Herta Müller rămîne în tranşee

    42

    Unii au capul plin de cărţi si nu au înţeles nimic, alţii nu au înţeles nimic, nu înţeleg nimic, ce să mai vorbim de înţelegere superioară, dar… dar mai bine ascultaţi, e despre curăţarea temeliei pe care ne tot scremem să construim ceva, necontenind sa fim uimiţi că peste noapte, ca prin minune, se dărîma tot.

    Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

     
    Print Friendly, PDF & Email

    42 COMENTARII

    1. Nu am avut noroc.
      Nici s-o vad si nu am avut noroc nici cu autograful.
      Humanitas insa m-a salvat.Cele 6 filme din seria interviului cu Gabriel Liiceanu m-au facut sa inteleg de ce au sarit arsi Manolescu si Cartarescu la “securistii” din sala Atheneului care au aplaudat-o pe Herta Muller si de Plesu tace chitic.De ce Patapievici isi roade unghiile in debara.
      Am inteles multe ,mi-a placut,se vede calitatea,desi multe raspunsuri au fost ceea ce dorea sala sa auda…
      Orcum problema “cine este dezident in literatura romana’ ramane deschisa.

    2. N-am inteles de ce domnul Patapievici isi roade unghiile ? Are acest tic ? E nervos ? E frustrat ? De ce in debara si nu in baie sau in camara ? Avem cativa oameni in tara asta, printre ei : HRP si A.Plesu, fara de care viata noastra ar fi mult mai stearpa si mai urata. Fleacuri ! Important este sa nu scapam nici o ocazie sa ungem clanta cu rahat. N’est pas musiu Abbu ?

    3. foarte buna remarca despre occidentalii fara experien?a represiunii:

      ”Au capul plin de car?i ?i niciuna dintre ele nu le-a limpezit macar o farâma din ce este lipsa de libertate”

    4. fara suparare murfi, nu vad în ce tran?ee a ramas HM.
      dimpotriva, aici, în România a fost gâtuita de spaima (dupa spusele ei), iar dincolo a început sa braveze ?i sa arate cu degetul intelectualitatea româna. iar acum dupa ce a fost acoperita de laurii Nobelului se simte datoare sa dea lec?ii (inclusiv lui Patapievici). mi se pare nedemn. ?i eu acuz lentoarea ?i expectativa pusilanima, dar sa urci pe scena Atheneului ?i sa vorbe?ti despre insuficienta disiden?a a celor ce au ramas aici, gâtui?i de spaima… oare nu ar fi fost mai demn sa taca, atât timp cât nu a ridicat un deget în România comunista, sau macar sa nu se lamenteze ca s-a sim?it singura aici?
      Demn ar putea urca pe scena Atheneului Român Doina Cornea.

    5. Vlad #8. Incearca sa gasesti mai multe informatii despre ea si ai sa descoperi ca a urcat aceeasi Golgota ca si Doina Cornea . Au fost intr-adevar cam singure .Asa sunt eroii .In timpul asta , unii erau ocupati , creeau o Opera .

    6. calehari, posibil sa fie cum spui. n-a? vrea sa nedrepta?esc. eu m-am exprimat pe spusele ei. ce anume e eroic la ea în perioada pre-decembrista? chiar nu cunosc

    7. Gata, m-ati convins, o sa imi fac timp ca sa ma uit la discutia dintre Herta Muller si Liiceanu. Din ce inteleg, a dat niste lectii pe care nu era in masura sa le dea dea. Doamna Muller a primit un premiu extrem de prestigios si deodata se vede mai mare decat este in realitate. Pacat, dar eu unul m-am obisnuit sa nu mai am pretentii de la intelectuali. De prea multe ori s-a dovedit ca talentul poate exista cu totul separat de caracter.

      Sunt curios ce cuvant “coroziv” a folosit… Rostirea unui cuvant din argoul romanesc numai pentru a impresiona face parte dintre apucaturile cele mai nefericite ale unui anumit tip de intelectual. Mai multe nu mai zic, astept sa urmaresc dialogul.

    8. Costin, stiu ca este dificil sa ” aperi ” pe cineva care indrazneste sa sugereze ca , la Capitolul Disidenta Intelectuala pe vremea dictaturii ceausiste , nu stam prea bine . Fara ironie sau lipsa de respect , am sa indemn la un efort de imaginatie : Esti femeie si intr-o seara tarziu , in drum spre casa , esti acostata de doi vlajgani de la Securitate , care inghesuindu-te intr-un zid , la adapostul intunericului , iti dau palme , te scuipa , te pipaie pe tot corpul , dupa care iti soptesc la ureche : daca nu te potolesti , o sa punem niste arabi ( studenti) sa te violeze . Cum ne-am simti dupa asta ? Ce-am face ? Herta Muller nu s-a potolit . Cu toate ca ii era frica .Nici pe Doina Cornea n-au reusit s-o potoleasca ( si ei i-a fost frica ) nici pe Radu Filipescu ( si lui i-a fost frica ) nici pe ….. Cat de mare crezi ca este lista cu cei care au reusit sa-si infranga frica ? O FRICA groaznica , care te amortea , care te bloca mental , care te anihila . Putini au reusit s-o infranga . Pe vremea aia , se spunea despre ei : E nebun / nebuna , domne’.Pe oamenii NORMALI , SANATOSI , trebuie sa-i intelegem , iar in ceilalti sa nu ” dam cu pietre “.Saracii nu-si dadeau seama ce fac .Pe ultimii eu ii respect foarte mult . Imi este un pic frica , dar nu mai este frica deatunci. 🙂

    9. Da, exercitiul de imaginatie este intr-adevar cutremurator si ma indoiesc ca sunt singurul sensibil la asemenea scene. Totusi, nu am informatii exacte despre viata Hertei Muller si as aprecia niste lamuriri in acest sens. Ce a patit? Ce inseamna ca nu s-a potolit? Ce a facut Herta Muller in Romania si nu au facut Goma sau Radu Filipescu? Parasirea Romaniei lui Ceausescu pentru RFG nu mi se pare cel mai rau lucru care i s-ar putea intampla unui om… De acolo, nu era atat de greu sa fi disident.

    10. Mi-am adus aminte de o intamplare de demult . De pe vremea cand ne era frica .Era pe la sfarsitul anilor 80 .Stateam in zona Liceului Sincai , de unde luam autobuzul in fiecare dimineata , pentru a merge la serviciu . Coboram la Piata Unirii si de acolo mergeam pe jos pana la Spitalul Coltea ( bulevardul era blocat , se lucra la metrou ).Am coborat la Piata din autobuzul aglomerat si m-am incolobat in sirurile de oameni grabiti care mergeau tacuti , posomorati , preocupati , sprea Piata Universitatii .Ajunsesem in dreptul bisericii Sfantul Gheorghe , la capatul tramvaiului 21 , cand atentia mi-a fost atrasa brusc , de omul care mergea in fata mea , la 2-3 pasi . Isi atarnase de gat , doua cartoane mari , unul in fata , altul in spate . Pe cel din spate scria cu litere mari , ingrosate cu carioca : SUNT TARANUL IOAN GROZEA DIN SATUL ALBAC . VREAU SA PLEC IN STRAINATATE , DAR NU MI SE DA PASAPORTUL . CASA MI-A FOST LUATA DE AUTORITATI. AM FOST BATUT SI HAITUIT …mai erau trecute cateva cuvinte pe care nu le mai retin .Mergeam in spatele omului stupefiat, era pentru a doua oara cand vedeam pe cineva protestand ” ziua in amiaza mare ” in plin centrul Bucurestiului . Ceilalti din jurul meu il vedeau si ei pe omul sandwich , dar nimeni nu spunea nimic , nimeni nu facea vreun gest .Isi continuau drumul incolonati , grabiti , preocupati , in tacere , de parca nimic anormal nu se intampla .Deodata , am fost depasit de un militian.Avea in mana o servieta de piele scorojita si rupta. Militianul l-a ajuns pe taran si l-a prins de brat . Nu i-a spus nimic , nici macar nu l-a privit.Taranul a intors capul si l-a vazut .N-a spus nici el nimic si a continuat sa mearga , marind un pic ritmul si potrivindu-si pasii cu ai militianului . Eram in spatele lor , in dreptul magazinului Cabana .Toti isi vedeau de drum fara a ridica macar privirea sau fara a intoarce capul . Deodata , taranul s-a aplecat in fata , frangandu-se de mijloc si linistea a fost strapunsa de un strigat cumplit ( il mai aud si acum )de spaima si durere .Instantaneu a fost cuprins de flacari . Militianul i-a dat speriat drumul . Taranul a inceput sa alerge pe trotuar cuprins de flacari si urland ingrozitor. A cazut pe jos , langa o gramada de nisip . Impreuna cu vreo 2-3 trecatori ( ni s-a alaturat si militianul ) am aruncat cu nisip pe el , stingand focul.Militianul l-a ridicat de jos . Isi tinea in continuare intr-o mana , servieta scorojita de piele.Taranul Ioan Grozea fumega .De la brau in sus , pe piept si pe spate , ii atarnau fasii de piele .Militianul l-a luat de o mana , parca cu delicatete si a plecat cu el spre statia de masina din fata bisericii Coltea.Momentul de panica se terminase . Totul reintrase in normal.Coloana de trecatori se refacuse . Militianul si Ioan Groza s-au oprit in statia plina de oameni.Nimeni nu-i privea .Militianul a pasit , tinandu-l de mana, in strada si a oprit o masina . S-au urcat amindoi si au plecat. Ne-am suit in autobuz intr-o liniste mormantala , fara sa ne privim .Am coborat la Piata Romana si m-am dus la serviciu.Ajuns acolo , mi-am lasat punga de plastic pe birou si am iesit pe terasa din curtea interioara , unde in fiecare dimineata ne strangeam la fumat sa discutam despre fotbal. Toti colegii mei erau acolo . Le-am intrerupt discutia si cu voce gatuita am inceput sa le povestesc ce vazusem .M-au ascultat in tacere , fara sa spuna nimic . Si-au aruncat tigarile si au intrat pe rand in birouri . Am ramas singur , am mai fumat o tigara si am intrat si eu . Niciodata din ziua aia , nu am mai vorbit cu colegii mei despre taranul IOAN GROZEA .Dupa mult timp , mi-am dat seama ca asa arata FRICA.

    11. Imperialistu’
      problema nu este cu Herta Muller sau Radu Filipescu; problema este cu cei care erau in jurul lor

      Herta Muller a spus citeva lucruri extrem de simple legate de lipsa de etica (atentie, nici macar nu s-a exclus pe ea insasi); a vorbit despre faptul ca majoritatea romanilor au tacut, au acceptat si s-au adaptat;

      intelighentia romana a fost oparita de la un capat la altul (va rog sa observati ca liiceanu este ostil de la inceput si in discutia de mai sus); problema lor: herta muller nu apreciaza la adevarata valoare “rezistenta prin cultura”, faptul ca unii intelectuali fini n-au deranjat sistemul cu nimic, dar au binevoit sa “nu-si vinda cuvintele”; herta muller crede ca e prea putin, ca Polonia, Cehia sau Ungaria ne arata ca se putea mai mult (apropo, ea de obicei nu vorbeste de intelectuali, ci de romani in general, din fabrici, din biserica sau dintre intelectuali si, atentie, nu se exclude niciodata);

      este o parere a unui om intr-o tara libera, nu? nu la noi. la noi asta duce la o unire fara precedent a intelighentiei impotriva unui tîr de femeie (care si-a mai permis si sa ia premiul nobel); n-a mincat salam cu soia decit pina in 87 si acum vine sa ne dea lectii;

      daca s-ar fi mobilizat cu totii asa si impotriva lui ceausescu eram departe acum…

    12. ce apara acum liiceanu sau manolescu cu piepturile dezgolite? lupta e gata de mult si nu au dus-o ei

      cum pot sa o invite (prima oara acum, dupa ce a luat premiul nobel; si apropo, manolescu nici nu aminteste de ea in istoria literaturii) doar ca sa isi verse frustrarile si invidia?

      a reusit femeia sa scoata la suprafata ce e mai rau dintr-o seama de personalitati care trec drept oameni decenti in majoritatea timpului;

    13. vlad
      calehari are dreptate la #9

      cu Patapievici e alta poveste; ea reprosa ICR ca a utilizat doi colaboratori ai securitatii drept reprezentanti ai Romaniei la un eveniment in Germania; e un scandal in care, daca retin bine, Patapievici n-avea nici o vina pina la urma

      repet, ea nu a reprosat specific scriitorilor ceva; a vorbit de un comportament general in timpul dictaturii, comportament pe care il stim cu totii foarte bine; in schimb o parte din mindra intelighentie (cu musca pe caciula?) s-a simtit datoare s-o puna la punct

    14. imperialistu#15.Scuza-ma , acum ti-am vazut comentariul.Exercitiul de imaginatie de la #14 , reprezinta una dintre intalnirile cu Securitatea , ale Hertei Muller . Pentru ea n-a fost si nici pentru altii ( ii cer scuze lui Paul Goma ca l-am uitat ), din nefericire , un exercitiu de imaginatie .Paul Goma , cel care a incercat sa-i coalizeze pe intelectualii romani contra dictaturii comuniste , urmand exemplu cehilor , nu s-a mai intors in tara , in care tortionarul Plesita , povestea vesel , in lungi interviuri televizate , cum il tortura . Herta Muller a facut-o . Ramane sa decida altcineva care dintre ei a fost mai inspirat .Oricum , ce unii dintre noi ne mai amintim , este ca ” intelectualii nostri ” l-au lasat singur pe Paul Goma .Sa faca puscarie ca sa aiba Plesita ocazia sa ajunga vedeta de televiziune .Herta Muller si Paul Goma , doi inamici ai regimului comunist . Sunt oare si dusmanii nostri ?

    15. murfi #17 .” DACA S-AR FI MOBILIZAT CU TOTII ASA SI IMPOTRIVA LUI CEAUSESCU ERAM DEPARTE ACUM .. “. Mult adevar in cateva cuvinte . Atunci , hai sa spun NE in loc de LE , ne era frica , din cauza asta nu ne mobilizam , nu ne solidarizam , in fata RAULUI. Acum am ( au ) invins FRICA si uite ce iese . Numai ca nu Herta Muller este RAUL .

    16. The Swabian bath
      It is Saturday night. The bath has a glowing belly. The ventilation window is shut tight. Last week two-year-old Arni caught a cold from the chilly air. Mother is washing little Arni’s back with faded panties. Little Arni is thrashing about. Mother lifts little Arni out of the bathtub. Poor child, says Grandpa. Such young children shouldn’t be given a bath, sayd Grandma. Mother climbs into the bathtub. The water is still hot. The soap is foaming. Mother is rubbing little gray rolls off her neck. Mother’s rolls are floating on the surface of the water. The tub has a yellow ring. Mother climbs out of the bathtub. The water is still hot, Mother calls to Father. Father gets into the bathtub. The water is warm. The soap is foaming. Father is rubbing little gray rolls off his chest. Father’s rolls are floating with Mother’s rolls on the surface of the water. The tub has a brown ring. Father gets out of the bathtub. The water is still hot, Father shouts to Grandma. Grandma gets into the bathtub. The water is lukewarm. The soap is foaming. Grandma is rubbing little gray rolls off her shoulders. Grandma’s rolls are floating with Mother’s and Father’s rolls on the surface of the water. The tub has a black ring. Grandma gets out of the bathtub. The water id still hot, Grandma shouts to Grandpa. Grandpa gets into the bathtub. The water is ice cold. The soap is foaming. Grandpa is rubbing little gray rolls off his elbows. Grandpa’s rolls are floating with Mother’s, Father’s and Grandma’s rolls on the surface of the water. Grandma opens the bathroom door. Grandma looks into the bathtub. Grandma can’t see Grandpa. The black bathwater is sloshing over the black rim of the bathtub. Grandpa must be in the bathtub, Grandma thinks. Grandma closes the bathroom door behind her. Grandpa drains the bathwater from the bathtub. The little gray rolls of Mother, of Father, of Grandma, and of Grandpa are whirling around the drain.
      The Swabian family, freshly bathed, is sitting in front of the TV. The Swabian family, freshly bathed, is waiting for the Saturday night movie.

    17. Calehari, cutremuratoare povestea lui Ioan Grozea. Dar nu inteleg un lucru – acest om care suferea de arsuri grave nu a fost dus la camera de urgenta? Doar erati in fata la Coltea…
      Sau acordarea de ingrijire medicala inainte de orice era un moft capitalist-imperialist-sionist?

    18. ha ha, bugsy, incintata de revedere si nici de fel surprinsa ca esti primul care ma intercepteza.

      Alege-ti un clip cu Metallica si sper sa ai o zi minunata 🙂

    19. @@ Perotinus minor…N-am inteles de ce domnul Patapievici isi roade unghiile ? Are acest tic ? E nervos ? E frustrat ? De ce in debara si nu in baie sau in camara ? Avem cativa oameni in tara asta, printre ei : HRP si A.Plesu, fara de care viata noastra ar fi mult mai stearpa si mai urata. Fleacuri !”

      asa am tradus eu reactiile lui Plesu,Marinescu,Patapievici ..
      Fiecare este liber sa le dea interpretarea sa.

      si o intrebare.
      Daca exista o deosebire intre desidentul care poate cere si uneori primi azil in starinatate,avand si o alta nationalitate decat romana,si desidentul roman care este “condamnat ” sa traiasca cu familia in Romania de atunci.
      Caci acum este foarte simplu sa judecam cu experienta de azi si cu viziunea noatra “capitalista” asupra lumii ce ar fi trebuit sa faca oamenii atunci….
      Nu stiu daca s-ar intoarce roata, am mai fi atat de viteji….

      Ps.”Debaraua” este locul unde i-a indicat lui Eminescu sa stea pe post de cadavru.posibil sa fie locul favorit al maestrului

    20. un rever de geniu

      “Suportam sa spunem si, la rigoare, sa ni se spuna ca nu suntem destul de harnici, destul de iscusiti, destul de stiutori, destul de îndemânatici. Ceea ce nu putem tolera e sa spunem si, mai cu seama, sa ni se spuna ca suntem moralmente precari, ca suntem corupti, necinstiti, discutabili din unghi etic”, scria Andrei Plesu în cartea sa din 1988, “Minima moralia”.
      http://mihneamaruta.ro/2010/10/04/lasii-din-tinutul-herta-muller/

    21. lectii, lectii, lectiii!
      toata lumea da lectii poporului roman.

      – studentul care pleaca pentru o bursa de 6 luni in SUA se vede indreptatit sa dea lectii celor de acasa dupa vasta experienta de sase luni petrecuta peste ocean;

      – intelectualul/a care a plecat in plin regim comunist in Occident cu un pasaport emis de autoritatile romane (unelte ale sinistrei dictaturi) se vede indreptatit/a sa traga de urechi intreg poporul pentru ca nu a rezistat!

      disident este cel care a ramas, nu cel care a plecat!

      (si aici nu e vb de “nu a mancat cu noi salam cu soia, sa nu vorbeasca!”)

    22. Abbu, vorbesti prostii.

      Cred ca la acest început de an Caragiale (1852-2002), înca înainte de a cadea iar în euforia actualitatii ’lumii lui Caragiale’, ar fi momentul sa facem bilantul anului Eminescu (1850-2000). Daca e sigur ca actualitatea lui Caragiale ca valoare nationala va fi confirmata la o suta cincizeci de ani de la nastere (rezultat previzibil al profetismului zeflemelei, într-o tara a tuturor batjocurilor), ce s-a vazut în ‘anul Eminescu’ e ca Eminescu a devenit stindardul academismului – estetic, cultural, institutional, etnic. Ceva vetust, prost plasat, iremediabil întepenit i-a caracterizat pe toti admiratoriis sai care au produs texte, luari de pozitie ori oratorii oficiale cu ocazia unei aniversari care, ma tem, s-a transformat într-o comemorare. Hotarât lucru, la o suta cincizeci de ani de la nastere, Eminescu nu mai e la moda. Pentru ca a devenit inactual? Sa fie vorba de faptul ca la noi eternitatea apartine numai zeflemelei, iar seriozitatea, metafizicul, tragedia stârnesc deopotriva nerabdarea si plictisul? Ar fi explicatia ‘simpatica’. Cum ar veni,Caragiale ramâne mereu actual pentru ca suntem un popor vesel, bârfitor, derizoriu si flecar, în timp ce steaua lui Eminescu e condamnata sa paleasca, deoarece, vorba lui Maiorescu, ‘celula nu rezista’ – nici tensiunii metafizice, nici încordarii ideii, nici sacrificiului tragic, nici martiriului religios si nici disciplinei institutionale. Ma tem însa ca explicatia veritabila este alta. Eminescu nu mai e la moda deoarece nu mai ‘da bine’. Explicatia nu e nici abisala, nici etnopsihologica, ci banal sociologica. Daca ne gândim ca doar cu 20 de ani în urma Eminescu mai era înca “omul deplin al culturii române” – acum, notiunile însesi de ‘deplin’ si de ‘cultura’ au devenit suspecte din punct de vedere politic –, întelegem amploarea prabusirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei. În timp ce Caragiale pare a nu avea nici un cusur, de Eminescu am început sa ne jenam. Rasturnarea fata de perioada interbelica e completa. Pe atunci, Caragiale era suspect, Eminescu era recept; azi, Eminescu a devenit suspect, Caragiale este în mod eminent recept. Pentru noua tabla de valori acceptate, Caragiale a fost gasit ‘politic corect’, în timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon importat din ‘tarile progresiste’ a aratat fara dubiu ca fostul poet national al României clasice e ‘politic incorect’.

      Cum ar fi putut fi altfel? Ca poet national, Eminescu nu mai poate supravietui, deoarece noi iesim azi din zodia nationalului. Poet canonic Eminescu nu mai poate fi, deoarece revolutia sociologica din învatamântul superior care a avut loc dupa 1990 a adus la putere studiosi care fac alergie la auzul cuvântului canon si manifesta tendinta sa puna mâna pe revolver când aud cuvântul traditie. Profund el nu mai poate fi considerat, deoarece categoria profundului, nefiind postmoderna, nu mai e prizata de intelectualii progresisti. Interesant Eminescu nu mai poate fi, deoarece tot ce e interesant în Eminescu e pur german, iar azi nu se mai considera interesant decât ce vine din zona anglo-saxona, care e contrariul germanitatii. Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil. Categoriile lui Eminescu? Azi, nimeni nu mai poate vorbi despre sursele originare ale sensibilitatii sale fara a trebui sa puna totul între ghilimele, adica fara a face cu ochiul, fara a-si cere scuze ori fara a-l scuza, luându-l de fapt peste picior. Într-o epoca în care viziunile mai sunt licite doar la cinema (ceea ce i-ar fi placut lui Max Weber), Eminescu nu ne mai poate aparea decât ca exasperant de învechit. Or, se stie, supremul argument împotriva cuiva, azi, este sentinta ‘esti învechit’. Iar cultura româna din ultimii ani, în lupta pentru integrare euro-atlantica, nu doreste decât sa scape de tot ce este ‘învechit’ – adica sa fie progresista. Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura româna de azi doresc sa-si faca un nume bine vazut în afara, Eminescu joaca rolul cadavrului din debara. Sec spus, Eminescu nu mai este azi actual deoarece cultura româna, azi ca si ieri, se dovedeste a nu fi decât o cultura de sincronizare. Ea înca nu îsi permite sa nu fie în pas cu modele.

      * Articol aparut în revista Flacara nr. 1-2, 2002, p. 86

      M-am saturat de voi astia, cei care il improscati cu noroi pe Patapievici, desi nici macar nu stiti despre ce vorbiti.

    23. e bine ca te-ai saturat.de altfel suferi de boala suficientei….odatasi ingamfarii combinata cu refuzul de a da si altuia cuvantul sa aiba o parere diferita.
      ai intrat odata pe un forum si dupa cateva talente cateva fulgere in dreapta si in stamga cateva puneri la pnct ai disparut in ceata….
      intr-o zi am sa-ti aduc aminte.

      deocamdata mersi ca m-ai condus pana la usa…
      cavaler.

    24. israelianca #25.Raspund cu intarziere . Imi cer scuze . Cautand spitalul , militianul a dat in mod sigur peste Militia Capitalei ( era la cateva sute de metri ), unde conform ” tratamentului standard ” in astfel de situatii , lui Ioan Grozea , i s-a aplicat , mai intai si intai , o bataie crunta . Horia Roman Patapievici , depune marturie , in niste pagini cutremuratoare , despre experienta traita la Militia Capitalei , in dupa amiaza zilei de 21 dec. 1989.

    25. O ” personalitate politica ” de la inceputul anilor 90 , spunea intr-un interviu televizat ( incerc sa redau din memorie ) : Regimul comunist a fost ca un tunel , ca o galerie de mina . Oamenii care au trait in el , se impart in trei categorii; Cei care se tarau pe podeaua galeriei si care uneori erau calcati in picioare , cei care aveau inaltimea optima si care ” circulau ” fara nicio problema si cei putini , care fiind mai INALTI decat trebuia , se loveau in permanenta cu umerii si capul de tavan .

    26. Costin #38. Plesu spunea de curand , cred ca intr-un interviu ca , ” Blog-ul ” este foarte bun dar cam cronofag .Multi stau pe blog si nu mai au cand sa citeasca o carte . Pai, daca n-a intrat pe Patruped Bun …Aici ai si cartile :). Eu am citit in Politice , acum realizez ca bine ar fi , sa ma apuc sa citesc odata Arhiva aia ( de cand imi propun ).Nu mai umblu prin librarii si fac si economie . :). Este foarte bine ca ai reamintit, mai ales pentru cei care , poate din cauza lipsei de informatii sau/si a infatisarii de tocilar , nu vad Caracterul Urias si Curajul pe masura , care mai sunt cunoscute si ca Horia Roman Patapievici .

    27. abbu

      e bine ca te-ai saturat.de altfel suferi de boala suficientei….odatasi ingamfarii combinata cu refuzul de a da si altuia cuvantul sa aiba o parere diferita.
      ai intrat odata pe un forum si dupa cateva talente cateva fulgere in dreapta si in stamga cateva puneri la pnct ai disparut in ceata….
      intr-o zi am sa-ti aduc aminte.

      deocamdata mersi ca m-ai condus pana la usa…
      cavaler.

      Autosuficient cum zici tu ca sunt si tot am cautat articolul, ceea ce nu pot spune despre tine, draga abbu. L-ai acuzat pe Patapievici ca il desconsidera pe Eminescu, desi nu ai citit articolul incriminat.

    28. Chiar daca l-ar fi citit, ma îndoiesc ca ar fi putut sa-l deceleze si recepteze in sensul dorit de autor. abbu are reale probleme de logica a limbajului, nu prinde subtilitatile, se pierde imediat ce purcede in metatext, iar eseul lui Patapievici prezinta o complexitate peste media speciei literare in genere bulevardiera a publicisticii contemporane. Diagnosticheaza ireverentios folosind sintagme precum boala suficientei in timp ce vocabularul si marotele sale denota un cîmp foarte îngust de interes in filozofie, istorie, politologie. Cu siguranta nu cunoaste teama de ridicol.

    29. ea nu a reprosat specific scriitorilor ceva; a vorbit de un comportament general in timpul dictaturi

      murfi, asta e tactica la?ului. pentru ca nu are punctual ce repro?a, arunca aiurea, a?a, în general cu noroi ?i strope?te pe cine se nimere?te.

      te mira ca Liiceanu a fost ostil. evident ca nu po?i sorbi din ochi o persoana care da lec?ii de verticalitate sub comunism, dupa ce emigreaza, când tu ai ramas ?i te-ai straduit sa razba?i în lumea aceea imunda, fara sa te perverte?ti. ?ine minte: sa razba?i culturalice?te!!!, nu oricum. ceea ce era enorm de greu, pentru ca erai mereu o ?inta, pentru fiecare cuvânt, pentru fiecare intona?ie. pai, cum adica sa propui o cultura alternativa aceleia a partidului, care ?tia el mai bine cu ce trebuia sa-?i hrane?ti spiritul?

      stilul acesta dihotomic de a vedea realitatea, fara pic de nuan?e nu-mi surâde deloc. daca s-a facut cultura pe bune sub comunism, atunci s-a facut doar prin acei câ?iva intelectuali care acum se pomenesc mânji?i, a?a, în general.

      Herta Muller nu uita sa-?i faca mea culpa, dar ?tii cum suna asta?
      ”ah, da ?i eu am gre?it, dar numai pentru ca voi a?i fost mai la?i decât mine, fapt pentru care m-am sim?it tare singura aici ?i astfel teama m-a înghe?at”.

      repet. daca avea rectitudinea Doinei Cornea, nu aveam nimic de comentat. dar a?a, e total nedemn sa-i ara?i cu degetul pe al?ii. iar auto-blamarea facuta doar pentru a-?i asigura o rampa de lansare în atacuri (sa nu spuna lumea ca te excluzi)… e pura par?ivenie.
      regret, I don’t buy it.

      am fi avut nevoie de o disiden?a mult mai viguroasa, mult mai ferma. dar pe subiectul acesta pot deschide gura fo?tii condamna?i politic, nu fugarii. ei pot spune daca a fost sau nu o rezisten?a autentica. Atunci când vorbe?ti lumii întregi, de la înal?imea unui laureat Nobel (de parca nu ai fi cunoscut nemijlocit realitatea comunista din România), despre inexisten?a disiden?ei în România… scuza-ma, meri?i o scarmanare buna.

      iar Liiceanu, dincolo de ostilitatea care nu v-a scapat, ?i-a pastrat elegan?a fa?a de o doamna înNobeliata.

      nu cred ca este vorba de invidie, absolut deloc. ci doar ca le vine greu sa creada ce aud: ”nu a existat disiden?a”

      va recomand ?i replica lui Cartarescu de ieri din evz.

      O nedreptate

      Când Herta Müller, acum un an, a câstigat Premiul Nobel pentru literatura, am fost primul scriitor român (si printre primii în lume) care a scris elogios despre acest lucru.

      Chiar a doua zi a aparut în “Frankfurter Rundschau” un articol în care îmi aratam bucuria pentru marele eveniment. În aceeasi saptamâna am scris despre premiul Hertei si în România, în “Evenimentul zilei”. La ultimul Târg de carte din Bucuresti i-am prezentat cu entuziasm romanul recent aparut. În trecut, relatiile noastre au fost afabile: ne-am vazut de doua-trei ori, am schimbat doua-trei vorbe. N-am stiut atunci ca fiecare dintre aceste vorbe, spuse pe strada Hertei acum doi ani si întelese gresit de ea, avea sa ma coste atât de mult în viitor. De la înaltimea si cu forta unui laureat Nobel, Herta Müller mi-a facut, în câteva interviuri consecutive date înainte sa soseasca în România, o mare si inexplicabila nedreptate. Dintre toti scriitorii români care traiesc azi, m-a numit doar pe mine ca reprezentant al unei intelectualitati ramase fara reactie în fata dictaturii comuniste. Eu sunt cel vinovat ca nu am avut si noi un Havel, eu, prin tacerea mea, am creditat dictatura. Eu sunt cel care, închis într-un turn de fildes, am trait “cu nasul în vânt”, nepasator la suferintele semenilor mei. Nu Eugen Barbu, nu Paunescu, nu Vadim, nu falanga de cântareti în struna ai regimului, nu nenumaratii delatori ai Securitatii (în fiecare zi ies altii la iveala), nu cei care au fost membri ai CC al PCR, nu sefii de ziare si edituri, nu cei din conducerea Uniunii Scriitorilor, nu decanii facultatilor si abonatii calatoriilor în strainatate din acele vremuri sunt pentru Herta Müller chintesenta intelectualului vinovat al epocii comuniste, ci eu, Mircea Cartarescu, despre care Herta nu pare sa stie nimic.

      Mi-e sila sa ma laud eu însumi cu ce-am facut înainte de 1989. Mi se pare ca prea multi se bat cu pumnii-n piept, aratându-se viteji dupa razboi. În acest moment însa, nu prea am loc de întors. Dar înainte de a-i arata Hertei Müller ca n-am trait si n-am scris asa cum crede ea, vreau sa mai zic câteva lucruri principiale.

      Mai întâi, ca dictatura comunista din România nu a fost asemanatoare cu cea din Cehia, Ungaria sau Polonia. A fost o dictatura abjecta, primitiva, asiatica. Havel nu si-ar fi putut scrie cartile în închisoare la noi caci ar fi fost bagat la criminalii de drept comun si la homosexuali sau ar fi fost omorât în bataie ca Gheorghe Ursu. Elita politica româneasca, la fel ca si elita intelectuala, fusesera distruse fizic în anii ’50 si ’60. Numai în anii ’70, în perioada micii liberalizari, a fost posibila si la noi disidenta. Au urmat însa anii ’80 si dictatura personala a lui Ceausescu, regimul de teroare al Securitatii, singura epoca pe care si Herta, si eu am trait-o ca adulti.

      În numeroase pagini din eseurile ei, Herta Müller vorbeste despre frica. Teroarea comunista era concreta ca un miros înspaimântator de cadavru. Nici Dimov, nici Gellu Naum, nici Radu Petrescu, nici Mircea Horia Simionescu, nici Mircea Ivanescu, nici cei mai multi optzecisti n-au vorbit direct împotriva sistemului, caci a vorbi direct era sinucidere, cum Herta Müller o stie foarte bine, caci nici ea n-a riscat. Ei au preferat sa reziste în felul lor specific: scriindu-si cartile, nefacând concesii, nealaturându-se corului de delatori si cântareti ai regimului. Cartile lor sunt azi mândria literaturii române. Numai cine n-a trait acele vremuri nu-si da seama de valoarea acestei rezistente, care n-a fost pasiva, caci a cerut eroism sub presiunea colosala a unui regim care avea toata puterea coercitiva si exclusivitatea discursului public, si în spatele caruia era comunismul sovietic, ce parea nemuritor. Astfel ca, la toate reprosurile pe care, singura între toti cei pe care-i cunosc, Herta Müller mi le face, raspunsul meu ar trebui sa fie: “Levantul. Nostalgia. Totul”. Plus alte trei carti de versuri, printre cele mai cunoscute ale optzecismului. Asta e ce am facut pâna la revolutie, când aveam 33 de ani. Cred ca ar fi un raspuns suficient ca sa absolve pe oricine de orice. Dar nu raspund asa, caci Herta Müller nu crede ca a fi scris carti adevarate si cinstite e suficient. Am, pentru Herta Müller si cei ce gândesc ca ea, si un alt raspuns. Iata-l în continuare.

      Iesit din adolescenta, comunismul m-a gasit student la Litere, apoi, pâna la revolutie, profesor de româna la o scoala generala de la marginea Bucurestiului. N-am colaborat cu Securitatea si n-am avut niciodata (pâna-n ziua de azi) nicio functie. Am suferit ca toata lumea de foame si de frig. Cu exceptia unei calatorii în Ungaria, nu am iesit din tara. Am fost mereu la fel de sarac ca toata lumea. Toata viata mea era înca de pe atunci literatura.

      Între 1978 si 1984 am fost membru al “Cenaclului de luni” si am scris, împreuna cu colegii mei, una dintre cele mai avansate si mai libere poezii ale vremii. Când cenaclul s-a închis, revista “Libération” a scris ca el “a dut être fermé à cause de subversion” (a trebuit sa fie închis pe motiv de subversiune). Poemele mele au fost batjocorite în aproape douazeci de episoade ale serialului “La judecata de apoi a poetilor”, în revista Securitatii, “Saptamâna”, de însusi Eugen Barbu, directorul infamei reviste. În aceeasi perioada, cartile mele au aparut mutilate de cenzura. Una dintre ele (având toate aprobarile din editura) a fost respinsa de muncitorii din tipografia 13 Decembrie din Bucuresti, si apoi, tot de muncitori (de fapt, de aceeasi Securitate), la o tipografie din Oradea. Ultima mea carte aparuta înainte de 1989, Nostalgia, a ratacit patru ani în labirintul Consiliului Culturii, de unde s-a întors cu noua stampile pe pagina de garda si cu zeci de pagini lipsa. Nimeni, în epoca, inclusiv colegii mei din Aktionsgruppe Banat, care mi-au devenit ulterior prieteni si traducatori, nu m-a perceput nici ca pe un las, nici ca pe un privilegiat. Am suferit teribil pentru viata si scrisul meu, ca atâtia colegi ai mei. Herta Müller a spus la Ateneu ca “cei mai sensibili si mai inteligenti au plecat primii din România”. Da, germanii au putut pleca, dar românii, indiferent de sensibilitate si inteligenta, au fost împuscati pe granite si pe Dunare daca au vrut sa fuga din puscaria româneasca. Eu nu am avut unde ma duce. Între 1987 si 1989 am scris poemul epic “Levantul”, care este, poate, cea mai violenta parabola împotriva dictaturii si a lui Ceausescu personal scrisa în perioada comunista. Am citit-o practic în întregime la Cenaclul Junimea, înainte de revolutie, în ciuda rugamintilor conducatorului cenaclului, Ovid Crohmalniceanu, si ale lui Mircea Nedelciu de a nu expune cenaclul pericolului de a fi si el închis. Zeci de martori, care-au asistat la acele lecturi, stiu ce sentiment le dadeau versurile anticeausiste ale epopeei. Nu am fost printre cei care au tacut, nici printre apolitici, nici printre lasi în epoca spre care tot privim înapoi cu mânie.

      Am fost si eu, ca toti scriitorii, urmarit de Securitate, turnat de colegi, mi s-a propus si mie sa colaborez cu politia politica. Am motive sa cred ca în 1985 mi s-au instalat în apartament microfoane. N-am vrut sa-mi cer dosarul pâna acum, de teama sa nu patesc ca Herta Müller însasi cu Oskar Pastior, dar acum o voi face. Ma va-ntrista de moarte daca se va dovedi ca m-a turnat vreun prieten drag.

      În fine, ca si scriitoarea germana, am lasat si eu în urma mea o marturie a acelor cumplite vremuri. Nu cred ca dictatura comunista si mascarada de revolutie care i-a urmat au fost vreodata mai vitriolant expuse ca în Orbitor, volumul 3, ce va aparea anul viitor si în Germania. Acestui roman i s-au reprosat lungimi excesive privind epoca Ceausescu, dar pentru mine a fost foarte important sa spun acolo tot ce-am trait în acele vremuri. De sapte ani scriu si jurnalism propriu-zis, angajat politic si, cred eu, onest. Herta Müller nu cunoaste însa scrisul meu mai mult decât îmi cunoaste viata. Scriitoarea germana are lumea drept cutie de rezonanta. Eu nu am decât acest petic de hârtie. Dar, daca as avea puterea unui laureat Nobel, as matura, ca budistii, iarba pe care calc, ca sa nu strivesc din greseala vreo gâza. Nu as vrea sa ajung vreodata sa condamn un om pe baza unei conversatii particulare.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here