Mai 1968, Sorbona şi sloganurile revoltei

    27

    Mâine va fi un alt 1 Mai, mult mai puţin muncitoresc decât era maiul din ’68, anul marilor mişcări studenţeşti din Paris şi de aiurea. Atunci tonul îl dăduse America demonstratiilor anti-război, acum era timpul sa se afirme oraşul vesnicelor fierbinteli radicale. 1 Mai 1968, sărbătoarea socialistă a muncitorilor de pretutindeni nu lăsase urme pe malurile Senei.

    La mijlocul lunii însă, toată Franţa încerca să înţeleagă ce se întâmplă la Paris, părea că s-au aprins rugurile unui nou 1789, studenţii erau în stradă sau ocupaseră amfiteatrele, comuniştii erau gata să-şi ofere serviciile pentru care se pregătiseră îndelung, de Gaulle tăcea îmbufnat, părea că era deja istorie. Elementele radicale din rândurile muncitorimii îşi făceau de lucru ocupând fabricile şi ameninţând patronii. Visurile nebuneşti de dreptate socială imediată prin violentă înflăcărau şi înfrăţeau acea tinereţe exuberantă căreia nu-i ajungea cocoloşeala obositoare a părinţilor de orice fel, inclusiv a celor spirituali de pâna atunci.

    Sorbona a fost ocupată, Sorbona devenise inima unei noi revoluţii ce amesteca trotskysmul cu sexul, se ţineau discursuri incendiare, toată lumea vorbea şi se aplauda orice, numai să se apropie ziau cea mare, ziua Revoluţiei. Jos cu autoritatea universitară, jos cu legea şi societatea capitalistă, jos cu mandarinii universitari, jos cu tot ce era bourgeois, sus jegul şi trăiască anarhia!

    Pe data de 16 mai Comitetul de Ocupaţie al Universităţii Populare Libere Sorbona a lansat o serie de slogane ce voiau să aprindă cerurile şi să îi poarte pe noii heruvimi către paradisul egalităţii totale, unde nesupunerea şi lipsa de ierarhie se împleteau cu iresponsabilitatea. Când citeşti aceste slogane te întrebi cum oare de s-a putut întâmpla un 68, şi dacă nu cumva cei ce au scris aceste lucruri nu erau chinezi în timpul Revoluţiei Culturale, nu nişte studenţii ai unei prestigioase instituţii de învăţământ superior.

    Am vrut să reproduc sloganurile în limba engleză, aşa cum le-am găsit pe situl www.bopsecrets.org pentru că m-am temut că în franceză nu au acelaşi haz. La fel ca şi în română de altfel.

    Slogans To Be Spread Now

    Every Means

    (leaflets, announcements over microphones, comic strips, songs, graffiti, balloons on paintings in the Sorbonne, announcements in theaters during films or while disrupting them, balloons on subway billboards, before making love, after making love, in elevators, each time you raise your glass in a bar):

    POWER TO THE WORKERS COUNCILS
    ABOLISH CLASS SOCIETY
    DOWN WITH SPECTACLE-COMMODITY SOCIETY
    ABOLISH ALIENATION
    TERMINATE THE UNIVERSITY
    HUMANITY WON’T BE HAPPY TILL THE LAST BUREAUCRAT IS HUNG WITH THE GUTS OF THE LAST CAPITALIST(1)
    DEATH TO THE COPS
    FREE ALSO THE 4 GUYS CONVICTED FOR LOOTING DURING THE MAY 6TH RIOT

    OCCUPATION COMMITTEE OF THE
    PEOPLE’S FREE SORBONNE UNIVERSITY
    16 May 1968, 7:00 pm

    Update (Imperialistu’)

    Mi-am adus aminte că la aceeaşi adresă am găsit cândva o colecţie extinsă de sloganuri din Mai 1968, asa că am adăugat propria mea selecţie, pe categorii. Eu vă recomand să parcurgeţi intreaga lista. Spiritul Mai 1968 is just a few clicks away.

    Societate
    In a society that has abolished every kind of adventure the only adventure that remains is to abolish the society.
    The liberation of humanity is all or nothing.
    Those who make revolutions half way only dig their own graves.
    No replastering, the structure is rotten.
    Masochism today takes the form of reformism.
    Abolish class society.
    Down with consumer society.
    Commodities are the opium of the people.
    Burn commodities.
    Down with spectacle-commodity society.
    Stat şi organizare
    When the National Assembly becomes a bourgeois theater, all the bourgeois theaters should be turned into national assemblies. [Written above the entrance of the occupied Odéon Theater]
    We will ask nothing. We will demand nothing. We will take, occupy.
    Down with the state.
    Labor unions are whorehouses.
    Revoluţie
    Comrades, let’s lynch Séguy! [Georges Séguy: head bureaucrat of the Communist Party-dominated labor union]
    A single nonrevolutionary weekend is infinitely more bloody than a month of total revolution.
    The tears of philistines are the nectar of the gods.
    If we have to resort to force, don’t sit on the fence.
    Be cruel.
    Humanity won’t be happy till the last capitalist is hung with the guts of the last bureaucrat.
    When the last sociologist has been hung with the guts of the last bureaucrat, will we still have “problems”?
    „The passion of destruction is a creative joy.” (Bakunin)
    Happiness is hanging your landlord.
    Embrace your love without dropping your guard.
    Speechmaking is counterrevolutionary.
    Universitate şi învăţământ
    Professors, you make us grow old.
    Terminate the university.
    Rape your Alma Mater.
    What if we burned the Sorbonne?
    Professors, you are as senile as your culture, your modernism is nothing but the modernization of the police.
    We refuse the role assigned to us: we will not be trained as police dogs.
    We don’t want to be the watchdogs or servants of capitalism.
    Exams = servility, social promotion, hierarchical society.
    When examined, answer with questions.
    Insolence is the new revolutionary weapon.
    A cop sleeps inside each one of us. We must kill him.
    Drive the cop out of your head.
    Religie
    Religion is the ultimate con.
    If God existed it would be necessary to abolish him.
    Can you believe that some people are still Christians?
    Down with the toad of Nazareth.
    How can you think freely in the shadow of a chapel?
    We want a place to piss, not a place to pray.
    I suspect God of being a leftist intellectual.
    Economie
    “The cause of all wars, riots and injustices is the existence of property.” (St. Augustine)
    The economy is wounded — I hope it dies!
    You too can steal.
    Alte panseuri
    Comrades, 5 hours of sleep a day is indispensable: we need you for the revolution.
    SEX: It’s okay, says Mao, as long as you don’t do it too often.
    The forest precedes man, the desert follows him.
    Alcohol kills. Take LSD.
    Free our comrades.
    Open the gates of the asylums, prisons and other faculties.
    Adăugare

    10 martie 2009 (Francesco)

    Mulţumită observaţiei unui cititor (Alex), care ne reproşa pierderea din savoarea unor sloganuri dacă nu le prezentăm în franceză, ne-am mobilizat şi am transcris o parte din ce am găsit pe situl users.skynet.be.

    À bas la charogne stalinienne
    À bas la société de consommation
    À bas le crapaud de Nazareth
    À bas le réalisme socialiste. Vive le surréalisme.
    À bas l’État.
    À bas le vieux monde
    À bas l’objectivité parlementaire des groupuscules. L’intelligence est du côté de la bourgeoisie. La créativité est du côté des masses. Ne votez plus.
    Abolition de l’aliénation.
    Abolition de la société des classes.
    L’action ne doit pas être une réaction mais une création
    L’agresseur n’est pas celui qui se révolte mais celui qui affirme
    L’agresseur n’est pas celui qui se révolte mais celui qui réprime
    Aimez-vous les uns sur les autres
    L’alcool tue. Prenez du L.S.D.
    L’anarchie c’est Je
    Les armes de la critique passent par la critique des armes
    Arrêtez le monde, je veux descendre
    L’art est mort. Godard n’y pourra rien.
    L’art est mort, libérons notre vie quotidienne.
    L’art est mort, ne consommez pas son cadavre.
    Baisez-vous les uns les autres sinon ils vous baiseront
    Bannissons les applaudissements, le spectacle est partout.
    La barricade ferme la rue mais ouvre la voie
    Camarades, lynchons Séguy !
    Camarades, si tout le peuple faisait comme nous…
    Céder un peu c’est capituler beaucoup
    C’est pas fini !
    Changez la vie, donc transformez son mode d’emploi
    Chassez le flic de votre tête.
    Le Christ seul révolutionnaire
    Le conservatisme est synonyme de pourriture et de laideur
    Consommez plus, vous vivrez moins
    Cours camarade, le vieux monde est derrière toi
    Cours camarade, le P.C.F. est derrière toi
    La culture c’est l’inversion de la vie
    Déchristianisons immédiatement la Sorbonne
    Déculottez vos phrases pour être à la hauteur des Sans-culottes
    Désirer la réalité, c’est bien ! Réaliser ses désirs, c’est mieux
    Dessous les pavés c’est la plage…
    Dieu, je vous soupçonne d’être un intellectuel de gauche
    Le droit de vivre ne se mendie pas, il se prend
    L’éducateur doit être lui-même éduqué
    L’émancipation de l’homme sera totale ou ne sera pas
    Embrasse ton amour sans lâcher ton fusil
    L’ennui est contre-révolutionnaire.
    Enragez-vous !
    En tout cas pas de remords !
    Et si on brûlait la Sorbonne !
    Examens = servilité, promotion sociale, société hiérarchisée.
    Fais attention à tes oreilles, elles ont des murs
    Faites l’amour et recommencez
    Fin de l’Université.
    Un flic dort en chacun de nous, il faut le tuer
    La forêt précède l’homme, le désert le suit.
    Les gens qui travaillent s’ennuient quand ils ne travaillent pas. Les gens qui ne travaillent pas ne s’ennuient jamais
    L’homme n’est ni le bon sauvage de Rousseau, ni le pervers de l’église et de La Rochefoucauld. Il est violent quand on l’opprime, il est doux quand il est libre.
    L’humanité ne sera vraiment heureuse que lorsque le dernier des capitalistes aura été pendu avec les tripes du dernier des bureaucrates
    Il est interdit d’interdire
    Il est interdit d’interrompre
    „Il faut porter en soi un chaos pour mettre au monde une étoile dansante.” (Nietzsche)
    Ils pourront couper toutes les fleurs, ils n’empêcheront pas la venue du printemp.
    „Imagination n’est pas don mais par excellence objet de conquête.” (Breton)
    L’insolence est la nouvelle arme révolutionnaire
    Je prends mes désirs pour la réalité car je crois en la réalité de mes désirs
    Je rêve d’être un imbécile heureux
    Je suis marxiste, tendance Groucho
    Je suis venu, j’ai vu, j’ai cru
    Je t’aime !!! Dites-le avec des pavés
    Les larmes des Philistins sont le nectar des dieux
    La liberté, c’est la conscience de la nécessité
    La liberté, c’est le crime qui contient tous les crimes, c’est notre arme absolue
    La liberté, c’est le droit au silence
    La liberté commence par une interdiction. Celle de nuire à la liberté d’autrui
    Make love, not war.
    Même si Dieu existait, il faudrait le supprimer.
    Millionnaires de tous les pays, unissez-vous, le vent tourne.
    Ne dites plus : Monsieur le Professeur, dites : crève salope !
    Ne travaillez jamais !
    Ni maître, ni Dieu. Dieu, c’est moi
    Non à la révolution en cravate.
    Nous ne voulons pas d’un monde où la certitude de ne pas mourir de faim s’échange contre le risque de mourir d’ennui.
    Nous sommes tous des „indésirables”.
    Nous sommes tous des juifs allemands
    On achète ton bonheur, vole-le !
    On ne revendiquera rien, on ne demandera rien, on prendra, on occupera
    „Ôsons ! Ce mot renferme toute la politique de cette heure.” (Saint-Just)
    Oubliez tout ce que vous avez appris. Commencez par rêver
    Ouvrez les fenêtres de votre cœur
    Parlez à vos voisins (et à vos voisines, bordel !)
    Pas de liberté aux ennemis de la liberté.
    Le patron a besoin de toi, tu n’as pas besoin de lui.
    La pègre, c’est nous
    Plus je fais l’amour, plus j’ai envie de faire la révolution. Plus je fais la révolution, plus j’ai envie de faire l’amour
    Prenez vos désirs pour la réalité
    Qu’est-ce qu’un maître, un dieu ? L’un et l’autre sont une image du père et remplissent une fonction oppressive par définition
    La révolution doit se faire dans les hommes avant de se faire dans les choses
    Révolution, je t’aime.
    La révolution prolétarienne est l’acte intellectuel par excellence
    Le sacré, voilà l’ennemi
    SEXE : c’est bien, a dit Mao, mais pas trop souvent.
    Si tu rencontres un flic, casse-lui la gueule
    Si vous pensez pour les autres, les autres penseront pour vous
    La société est une fleur carnivore
    Soyez réalistes, demandez l’impossible
    Soyez salés, pas sucrés !
    Les syndicats sont des bordels
    Tout est Dada
    Travailleur : tu as 25 ans mais ton syndicat est de l’autre siècle.
    La vie est ailleurs
    Violez votre Alma Mater.
    Vous aussi, vous pouvez voler
    Vous êtes en face d’une force. Prenez garde de déclencher la guerre civile par votre résistance.
    Vous finirez tous par crever du confort
    Zelda, je t’aime ! À bas le travail !
    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si

    27 COMENTARII

    1. mi-am amintit citind articolul – de o serie de documentare prezentate la noi anual – despre maiestuosii ani `68 si tineretul „revolutionar” al vremurilor de atunci. i-am gasit intotdeauna super cool . pana la moda – care a fost cred eu – un mare „ultragiu ” – felul lor de a protesta mi-a placut. erau – daca ma bazez pe efectul optic – cam aerieni – insa plini de idealism . daca raportez acele imagini cu realitatea dementiala si extrem de agresiva de aici – este se pare o mare discrepanta. in plus , in america – era si valul acela de LDS consumatori – si protestele vis-a-vis de libertatea sexuala. talmes -balmesul – rock-and-roll – si razboiul din vietnam. cu toate acestea – ai gasesc retrospectiv – cu mai multa substanta . doar inteleg – ca totul este intr-o stare de transformare si de aceea si caracteristicile fiecarei perioade care sunt …cum sa ma exprim – unice – in felul lor.

    2. si cu ocazia aniversarii de 1 mai, un omagiu adus tovarasului Volodja Lenin, pe principalul site stiri din Suedia in limba engleza… thelocal.se
      Suedia care de mai bine de jumatate de secol nu a cunoscut altceva decit social-„democratia” :), acelasi loc in care guvernul de acuma (centru dreapta) a propus un program de educare a tinerilor cu privire la comunism si crimele lui, la care social-democratii (FSN-ul local) au strimbat din nas spunind ca nu acesta ar fi un lucru daunator pentru ca ar indrepta o parte din electorat catre liberalism.

      articolul: http://www.thelocal.se/11454/

    3. si ca bonus, o monstra de „hate speech” :

      Manifestatie mare, mare.
      Lumea striga: – Ceausescu, PCR! Ura! Ura! Uraaa!
      Unul singur, morocanos, sta mai in spate si nu spune nici un cuvant.
      Un „om de ordine” se apropie de el si il intreaba:
      – Ce faci, tovarase, de ce nu strigi ura?
      – Sunt ragusit, raspunde cel interpelat, nu pot sa strig, dar o port in suflet.

    4. Emma, idealismul e bullshit. Scuze de formularea brutala, nu o lua personal pt ca nu are de a face cu tine. Dar sa revin. Nu dau doi bani pe idealismul in stare pura. Ce conteaza sint principiile pe care se fundamenteaza idealismul. Iacobinii au fost idealisti, bolsevicii au fost idealisti, fascistii au fost idealisti, chinezii lui Mao au fost idealisti, maica-mea si taica-meu au fost idealisti si tot nu l-au putut prevedea pe Ceausescu, tineretul anilor 60 a fost idealist si asta nu l-a impiedicat sa fie plin de rahat. Si eu am fost idealist pe stilul saizecist si am mincat ceva rahat fara sa am habar de asta. That’s life. Dar la un moment dat trebuie sa te intrebi care sint ideile si principiile care stau la baza idealismului X sau Y. Si daca te uiti la principiile idealismului saizecist iti dai seama ca nu a fost deloc o perioada unica, bla bla. A fost un nou episod al serialului inceput in 1789 si continuat de Revolutia din Octombrie. Decorul si costumele au fost noi. Si drogurile. Nici macar faza cu sex cit incape nu a fost originala. Bolsevicii au experimentat primii cu amorul liber, libertinajul, familia poliamoroasa. La fel si tineretul german in perioada imediat urmatoare primului razboi mondial.
      Same old bullshit, but this time in the age of television.

    5. emil:

      Adaug la lista de consecinte ale „idealismului” din anii ’60 distrugerea integritatii si demnitatii familiei negre, manipulata prin ideologia victimizarii sa devina dependenta de statul (care incearca sa-si plateasca politele din trecut), si sa renunte la responsabilitatea personala, cind drumurile li se deschideau peste tot.
      Rezultatul: peste 70 % din copiii negri nascuti in Washington nu au un tata acasa, o proportie semnificativa de mame e formata din fetite de scoala, multi tati sunt adolescenti in inchisoare sau in sistemul judiciar. Mamele de fetite cu prunci isi preiau misia de bunici, la 35-40 de ani, fara sa cricneasca, ele insele traind din pomana statului, si se duc sa se tatueze impreuna la tatoo parlor ca rasplata ca scolarita-mama a promis sa nu mai consume drogurile furnizate de „prieten”/ tatal copilului.

    6. emil, ochei ! eu mi-am exprimat parerea intradevar cam subiectiv in virtutea imaginilor care documenteza o anumita perioada. nu m-am pozitionat insa in niciun fel fata de vreun „curent politic” .
      daca insa ar trebui sa o fac – as spune ca sunt incurabil idealista – doar pentru faptul ca sunt nitel cam „zglobie in minte” si vad lucrurile in general pozitiv si foarte optimista. iar daca as studia ceva mai mult material politic si social – as spune definitiv – ca noua – celor din acesta generatie – ne merge mai bine ca oricand. drept argument as lua urmatoarele facte :

      -femeia a reusit sa iasa din cliseul sotia-mama-menajera. astazi, femeia reuseste sa fie pe langa cele trei „atributii care era o definitie a ei „- chiar berufstätig- si nu in ultimul rand – de multe ori cu foarte mult succes. uite, in america , cam 50 % din CEO sunt femei. in politica , in scena universitara, arta , film,samd .

      -tinerilor le sunt oferite sanse de studiu si beruf asa cum nu cunosc din nicio o perioada din istorie. in plus , intrarea in sceneria profesionala se realizeaza cu mult mai devreme decat in trecut. deci – avem mai multi academici ca oricand .

      -familiile beneficiaza de posibilitati financiare cum nu a existat in trecut. astazi este posibil ca iti cumperi / construiesti casa ( te rog fa abstractie de clima nefasta imobiliara din america care este de moment) sa ai unul / mai multe automobile, sa iti faci concedii in strainatate , sa ai hobby-uri interesant .
      inainte – acestea stateau aproape in exclusivitate celor bogati sau sa spun privilegiati.

      -in cee mai mare parte a globului , nu se mai lucreaza fizic din greu – avand la dispozitie technologia avansata.

      -longevitatea este in medie ridicata la cam 10-20 de ani pro individ, datorita technologiei ( din nou ) care a revolutionat medicina si ramurile acesteia de cercetare.

      -omul in general are o sumedenie de posibilitati de a influenta politica si a participa activ la ea drept architect daca doresti asa – tocmai prin libertatea atat de raspandita a presei.

      -drepturile omului nu sunt mai limitate ci dimpotriva . astazi ai sta individului o serie de facilitati juridice si sociale la dispozitie – cum nu s-a intamplat niciodata.

      -daca gandim ca este mai rau ca si in trecut – se intampla doar din cauza ca avem aceasta vasta paleta de comunicare in telecomunicatii. asta nu inseamna ca inainte razboaiele au fost mai putine – doar ca nu s-au putut face atat de publice.

      in final , as putea enumara o multime de chestiuni nemaipomenit de bune care ne-au infrumusetat si usurat viata .

      p.s.poate odata reusesti odata sa imi spui care sunt acele valori pe care ti le doresti atat de mult – pe plan politic si social – caci – cu toate ca te citesc cu atentie – ma impotmolesc uneori – si nu mai am orientare. iar daca ar trebui sa recitesc totul – poate mi s-ar fisura putin craniul.

    7. Emma.
      E simplu. Ma ghidez dupa principiile liberalismului clasic (sec 18-19). Drepturile naturale ale omului — la viata, la proprietate, de a-si cauta fericirea neingradit de stat si experti care stiu mai bine, libertatea de asociere, de exprimare, de gindire, confesionala. Sint adeptul statului minimal, cu rol de protector si garant al libertatilor si drepturilor individului, al separarii puterilor in stat, al domniei legii (rule of law) si al unui sistem politic secular si democratic-egalitarian.

      Uite o declaratie a unui politician american din 1964 cu care sint 100% de acord.

      I have little interest in streamlining government or in making it more efficient, for I mean to reduce its size. I do not undertake to promote welfare, for I propose to extend freedom. My aim is not to pass laws, but to repeal them. It is not to inaugurate new programs, but to cancel old ones that do violence to the Constitution, or that have failed in their purpose, or that impose on the people an unwarranted financial burden. I will not attempt to discover whether legislation is ‘needed’ before I have first determined whether it is constitutionally permissible. And if I should later be attacked for neglecting my constituents’ ‘interests’, I shall reply that I was informed their main interest is liberty and that in that cause I am doing the very best I can.

      Barry Goldwater, un conservator care a gresit enorm cind a refuzat sa semneze actul legislat de Congres in ’65 privind repararea nedreptatilor institutionale fata de negri in SUA.

      Si sint un entuziast al sistemului de economie capitalista. In pofida neajunsurilor, este singurul sistem economic care a dovedit ca in timp produce bunastare pentru toate categoriile sociale.

      Si inca ceva. Iti impartasesc opinia complet. Lumea este mult mai buna azi decit oricind. De ce? Datorita liberalismului clasic si capitalismului. Stii care erau cele mai mizerabile regiuni de pe glob la sfirsitul anilor ’50? Africa si Asia de Sud-Est. 60 de ani mai tirziu doar Africa mai intra in aceasta categorie. Chiar si in Asia de Sud-Est exista decalaje, dar nu la nivelul Africii. Oricum, sint instructive. De ce sint Vietnam, Laos, Cambodia, Coreea de Nord sint in urma celei de Sud, Singaporelui, Taiwanului, Indoneziei?

      Progresia lumii occidentale si a altor zone de pe glob care au avansat a fost invariabil aceeasi:

      Capitalism -> Rule of Law -> Democratii functionale

      E greu, dureros, ia mult timp, dar e singurul model care a dat rezultate si a scos din mizerie si servitudine sute de miloane de oameni. Deci, hei, ramii o capitalista optimista pentru ca nu gresesti.
      cheers

    8. buna emil . multumesc pentru raspuns. daca esti dragut – odata cand vei avea timp – imi etala niste exemple istorice din acele timpuri – care documenteaza tot ceea ce susti – si desigur ca oamenii au fost mai bine protejati – mai multumiti . deci , eu personal – te invit la un dinnerabend aici la mine – pe costurile mele – se intelege .

    9. suori – tre` sa ma dezobisnuiesc sa telefonez in timp ce scriu. uite – lipseste un vei ( si este un vei prea mult ) . ieri au fost doi „odata” – iar eu doream doar o data …hihihi

    10. emma:

      Ca femeie „eliberata”, moderna, care a depasit stringentele vietii casnice, de ce nu pui mina pe cartile unor filozofi politici si economici ca Adam Smith ( An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations) sau modernul, indispensabil, Friedrich Hayek (de limba germana, nascut in Vienna) cu al sau „The Road to Serfdom” in care explica ce inseamna „colectivismul” si raul pe care-l aduce societatii,
      sau de ce sa nu te duci direct la Locke sau John Stuart Mill sau la Alexis de Toqueville ca sa-ti explici principiile liberalismului clasic, cu toate exemplele istorice „din acele timpuri” pe care le doresti?
      De ce astepti de la un „dragut” emil ceea ce poti face singura, ca femeie moderna, cu resurse imense aflate la degetele miinii, cum singura recunosti ca descoperirea si inventia tehnologica, purcese din principiul liberei inteprinderi, fara imixtiune statala, sunt un beneficiu imens adus civilizatiei?

      Ca femeie emancipata, de ce apelezi la serviciile unui mascul care poseda mai multe date pe care te astepti sa le poate rezuma/digera pentru tine, cererea fiind facuta cu insinuanta cochetarie, cum ai si recunoscut in trecut, de femeie/fetita cu minijupa, „superficiala” dar putin aroganta si neconventionala care o oripileaza pe profa gen Domnisoara Cucu (vezi piesa lui Mihail Sebastian).

    11. tocmai ca te deranjeaza ca sunt o femeie care are acel – selbstbewusst si selbstsicher – in ea ! si inca ceva : mie imi sta acele – „stringente ale vietii casnice – befor ” – doar prioritatile mele sunt altele. in rest – vezi tu ca le cam incurci si interpretezi – einseitig si eintönigin – chestiunile in privinta lui emil. cam asa – cum ai facut-o cand subit si inexplicabil ti-ai facut aparitia din – neant !

      acest comentariu trebuie sa fie interpretat drept o incheiere de discutii. toate cele bune patrupezilor si bipezilor.

      p.s. sa iti pastrezi verticalitatea este greu indiferent cata cantitate livreasca ai consumat (ooops – cred ca am mai spus-o ) !!!

    12. eintönig – na sa vezi ca nu pot iesii din cliseul de „gramatica schioapa” .

    13. uitasem sa iti pun o intrebare care ma „chinuie” de la inceput : esti sigura ca te-ai adaptat capitalismului si mediului in care traiesti ? acesta intrebare se vrea a fi retorica . sa nu te straduiesti sa raspunzi caci nu numai ca iti dau cuvantul meu ca nu mai scriu nici un comentariu -mai mult – nu mai accesez acest blog !!! doar femeia rebela si alergica la genul de „hai sa te pun la punct” din mine – nu a rezistat tentatiei … spre a-si satisface acesta ——— am incheiat ——– EU !!! adica eu – emma !

    14. 🙂 Haideti fetelor (sau doamnelor) nu are nici un sens ca discutiile care le aveti sa degenereze in cearta.

      Panseluţa, cred ca ai fost cam dura cu emma. care este evident ca se bucura de dialogul pe care are ocazia sa il duca cu tine si cu emil Imperialistu’, Francesco etc. (eu nu prea m-am bagat, si ma gindesc cateodata ca as putea sa o fac mai des 🙂 ). toata lumea are de invatat si cred ca emma este constienta si asta este si motivul principal pentru care este atit de activa.
      fiecare vine cu temperamentul, cu cunostintele si dorintele proprii pe patrupedbun si din toti au de cistigat .
      emil se distinge in mod special, care, cu stilul lui didactic incearca sa indrume provocind lumea la discutii, ofera referinte si la nevoie ne mai si tempereaza.

      pina la urma sintem, mai mult sau mai putin, ca niste copii care ne-am adunat aici ca pe un teren de joaca in care jucam tot felul de jocuri educative.
      emma: nu ne parasi! 😛

    15. costin:
      Poate ai dreptate; in orice caz, emma stie romaneste, eu nu stiu nemteste, si aprox. 1/2 din ce scrie e in germana sau cu sintaxa germana (banuiesc), asa ca nu vad unde e „dialogul” cu mine. Daca vrei dialog ai nevoie de o limba comuna, nu crezi? Eu inteleg exact atita cit ma lasa ea sa inteleg. Ce vina am??
      Si eu vin aici ca sa invat/inteleg mai mult, si am invatat mult de la voi. Dialogul trebuie sa mearga in ambele directii. Cu ce sunt eu de vina ca in clasa a 5-a la mine la scoala nu se preda germana?
      De unde si iritarea mea.

      Salut si numai bine.

    16. Azi, cind avem haine noi, hai sa ne reintoarcem la ideile/obsesiile noastre vechi.

      Am revazut aseara la TV „The Last Emperor” („Ultimul Imparat”) al lui Bertolucci. Nu m-a impresionase nici prima data. Ma gindisem, atunci, ca nu intelesem filmul pentru ca se ocupa de o civilizatie care-mi era putin cunoscuta, China.
      Aseara filmul m-a infuriat. Pe Bertolucci pare sa-l fi preocupat suflul istoric, epic, ideea ca omul e sub vremi, nu deasupra lor, culoarea „locala” a societatii de dinauntrul „Orasului Interzis” (ritualuri, culori, destine abia schitate) dar mult mai putin mecanica intima si umana a istoriei, care asediaza portile „Orasului Interzis” de dinafara si il submineaza pe dinauntru.
      Partea cea mai sinistra a vietii lui Pu Yi, cea din lagarul de reeducare comunista si de dupa eliberare, e o pastisa sinistra a ceea ce a fost China comunista. Tavalugul istoriei, in viziunea lui Bertolucci, neutralizeaza diferentele intre diferitele forme de rau totalitar: China Imperiala, coloniaslismul occidental, Japonia Imperiala, China lui Mao, toate o apa si-un pamint. Ele se intimpla, inevitabil, si suntem, imparati si proletari, supusi aceluiasi ciclu, victime ale unei forte oarbe.

      O coincidenta a facut sa citesc azi urmatorul articol din The Guardian, al carori editori sunt inamorati de dictatorii celebri, la moda (N-am vazut nici o contributie preamarindu-l pe Ceausescu, sau pe Enver Hoxa; prea obscuri):

      The Black Panthers and me
      May 1968: Perhaps I wasn’t your average head prefect, organising a school ‘Be Kind to Mao month’, but that was the year that was
      Peter Tatchell

      In 1968, I was a 16-year-old student at Mount Waverley High School, in Melbourne, Victoria, Australia. My home state was, in those days, Victoria by name and Victorian by nature. The federal government was also ruled by a suffocating, authoritarian right-wing government. Abortion and homosexuality were totally illegal. Plays, books and films were subject to ruthless censorship. Protests were heavily repressed and it was a crime in the city of Melbourne to hand out political leaflets in the street. Anyone with even vaguely liberal views was denounced as a communist, which carried serious social stigma and potential career derailment in sensitive professions. The Victorian state premier, Henry Bolte, was Franco lite.

      At school, we’d already won the right to elect a students’ representative council and, through the SRC and a progressive headmaster, secured reforms in the school administration. Instead of prefects being appointed by the teaching staff, as was the norm in many schools, ours were elected by all the pupils. Despite my leftwing politics and suspected gayness, I was voted head prefect in 1968.

      Other pupils teased me about being gay, with playful taunts of „poofter Pete” and „Peter pansy”. Despite these jibes, I was nearly everyone’s best friend. I laughed off the teasing because I was, at the time, secure in my heterosexuality and genuinely had my sights on girls, marriage and family life. My homosexuality only dawned on me a year later, after I left school.

      My election as head prefect was, in some ways, quite surprising because much of Australia was, at the time, viciously homophobic, gripped by McCarthyite-style anti-communist witch-hunts and by gung-ho pro-Americanism. Australia had the draft and young Aussies were being conscripted to fight alongside the US, in a murderous war against the people of Vietnam; justified in the name of „saving the Vietnamese from communism”. We were the poodles of the US in Vietnam, in the much the same way that the UK acts as Washington’s flunky in Iraq today.

      On American independence day, July 4 1968, in protest at the war, I made a US flag and organised its symbolic burning in the school yard. Later, I went on my first protest march: to the US Consulate. To my shock and horror, we were charged and beaten by truncheon-wielding police on horseback. What happened to democracy and the right to protest, I asked naively.

      At around the same time, I helped organise and fundraise for a scholarship scheme to enable children from poor Aboriginal families to stay on at school. We coordinated pupils from many different schools to stage a sponsored Long Walk along Melbourne’s beaches. It raised a huge sum of money. This Aboriginal rights activism, together with my opposition to the draft and the Vietnam war, got me into hot water.

      By 1968, our progressive headmaster had been replaced by a rightwing old fogey. He summonsed me to his office and warned me about my „subversive activities”, demanding to know if I had any connections with „the communists” who, he said, were „manipulating” young people like me to overthrow Australian democracy.

      The May 68 rebellion in Paris was inspirational. Students, none much older than me, had taken over the city. The mighty French state was under siege. Paris was far away in what we saw as „Old Europe”. Closer to Australia and more influential were the red guards and cultural revolution in China. Despite their dogmatism and terrible excesses, which we were not aware of at the time, they made legitimate demands like „question authority” and „it is right to rebel”. This had great appeal for those of us who rejected the stifling conformism and authoritarianism of the long years of unbroken conservative rule Down Under. In response to the Australian media’s deranged and often racist anti-Chinese propaganda, a few of us organised a „Be Kind to Mao Month”, where we promoted the „good” aspects of the red guards’ rebellion against what we saw as the privileged, arrogant and authoritarian communist elite in Beijing.

      I remember being engrossed by the nightly TV news footage of the communist Tet offensive in Vietnam, which – even if only briefly – shattered the proclaimed supremacy and invincibility of the mightiest military superpower in history. The communists weren’t angels, but nor were they devils, as was claimed by the US and Australian governments. Their demand for the right to self-determination, free from US diktat, was a just cause. Even at 16, I realised that Tet was an historic event – a major challenge to the global hegemony that the US imposed on the rest of world post-1945.

      1968 was also the year of the joyous TV images of the Prague Spring. I was so excited by the prospect of a democratic, libertarian communism under Alexander Dubcek. Soviet-style „barbed wire socialism” was an inhuman betrayal of the communist ideal of a compassionate, classless society. It discredited socialism worldwide. I wanted to see it come crashing down, in Czechoslovakia and in the USSR itself. Seeing this peaceful, democratic, people-power revolution crushed by Soviet tanks was heart-breaking.

      The assassinations of Bobby Kennedy and Martin Luther King were tragedies and crimes that pushed me towards more militant, revolutionary politics, arousing my sympathy for the Black Panthers and the Students for a Democratic Society.

      I had not long joined my local Waverley Amateur Athletic Club, and began running competitively 5,000 and 10,000 metres and cross country. By sheer coincidence, and to my delight, the club’s mascot was a black panther. We wore it on our running vests. When I pointed this out, at a time when the Black Panthers were branded enemies of the state by FBI boss J Edgar Hoover, one of our athletics bosses suddenly announced that the mascot wasn’t a panther, after all. It was a jaguar.

      He didn’t fool me. It was a panther and I was running for Huey Newton and Bobby Seale. ”

      Idiotul asta a crescut intr-o tara, Australia, care, cu toata vaicareala lui despre cei de dreapta de la putere in anii ’68, nu l-a facut nici un moment sa se teama pentru viata lui pentru ideiile lui cretine. N-a fost luat de-acasa in miezul noptii si dus in lagar de reeducare. Nu i-a confiscat nimeni bunurile. Nu i-au fost dusi parintii in lagar pentru vina de a fi parintii lui.

      Uitati-va bine la portretul ipochimenului asta. Nu are remuscari. N-a invatat nimic din ’68 si pina acum, cu toata groaza Revolutiei Culturale, cu tot Pol Pot si Castro. Ce conteaza e momentul in care s-a simtit si el „special” intr-o lume „burgeza”, o vindicare a aberatiei homosexualitatii pe care si-a vazut-o victima alaturi de alte victime ale istoriei.

    17. Panseluta,

      Am o rugaminte: sa postezi comment 18 ca un articol-traducere independent. Este prea important prin caracterul sau de generalitate cu privire la tipul de „conducatori” pe care i-a avut miscarea de protest/maoista/antisistem din 1968.

      Peter Tatchell, pantera neagra a protestelor din Australia lui ’68, care isi afirma heterosexualitatea in timpul protestelor, dar un an mai tarziu isi „descopera” homosexualitatea cand apele se mai calmasera, tip ce n-a inteles nimic din primavara de la Praga, neintelegand nimic din caracterul tiranic al regimului pe care l-a sustinut in China comunista criticandu-l pe cel din Rusia, acest „pansy Peter” atat de razboinic, ce isi neaga si afilierea politica, parandu-i-se ciudat ca se presupunea ca are o afiliere comunista! Nu domnilor, nu avea, s-a autoreclutat maoist-antiamerican pentru ca era impotriva razboiului pe care SUA si aliatii il purtau in Vietnamul de Sud contra Vietcong-ului comunist. Voia sa iasa in fata, avea un mesaj, Peter Tatchell era altfel, putea sa dea foc la steaguri americane, putea sa alerge si sa fie solidar cu (musulmana) Black Panthers din SUA.
      Mesajul lui Peter Tatchell? Make love not war! Dar cand dear Peter, in ’68 sau ’69? Pentru ca intre ’68 si ’69 ti-ai schimbat „orientarea”. Stii tu care…

    18. Francesco:

      Ai dreptate. Ma gindisem sa traduc articolul, dar era prea tirziu, si picam de oboseala.

      „Panterele Negre si Eu” Partea 1-a.

      N.B. Tipul foloseste expresii idiomatice australiene pe care m-am straduit sa le traduc asa cum am putut.

      Mai 1968: Probabil ca nu eram prefectorul sef [i.e., o categorie de elevi din invatamintul australian care ocupau functii de raspundere] tipic al unei organizatii scolare ca „Luna de solidaritate cu Mao”, dar 1968 a fost un an cum n-au fost altii…
      Peter Tatchell

      In 1968, eram un liceean de 16 ani la liceul Mount Waverley din Melbourne, statul Victoria din Australia. Statul meu natal era, pe vremea aceea, victorian atit in nume cit si in spirit.
      Guvernul federal era si el dominat de o aripa de dreapta, sufocant de autoritara.
      Avortul si homosexualitatea erau total ilegale. Piese de teatru, carti si filme erau supuse unei cenzuri nemiloase. Protestele erau reprimate cu forta; in Melbourne, era ilegal sa raspindesti propaganda politica pe strada. Chiar si cei cu vederi foarte vag de stinga erau denuntati ca comunisti, o stigma sociala majora si sfirsitul visului unei cariere in profesii de natura asa-zis „delicata”. Prim-Ministrul statului Victoria, Henry Bolte, era o versiune edulcorata a lui Franco.

      La scoala mea cistigasem deja dreptul de a alege un consiliu representativ al studentilor. Cu ajutorul sau si al unui director progresiv, reusisem sa reformam administratia. In loc de „prefecti” nominalizati de profesori, cum era traditia in multe scoli, in scoala noastra prefectii au fost alesi de toti elevii. In ciuda oliticii mele de stinga si a banuielii ca eram homosexual, am fost ales „prefect sef” in 1968.
      Erau colegi care ma sicanau ca eram „gay”, adresindu-mi-se in zeflemea cu „Pete Fetita” si „Pete Panseluta”. Cu toata bascalia, eram popular cu majoritatea elevilor, si am reusit s-o dau la spate pentru ca la vremea aceea credeam sincer in heterosexualitatea mea si visam la un viitor care includea fete, casatorie, si o viata de familie traditionala. Faptul ca eram homosexual nu mi s-a revelat decit cu un an mai tirziu, dupa ce absolvisem liceul.
      Alegerea mea ca „sef prefect” al liceului fusese cumva neasteptata. Majoritatea statelor australiene erau agresiv homofobice, dedate vinatorii de vrajitoare anti-comuniste de tip McCarthy si entuziasmului militar al pro-americanilor.
      Australia a instituit recrutarea in serviciul armat pentru a lupta, alaturi de Statele Unite, intr-un razboi ucigas impotriva poporului vietnamez, a carui justificare era „salvarea vietnamezilor de comunism”. Noi australienii am fost cateii de atac servili ai Statelor Unite in Vietnam, exact asa cum sunt lacheii britanici ai Washingtonului in Irak.

    19. Panseluta, ar fi bine daca traduci si restul si asamblezi bucatile intr-o postare. Seria „Ecouri din 68” ar avea nevoie si de o marturie a cuiva ca Mr. Tatchell.

    20. Partea a 2-a a articolului lui Peter Tatchell:

      Pe 4 iulie 1968, ziua independentei Americii, cind protestam impotriva razboiului [din Vietnam, mi-am facut un steag al Statelor Unite si am organizat arderea lui simbolica in curtea liceului. Ceva mai tirziu, am participat in primul meu mars de protest, la consulatul SUA. Spre socul si oroarea mea, am fost atacati si batuti cu bite de politia ecvestra. M-am intrebat naiv, Oare ce s-a intimplat cu democratia si dreptul de a protesta?

      Cam tot pe atunci, am fost printre organizatorii unei actiuni de colectare de fonduri pentru burse menite sa ajute copiii din familii aborigene sarace sa stea in scoala. Am coordonat si sponsorizat elevi din multe scoli sa organizeze un Mars Lung prin comunitatile din Melbourne adiacente litoralului. Marsul a colectat o suma uriasa de bani. Activismul meu pentru drepturile aborigenilor, impreuna cu opozitia mea la recrutarea in armata si razboiul din Vietnam, m-a bagat in bucluc.

      In 1968, liceul nostru nu mai avea un director progresist. El fusese inlocuit cu un zaharisit cu idei de dreapta. Tipul m-a chemat in biroul sau si m-a avertizat in privinta activitatilor mele „subversive”, cerindu-mi sa-i spun daca aveam legaturi cu „comunistii” care, dupa spusele lui, „manipulau” tineri ca mine ca sa rastoarne democratia australiana.
      Rebeliunea din mai 1968 din Paris ne-a inspirat. Studenti cu putin mai in virsta ca mine luasera in posesie orasul. Prea-puternicul stat francez era sub asediu. Parisul era departe, in ceea ce noi numeam „Vechea Europa”. Mai aproape de Australia si mai importante pentru noi erau garzile rosii si revolutia culturala din China. In ciuda dogmatismului lor si a exceselor groaznice, de care nu eram constienti la vremea aceea, [chinezii comunisti] aveau revendicari legitime ca „punerea sub semnul intrebarii a autoritatii” si „dreptul la revolta”.
      Era un mesaj foarte atractiv pentru cei ca mine care respingeau conformismul sufocant, autoritar al anilor lungi de dominatie conservatoare in Australia. Ca raspuns la propaganda deranjata mintal si rasista, anti-chineza, a mass-mediei australiane, citiva prieteni am organizat „Luna Fii Bun Cu Mao” in care am incercat sa promovam aspectele „bune” ale rebeliunii garzilor rosii impotriva a ceea ce noi credeam ca e elita comunista privilegiata si aroganta din Beijing.

      Mi-aduc aminte ca ma uitam transportat la stirile de la TV despre ofensiva comunistilor Tet din Vietnam care spulberasera, chiar daca pentru putin timp, mitul suprematiei si invincibilatii celei mai mari supra-puteri din istorie. Comunistii nu erau ingeri, dar nu erau nici demoni, dupa cum incercau sa ne faca sa creada guvernele Statelor Unite si Australiei. Dreptul lor la auto-determinare, libera de diktatul Statelor Unite, era o cauza justa. Chair daca aveam doar 16 ani, mi-am dat seama ca [miscarea] Tet era un fenomen istoric, o provocare a hegemoniei globale pe care SUA o impusese dupa 1945.

      1968 a fost si anul imaginilor TV pline de bucurie ale Primaverii din Praga. Eram asa de emotionat de perspectiva unui comunism democratic, libertarian sub conducerea lui Alexander Dubcek. Stilul de socialism sovietic de lagar insemna o tradare inumana a idealului comunist de societate plina de compasiune, fara clase, si discredita socialismul global. Mi-am dorit sa vad [stilul de socialism sovietic] prabusindu-se, in Cehoslovacia si in URSS. Mi s-a frint inima cind am vazut revolutia asta populara, democratica, pasnica zdrobita de tancurile sovietice.

      Asasinarea lui Bobby Kennedy si a lui Martin Luther King au fost tragedii si crime care m-au impins spre o politica mult mai militant revolutionara, si mi-au stirnit simpatia pentru Panterele Negre si miscarea Studentilor pentru o Societate Democratica.

      Tocmai ma inscrisesem la clubul sportiv local „Waverley Amateur Athletic Club” si incepusem sa ma antrenez pentru competitii in alergari de 5000 si 10000 de metri si cros. Printr-o coincidenta incintatoare, mascota clubului sportiv era o pantera neagra. Purtam insemnul pe tricourile noastre. Era pe timpul bossului FBI, J Edgar Hoover, cind Panterele Negre erau infierate ca dusmani ai statului. Cind am adus vorba despre coincidenta de nume, unul dintre bosii antrenori a anuntat ca mascota nu mai era o pantera, ci un jaguar.

      Tipul n-a reusit sa ma prosteasca. Simbolul meu era o pantera, si eu eram in competitie pentru Huey Newton si Bobby Seale

    21. Francesco:
      Dupa exercitiul asta de „traducere” ramin fara cuvinte.
      Nu am citit un text mai urit in engleza, in toate sensurile cuvintului, si mai scirbos si sinistru in implicatiile lui ca cel al lui Tatchell.
      Revin miine.

    22. salut! O singura remarca as avea: de ce trebuie sa traduceti in engleza sloganurile celor de la Sorbonne? Ne touchez pas la langue:P

    23. Salut, Alex! Bine ai venit! Din pacate pentru noi, intrebarea este alta: de ce nu le-am tradus din engleza? 😀 Subsemnatul nu vorbeste limba francezilor – nu intelege ce ai scris mai sus -, dar ceea ce putea sa faca si nu a facut spre rusinea lui, ar fi fost sa traduca sloganurile in romana. Daca tot le-am preluat de pe un site in engleza, puteam sa fac macar atata lucru.

      Voi repara greseala in viitorul apropiat. Multumesc pentru observatie. 🙂

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here