masochism, obsesiile pacifiste, confuzia între patriotism si nationalism îi convin de minune lui Erdogan. Cum sa nu aiba un discurs pro-UE? Macar si numai pentru ca i-a oferit motivul de a pune pumnul în gura armatei. Nu e de mirare ca, dupa rezultatele pe care le-a avut pâna acum apropierea Turciei de UE, se poate crede ca scopul a fost întarirea islamului si nu democratizarea.

E pacat ca David Cameron a ales un populism ieftin la Ankara. Pe lânga câteva adevaruri si complimente pe care e normal sa le spuna gazdei un prim ministru aflat în vizita oficiala, a strecurat câteva tromboane si a sugerat ca motivele reale de speranta pe care le ofera dinamismul demografic si economic pot sa compenseze deosebirile de obiective strategice care apar din ce în ce mai mari între Turcia si Occident. E adevarat ca turcii au fost purtati cu vorba si au primit mesaje necinstite de la eurocratie si ca, în fond, nici nu au nevoie de UE, dupa cum afirma Daniel Hannan. Nu cred însa ca se poate pune pe seama Europei cresterea radicalismului. Asteptarea nu înseamna numaidecât si atingerea compatibilitatii cu sistemul european.

Europa de azi nu convinge. Purtatorii sai de cuvânt (establishmentul UE, intelectualii si, din pacate, de multe ori, Biserica) nu sunt credibili moral, au o argumentatie intelectuala slaba si încâlcita, prefera cliseele si formulele magice în locul dezbaterii consistente. Sa ne amintim ca musulmanii nu s-au impus în trecut numai prin groaza pe care au semanat-o, ci si datorita coruptiei din lumea crestina. (…) Situatia nu este critica din cauza lipsei de resurse a culturii iudeo-crestine, ci tocmai pentru ca nu se face apel la aceasta. Un intelectual cu sira spinarii nu ar putea fi tinut în sah de textele lui Davutoglu. Criza islamului este din ce în ce mai greu de ascuns sub pres. Cu toti banii care sunt în lumea musulmana, nivelul de educatie ramâne scazut, iar tehnica este accesibila numai printilor petrolului, militarilor si teroristilor. Marturiile celor care vad ca islamul nu raspunde întrebarilor omului devin din ce în ce mai frecvente si mai cunoscute.

Criza europeana si musulmana
Europa de azi nu convinge. Purtatorii sai de cuvânt (establishmentul UE, intelectualii si, din pacate, de multe ori, Biserica) nu sunt credibili moral, au o argumentatie intelectuala slaba si încâlcita, prefera cliseele si formulele magice în locul dezbaterii consistente. Sa ne amintim ca musulmanii nu s-au impus în trecut numai prin groaza pe care au semanat-o, ci si datorita coruptiei din lumea crestina. Multi oameni de rând au preferat islamul lipsei de moralitate a liderilor lor. Si astazi preotii sunt pacatosi si corupti, intelectualii se prostitueaza cu ideologii strâmbe, conducatorii politici sunt în cel mai bun caz prizonierii trepadusilor.

Situatia nu este critica din cauza lipsei de resurse a culturii iudeo-crestine, ci tocmai pentru ca nu se face apel la aceasta. Un intelectual cu sira spinarii nu ar putea fi tinut în sah de textele lui Davutoglu. Criza islamului este din ce în ce mai greu de ascuns sub pres. Cu toti banii care sunt în lumea musulmana, nivelul de educatie ramâne scazut, iar tehnica este accesibila numai printilor petrolului, militarilor si teroristilor. Marturiile celor care vad ca islamul nu raspunde întrebarilor omului devin din ce în ce mai frecvente si mai cunoscute (voi reveni asupra acestui subiect în alt articol). E nevoie de foarte multa garagata si violenta pentru ca atentia lumii sa fie distrasa de la inconsistenta doctrinara, atmosfera sociala si deseori familiala extrem de apasatoare si de la coruptia intrinseca a lumii islamice.

Pe termen lung, singura solutie ramâne cea propusa de Benedict al XVI-lea în septembrie 2006, la Regensburg, adica o dezbatere asupra celor doua culturi si religii, fara ocolisuri corecte politic. „O ratiune care este surda în fata dumnezeiescului si împinge religia în domeniul subculturilor este incapabila de dialogul culturilor”.

Din pacate, „istoria ne învata ca oamenii si natiunile se poarta întelept numai dupa ce au epuizat toate celelalte alternative” (Abba Eban). Asa ca trebuie sa ne asteptam la celelalte alternative: va continua apropierea Turciei de islamul radical, se vor prelungi discutiile sterile cu UE, se vor mai risipi bani publici si se va adânci drama celor care vor se elibereze de fundamentalismul islamic si dau de radicalismul secular.

One Response to “Erdogan Magnificul”

Read below or add a comment...

  1. bogdan calehari says:

    Un articol serios, excelent scris, incununat de un final profetic. Daca l-as fi citit inainte, nu mai scriam un cuvant despre “sultanul gonflat”, dar daca n-as fi scris, poate nu aveam prilejul sa-l citesc. :) Multumesc Florina!

Comentează

*

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.