Pe urmele lui Mao, spre prosperitate şi decomunizare

    Print Friendly, PDF & Email

    „Fiecare comunist trebuie să asimileze acest adevăr: puterea este la capătul puștii.”
    „Revoluția este o dramă pasională.”
    „Comunismul nu este dragoste. Comunismul este un ciocan cu care strivim dușmanul.”
    „Politica este război fără vărsare de sânge, în timp de războiul este politică cu vărsare de sânge.”
    „E dăunător să citești prea multe cărți.”
    „E mai folositor să omori țânțari decât să faci dragoste.”

    Mao Zedong

    Aşa gândea Mao, liderul comuniştilor chinezi şi modelul politic al lui Victor Ponta. El nu s-a mărginit la panseuri, a trecut la fapte şi s-a dovedit foarte eficient, mai ales la strivit vieți cu ciocanul. În timpul lui au murit zeci de milioane de chinezi în război civil, în lagăre şi închisori, de foamete, frig, execuţii arbitrare, etc. Numărul lor nu poate fi cunoscut, pentru că accesul la arhivele chineze este îngrădit, însă s-au păstrat mărturii. Iată cum descrie Harry Wu, preluat de Stéphane Courtois și de Gabriel Liiceanu (Dragul meu turnător, Humanitas 2013, pag. 255), un crâmpei de umanism maoist: „unele Gărzi Roșii au mâncat la cantină carne de om; se pare că așa s-a întâmplat și în anumite administrații. Harry Wu menționează cum unui om executat în laogai , în 1970, îi este devorat creierul de un agent al securității: îndrăznise – o crimă fără egal – să scrie ‘Dați-l jos pe președintele Mao!'”.

    Nici România nu a fost scutită de teorii criminale. Iată, de exemplu, cum gândea Ana Pauker când era la putere: „Când se sădește din nou un teren, se începe prin a se distruge tot ce crește, rădăcini și vlăstare tinere, apoi se nivelează terenul. Din nefericire, nu se poate distruge o generație întreagă păstrând numai tineretul. Este nevoie să se furnizeze o anumită cantitate de muncă fizică pentru ca să se dea copiilor sprijinul de care au nevoie în timpul creșterii. Numai pentru acest motiv adulții vor fi lăsați în viață, însă trebuie să fie terorizați pentru ca să nu se amestece în educația comunistă a copiilor. Generația care trebuie eliminată, prea bătrână ca să fie educată, este de ajuns pentru aceste sarcini. Nu ne preocupăm să încetinim ritmul în care va fi uzată și distrusă.” (Une Ame de Feu: Monseigneur Vladimir Ghika, Michel de Galzain, Beauchesne, Paris, 1961, pag. 137.)

    Din fericire, planul lui Pauker nu a fost îndeplinit chiar aşa cum a voit ea. Totuşi, a fost aplicat îndeajuns ca rezultatele să fie înspăimântătoare. Pentru România, acestea au însemnat abandonarea intereselor naţionale şi servilism neţărmurit în relaţiile cu URSS; anihilarea statului de drept şi a pluralismului, prin înscenări şi fraude, distrugerea partidelor politice, prin arestarea liderilor şi militanţilor, şi a continuităţii constituţionale a statului român, prin lovitura de stat din 30 decembrie 1947; impunerea unui regim dictatorial total înfeudat Moscovei şi ostil valorilor politice şi culturale naţionale; politica de exterminism social, ghidată de preceptul luptei de clasă; introducerea logicii vinovăţiei colective şi persecutarea membrilor familiilor celor bănuiţi de intenţii ori acţiuni anticomuniste; utilizarea unor criterii aberante pentru a distruge şansele copiilor din familii cu „origine nesănătoasă” de a studia în învăţământul superior. Ca urmare a politicii criminale a regimului comunist, au fost deţinute în închisori şi lagăre, deportate/strămutate sute de mii de persoane. Cifrele propuse de cercetători se situează între 500 000-2 000 000 de victime (deţinuţi politici, partizani, ţărani care s-au împotrivit colectivizării, credincioşi de diferite confesiuni). Lista este mult mai lungă şi este necesar să fie consultată în Raportul Tismăneanu, discutată şi reamintită.

    Pentru Ponta şi copiile lui trase la xerox din administraţia română, ca şi pentru prietenii săi chinezi, numărul de victime este „statistică”, cum spunea Stalin, iar ideile şi faptele care au dus la cifrele respective nu le spun mare lucru. Nu au avut curiozitatea să se informeze şi nu cred nici măcar ce au auzit din întâmplare. Dacă acceptă diavolul din istoria ţărilor lor ca pe o prezenţă banală, aceasta nu înseamnă că nu îi interesează trecutul, dar nu din responsabilitate sau din curiozitate, ci pentru că fac parte dintr-o şcoală de gândire pentru care istoria este o unealtă politică ce trebuie să fie controlată. Nu întâmplător una dintre primele măsuri ale guvernului USL a fost schimbarea conducerii IICCMER şi a Arhivelor Statului, decizie care a avut precedenţă chiar faţă de distribuirea caftanelor conectate la şpagoducte.

    Legătura dintre PSD şi FSN/PCR este un mare avantaj practic în carieră pentru Ponta şi cei care îl înconjoară, chiar dacă le jenează imaginea pe alocuri. Fără trecutul de teroare, nu ar exista nici partidul, nici poziţiile pe care le au ei azi. Nu ar fi avut nici o șansă să ajungă unde sunt acum, pe calea pe care au urmat-o, dacă nu aveau proptele bine înfipte în oamenii şi structurile trecutului. Dezavantajul lor e însă că nu vor ști niciodată cât din poziția lor se datorează propriei lor capacități și cât este rezultatul pilelor și cârdășiilor. Cum nu au dus niciodată nimic până la capăt, nu vor avea niciodată siguranță de sine şi autoritate, ci doar obrăznicie. Vor crede că lipsa de cultură poate fi înlocuită de familiaritatea cu lumea sus pusă şi cu reuniunile de fiţe. Dacă experiența lor politică nu a depășit în profunzime gherila dâmbovițeană şi obediența față de gurul partidului, e normal să rămână complexaţi în fața politicienilor care au câștigat alegeri în țări în care nu se discută că statul de drept poate fi în pericol. Atitudinea lor faţă de şefi e sortită să fie cea a servitorului care îşi detestă stăpânul. Din nefericire, prin astfel de oameni trece atât relaţia noastră cu UE, cât și cea cu Rusia şi China.

    Omologii chinezi şi ruşi ai membrilor pontocraţiei vin din ţări cu un trecut recent atroce, în care grupul lor controlează accesul cetăţenilor de rând la istoria ţării. Regimul actual din China, de pildă, nu îşi asumă, dar nici nu se delimitează net de atrocităţile din timpul lui Mao. De altfel, nu a renunţat la multe din practicile vechi. Lagărele de muncă există şi, deşi se vorbeşte de desfiinţarea lor, este foarte probabil că cei internaţi vor rămâne în alte forme de regim carceral. Opozanţii puterii sunt închişi arbitrar. Presa este cenzurată, internetul şi reţelele de socializare sunt controlate. Creştinii sunt supravegheaţi şi persecutaţi. Se practică avorturi forţate şi experimente pe deţinuţi.

    Ca în toate regimurile represive, justiţia chineză este aservită politic, iar administraţia şi mediul de afaceri suferă de probleme serioase de corupţie. Ce siguranţă pot avea afacerile care au loc în astfel de condiţii? Doar nu e un secret că produsele şi proiectele made in China lasă foarte mult de dorit în privinţa respectului pentru proprietatea intelectuală, pentru calitate și pentru termenele şi condiţiile de execuţie. S-au gândit oamenii lui de afaceri ai lui Ponta cum îşi vor rezolva litigiile? Cum vor fi soluționate cele care vor depinde de instanțele chinezești?

    Nu e logic să credem că acordurile şi contractele vor fi aplicate cu respect faţă de lege şi de spiritul de fair-play şi nici că Ponta şi oamenii lui vor avea voinţa, priceperea şi înţelepciunea de a insista asupra importanţei respectării libertăţii individuale şi a legilor în orice împrejurări. Dacă nu au făcut-o zilele trecute, în condiţii de romantism revoluţionar, cu atât mai puțin o vor face în momente de tensiune.

    Colaborarea cu China a început între parteneri cu reputaţie de corupţie, secretomanie şi cinism, care şi-au afişat idila cu vorbe mari şi simboluri cu semnificaţie politică. Aşa că, în loc să aşteptăm la trenuri de mare viteză şi la o căciulă de Euro din podul aerian cu turbine eoliene, mai logic este să ne pregătim de şosele rupte, ca în Polonia, şi, din păcate, de eforturi din ce în ce mai vizibile de schimbare a orientării politice a ţării spre axa de putere ruso-chineză, după cum anunţă programatic (nu profetic) Vocea Rusiei.

    Nu în ultimul rând, e bine să remarcăm că, deşi zilele acestea oficialii chinezi au fost discreți cu privire la moștenirea lui Mao, Ponta şi ai lui nu s-au jenat să arate deschis că Mao este sursa lor de inspiraţie, ca să nu mai vorbesc de Vasile Blaga care împărtăşeşte cu PC Chinez “aceleaşi valori … în tot ceea ce înseamnă construcţia unui partid, pornind de la necesitatea atragerii în partid a elitelor locale, pentru a da valoare organizaţiilor, cât şi a modului în care te raportezi la cetăţean”. Sugerez deci ca IICCMER-Muraru și Fundația Konrad Adenauer să implementeze noua orientare şi să-l invite la evenimentele lor, alături de Ernu , şi pe Iulian Vlad, decoratul vicepreşedinte al Camerei de Comerţ Româno-Chineze şi ultimul şef al Securităţii ceauşiste. El ştie mai bine cum stau legăturile dintre trecutul comunist, orientarea geo-politică a ţării şi mediul de afaceri.

    Articol publicat și pe evz.ro

    Un gând despre “Pe urmele lui Mao, spre prosperitate şi decomunizare

    1. Pentru cine viseaza ca PCC nu mai e PCC.
      http://www.hotnews.ro/stiri-in.....estuia.htm

      Xi Jinping, liderul Partidului Comunist Chinez (PCC), a mers joi, insotit de alti inalti conducatori, la mausoleul lui Mao Zedong de la Beijing pentru a participa la o ceremonie discreta de marcare a 120 de ani de la nasterea acestuia, relateaza Agerpres, citand AFP.

      Xi, alaturi de alti sase inalti conducatori ai comitetului permanent al biroului politic al PCC, organul decizional de cel mai ridicat nivel, s-a inclinat de trei ori in fata ramasitelor mumificate ale fondatorului Chinei comuniste, a relatat agentia Xinhua. „Ei si-au amintit impreuna de realizarile glorioase ale tovarasului Mao”, potrivit aceleiasi surse.

      Mao continua sa ramana o personalitate admirata de majoritatea chinezilor, in conditiile in care o cenzura stricta mentine in obscuritate dezastruoasele sale campanii politice ce s-au soldat cu milioane de morti, in timpul foametei provocate de asa-numitul „Mare salt inainte” (1958-1961) si a unui adevarat razboiului civil declansat de „revolutia culturala” (1966-76).

      Desi un ciclu de douasprezece decenii poarta o semnificatie aparte in traditia chineza, Xi Jinping a cerut ca omagierea lui Mao sa ramana „solemna, simpla si pragmatica”.

      Astfel, un spectacol de gala menit sa marcheze aceasta aniversare la Palatul Poporului din Piata Tiananmen a scos in cele din urma orice referire la Mao din titlul sau. Denumirea originala, „Soarele cel mai rosu, camaradul Mao este cel mai scump in inimile noastre”, a fost inlocuita cu „Imn pentru natiune”, iar documentele ce promovau evenimentul au fost modificate pentru a marca, de fapt, cea de-a 65-a aniversare de la fondarea regimului, conform Nanfang Dushi Bao.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.