Florin Cojocariu: Despre stânga și dreapta

1

Observ că discuția despre stânga / dreapta continuă fără să definim cu o minimă claritate care e diferența între ele. Da, avem definiții dar ele sunt fie simpliste (gen dreapta e conservatoare și stânga progresistă), fie prea tehnice / academice (foarte solidele observații ale lui Paul Dragos Aligica) fie profunde dar greu de aplicat practic pentru majoritatea (vezi înregistrarea cu Horia Patapievici). Impresia mea e că lipsește o definire clară și pragmatică a tensiunii interne între cele două tipuri de doctrine politice, a sursei primordiale a polarității, de unde și impresia multora că nu e nici o diferență între ele. Auzim din ce în ce mai mulți politicieni care enunță acest neadevăr, că vremea diferențelor doctrinare a trecut. Dacă am înțelege de unde vine diferența, am pricepe, poate, că vremea asta nu va trece niciodată.

Aș vrea să ofer interpretarea mea (cu rezerva că n-am citit suficient ca să fiu sigur că nu spun ce s-a mai spus). Eu cred că la baza diferențierii între cele două doctrine stă felul în care responsabilitatea individuală se raportează la responsabilitatea colectivă. Pentru stânga, comunitatea e întotdeauna responsabilă pentru individ în timp ce pentru dreapta e exact invers: individul e întotdeauna responsabil pentru comunitate.

În cazul precis al fericirii membrilor comunității (scopul oricărei doctrine politice), stânga consideră că comunitatea e responsabilă pentru fericirea membrilor ei în timp ce dreapta consideră că individul e responsabil pentru fericirea proprie care însumată generează fericirea comunității.

Această diferențiere simplă lămurește câteva erori comune (actualizare: intr-adevăr, se putea înțelege ca urmează o serie de erori. De fapt e o lista de adevăruri care contrazic erori comune):

– creștinismul e de dreapta. Fericirea comunității se obține prin aceea că fiecare membru își caută fericirea (mântuirea) în relația lui personală cu Dumnezeu. Iubirea aproapelui e un gest necesar personal, care duce la mântuire personală, din care rezultă armonia colectivității, nu o regulă colectivă impusă grupului. (Se confundă prea des comuniunea cu colectivismul, dar asta e altă discuție). În creștinism nu există decât responsabilitate individuală.

– fascismul și nazismul sunt de stânga, nu au nimic de-a face cu dreapta, pentru că fericirea individului decurge obligatoriu din fericirea națiunii, iar individul e un simplu executant, iresponsabil în ce-l privește, exact ca la comuniști.

– extrema dreaptă nu există. Dacă ar fi să existe ea ar consta în oameni interesați de fericirea proprie în mod extrem, adică incapabili să lucreze pentru scopuri comune. Extremismele sunt întotdeauna de stânga, chiar dacă îmbracă haine religioasă, pentru că invariabil anulează libertatea individuală în numele fericirii colective. (Bănuiala mea e că ideea de „extremă dreaptă” vine de la propaganda sovietică)

– orice etatism e de stânga și capitalismul și piața liberă sunt în mod fundamental de dreapta. Asta e ceva ce luăm drept definiție însă e doar un rezultat al felului în care cele două sisteme economice se raportează la responsabilitatea individuală / colectivă.

– naționalismul e de stânga, patriotismul e de dreapta.

Din acest punct de vedere stânga e un model primitiv, colectivist, care operează eficient mai ales în lumea insectelor. Dreapta e o doctrină umanistă evoluată pentru că se construiește pe responsabilitatea (și libertatea!) individuală.

Stânga se poziționează ca „mai umană” printr-o impostură: pretinde că colectivismul e generozitate iar responsabilitatea individuală e egoism. Și mulți dintre noi uităm că generozitatea nu poate decât individuală (mulțimi generoase, cine a auzit de așa ceva?) și că nu poți ajuta pe altul dacă nu te ajuți mai întâi pe tine.

Încă ceva, cei care se plâng toată ziua că nefericirea lor e din vina altora (ca de exemplu a ghinionului de-a se naște în țara asta de rahat), sunt în mod fundamental de stânga.

PRELUAT DIN   Florin Cojocariu (Facebook)

Print Friendly, PDF & Email

1 COMENTARIU

  1. Cred că e bine să avem o înțelegere mai nuanțată asupra termenului „naționalism”. Nu orice fel de naționalism este extremism, ci anume naționalismul șovin, exclusivist. Dar și patriotismul poate fi radical și exclusivist. Poetul basarabean Grigore Vieru, considerat un al doilea Eminescu, are și o poezie intitulată „Sunt naționalist”. Potrivit definiției de pe Google Translate, prin naționalism înțelegem „patriotic feeling, principles, or efforts” (simțământ, principii și eforturi patriotice), așadar nu un sentiment neapărat exclusivist. Margaret Thatcher este considerat un politician naționalist, dar n-a fost extremistă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here