Polonia în urma tragediei de la Smolensk (interviu cu Bronislaw Wildstein)

Bronislaw Wildstein este un cunoscut scriitor polonez și publicist conservator, fondator al Comitetului Studențesc al Solidarității. S-a pronunțat întotdeauna pentru lustrație, aflarea adevărului despre crimele comunismului și pedepsirea celor vinovați. În mai 1977 a fost unul dintre eroii drame care a zguduit Polonia la acea vreme, Securitatea poloneză l-a asasinat pe cel mai bun prieten al său – studentul Stanisław Pyjas de la Universitatea Jagielonă din Cracovia. Încă de atunci, Bronislaw Wildstein s-a bătut pentru aflarea adevărului despre moartea lui Pyias. După multe decenii, a descoperit ca atât el cât și Pyias fuseseră turnați de un alt prieten apropiat, Lesław Maleszką, unul dintre cei mai valoroși informatori de care au dispus serviciile secrete poloneze pentru spionarea intelectualilor Solidarității, devenit, după ’89, publicist de frunte al Gazetei Wyborcza cunoscută pentru atitudinea sa anti-lustrație.
Un interviu realizat de Gelu Trandafir.

Cum a schimbat Smolensk-ul Polonia?

Eu am sentimentul că s-a schimbat, dar nu știu prea bine cum. Pentru că, la început, după dezastrul de la Smolensk, a fost o neobișnuită emoție a polonezilor. Acea participare la doliul comun, acea asumare a identității, în acel doliu, față de acea tragedie, a fost ceva neobișnuit, și, în ciuda tragediei, înălțător. Eu m-am simțit mândru că sunt polonez. Atunci, într-adevăr, m-am simțit foarte mândru. Interesant, de altfel, Anna Ferens a făcut un film despre cum arăta Polonia văzută de corespondenții străini care erau surprinși, dar plini de o mare admirație pentru ceea ce se petrecea în Polonia. Totul era spontan, nimeni nu organizase asta.

Dar, deja de atunci s-au ivit tentative, tentative de a ataca această comuniune poloneză. De exemplu, tentativa de a contesta înmormântarea la Wawel a lui Lech Kaczynski. Bineînțeles, Gazeta Wyborcza era în frunte, dar și televiziunile, TVN și altele, desigur. Dar lucrurile arătau pe atunci încă foarte bine, în general, pentru că acele tentative rămăseseră cu totul marginale, nu aveau nicio însemnătate față de acea stare de spirit generală.

Dar mai târziu, totuși le-a reușit. Mai întâi, i-a reușit celeilalte părți câștigarea alegerilor de către Bronislaw Komorowski. Poate că în acel moment, deja lumea se mai îndepărtase de problema Smolensk-ului.

Dar poate că mai este și o altă problemă, aceea că autoritățile noastre s-au comportat dezastruos în această chestiune. S-au purtat astfel deja înaintea dezastrului propriu-zis, în cadrul luptei împotriva Președintelui, au întreprins acțiuni prin care s-au desolidarizat de Președinte, s-a ajuns la organizarea a două vizite, două comemorări, iar sosirea Președintelui, împreună cu toate acele personalități importante, a fost tratată aproape ca o vizită privată. Apoi, în continuare, predarea anchetei în mâinile rușilor, fără nicio împotrivire, acceptarea pasivă, încontinuu, a acelei propagande sovietice, adoptarea versiunii greșelii piloților polonezi – iar în subtext, ba chiar oficial, insinuându-se că Lech Kaczynski a fost de vină, nu se știe în ce fel.

Eu cred că s-a întâmplat ceva deosebit, poate că faptul că polonezii s-au simțit neputincioși față de acțiunea guvernului în această chestiune, poate că asta i-a determinat să scoată problema din sfera conștientă, să refuze să o mai atingă. Am impresia că la majoritatea polonezilor există un refuz de a se întoarce la aceasta problemă.

Și s-a mai întâmplat un lucru sumbru. Acela că, după alegerile prezidențiale, imediat, președintele Komorowski, îndrăznesc să spun că intenționat, nu cred că putea să nu fie intenționat, a provocat un scandal în jurul crucii din Krakowskie Przedmiescie. În primul interviu de după alegeri, ca președinte ales, dat, bineînțeles, Gazetei Wyborcza, chiar de la prima întrebare, ce se poate face cu crucea ridicată acolo, el a spus că trebuie să fie dată jos. Acea cruce era ridicată în fața Palatului Prezidențial.

Dar acea cruce, în momentul acela, deja nu mai atrăgea atenția, în jurul ei se strângea un grup mic, nu se întâmpla nimic deosebit acolo, deja trecuseră mai multe luni de la dezastru. Era știut că această exprimare îi va provoca pe acei oameni, pe apărătorii mai radicali, către acțiuni mai intense, în apărarea crucii. Iar mass media favorabilă președintelui, guvernului, acționând împotriva acestor oameni, îi vor prezenta ca fiind un grup ciudat, de fanatici, de fanatici extremiști, fundamentaliști extremiști, mai mult, ca pe un fel de sectă, care voia să facă din Kaczynski un nou sfânt, iar din cele întâmplate la Smolensk, evenimentul fundamental al istoriei Poloniei.

Era vorba de a împinge întreaga problemă a Smolensk-ului în afară, într-un muzeu al fanaticilor, iar oricine ar fi amintit de aceasta, trebuia să fie de partea acelor fanatici, acelor fundamentaliști extremiști, care ar fi vrut – aici sunt multe elemente, ar fi vrut să creeze un fel de național-catolicism, un fel de catolicism național, nu-i așa, intolerant, mistic… Și această operațiune, din păcate… – între timp, în jurul crucii continua apărarea acesteia și atacurile din partea mai multor grupuri – din păcate, această operațiune a fost câștigată de media mainstream și tabăra guvernanților, establishment-ul celei de-a III-a Republici.

Dar eu nu sunt deloc convins că această stare de lucruri va fi de durată, poate într-o anume situație, să apară o răsturnare a opiniei publice, asta, pur și simplu, nu știu.

Spuneați că polonezii preferă să nu-și amintească de Smolensk, de ce?
Vorbesc de cei mai mulți. Pentru că există un grup foarte puternic angajat, care se ocupă de asta în continuare.

Dar de ce preferă să nu se gândească, le e teamă de consecințe?
Nu. Am vorbit de asta, cred că e un complex, e un sentiment de neputință, simultan cu sentimentul că aceia care se ocupă de Smolensk sunt acei stigmatizați, fanaticii aceia, Radio Maryja, așa că cel mai bine este să nu te ocupi de asta, ca să nu primești același stigmat.

Eu mă gândeam la consecințele a ceea ce ai putea descoperi…
Nu știu, mi-e greu să răspund. Dar totuși, trebuie să înțelegem că aceia care se angajează în această chestiune, plătesc un preț pentru asta. Un exemplu. Ewa Stankiewicz, (autoarea filmului Trzech Kumpli), a făcut și un film artistic. Dar ea realizase, imediat după dezastrul de la Smolensk, filmul Solidarni 2010. Pur și simplu, a petrecut acolo două săptămâni, și a filmat un documentar, despre ce se întâmpla acolo, în fața Palatului Prezidențial. Iar acest film apăruse la televiziune. Și s-a pornit o acțiune turbată, împotriva acelui film, împotriva ei, a fost ceva ieșit din comun. Iar filmul artistic, ce ar fi trebuit atunci să apară pe ecrane în Polonia, nu a ieșit, pentru că distribuitorul s-a retras, a renunțat să mai distribuie filmul.

Ar mai fi o nelămurire punctuală. În afara Poloniei s-a vorbit de Lech Kaczynski drept teroarea piloților, și s-a dat un exemplu în care ar fi ordonat pilotului să aterizeze la Tbilisi. La fel era mitul că au fost trei încercări de aterizare, toate astea mergeau pe ideea că polonezii nebuni, încăpățânați, voiau cu orice preț sa aterizeze, în special Kaczynski i-a obligat pe piloți să aterizeze a patra oară. Și asta era la câteva ore după accident, nu vorbim de lucruri descoperite în timp. La 5-10 ore după dezastru, aveam tot tabloul. Lipsea asta cu alcoolul din sângele generalului Blasik.
Asta fost în mod evident propaganda rusească pregătită. În mod evident. Dar, și mai rău, a fost repetată încontinuu de mediile poloneze. De exemplu, aceea că pilotul a încercat aterizarea de trei ori, s-a repetat fără întrerupere, și destul de repede s-a dovedit că nu era adevărat. Doar că aceia care au spus asta nu au binevoit nici măcar să ceară scuze. Cei care au repetat asta în Polonia.

În schimb, este foarte interesantă povestea cu pilotul, care a refuzat aterizarea la Tbilisi. Asta se întâmpla în timpul războiului, când Lech Kaczynski s-a dus acolo. S-a dus acolo tocmai în legătură cu războiul. Iar scandalul a avut loc înainte de plecare; deja cu acel avion, pe care l-a primit Președintele, pilotul a refuzat aterizarea la Tbilisi, spunând că acolo e război. Tocmai de aceea voia Kaczynski să se ducă acolo. Se întâmpla în Ucraina, nu mai țin minte unde, iar pilotul a spus că poate să zboare doar până la Baku.

Discuția a fost înainte de plecare. Drept urmare, pilotul a mers la Baku. Nu a aterizat la Tbilisi. Pilotul depindea de guvernul de atunci, guvernul lui Tusk, și de ministrul respectiv, și a fost, după aceea, avansat. Pentru asta. Asta ar însemna că eventualii piloți, dacă s-ar fi pus problema vreunei presiuni asupra lor, puteau să se teamă că, în cazul în care se împotrivesc Președintelui, vor fi avansați.

Dar asta nu are niciun temei. Nu există niciun temei pentru asta. În schimb, e foarte interesant că tot mereu, fără încetare, Gazeta Wyborcza, eu chiar am descris asta, tot mereu descoperea ceva dovezi neobișnuite cum că ar fi existat presiuni. Iarăși că, pesemne, a avut loc un dialog în cabina de comandă. Că există martori. Se dovedește că nu există martori. Dar asta nu schimbă nimic, pentru că deodată apare o nouă dezvăluire, că, înainte de decolare, Generalul Blasik s-a certat cu pilotul. Există un martor, care a văzut asta, pe aeroport, la Varșovia. Îl întrebăm pe martor. Martorul a văzut doar că, la o oarecare distanță, pilotul vorbea cu Blasik. Înainte de plecare. Și așa mai departe, tot timpul i se picura asta în ureche publicului obișnuit. În acest timp, Janusz Palikot, care acum a creat o mișcare separată, contraculturală, în Polonia, a obținut 10% la alegeri, cu un fel de populism contracultural, spunea deschis, când era invitat de mass media, că Jaroslaw Kaczynski poartă răspunderea pentru moartea tuturor acelor oameni. Și repeta asta în mod regulat, are sânge pe mâini, etc. Jaroslaw Kaczynski.

Da, am și auzit, de la un corespondent străin, spunea că Lech Kaczynski i-a obligat pe oamenii aceia să vină acolo, și că familiile erau supărate pe frații Kaczynski. Era ridicol, acolo, în avion, erau și liderul socialiștilor, postcomuniștilor…
Szmajdziński…

Era o femeie care reprezenta gay-i și lesbienele…
Da, Jaruga-Nowacka. Da.

Eu știu cum a fost. Știu că mai erau mulți care ar fi vrut să zboare cu acel avion, și nu au reușit. Pentru că locurile erau toate ocupate. Dar poți să spui orice absurditate. Dacă o repeți suficient de des, ceva rămâne în cap.

Dar de ce erau atât de mulți cu Lech Kaczynski, și nu erau atât de mulți cu Tusk?
Pentru că la Tusk era numai o delegație guvernamentală, din câte știu eu. Iar Tusk s-a hotărât să meargă abia mai târziu. Istoria a fost așa, totuși primul care a anunțat că avea să meargă a fost Lech Kaczynski. Asta deja nu mai conta, în acel moment. Eu nu știu exact de ce a fost așa, pur și simplu, nu știu. Poate pentru că era o delegație guvernamentală, aceea din avionul lui Tusk.

Da, eu mă gândeam și la ideea că ceea ce făcea Tusk era un fel de show, un fel de participare la un show ruso-polon, pe când, pe când ceea ce făcea Kaczynski era expresia unui lucru firesc… Vizita lui Kaczynski era cea autentică, iar cealaltă, vizita lui Tusk, era o punere în scenă.
Cu siguranță așa a fost, pentru că a fost o propunere din partea lui Putin. Tusk a răspuns unei propuneri din partea lui Putin. Președintele și-a pregătit vizita dinainte. Așa se făcea întotdeauna, iar, în plus, acum era aniversarea. Iar apoi a început acel scenariu ciudat, care a dus la separarea vizitelor. Mass media poloneze puneau întrebarea, ce rost are – nu chiar cu aceste cuvinte, dar asta dădeau de înțeles – ca Lech Kaczynski să se bage, când Tusk ar putea să facă, în sfârșit, acolo, împăcarea polono-rusă, iar Lech Kaczynski o să deranjeze. În subtext, asta însemna că rușii au dreptul să-și aleagă din partea autorităților poloneze, cu cine vor, și cu cine nu vor să vorbească. Nu mai e nevoie să explicăm implicațiile unei astfel de gândiri.

Interviu realizat de Gelu Trandafir

Puteti citi si:


The following two tabs change content below.
Bronisław Wildstein

Bronisław Wildstein

Bronisław Wildstein e un intelectual polonez reprezentativ, jurnalist și publicist conservator, provenit din rândurile Solidarității și fost președinte al Televiziunii Poloneze, un susținător curajos al lustrației. A studiat filologia polonă la Universitatea Jagielona din Cracovia. Și-a început activitatea în opoziția anticomunistă în timpul studenției, în 1977, a fost unul dintre fondatorii SKS – Comitetul Studențesc al Solidarității – prima formă de opoziție structurată din Cracovia. În septembrie 2006, Wildstein a fost decorat cu Crucea de Ofiţer al Ordinului Renașterii Poloneze, pentru activitatea din opoziția anticomunistă de către preşedintele Lech Kaczynski.

4 gânduri despre “Polonia în urma tragediei de la Smolensk (interviu cu Bronislaw Wildstein)

  1. Imi cer scuze daca gresesc, dar eu nu cred ca printre polonezii care, in numar foarte mare, au iesit sa-si exprime nemarginita durere fata de pierderea suferita de natiunea poloneza, erau comunisti,socialisti sau palikoti, sau, daca erau, erau cativa. Probabil, si imi cer din nou scuze daca vorbesc cu pacat, in acele zile, oamenii de dreapta din Polonia si polonezii neimplicati politic au format majoritate zdrobitoare a celor care au dat un exemplu fantastic de patriotism si de unitate. Spun fantastic, pentru ca am observat reactia –care era de admiratie totala- cunostiintelor mele fata de ce se intampla in Polonia, in acele zile.
    Atunci comunistii si palikotii au facut un pas inapoi, nu din respect ci din deruta.
    Dupa ce si-au revenit, si primii au fost cum era si normal cei din mass-media, au trecut la un contra-atac furibund, ale carui efecte le vedem astazi; cand cei neimplicati politic si o parte din cei de dreapta, au fost obligati sa faca si ei un pas inapoi, cedand din diverse motive, dar in primul rand nedorind sa fie considerati fanatici, fundamentalisti sau extremisti.
    Felul in care a fost tratata Ewa Stankiewicz si creatia ei artistica, si sunt sigur ca nu este un caz singular ba dimpotriva, ma duce cu gandul la perioada comunista, dinaintea lui 89.
    Atunci Ewa Stankiewicz ar fi fost arestata, azi, intr-un comunism reinventat, parca mai parsiv decat inaintasul lui, este blamata public iar creatia ei interzisa.
    Asa ca, eu nu as vorbi despre un “Doliu Comun”. Este o parere personala bazata mai mult pe instinct si experientele avute in tara noastra, si nu pe o cunoastere a realitatilor poloneze. Rog sa fiu iertat daca le-am interpretat gresit!

  2. SCRIE DESPRE RUSI..CA-I VA PUND DUMNEZEU
    CUM PUI LA UN TAUR BELCIUG IN FALCI SI I-L VADUCE UNDE VREA.SI VA FI PERIREA LUI
    DOMNUL MESECULUI SI TUBALULUI..! MESEC = MOSCOVA.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.