FUNDATIA IOAN BARBUS

Gazul natural din Marea Neagră ar putea face ca România să devină al treilea mare producător european

România ar putea deveni al treilea producător de gaze naturale din Europa, datorită proiectelor offshore de gaze naturale din Marea Neagră, a declarat Francois-Regis Mouton, directorul afacerilor UE la Asociația Internațională a Producătorilor de Petrol și Gaze (IOGP).

El a adăugat că resursele potențiale de gaz din Marea Neagră depășesc 200 miliarde de metri cubi. Aceste resurse vor duce la diversificarea furnizării de gaze naturale în Europa de Sud-Est.

„Pentru aceasta, avem nevoie de interconexiuni, de liberalizarea pieței și de un cadru juridic stabil”, a spus el, potrivit agenției locale Agerpres.

Potrivit unui studiu Deloitte, investițiile în gazul din Marea Neagră vor genera venituri bugetare suplimentare de 26 miliarde de dolari și vor adăuga până în 2040 aproximativ 40 de miliarde dolari la PIB-ul României.

Ungaria este primul client oficial pentru gazul românesc din Marea Neagră, după ce guvernul ungar a semnat un acord cu grupul american ExxonMobil pentru livrările de gaze, începând din 2022. Aceste livrări vor acoperi jumătate din consumul anual de gaze din Ungaria, care în prezent este de aproximativ 10 miliarde metri cubi.

Acest lucru ar impune ca firma Transgaz, deținută de stat, să finalizeze a doua fază a conductei BRUA, ceea ce ar permite creșterea transportului de gaze din România în Ungaria la 4,4 miliarde metri cubi pe an. Întreaga capacitate a conductei a fost rezervată, până în 2037, de două companii maghiare.

În prezent, Ungaria importă 85% din gazul său de la Gazprom. ExxonMobil și grupul românesc OMV Petrom operează cel mai mare perimetru de gaze offshore din Marea Neagră.

SURSA   Romania-Insider

Emil Borcean

Emil Borcean

2 comentarii

  1. Lola
    23 iunie 2018

    Ar putea dar n-o va face așa cum nu face nici altele.O să mărite dracnea ori altă boaită zăcămintele pe 99 de ani cu vreo subsidiară canadiană a vreunei companii rusești pe un 2% redevență cu parandărăt via zambia și cu clauze secrete, inaccesibile „statului paralel’.

  2. andrei
    23 iunie 2018

    in acelasi timp pe Hotnews apare un articol cum ca resursele vor disparea curand… Le-a dat ordin Merkel, scrieti asta ca sa ne justificam iubirea cu Rusia. Iar noi avem la putere un partid pro-rus si pro-chinez si un presedinte care cauta suporta exact de la cei care-i sprijina pe rusi si chinezi (Franta-Germania). PSD n-am votat niciodata, dar nici pe Johannis..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Campania pentru “alegerile” la președinția Rusiei programate pentru 15-17 Martie se înfierbântă. Nu încape îndoială că Vladimir Vladimirovici va fi “reales la al N-șpelea congres”, dar întrebările pasionante care rămân sunt: 1) Câți contracandidați vor fi lăsați în cursa electorală măcar așa, de ochii lumii? 2) Cine va mai fi aruncat din tren înainte de …

Putin-stalin-1000x600-11

Comunitatea ucraineană din București invită publicul și presa să participe la un marș care marchează doi ani de la invazia Rusiei din Ucraina – „un moment greu, 24 februarie 2024, comemorarea unei zile negre din istoria noastră și din istoria Europei, momentul declanșării invaziei pe scară largă de către Federația Rusă și generarea celei mai …

protest ucraina arcul de triumf
Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian