Partea 1: Procesul lui Netanyahou

“Nimeni nu este profet în orașul său și în casa sa” – scria acum 2000 de ani evanghelistul Matei despre evreul cel mai cunoscut de-a lungul veacurilor.

Tot românul privește știrile la TV și se minunează cum o ia lumea razna. În februarie 2022 țarul Putin invadează Ucraina, crezând că o s-o facă dispărută în două săptămâni.

Astăzi nu numai că Ucraina este o națiune care luptă și este mai unită ca niciodată, dar însăși supraviețuirea țarului este amenințată de răscoala Grupului Wagner, o adevărată gardă pretoriană condusă de fostul bucătar imperial Prigozhin.

Dincolo de ocean, toți detectivii președintelui căuta sârguincios și nu găsesc cine a adus în Aripa de Vest a Casei Albe punga cu cocaină. Cine oare? Sigur nu poate fi Hunter, Primul Fiu al Statelor Unite, cel care a adunat familiei președintelui mită de 5 milioane de dolari de la afaceristi chinezi, ruși și ucraineni.

Dacă i-a mai rămas răbdare, românul mai urmărește la știrile  TV și scufundarea în anarhie a “singurei democrații din Orientul Apropiat” , țară de mărimea Dobrogei si leagănul civilizației iudeo-creștine. Pentru cei interesați de acest capitol de știri, m-am gândit să relatez și să analizez de la fața locului ce se întâmplă.

Nu toți românii știu că, in afara de Biblie, noi israelienii v-am dăruit și ultima minunăție a vieții voastre politice: rotația premierilor.

Varianta audio a articolului, realizată cu Microsoft Edge:

Într-adevăr, Ciucă și Ciolacu nu sunt primii care se rotesc în funcție. În anul 1986, Shimon Peres si Yitzhak Shamir s-au înțeles și ei să se rotească în fruntea guvernului israelian, atunci când partidele lor au ieșit la egalitate în alegeri.

În această perioada își face ucenicia politică actualul premier Binyamin Netanyahu, personajul principal al articolului de azi. Cunoscut de toți sub numele de Bibi, Netanyahu se naște în 1949 în familia unui istoric erudit și opoziționist. În căutare de lucru, familia se muta curând in SUA.

De acolo Bibi își trage educația și cunoașterea desăvârșită a limbii, societății și vieții politice americane, care îi vor fi atât de folos în întreaga sa cariera politică. La 18 ani, Bibi revine în Israel și se înrolează într-o unitate comando de elită.
Cea mai cunoscută operațiune la care participă este eliberarea avionului de călători Sabena, care fusese deturnat în 1976 de către teroriști palestinieni înspre aeroportul din Tel Aviv.

Aceasta operațiune s-a desfășurat sub comanda lui Ehud Barak, cel care va deveni mai târziu Șef de Stat Major, apoi Prim-Ministru, rival politic amar.

După obținerea diplomei în arhitectură la renumitul M.I.T. din Boston și o scurtă perioadă de afaceri în SUA, Netanyahu intră-n diplomație în 1984 și devine ambasador la ONU și cel mai bun explicator al Israelului în lume.

Se întoarce în Israel și devine lider al opoziției, iar în 1996, acum 27 de ani, Bibi este ales pentru prima data Prim-Ministru al Israelului. În anul 2000, Bibi pierde alegerile în fața lui Ehud Barak, pomenit mai înainte, și părăsește temporar viața politică.

În 2003, în plină criză economică, Bibi revine ca ministru de finanțe în guvernul lui Ariel Sharon și reușește să re-echilibreze balanța bugetară și să readucă economia pe linia de plutire.

În 2006 este ales din nou lider al Partidului Likud, de nuanță conservatoare, dar acesta cade victimă unei sciziuni și intră în opoziție.
La sfârșitul lui 2008, Israelul este prada unei grave crize politice și morale.

Mai întâi, Presedintele Moshe Katsav, cu o funcție onorifică, este demis de Knesset și va fi condamnat la închisoare pentru viol. Apoi, suspectat de luare de mită în plicuri îndesate cu bancnote, Premierul Ehud Olmert este silit sa demisioneze. Ulterior va fi condamnat pentru fraudă și luare de mită și i se va alătura lui Katsav în celula de pușcărie.

Ehud Olmert, acest Liviu Dragnea al Israelului, este astăzi unul din fruntașii juntei care patronează răzmerița civilă violentă, blocarea autostrăzilor și a aeroportului. Eroul care și-a făcut serviciul militar ca redactor la Revista Armatei, ne îndeamnă cu patos să ieșim la “război pentru ‘salvarea democrației, să luăm cu asalt barajele de sârmă ghimpată și să ne luptăm față în față, mână în mână”.

Curat însuflețitor!

Dar, hai să revenim la oile noastre, la Netanyahu și necazurile lui, care sunt și ale noastre, ale tuturor israelienilor.
Trebuie să cunoaștem adevărul din procesul lui Netanyahu ca să înțelegem anarhia în care ne scufundăm.

După noi alegeri, în februarie 2009 Bibi Netanyahu revine pentru a doua oară în fruntea guvernului Israelului. Este reales în 2013 si 2015, mandat care durează până în 2019.

În anul 2015 încep anchetele care țes pânzele de păianjen ce vor constitui “Procesul miilor” cu scopul de a aduce la demisie și închisoare pe Netanyahu. Inițiatorii cei mai sus-puși sunt Procurorul General (de atunci) Shay Nitzan și Comandantul General al Poliției (de atunci) Roni Alsheikh.

Acesta din urma a declarat cu cinism în urma cu cateva zile: “Cu toții ne așteptam ca Netanyahu să se recunoască imediat vinovat și să demisioneze. Nimeni nu credea ca Netanyahu se va apăra, că va lupta ca să-și dovedească nevinovăția, din interiorul sistemului”.

Anchetele au fost extrem de brutale, incluzând torturi fizice și psihologice, pe care le voi detalia în continuare. În plus, au fost folosite în mod ilegal, fără autorizație judiciară, programul de interceptare smartphone Pegasus, furnizat de către NSO, faimoasa firmă de atac cyber.

Inițial, anchetele s-au desfășurat ilegal, fără acordul Consilierului Juridic al Guvernului Avichai Mandelblit, singurul împuternicit să autorizeze ascultarea și anchetarea Primului Ministru. Consilierul Juridic este superiorul Procurorului General și funcționarul cel mai sus-pus din sistemul juridic. Lipsa acordului era o nimica toată pentru complotiști. Mandelblit însuși a fost pus sub ascultare ilegală, cu scopul de a fi șantajat.

Acum un  an au fost publicate înregistrări telefonice în care Mandelblit se plângea: “[Procurorul care a inițiat procesele în 2015] Shay Nitzan mă strânge de gât”. Nu stim exact ce si cum, dar Mandelblit, el însuși un corupt fără pereche, cunoscut pentru acoperirea fărădelegilor și falsurilor comise în afacerea Harpaz, aprobă retroactiv interceptările ilegale și continuarea anchetei.

În 2017, Netanyahu este anchetat. În 2018, ancheta se încheie și dosarul este trimis pentru aprobare Consilierului Juridic al Guvernului, Mandelblit. Avocații lui Netanyahu sunt audiați, după care la începutul lui 2019 sunt trimise tribunalului cele trei dosare, 1000, 2000 și 4000, care aveau să arunce Israelul în blocajul parlamentar și spirala prăbușirii în anarhie care continuă până azi.

Bine, bine, dar ce-i cu Dosarul 3000? Unde a dispărut?

Dosarul 3000 era destinat să fie perla înscenării judiciare contra lui Netanyahu, “cel mai mare dosar de corupție din istoria Israelului”, în care milioane de dolari au trecut din mână în mână și câteva persoane din cercul lui Netanyahu au fost anchetate. Chiar fostul Comandant al Marinei Militare a fost  suspect pentru un timp.

Numai că Mandelblit l-a scos pe Netanyahu din dosarul 3000. Procesul se desfășoară zilele astea contra celorlalți acuzați, cu o altă judecatoare, și se adeverește și el ca o înscenare fără pereche bazată pe falsuri și mărturii mincinoase instigate de Procuratura. Îl lăsăm la o parte.

“Dosarul miilor” este proces monstru, cu “numai” 330 de martori ai acuzării.

Pînă acum, în 3 ani de la start, cu 3 zile pline de audieri pe săptămână, au fost audiați 70 de martori ai acuzării. Procesul ar urma să continue încă 4 ani, după aceea încă câțiva ani de recurs la Curtea Supremă, în total 10 ani sau mai mult.

Tactica acuzarii este simplă: Lipsa de calitate a dovezilor materiale si a mărturiilor este pe deplin compensată de cantitatea lor uriașă. Procuratura are resurse nelimitate, bani, procurori și polițiști. Costurile directe ale Statului Israel, numai în materie de salarii, sunt estimate pînă acum la 70 de milioane de euro.

Netanyahu trebuia de mult sa fie copleșit psihologic, și mai ales financiar. Vă mai amintiți ce spunea fostul Polițai Șef Alsheikh?

“Nimeni nu se aștepta ca Netanyahu să se apere”.

Hai acum să ne uităm mai în amănunt la cele 3 dosare: 1000, 2000 și 4000.

Dosarul 4000

În acest dosar perechea Shaul și Iris Alovitch, foști proprietari și acționari ai unor companii de telecomunicații sunt acuzați de “dare de mită” iar Netanyahu este potcovit cu acuzația cea mai gravă: “luare de mita”.

În cursul anchetei în stare de arest care a durat cateva săptămâni, Shaul Alovitch, in varsta de 75 de ani, a fost supus la torturi fizice cu scopul de a-l sili să se mărturisească vinovat și să depună mărturie falsă contra lui Netanyahu. Tortura fizică a constat în privarea de somn și ingrijire medicala, inclusiv privarea de medicamentele pe care le ia regulat pentru bolile sale cronice. Averea și sănătatea lui Alovitch sunt acum amândouă ruinate.

La un moment dat, fiul lui Alovitch a fost si el arestat sub un pretext oarecare, anchetat și adus la o discuție înregistrată cu tatăl său. Acolo, la ordinul polițailor, fiul i-a cerut tatălui să-și demită avocatul și să angajeze un altul, desemnat de Procuratură, care să-i aranjeze o pedeapsă redusă, în schimbul recunoașterii vinovăției și a mărturiei mincinoase împotriva lui Netanyahu.

Avocați ai apărării numiți și controlați de acuzare sunt, pentru noi românii, un fenomen cunoscut din perioada terorii comuniste. Ca israelian însă, mă îngrozesc să văd aceasta monstruozitate canceroasă prinzând rădăcini în “singura democrație din Orientul Mijlociu”. Am mai intalnit-o și în procesul înscenat soldatului Elor Azaria.

Pînă la urmă, cei doi Alovitch au refuzat să semneze mărturia falsă dictată de polițai și au rămas ca acuzați în “dosarul 4000”. Martorul principal al acuzării în “dosarul 4000” este Nir Hefetz, fostul consilier de presă al lui Netanyahu. Cum a ajuns omul lui Netanyahou martor al acuzării? Rețeta ne este cunoscută deja: Nir Hefetz este arestat sub un pretext oarecare și adus la tortură.

Timp de 2 saptamani e lăsat să doarmă numai 2-3 ore pe noapte, la început pe un pat de sârmă fără saltea, după aceea i se aduce o saltea plină cu ploșnițe și păduchi. Anchetat continuu 12 ore pe zi, lui Hefetz i se refuză ingrijire medicală, este însetat si înfometat de anchetatori, într-atât încât ajunge să ascundă un sandvici în pantof.
În toata aceasta perioada, Hefetz rezistă amenințărilor și refuză să scornească acuzații contra lui Netanyahu.

După două săptămâni însă, anchetatorii se întrec pe ei înșiși în materie de inventivitate perversă și dobândesc “mărturia de aur”. Povestea merge cam asa: amanta lui Hefetz este arestată sub pretext fals și adusă la poliție. Hefetz este scos pe culoar s-o vadă, după care anchetatorii îl anunță: “dacă nu semnezi ce-ți dictăm, pe lângă că nu mai ieși de sub gratii, o să-ți mai distrugem și familia”.

Hefetz cedează și devine “martor al statului”, adică i se promite libertate în schimbul mărturiei împotriva acuzatului principal, Netanyahu.

În ce constă mita primită de Netanyahu de la Alovitch?
Țineți-vă tare de scaun: “relatări favorabile” in Walla, site-ul internet proprietatea lui Alovitch. Ați mai auzit de vreun caz de mită constând în relatări favorabile în presă? Nu, dar de ce nu s-ar nu s-ar crea un precedent tocmai cu Bibi?

Dacă “relatări favorabile în presă” devin penalizabile ca mită, aceasta este abolirea finală a libertății cuvântului, pentru că orice ziarist poate fi întemnițat pentru că a vorbit de bine pe un politician căruia poliția îi vrea răul, sau pentru că a vorbit de rău pe politicianul care este favoritul poliției.

Culmea este că s-a demonstrat că Walla este un site extrem de ostil lui Bibi, așa că acum procuratura a înlocuit substanța mitei din “relatări favorabile”,  in “relatări mai puțin ostile decât de obicei”.
E și asta ceva!

Dar ce favoruri a acordat Netanyahou lui Alovitch în schimbul “relatărilor mai puțin ostile decât deobicei” din site-ul Walla? Într-un proces de luare de mită, cel care primește mită trebuie întotdeauna să dea în schimb “ceva” celui care oferă mită.

Acuzația este că, pe parcursul unei scurte perioade în care Netanyahu a cumulat funcția de Ministru al Telecomunicațiilor cu cea de Prim–Ministru, el ar fi acordat lui Alovitch “avantaje regulatorii”.

Netanyahu ar fi permis monopolului de telefonie Bezeq, unde Alovitch era acționar principal, sa fuzioneze cu compania de TV prin satelit Yes, și alte decizii de regulație care i-ar fi adus lui Alovitch câștiguri de milioane de dolari.

Din păcate pentru acuzare, la proces s-a dovedit că deciziile regulatorii au fost inițiate și dezbătute de către funcționărimea  din Ministerul de Telecomunicații cu mult înainte ca Netanyahu să preia portofoliul, negocierile cu Bezeq au fost duse de funcționărime fără ca Netanyahu sa dea vreo directivă sau sa schimbe măcar o virgulă din proiectul de decizie.

Bibi numai a semnat deciziile, cea ce era atribuția sa exclusivă de Ministru.

Pe scurt, Bibi nu a dat nimic lui Alovitch in schimbul mitei pe care NU a primit-o.

Dosarul 2000

Acuzatul de dare de mită din Dosarul 2000 este oligarhul israelian Arnon Mozes, proprietarul ziarului Yediot Aharonot (“Ultimele știri”).
Yediot, cu orientare de centru-stânga și dușman înverșunat al lui Bibi, avea pe vremea aceea, de departe, cea mai mare difuzare din Israel.

Acest ziar se auto-intitulează “Ziarul Statului”, dar ar fi trebui sa se numească “Ziarul care are Statul la degetul mic”.

În 2007 îi apare însă o amenințare la orizont. Sheldon Adelson, super-miliardar evreu american, mogul cu avere din domeniul cazinourilor, lansează  cotidianul Israel Hayom, (“Israelul Astăzi”), ziar cu un model de afacere original: este difuzat pe gratis, iar venitul este obținut numai din publicitate.

Pentru Adelson, Israel Hayom este un hobby, o cheltuială permanentă, dar un pitziflic pentru averea sa colosală. Adelson nu are nici o altă investiție în Israel, Israel Hayom nu este un organ de propaganda care să-i promoveze alte afaceri. Menirea sa exclusivă este să avanseze ideile de dreapta, sa fie o concurență și o contrapondere pentru mass-media cu orientare de stânga.
Lumea privește pe Israel Hayom ca pe ziarul pro-Bibi par excellence.

Arnon Mozes vede concurența cum îi erodează veniturile monopoliste și intră în acțiune.
Întâi intervine pe lângă toți politicienii pe care ziarul sau îi promovează și le cere să inițieze un proiect de lege care să interzică străinilor, cazul lui Adelson, să dețină vre-un ziar în Israel.

Aceasta încercare eșuează, după care prietenii lui Yediot Aharonot încearcă să impună ziarelor prin lege ca să nu mai fie distribuite pe gratis. Nici aceasta lege nu trece prin Knesset.

Cum se face că nici unul din politicienii care au acționat intens și pe față în favoarea intereselor comerciale monopoliste ale lui Mozes și au primit în schimb acoperire favorabila în Yediot, nu sunt acuzați de nimic, iar tocmai Bibi, este acuzat de “abuz de serviciu” în favoarea dușmanului său, Mozes?

Ei bine, povestea merge cam așa:
În lupta sa pentru păstrarea avantajului monopolist al lui Yediot Aharonot, Mozes s-a întâlnit cu Bibi si i-a cerut sa intervină pe langa Adelson, pentru ca acesta să reducă distribuirea concurentului său, Israel Hayom. Bibi l-a dus cu vorba pe Mozes, pentru că el de fapt trăgea de timp ca să treaca alegerile.

Pentru că nu a raportat poliției aceasta întâlnire , Netanyahu este învinuit de “inselatorie si abuz de serviciu”.
Mozes este acuzat de tentativă de dare de mită, deoarece s-a oferit sa-l injure si să-l calomnieze pe Netanyahu mai puțin decât deobicei.

Dosarul 1000

Dosarul 1000 e cel mai senzațional, Bibi este acuzat de “fraudă si abuz”

Eroul său este miliardarul israelian Arnon Milchan, producător la Hollywood și naș al celebrelor filme “Pretty Woman”, “JFK”, “Mr. and Ms. Smith”. Milchan, astăzi aproape octogenar, a ajutat în trecut Israelul sa obțină tot felul de materiale militare greu de obținut.

Milchan trăiește de mult timp în afara Israelului, dar păstrează o vilă la Beit Yannai, lângă malul mării,  unde obișnuia înainte vreme să petreacă câteva săptămâni pe an. Acolo se întâlnea cu prietenii săi, care se trăgeau din întreaga protipendadă politică a Israelului, de la Shimon Peres pînă la Yair Lapid si Bibi Netanyahu.

Pe toți îi trata cu ospitalitatea potrivită unui miliardar, valuri de sampanie se revărsau, fum de trabuc se ridica la ceruri.

În timpul vacanței din 2016, Milchan este anchetat prima dată de politia israeliană despre șampania roz și trabucele pe care le-a făcut cadou lui Bibi, din anul 2000 încoace.

Milchan a ieșit de la poliție, și-a făcut valizele și dus a fost!

Orice crezi despre el, numai fraier nu este. Din 2016 nu a mai vizitat Israelul , dar va fi anchetat în SUA și în Marea Britanie sub suspiciunea de “oferta de mită”. Pînă la urma acuzația este retrasă, iar Milchan a fost recent martorul acuzării, de la distanță, din Brighton.

Milchan nu are afaceri în Israel, așa încât acuzatorii sunt siliți să caute în gaură de șarpe doua “favoruri” pe care Netanyahu i le-ar fi făcut:

1. În 2012, Milchan a dat un interviu TV israeliene în care l-a luat gura pe dinainte. Ca rezultat, americanii i-au redus durata vizei la un singur an. Netanyahu e acuzat că a intervenit pe lângă americani pentru ca lui Milchan sa i se reînnoiască viza pe încă 10 ani. La proces s-a dovedit ca Netanyahu nu a mișcat un deget pentru prietenul său. Răspunsul dat miliardarului a fost: “Dă-i telefon lui Dan Shapiro [ambasadorul SUA]. Eu nu împart vize pentru America.”
   Oricum, nu exista nici un conflict de interes într-o astfel de intervenție, chiar dacă ar fi avut loc.
2. În al doilea caz, falsitatea acuzației strigă la cer.
   Milchan, la vremea aceea resident în Israel, s-a interesat de posibilitatea de a obține scutire de taxe pe venituri obținute în străinătate.
   Netanyahu l-a trimis să vorbească cu Yair Lapid, pe vremea aceea ministru de finanțe în coaliția lui Netanyahu. Lapid s-a întâlnit de câteva ori cu Milchan și cu avocatul lui, după care a ordonat funcționarilor din Ministerul de Finanțe să studieze problema. Pînă la urmă cererea de scutire de taxe a fost refuzată, pentru că prea era  deocheată. Acuzația de “abuz de serviciu” contra lui Netanyahu este bazată exclusiv pe mărturia unică, necoroborată, a liderului opoziției Yair Lapid, potrivit căreia Netanyahu l-ar fi întâlnit de două ori pe culoar și l-ar fi întrebat: “Ce-i cu scutirea de taxe a lui Milchan?”.

În ce țară din junglele Africii este folosită mărturia liderului opoziției pentru răsturnarea guvernului?

În Israel.

Hai să vedem ce cadouri a primit Netanyahu pentru intervențiile sale extraordinare.
Mărturia lui Milchan corespunde cu cea a lui Netanyahou: cei doi prieteni si soțiile lor obișnuiau să se întâlnească cam de 4 ori pe an, încă dinainte ca Netanyahu să revenă în fruntea guvernului, în 2009.

De fiecare dată, Milchan aducea 1-2 pachete cu trabuce și 4-5 sticle de șampanie roz. O socoteală cu multe rotunjiri în plus ne duce la o valoare de 1000 US$ pentru fiecare  vizită. Este mult? Este puțin? Asta putem judeca fiecare, noi cei care avem prieteni miliardari (în euro, nu în lei sau shekeli).

Cert e că procuratura nu a considerat că e suficient, de aceea a umflat de 10 (zece) ori contravaloarea mărfii, ajungând la fantastica sumă de 190,000 US$, total pe 5 ani.

Consecința e că de 6 ani aparatul de propagandă de partid și de poliție, de la “Ziarul Statului” până la cele 3 canale TV ale oligarhiei, ne împuie capul cu “Linia de Aprovizionare” de șampanii roz și trabuce a familiei Netanyahu.

Cum a reușit poliția performanța asta stelară? Prin fraudă, falsuri în acte publice și sperjur.

Actul de acuzare la capitolul „cadouri” se bazează pe mărturia unică și necoroborată a lui Hadas Klein, secretara personală a lui Milchan.

Madam Klein pretinde că în toți acești ani a cumpărat cu bani gheață și a trimis cuplului Netanyahu pachete cu trabuce și lăzi cu sticle de șampanie.
Mărturia ei este contrazisă de registrele de securitate și de personalul gospodăriei Primului Ministru”, chiar și de șoferul lui Milchan: nici o urmă de astfel de expedieri.

Contabilii lui Milchan dezmint că au aprobat cheltuieli de sute de mii de dolari in bani gheață (de ce si-ar asuma ei responsabilitatea pentru infracțiuni potențiale)?

Actul de acuzare susține că toate trabucele și șampaniile roz cumpărate pentru gospodaria lui Milchan din Israel erau trimise lui Netanyahu.
Pesemne că oaspeții numeroaselor petreceri date în vila lui Milchan beau apa de la robinet și fumau țigări Carpați.

Au fost aceste mărfuri într-adevăr cumpărate de secretara lui Milchan sau au fost contravaloarea lor deturnată înspre propriul ei buzunar? Nu vom ști niciodată.

Ceea ce știm e că poliția putea obține legal comenzile care umplu dosarele acuzării: se puteau prezenta cu mandat de percheziție la furnizori și contabili, ceea ce i-ar fi obligat să-și prezinte registrele.

Probabil că nu vom ști niciodată de ce a preferat poliția calea înșelătoriei și fraudei, în locul căii legale și cinstite.

Poliția îi cere secretarei lui Milchan să adune toate hârtiile de la furnizorii și contabilii lui Milchan sub pretextul unui “inventar” inexistent.

Odată adunate dosarele, secretara lui Milchan nu le preda la ea acasă, nici nu se duce la polițai, care locuiește la doar 700 de metri distanță.

În loc de asta, întâlnirea are loc într-o noapte ploioasă și întunecoasă într-o parcare fără camera de Securitate aflată de 15 km distanță.

Capă și spadă, nu altceva!

Nu mai vorbesc că nici una din comenzile de la dosar nu este dublată nici de certificatul care însoțește orice expediere comercială în Israel, nici de chitanța care atestă că marfa a fost efectiv plătită.

Ce se întâmplă acum?

Au trecut câteva săptămâni deja de când cei trei judecători i-au chemat în biroul lor pe procurori și i-au “sfătuit” să retragă învinuirea de luare de mită din dosarul 4000, precum și cea din dosarul 1000.

Imediat, Consiliera Juridica a Guvernului a anunțat că va ignora recomandarea judecătorilor și că va continua urmărirea penală până-n pânzele albe.

Concomitent, propaganda de partid și de poliție a declanșat o campanie fără precedent de intimidare: judecătorii ar fi niște ignoranți, nu înțeleg materialul de anchetă, nici situația din țară, etc. etc.

Soluția convine de minune Consilierei Juridice, care decretează zi de zi că guvernul în general,  și Netanyahu în particular, nu au dreptul să decidă în cutare și cutare problemă, pe motiv de “conflict de interese”.
Nu uitați: Netanyahu continuă să fie “acuzat de infracțiuni penale”, deci nu e legitim ca prim ministru.

Procesul continuă deocamdată cu tot felul de mărturii de atmosferă, cu martori mărunți care au auzit ceva de la cineva.
Până acum au trecut 3 ani si procurorii au adus 70 de martori, mai au încă 200.

Peste doua saptamani, tribunalul intră în vacanță pentru 2 luni.

E posibil ca la toamnă judecătorii să oprească farsa  mărturiilor acuzării și să treacă la judecarea moțiunilor de “abuz de proces” depuse de avocații apărării.

E de sperat ca nu vor fi intimidați de campania de violențe fizice  și verbale întreprinsă de întregul aparat de partid și de poliție.

După aceea?

Românii spun “Dumnezeu cu mila”.

Evreii spun “Darul profeției a fost dat proștilor” (profetul Amos).

 În articolul viitor vom analiza blocajul parlamentar de 3 ani amorsat de înscenarea împotriva lui Netanyahu,  și continuarea sa, anarhia violentă în care se înfundă astăzi Israelul.

• Bibliografie
• Cea mai cuprinzătoare sursă de informație privind privind procesul lui Netanyahu este blogul ziaristului Eli Zipori: https://elizipori.co.il
• Blogul cuprinde protocolul procesului, rand cu rand.
• Altă sursă de neprețuit privind culisele aparatului de poliție și procuratură  este veteranul de 27 de an al poliției, Avi Weiss: https://telecomnews.co.il.
• Avocata Kinneret Barrashi și un grup de prieteni a dedicat cate 5 ore pe zi în cadrul „Studioului Deschis”, serie de clipuri pe Youtube, în care ei citesc și comentează fiecare rând din protocolul procesului.
• Aici puteți găsi cum judecătorii anunță pe procurori că acuzația de mită contra lui Netanyahu nu are bază: https://i24news.tv/en/news/israel.politics/1687507216-netanyahu-corruption-trial-case-4-000-reportedly-collapses.