Despre Suedia se ştia deja că este una dintre cele mai avansate state din Europa şi din lume. Sînt printre cei mai bogaţi, cei mai educaţi, au cele mai multe păduri, cei mai progresişti, cei mai egali. Ce mai! Sînt printre cei mai cei. Iar din moment ce Europa are din ce în ce mai multe probleme cu imigranţii musulmanii, suedezii sînt în top ca de obicei, sînt printre ţările cu cele mai mari probleme.
Acum cîteva zile a apărut pe internet secvenţa video completă a atacului lui Lars Vilks. Găsesc filmarea foarte importantă pentru că reflectă în condiţii de laborator realitatea din societatea suedeză. Acest experiment a fost stîrnit de caricaturisul Lars Vilks şi ne spune foarte multe despre modul în care interacţionează reprezentanţii celor două culturi: cea occidentală pe de o parte, foarte tehnologizată, narcisistă şi nesigură pe sine, şi cultura islamică pe de altă parte, rudimentară, agresivă şi sigură pe ea. O cultură îmbătrînită şi care se detestă în confruntarea cu o cultură rămasă, din punct de vedere intelectual, undeva în deşerturile arabiei secolului VII, dar în plină ascensiune şi cu reprezentanţi foarte devotaţi. Ce vedeţi aici este doar vîrful icebergului. În cam toate marile oraşe din vestul Europei orice referire “nerespectuoasă” la islam (“nerespectuos” poate insemna foarte multe lucruri pentru musulmani) este agresiv sancţionată şi se vor găsi oricînd persoane care se văd nevoite să îşi apere profetul. Filmarea este relativ lungă în lumea youtube şi twitter în care intervalul de atenţie nu este mai mare de 3 minute şi jumătate, dar merită văzută pînă la capăt:
Observaţi pasivitatea totală a suedezilor în timp ce musulmanii urlă şi ameninţă poliţia şi cadrele universitare. Cei mai mulţi dintre ei părăsesc sala în linişte, iar cei rămaşi stau în poziţia ghiocel, evitînd orice contact vizual cu scandalagii. Unul dintre ei a încercat să liniştească spiritele şi a sfîrşit prin a fi scuipat şi îmbrîncit de gloata furioasă. Legaţi de mîini şi de picioare de corectitudine politică, care e religie de stat în Suedia(şi nu numai), suedezii nu mai reuşesc să se ridice de pe scaun pentru a-şi apăra semenii şi valorile, valori în care oricum nu mai cred demult. Asta mai ales în aceste momente cînd libertatea de exprimare a devenit un impediment.
Universitatea din Uppsala a luat măsuri drastice pentru a se asigura că astfel de lucruri nu se vor mai întîmpla: nu îl vor mai invita pe Lars Vilks să ţină ţină discursuri.. Strategia struţului.. “Probleme? Ce probleme? Noi nu avem probleme!”
Am făcut o sumară cronologie a “evenimentului”:
Lars Vilks porneşte experimentul, sau mai bine zis, demonstraţia, proiectînd un film, Allah Ho Gaybar, făcut de un artis de origine iraniană:
…. să înceapă filmul.
Cîteva secunde mai tîrziu Lars Vilks este atacat de un “telespectator” din primul rînd. Filmul este întradevăr extrem de provocator, dar Lars Vilks, care din 2007 locuieşte într-un loc secret şi se deplasează doar sub protecţia poliţiei, ştie cu cine are de aface. Pe de altă parte, evenimentele au avut loc într-o universitate, iar musulmanii care au ajuns acolo ar fi în mod normal “moderaţi”.
Imediat după atac proiecţia filmului a fost oprită, iar gloata, bărbaţi şi femei, au început sa strige, să înjure şi să ameninţe poliţia, pe Vilks şi cadrele universitare. Ţipetele, ameninţările, gesticulaţiile şi îmbrincelile lor sînt întîmpinate cu minimă opoziţie de poliţişti, şi cu zero opoziţie de civilii suedezi prezenţi.
Bărbatul cu faţa schimonosită de furie din imagine:
“Ascultă-mă, scoateţi-l (pe Lars Vilks) afară din Uppsala!
Vreti să aibe necazuri?”
Observaţi tipul din primul rînd care se uită fără ţintă în sus. Pe toată durata confruntării a stat încolăcit, cu mîinile în sîn şi picior peste picior, evitînd orice contact vizual cu musulmanii. Cel din stînga lui la fel.
Îl puteţi vedea mai bine aici, cel în verde din primul rînd:
Bărbat musulman: De ce nu aţi oprit filmu?!
Platim taxe, porc nenorocit ce esti!!
Bărbat musulman: Ştie [Vilks] ce a făcut.
Femeie: Nu trebuie arăţi lucruri ca astea niciodată!
Bărbat: Este ilegal sa scoţi arma. Dacă o faci, iţi facem şi ţie plîngere!
Se pare că cel care a zis asta cunoaşte bine ce are voie şi ce nu are voie poliţia să facă. De cele mai multe ori, în confruntări ca acestea, musulmanii sănt conştienţi şi se folosesc de cirjele corectitudinii politice, motiv pentru care, de exemplu, nu e nevoie să treacă foarte mult timp pentru a fi făcut rasist, xenofob, islamofob.
Reprezentant al universităţii: Mulţumesc! Din motive de securitate, ne oprim.
La auzele acestor cuvinte, musulmanii au avut o explozie de bucurie şi au început să strige victorioşi Allahu Akbar! şi Muhamad, Muhammad, Muhammad!
Reprezentant al universităţii: Duceţi-vă afară şi exprimaţi-vă opiniile într-un mod cu adevărat democraţic.
Replica este halucinantă. După ce au întrerupt în mod violent un seminar universitar despre libertate de exprimare, în loc să fie luaţi pe sus, duşi la secţie şi smotociţi bine, sînt invitaţi să plece afară şi să îşi “exprime opiniile într-un mod cu adevărat democratic”, şi mai democratic ca pînă acum, probabil.
Genul de reacţii pe care le vedem aici sînt reprezentative pentru ce se întîmplă la scară largă în occident. Frica şi corectitudinea politică împiedică indivizii şi instituţiile să ia măsurile corecte. Componenta islamică a problemei este trecută cu vederea şi sînt invocate rasismul şi islamofobia localnicilor, discriminarea, sarăcia, şi o întreagă suită de alte aberaţii, pîna la încălzirea globală. Reacţiile sînt foarte dure din partea islamiştilor, care ies în străzi şi devin violenţi, iar contravenienţii şi cei ce se fac vinovaţi de islamofobie sînt tîrîţi prin faţa “curţilor drepturilor omului”, vezi cazul interzicerii minaretelor în Elveţia şi discutarea interzicerii burqa în Belgia şi Franţa, Mark Steyn şi Ezra Levant în Canada, Geer Wilders în Olanda şi exemplele pot continua. Acuzele de rasism şi xenofobie încep să zboare din toate direcţiile iar orice gest care atinge sensibilităţile ipohondre ale musulmanilor este criticat puternic. În mai multe sensuri, ceea ce vedem, este o invazie.
În loc de încheiere:
Vineri seara, trei zile după incidentul din Uppsala, casa lui Lars Vilks a fost atacată cu bombe molotov. Artistul a scăpat nevătămat, nu era acasă.
va urma
Costin, e oarecum o contradictie in termeni caracterizarea culturii occidentale ca fiind in acelasi timp narcisista si lipsita de incredere in sine. Ne placem sau ne complacem? si daca ne iubim atat de mult valorile culturale n’ar trebui sa fim mai agresivi in protejarea lor? Io zic ca, dimpotriva, islamul este narcisist la modul patologic.
Este narcisita si lipsita de increderea de sine, in acelasi timp. Ne placem si ne complacem, in narcisismul nostru in care nu credem indeajuns de mult cit sa il aparam in fata altora care nu vad doar in narcisism/hedonism un scop si sint dispusi sa il impuna.
Vorbeam cu niste prieteni din antwerp, cuplul, fata avusese o problema destul de nasoala de sanatate care s-a rezolvat, iar din asta concluzia trasa a fost ca ce trebuie sa faca(sa le fie bine) este sa se bucure cit poat de mult de ce le poate oferi momentul, au ramas captivi unui carpe diem ca ultim scop. Se/ne plac(em) si ne complacem, in acelasi timp. Dar nu indeajuns cit sa nu stea in pozitia ghiocel(ca tipul in verde).
Imi povesteau de o intimplare pe un autobuz in antwerp, belgian, blod si cu parul lung, care a primit un rind de palme de la un imigrant marocan (foarte similari cu cocalarii de la noi). Il admirau ca a fost destul de inteligent sa nu riposteze in nici un fel cind e atacati, la propriu si la figurat.
scuze de greseli
intr’un fel cred ca ai dreptate, m’ai convins pe undeva: narcisismul poate explica starea de inertie, indolenta, prostratia politicienilor si eurobirocratilor, incremenirea lor in proiecte [de cele mai multe ori faraonice sau onirice], autosuficienta intelectuala si incapacitatea de a recunoaste fortele ostile/anti-statale din launtrul europei, dar extrapolarea la societate si mai departe la cultura tot o vad un pic exagerata. Multe din marotele intelectualitatii europene isi au mai degraba obarsia in vinovatiile si invinovatirile colective, reale sau artificiale, postbelice dar si de dupa razboiul rece, de refulari si complexe transformatemanifestate in taceri cautate, in compromisuri confortabile, in minciuni convenabile, in cuvinte potrivite tabuurilor, toate pentru schitarea unui portret cat mai pozitiv-istoric pentru cei ce se doresc a fi ctitorii minunatei lumi noi, dar aceasta mentalitate marcata de utopism nu o vad ca fiind caracteristica pentru intreaga societate, nici macar pentru acea parte educata, cultivata a societatii -asa-zisa intelectualitate.