Imperiul din abis

    Print Friendly, PDF & Email

    “Aventura dementă în utopia comunistă a trecut umanitatea rusă prin suferințe inexprimabile. E greu de crezut că o națiune se mai poate întoarce din abis” – Traian Ungureanu

    Biserica Vasili Blajenai si moscheea Kul Sharif

    Biserica Vasili Blajenai și moscheea Kul Sharif

    În 1976, când experții sovietologi, și nu numai, ridicau osanale marelui imperiu comunist de la răsărit, istoricul și demograful Emmanuel Todd profețea cu curaj iminenta lui prăbușire, în cartea sa “La Chute Finale”. Jean Francois Revel scria: “Pregătirea de demograf a lui Emmanuel Todd îl făcea sensibil pe autor față de un indicator capital: creșterea mortalității infantile și scăderea speranței de viață în Uniunea Sovietică după 1971. Anomalie unică fiindcă și țările subdezvoltate aveau o speranță de viață în creștere (chiar dacă inferioară desigur, celei din țările dezvoltate) și o rată a mortalității infantile în vizibilă scădere. Toate lucrurile revelau boala societății sovietice, alterarea ei în profunzime, cu un sistem sanitar mult rămas în urmă, oricât i-ar fi înflorit Occidentul situația la acest capitol.”

    Emmanuel Todd arăta că: ”Economia sovietică a atins către 1975 nivelul de creștere zero, expansiunea militară mascând atunci primele semne de regresiune ale nivelului de trai al populației.”

    În 1990, chiar în preajma prăbușirii oficiale a imperiului sovietic, acesta se afla, din punct de vedere al PIB-ului, cam la același nivel cu China – deși cetățenii “Nigeriei de lângă Cercul Polar” își priveau cu superioritate vecinii asiatici. După doi ani, președintele rus Boris Elțin declara: “Perioada imperială din istoria rusă s-a încheiat”. Elțin arăta că Rusia va colabora cu statele din CSI, cu republicile baltice și Georgia și închipuia un viitor idilic în care, spunea el: “nu va mai exista niciodată violență și subordonare între țările noastre.”

    Uneori este mai bine să-i asculți pe istoricii ruși decât pe conducătorii ruși. Istoricul Nikita Petrov descria altfel relațiile Rusiei cu “sfera ei de influență”: ”Rusia suferă de un incurabil complex imperial, în consecință, să ierte sateliților ei că au ales libertatea este peste puterile sale”.

    În 2008, când pe tronul de la Kremlin se afla un nou țar, Georgia s-a convins de lucrul acesta! Peste un an, Rusia își sărbătorea “lovitura de imagine” afișând o inflație de 12% și un șomaj de 8,5%, numărându-i mândră în timpul acesta pe cei 2,5 milioane de narco-dependenți, care-i înlocuiseră, într-un mod cu totul original, pe cei peste 2 milioane de ruși, de origine germană, care emigraseră după 1990 în țara de origine.

    Cu doar cinci ani înainte, China, care are sateliți doar pe orbită, și ale cărei divizii invadatoare “sunt multinaționalele cu sediul la Shanghai, Beijing și Sheniang”, reușise să răstoarne “scorul PIB” de la 1-1 în ’90, la 3-1 în favoarea sa! Astfel, în 2004, China avea un PIB de 1.649 miliarde $, iar “imperiala” Rusie unul de 582 miliarde $.

    Și, pentru că tot a venit vorba de PIB, expertul rus Serghei Rogov amintește că în perioada 1990-2007, PIB-ul american s-a dublat și l-a depășit pe cel rusesc de 20 de ori în dolari și de 8 ori ca paritate a puterii de cumpărare!

    Văzând cifrele cine nu i-ar da dreptate lui Putin, cel care avertiza “înstelatul jandarm mondial” asupra soartei care-l așteaptă pe el și lumea unipolară ce o păzește: “Ar fi o lume în care nu există decât un singur stăpân, un singur suveran. Ceea ce, în cele din urmă, este dăunător pentru toți cei care fac parte din acest sistem, dar și pentru puterea suverană, pentru că se distruge pe sine dinăuntru.”

    Dacă cineva își închipuie că în timp ce americanii se autodistrug rușii stau degeaba și nu profită de asta, se înșeală. În 2007 aveau 9 nașteri și 16 decese la 1000 de locuitori și o durată medie de viață de 58 de ani la bărbați, iar în 2009 consumul de alcool atinsese 18 litri de alcool pur/per an/per persoana, dublu maximei admise de Organizația Mondială a Sănătății!

    În 2011 Rusia avea o populație de 142 milioane locuitori, populație ce va scădea, potrivit estimărilor, cu cca. 20% până în 2050, în timp ce populația Statelor Unite – 330 milioane în 2011 – va ajunge în 2050 la 450 milioane.

    Cum spunea Putin ? “O lume în care nu există decât un singur stăpân, un singur suveran… se distruge pe sine dinăuntru.”

    “Cel mai important și influent geopolitician rus contemporan”, așa îl consideră mulți pe Alexandr Dughin. Acesta nu este îngrijorat de situația în care se află Rusia; ne asigură chiar că salvarea ei depinde de un simplu gest! Dar să-i dăm cuvântul: “Ruşii nu vor trăi niciodată într-o ţară normală, nu vor putea. De aceea ne-am oprit să mai facem copii. Doar un gest trebuie făcut pentru a corecta această tendinţă demografică: să credem iar în imperiu. Să ni se restituie imperiul, eliberând acest mare vis popular de tabuuri. Atunci ne vom înmulţi.”

    Oare câți ruși au început să creadă și să se înmulțească după ce Dughin le-a fluturat pe dinaintea ochilor încețoșați de licoarea “Dublu Maxim Admisă” mirajul noului imperiu pravoslavnic? Nu contează! Important este că musulmanii și chinezii, adică cei care se înmulțesc cu adevărat în Rusia, nu cred în imperiul ce va veni. Și dacă cred, cine ar putea crede că au de gând să-l asculte pe Dughin și să-l restituie rușilor?

    Pavel Graciov, ministru al apărării sub Boris Elțin, avertiza încă de la începutul anilor ‘90: “Chinezii se află într-un proces de cucerire pașnică a Estului Îndepărtat rus… trebuie să rezistăm expansionismului chinez.” Și Samuel Huntington atrăgea atenția, în “Ciocnirea Civilizațiilor”, asupra acestei probleme: “Mult mai amenințătoare pentru Rusia este imigrația chineză în Siberia, imigranții ilegali din această regiune fiind în 1995 în număr de 3-5 milioane, prin comparație cu o populație rusească în estul Siberiei de aproape 7 milioane”.

    chinezii si mireseleÎn 2005 s-a constatat că față de anul 1990 populația rusă din Regiunea Extremului Orient Rus scăzuse cu circa 1 milion, dar marele geopolitician Dughin poate să viseze în continuare liniștit – provincia chineză de peste graniță abia așteaptă să compenseze pierderea; are peste 100 de milioane de locuitori! Un vis cu adevărat imperial – Rusia sora mai mică a Imperiului de Mijloc!

    Pentru că a venit vorba de “compensare”, trebuie să spunem că Rusia are totuși și un pic de noroc. Și anume, faptul că, implozia demografică a rușilor este compensată de explozia demografică a musulmanilor din Tatarstan și republicile caucaziene. Veniamin Popov, trimisul special al președintelui Putin la Organizația Conferinței Islamice, a împărtășit acest noroc în 2007 cu ziariștii prezenți la o conferință de presă: “Astăzi trăiesc în Rusia aproape 20 de milioane de musulmani. În douăzeci de ani vor depăși o treime din populație, iar la jumătatea secolului actual musulmanii vor fi mai numeroși decât orice alt grup de credincioși”.

    În 2050 Islamul va fi religia predominantă în pravoslavnica Rusie! Și Biserica Ortodoxă Rusă? Și Gazprom – noua Armată Roșie? Și renașterea Rusiei Imperiale înfășată în flamura Sfântului Gheorghe? Și visele lui Dughin, mamoșul ei? Că bine spunea cineva: “Rușilor le place un coșmar de calitate”!

    Mai mult, ei își întâmpină “viitorul” cu pâine și sare. Dacă Ivan cel Groaznic, cuceritorul Kazanului și învingătorul celor care i-au făcut pe ruși timp de 300 de ani să se târâie prin praful stepei și să le sărute copitele cailor, se răsucește în mormânt, Putin, unul dintre întemeietorii utopicului imperiu, pare mulțumit: “Relațiile armonioase pe care creștinii și musulmanii le întrețin de secole în Rusia sunt fără nicio exagerare comoara noastră națională și noi ținem la acestea ca la proprii noștrii ochi”.

    Ochii lui și-ai rușilor privesc azi, cu admirație holbată, la uriașa moschee din Kazan – vestita Kul Șharif. Semiluna de aur ce arată spre Mecca se înalță sfidător deasupra crucii de pe clopotnița ridicată în urmă cu 400 de ani de țarul, ce neputând avea “relații armonioase” cu musulmanii, s-a mulțumit să facă geopolitica cu sabia în mână.

    Acum aproape 200 de ani, Custine reda atât de bine într-o singură frază, felul în care Rusia privea Europa. Și a avut dreptate. Azi, schimbând doar câteva cuvinte, ar spune: “Islamul și China văd în Rusia o pradă ce le va fi cedată mai devreme sau mai târziu”. Și ar avea dreptate din nou!

    Cu speranța că astfel voi readuce un zâmbet optimist pe buzele eventualilor cititori rusofili, o să-l las în final pe Alexandr Dughin să aibă ultimul cuvânt pentru a arăta cât de capabili au fost rușii: “Nu suntem capabili decât de un lucru: să construim imperiul, să strângem la un loc pământuri şi popoare, culturi şi credinţe.”

    SURSE:
    „Epoca De Aur A Incertitudinii” – Adrian Cioroianu
    „Moscova Si Lumea” – Anne De Tinguy
    „Putin – Noua Rusie” – Michael Sturmer
    „Revirimentul Democratiei” – Jean Francois Revel
    „Ciocnirea Civilizațiilor” – Samuel P. Huntington
    „Pradatorii De La Kremlin” – Helene Blanc si Renata Lesnik

    The following two tabs change content below.

    3 gânduri despre “Imperiul din abis

    1. Într-un singur loc am o observație – nu e o fericire nici ptr. americanii din SUA sa fie 450 mil. prin 2050, deoarece din acel total WASP vor fi doar 25% ………………………………………

    2. @2 Sa inteleg de la dvs. ca americanii din 2050 vor fi nefericiti deoarece doar 25% dintre ei vor albi? Of! Americanii astia sunt in permanenta nefericiti! Intr-adevar nu m-am gandit la asta.
      Ar fi totusi o rezolvare, la care Cioran – Profetul prabusirii civilizatiei occidentale, cum ii spunea Djuvara – s-a gandit acum mai bine de jumatate de secol:“ Albii vor sfarsi la fel ca ei (indienii americani), vor fi bagati in rezervatii cat sa se mai pastreze cateva specimene. Cine vor fi noii stapani? Negrii? Galbenii? Sau si unii si altii? Ce revansa!”
      Vedeti, prin urmare, ca WASP au viitorul asigurat. Ma intreb insa, ce se va intampla daca PIB-ul din rezervatii va fi, si va fi, mult peste cel din restul Statelor Unite? Noii stapanii vor fi nevoiti sa imigreze iar 🙂

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.