„Being powerful is like being a lady. If you have to tell people you are, you aren’t.” – Lady Thatcher

Trecerea la cele veşnice a fostului prim-ministru britanic, Margaret Thatcher, a dat prilejul unei treceri în revistă a acţiunilor şi afirmaţiilor sale memorabile. Nu doar conservatorii, ci oamenii cinstiţi în general au constatat, încă o dată, că a avut dreptate! A avut dreptate în legătură cu regimul sovietic şi cu terorismul politic, a avut dreptate când a privilegiat relaţia Regatului Unit cu America, a avut dreptate când a arătat care sunt cele mai eficiente căi de luptă împotriva sărăciei şi a avut dreptate când l-a criticat pe Jacques Delors.

Doi prieteni: Ronald Reagan și Margaret Thatcher
Doi prieteni: Ronald Reagan și Margaret Thatcher

Numele „Doamna de Fier” i l-au dat reprezentanţii regimului sovietic în urma discursului din ianuarie 1976 de la primăria din Kensington, în care a afirmat, printre altele, că „ruşii se îndreaptă către dominaţia mondială (…) Oamenii din Politburo nu au nevoie să se îngrijoreze de creşterea şi descreşterea mareei opiniei publice. Ei pun puştile înaintea untului, în timp ce noi punem aproape orice înaintea puştilor. Ei ştiu că sunt o supraputere numai într-un singur înţeles, în înţelesul militar. În termeni economici şi umani sunt nişte rataţi”. Cu privire la destinderea promisă după intrarea în vigoare a Tratatului de la Helsinki, liderul conservator observa că semnarea acestuia nu a îmbunătăţit nicidecum viaţa ruşilor şi a est-europenilor, ci dimpotrivă, a fost folosită pentru justificarea altor gesturi de agresiune. Izvestia acelor vremi considera intervenţia în Angola drept „o investiţie în destindere”! Aşadar, când a preluat puterea în 1979, Margaret Thatcher a trebuit să accepte, pe plan intern, confruntarea cu nişte adversari politici infantili (în cel mai bun caz), cu sindicate radicale şi cu terorismul IRA, iar pe plan extern, cu URSS-ul lui Brejnev şi cu o Europă toropită de fascinaţia destinderii.

Rolul lui Margaret Thatcher în promovarea libertăţii este mult prea evident pentru a fi negat. Stânga însă nu a iartă. Dacă nu poate să compromită, poate să obţină cam aceleaşi rezultate prin relativizare. Zilele acestea ni s-au servit fotografii în care baroneasa Thatcher apare cu ochii mici şi buzele încleştate, alături de Pinochet sau asociată cu imagini ale unor poliţişti britanici agresând grevişti. Un neavizat poate crede că scopul şi mijloacele cu care a luptat au fost cam la acelaşi nivel cu ideologia şi metodele lui Brejnev (dacă nu cumva Brejnev era mai bine intenţionat). În plus, ni se sugerează că sfârşitul carierei sale politice a fost şi „sfârşitul unei ere”, ca şi cum după 1991 nu ar mai fi valabile principiile sale. Apărarea fundamentelor morale ale societăţii, menţinerea şi afirmarea libertăţii politice şi economice ar fi de acum caduce, putând fi înlocuite de măreţele idealuri ale multiculturalismului, corectitudinii politice sau dughinismului. Dar această tentativă de relativizare nu a dat până acum rezultatele dorite. Criza monedei europene, slăbirea NATO şi asemănările dintre mentalitatea lui Putin şi cea a URSS-ului dinainte de perestroika readuc în actualitate şi tot mereu confirmă afirmaţiile Doamnei de Fier.

Margaret Thatcher după victoria zdrobitoare din alegerile din anul 1987
Margaret Thatcher după victoria zdrobitoare din alegerile din anul 1987

Viaţa baronesei Thatcher ne arată că aristocraţia nu ţine de culoarea sângelui, ci de calitatea caracterului. A fost cu adevărat un Om de omenie, în sensul cel mai autentic propus de Kipling („If you can bear to hear the truth you’ve spoken / Twisted by knaves to make a trap for fools, / Or watch the things you gave your life to, broken” – traducerea Dan Duţescu sau Corneliu Coposu). A dovedit-o atât în lupta cu adversarii politici, cât şi atunci când propriul său partid a îndepărtat-o, uşuratic şi urât. Conservatorii britanici au renunţat la Margaret Thatcher în favoarea lui John Major, o figură inodoră, incoloră şi insipidă de care nimeni nu îşi mai aduce aminte, care însă promitea pe atunci şi capra şi varza, adică şi conservatorism şi acomodarea cu un Bruxelles tot mai puternic.

Mesajul primei femei care a condus guvernul britanic nu se opreşte în nici un caz la începutul anilor ’90. Trebuie să reţinem lecţia de discreţie şi demnitate cu care a făcut faţă ingratitudinii şi denigrărilor, ca şi generozitatea cu care şi-a dăruit energia şi inteligenţa pentru a-şi scrie memoriile (care sunt o lectură esenţială pentru politicienii conservatori) și a promova valorile libertăţii politice şi economice prin Fundaţia Thatcher şi prin conferinţele şi evenimentele la care a participat în toată lumea. Alocuţiunile ţinute după încetarea activităţii politice sunt foarte valoroase pentru că în ele se găsesc reflecţii filozofice şi morale și se tratează mai pe larg principiile politicii sale, care nu puteau fi abordate decât în treacăt în luările de cuvânt legate de evenimentele concrete.

Margaret Thatcher la înmormântarea lui Ronald Reagan
Margaret Thatcher la înmormântarea lui Ronald Reagan

Ultimul său discurs public important, înregistrat pentru funeraliile preşedintelui Ronald Reagan, a făcut înconjurul lumii, arătând o Doamnă de Fier cu o ţinută perfectă şi calităţi oratorice neatinse de trecerea vremii. Acestea însă au fost numai expresia exterioară a valorilor comune pe care le-a avut cu Ronald Reagan: o asumare curajoasă şi matură a luptei pentru libertate şi o prietenie caldă şi statornică, luminată de speranţa creştină pentru care, în ultimele fraze ale discursului, nu se sfieşte să aleagă cuvinte pline de poezie: „pe când ultimul drum al acestui pelerin credincios l-a dus dincolo de apusul soarelui şi când s-au ivit zorile cerurilor, aş vrea să cred că – așa cum ar spune Bunyan – ‘toate trâmbiţele au răsunat de cealaltă parte’”.

După cum tot baroneasa Thatcher spunea, atacurile la persoana ei arată doar lipsa de argumente a denigratorilor. Nu aceștia au scris istoria atunci când ea era în fruntea guvernului britanic şi cu atât mai puţin o vor scrie acum. Să reţinem deci numai mesajul pe care Margaret Thatcher ni l-a transmis prin mărturia vieţii ei: contează şi dă roade lupta statornică întemeiată pe principii solide. Loviturile date pe la spate trebuie să fie primite cu eleganţă, nu ca o înfrângere, ci ca o nouă ocazie şi un nou început în vechea luptă pentru adevăr. Avem destule motive să urmăm îndemnul ei şi să aducem „mulţumire astăzi pentru o viaţă care a dobândit atât de multe pentru toţi copiii lui Dumnezeu”.

Print Friendly, PDF & Email
Cititi si

3 COMENTARII

  1. Despre modelele lumii noastre

    Evocarea personalitatii de exceptie care a fost Margaret Thatcher , ca si in cazul anterior al evocarii lui Ronald Reagan ( despre marile spirite , un filozof spunea ca se despart pe Pamant ca sa se reintalneasca in ceruri ) este un balsam pentru ranile sufletesti si morale provocate zilnic de societatea in care traim . Acest gen de mesaj pentru apararea fundamentelor morale ale societatii este de fapt singura ( !) contrapondere la anormalitatea politica, sociala, etc. , promovata pe aproape toate canalele de la noi .
    Margaret Thatcher si Ronald Reagan au luptat toata viata in tarile lor pentru o lume bazata pe principii morale , valori crestine , menţinerea şi afirmarea libertăţii politice şi economice. In ceea ce ne priveste, liderii de opinie de la noi si specialistii in stiinte sociale ne recomanda , direct sau indirect , cu totul altceva :

    „…Bucuresti 2008 . Facultatea de Litere Bucuresti, Specializarea Comunicare si Relatii Publice, instruieste in mod oficial studentii ca ” nu conteaza aplicarea standardelor morale” :

    “ …ca performeri, indivizii nu sunt preocupati de problema morala a realizarii standardelor ci de problema amorala a producerii acelei impresii convingatoare conform careia aceste standarde sunt realizate”. Altfel spus nu aplicarea standardelor morale conteaza ci impresia ca aceste standarde sunt realizate. De aici importanta acordata “managementului impresiilor “ domeniu inca prea putin aplicat in studiul actual al comunicarii sau in strategiile utilizate in relatiile publice .”
    ( Citat din Erwing Goffman in “Imagine personala in mass-media – Note de curs, Bucuresti, 2008, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de litere , ID – an III , p.39) .

    Teza este este sustinuta si in spatiul public prin invocarea jumatatii pline a paharului de catre domnul politolog Dan Pavel : “Oricare ales in mod direct, indiferent de ocupatie sau notorietate, are legitimitate.”Dan Pavel – Singuri ne-am facut-o” ( http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-12-01&id=246191 ) ”
    (http://sergiusimion.blogspot.ro/2009/02/new-moral-order-pseudo-romania.html )

    Despre cel mai recent exemplu punctual in care un lider de opinie ca doamna Liiceanu considera institutia casatoriei drept depasita si „caraghioasa” am scris aici : (http://sergiusimion.blogspot.ro/2013/04/psihologia-imoralitatii-si-degradarii.html) .
    O pledoarie pentru acest gen de „mesaje sociale” este oarecum inevitabila daca avem in vedere degringolada si balamucul incredibil existent in domeniul psihologic si care in nici un chip nu poate valida un sistem consistent si credibil de valori (http://adevarul.ro/news/eveniment/cuibusor-denebunii-colegiul-psihologilor-1_516c337a053c7dd83f0fc62d/index.html ) .
    Problema este ca acest gen de fapte sociale ar trebui sa atraga atentia cel putin a celor care mai vor sa-si creasca copiii in acest tip de societate pentru ca viitorul se construieste pentru toti , dar intotdeauna incepand cu prezentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here