Franţa la Ceas de Mânie Revoluționară

Laicism până la sinucidere culturală

La 26 ianuarie a.c., la Paris, a avut loc o manifestaţie intitulată „Ziua Mâniei”. Mânia francezilor fusese întărâtată de promisiunile neonorate de Hollande în legătură cu creşterea economică şi puterea de cumpărare, de legile care atacă familia şi nesocotesc legea naturală, de creşterea taxelor, dar şi… de măsurile administrative luate de autorități împotriva spectacolelor explicit vulgare şi antisemite ale lui Dieudonné M’bala M’bala.

Pentru cine nu ştie, umorul lui Dieudonné, care e mai mult activism politic decât comedie, sună cam aşa: „Nu am de ales între evrei şi nazişti. Sunt neutru în afacerea asta. Sunt născut în 1966. A trecut! Cine pe cine a provocat? Cine pe cine a furat? Am eu o mică idee…” (Je n’ai pas à choisir entre les Juifs et les nazis. Je suis neutre dans cette affaire. Je suis né en 1966. C’est passé ! Qui a provoqué qui ? Qui a volé qui ? J’ai ma petite idée…). De origine franco-cameruneză, Dieudonné a devenit cunoscut după ce, într-un sketch televizat, a prezentat un colonist israelian ca pe un nazist. A continuat cu alte isprăvi: a numit comemorarea Holocaustului „pornographie mémorielle”, a lansat cântecul „Shoananas” (parodia unui hit mai vechi) şi a răspândit salutul quenelle – un gest care imită salutul nazist, cu conotaţii obscene; Ilici Ramirez Sanchez – teroristul Carlos – s-a oferit să îl asiste pe Dieudonné în 2009, în campania pentru alegerile europarlamentare ale Partidului Antisionist; Dieudonné s-a întâlnit cu Ahmadinedjad, a dat interviuri televiziunii iraniene şi a fost finanţat de iranieni.

Revenind la „Ziua Mâniei”, numărul demonstranţilor a fost de 17.000 potrivit poliţiei şi 120.000-160.000 după numărătoarea unor organizatori. Au fost arestate 263 de persoane pentru participare la adunare armată, menţinerea unei adunări după ordinul de dispersare, violenţă împotriva poliţiştilor şi distrugeri de bunuri. Zeci de manifestanţi au repetat de multe ori sloganuri antisemite: „Evreule, cară-te, Franța nu e a ta!”, „Şoah-ananas”, Faurisson are dreptate, camerele de gaz sunt o aiureală!” (Juif casse-toi, la France n’est pas à toi!, Shoah-ananas, Faurisson a raison, les chambres à gaz c’est du bidon.) Aceştia nu au fost atinşi nici cu o floare. Participanţii au fost de părere că media a relatat evenimentele selectiv. Lucrurile s-au calmat în zilele care au urmat, însă francezilor le rămâne de clarificat, pentru ei înşişi, ce i-a unit în „Ziua Mâniei”.

Eu nu mai văzusem aşa ceva şi am crezut că vor apare reacţii şi delimitări din partea celorlalţi participanţi. Nu au apărut. Chiar dacă se acceptă că manifestaţia a fost pestriţă şi că mesajul său nu poate fi decât contradictoriu, nu se pot trece cu vederea ieşirile evident antisemite ale unor demonstranţi. Înţeleg că într-o adunare de multe mii de oameni, unii manifestanţi pot să nu ştie ce se scandează la zeci de metri de ei, totuşi, a doua zi s-a aflat şi s-au difuzat înregistrări cu totul şocante. Cei care nu se regăseau în sloganele antisemite ar fi trebuit să se distanţeze.

E foarte greu de înţeles că nici măcar apărătorii familiei nu au avut nimic de spus. Aici e vorba de esenţa demersului lor, nu de renunţarea la unele particularităţi doar pentru a-i da lui Hollande o lecţie pe care să o ţină minte. Apărarea familiei în societatea europeană nu e morală şi inteligentă dacă nu face apel la moştenirea biblică de care e pătrunsă cultura europeană. Cum poate fi credibilă dacă acceptă antisemitismul? Nu este un argument faptul că propagatorii sloganelor antisemite proveneau cel mai probabil din imigraţie, adică nu erau francezi „de suşă” (care se presupune că au depăşit mentalităţile de pe vremea lui Dreyfus sau Pétain). Și nici faptul că o parte dintre politicienii francezi responsabili de decizii politice condamnabile sunt de origine iudaică şi ar merita acum să culeagă ce au semănat nu constituie o scuză. Moderaţii din 26 ianuarie aveau datoria să se distanţeze clar de ieşirile antisemite, chiar dacă aceasta însemna o şi mai mare izolare a lor în spaţiul public. Absenţa acestei delimitări cere explicaţii.

Din păcate, lucrurile nu au fost clarificate nici în discuţiile intelectuale, destul de slabe, care au avut loc pe marginea acestui subiect. Dreptul la liberă exprimare, în care unii ar include şi un „drept la deriziune”, a fost invocat ca o formulă magică, de parcă ar putea avea un efect benefic numai prin simplul fapt că este amintit, indiferent dacă un asemenea „drept” este însoţit sau nu de respect faţă de toate celelalte principii care asigură supravieţuirea bunului simţ în societate.

E grăitoare discuţia, sau mai degrabă monologul paralel, dintre caricaturistul Plantu şi Alain Finkielkraut (http://www.youtube.com/watch?v=YODdfx7nHBk). Caricaturistul crede că un comediant poate să spună ce îi vine la gură, că situaţia se rezolvă dacă se face băşcălie în mod egal de toate religiile şi că măsurile împotriva lui Dieudonné trimit la regimul lui Ceauşescu. Finkielkraut se enervează pe bună dreptate, dar nu e foarte eficient. E destul de trist că, deşi s-au prezentat bine în general, intelectualii evrei nu au considerat important să arate că fără principiile biblice nu ar fi existat societatea liberă de care profită abuziv Dieudonné&Co. Nu au adus vorba de faptul că sunt părtaşi ai unui Legământ care cuprinde o anumită învăţătură, un popor ales şi o ţară a făgăduinţei (http://www.frontpagemag.com/2013/caroline-glick/why-bother-being-jewish/) .

Ceea ce scapă multor francezi este că ura faţă de evrei nu poate fi combătută numai cu legi şi cu metode pedagogice. În Franţa există legislaţie care să prevină antisemitismul şi tinerilor li se explică ce a fost Holocaustul, însă e clar că educaţia lui Peillon, cu justiţia lui Taubira, prefecţii şi poliţiştii lui Vals nu mai fac faţă situaţiei. Legislaţia şi educaţia civică nu pot funcţiona suspendate în aer, ci trebuie să fie argumentate, să fie aşezate pe nişte principii. Aceste principii sunt însă tabu şi nu există nici dialog, nici confruntare asupra lor.

Laicismul, mai ales cel francez, nu dispune de instrumente care să vadă în antisemitism mai mult decât un risc pentru ordinea publică sau un delict. Ca să fie consecvent cu sine, nu trebuie să dea importanţă laturii morale a lucrurilor şi cu atât mai puţin adevărului moral. Prin urmare, chiar şi acum, când unii pun în discuţie esenţa unei societăţi libere, Franţa persistă în radicalismul laic şi preferă să se autosaboteze pretinzând că e neimportantă sau chiar nedorită confruntarea care să ducă la compararea valorii şi rezultatelor societăţii bazate pe Decalog, cu valoarea şi rezultatele altor tipuri de societăţi. O astfel de confruntare pe tărâm moral, chiar dacă ar veni în ceasul al doisprezecelea, i-ar descalifica pe Dieudonné şi pe amicii lui, pentru că ei, ca orice revoluţionari care vor să îndrepte definitiv greşelile acestei lumi, cred că sunt superiori moral şi că au menirea şi competenţa să îi salveze pe ceilalţi. Că de reguli oricum nu le pasă şi chiar dacă vor fi nevoiţi să plătească preţul încălcării lor, se vor plânge că sunt persecutaţi politic şi vor fi luaţi drept eroi. Nu ar trebui să li se permită să se pretindă „martiri” ai unei „cauze”, ci ar trebui să fie reduși, în văzul tuturor, la dimensiunea lor reală, punându-li-se în evidență statura de pigmei morali. Dar pentru asta, trebuie mai întâi să se admită că există un bine și un rău moral…

Egalitate şi Reconciliere prin opricinina eurasiatică

După ce a întors Franţa cu susul în jos, Dieudonné se pare că va fi calmat de fisc. Ideile sale sunt periculoase, dar el nu e mai mult decât un saltimbanc şmecher care are câteodată haz, pentru unii. Nu e un gânditor original. Toată zarva din jurul spectacolelor sale nu porneşte de la o idee nouă, creată de el. El joacă după cum îi şoptesc sufleurii lui. Aceştia ar fi Yahia Gouasmi, preşedintele Federaţiei Şiite din Franţa, fondator al Partidului Antisionist, şi Alain Soral.

Programul lui Gouasmi poate fi sintetizat în câteva cuvinte: „să dispară statul sionist Israel din Palestina, să dispară complet. Iar evreii, creştinii şi musulmanii să construiască o lume nouă, o lume a împăcării şi frăţiei”. Vorba lui Zinoviev, Gouasmi o să lupte pentru pace până când nu o să mai rămână piatră peste piatră.

Alain (Bonnet de) Soral pare ceva mai complex. Francez „de suşă”, cu ascendenţă aristocrată, a terminat 12 clase la un liceu bun, însă nu şi-a luat bacalaureatul. A asistat la cursuri de sociologie şi de arte plastice. A avut tendinţe provo-punk, a trecut prin diverse slujbe şi a publicat câte ceva. În anii ’90 era atras de Partidul Comunist şi în 2005 a intrat în Frontul Naţional. La alegerile europarlamentare din 2009, era al cincilea pe lista Partidului Antisionist; după o vreme a recunoscut că fusese finanţat de iranieni (http://www.lexpress.fr/actualite/politique/alain-soral-ennemi-public-n-2_1314383.html).

Ezitările şi incoerenţele lui teoretice sunt evidente, dar nu îl descurajează. Cărţile lui recente se vând foarte bine şi când ţine conferinţe sălile sunt pline. Vorbeşte mult, inclusiv despre sine, şi crede că este persecutat. Pe pagina „asociaţiei politice trans-curente Egalitate şi Reconciliere” al cărei lider este şi-a pus o fotografie în care arborează o mină dârz-amară și e îmbrăcat într-o zeghe nou-nouţă; sub fotografie scrie: „Pentru susţinerea lui Alain Soral în încercările care îl aşteaptă. Faceţi o donaţie.”

Incertitudinile se termină însă când e vorba de evrei, americani şi capitalişti. Aceştia sunt, fără îndoială, băgaţi peste tot şi sunt vinovaţi de toate cele, mai ales de postmodernismul occidental, „imperiul talasocratic cu proiectul său de dominaţie mondială terminală”, ce poate fi răpus numai dacă „se întoarce spatele cu hotărâre Vestului atlantist şi valorilor sale false, …păstrându-se necondiţionat suveranitatea geopolitică a puterilor continentului eurasiatic, Rusia, China, Iranul şi India, care sunt garantele libertăţii popoarelor care trăiesc pe planetă”.

Citatele de mai sus sunt luate din prezentarea făcută de Soral la cartea lui Alexander Dughin „A patra teorie politică ” şi cu ele se termină cea mai mare parte din bruma de originalitate sau de complexitate la care ar putea râvni Soral. El afirmă că ideile sale şi ale lui Dughin „se întâlnesc în punctele importante”. Nu e puţin lucru, pentru că punctele importante la Dughin, indiferent cum sunt formulate teoretic, sunt foarte concrete practic: expansiune teritorială prin eurasianism, ceea ce înseamnă teroare pentru cei care nu aderă la acest proiect. Dughin visează la o lume care să reunească în ea Internaţionala a III-a, al Treilea Reich şi a Treia Romă. Modelul lui de organizare e criminala opricinina, a nu mai puţin criminalului Ivan cel Groaznic.

Opricinina a fost o parte separată a teritoriului rus (cam o treime), cuprinzând cele mai bune pământuri, dar şi porţiuni din Moscova şi marile oraşe. A fost condusă direct şi exclusiv de ţar şi administrată de opricinici, oameni de rând şi boieri, organizaţi semimonastic, după reguli ce fluctuau după capriciile paranoice al conducătorului. Opricinicii aveau cai negri, călătoreau în trăsuri negre şi erau îmbrăcaţi în haine negre cu însemne care reprezentau un câine şi o mătură, simbolizând fidelitatea care elimină trădarea şi acţionează ca instrument al mâniei divine. Erau extrem de violenţi şi nu aveau a da socoteală, organizau execuţii sadice, ce se desfăşurau adesea în conexiune cu slujbele religioase, incluzând şi soţiile, copiii şi servitorii osânditului. Experimentul a fost un eşec total şi s-a soldat cu uciderea a mii de oameni, părăginirea pământului şi slăbirea puterii de apărare a Moscovei. Văzând rezultatele, ţarul a desfiinţat sistemul şi a executat trădătorii. Stalin a apreciat opricinina pentru că a slăbit puterea boierilor şi a contribuit la centralizarea statului, însă a deplâns faptul că Ivan cel Groaznic a regretat totuşi unele crime.

Dughin crede că şi în perioada actuală, ca în timpul lui Ivan cel Groaznic, Rusia are duşmani care o pot împiedica să îşi îndeplinească menirea istorică. El se consideră pe sine un al doilea Ivan Peresvetov, cărturarul de la care Ivan cel Groaznic a preluat ideea că răul nu poate fi distrus decât cu metode groaznice pentru că „fără teroare nu se poate aduce adevărul în regat”. Aşadar, Dughin vrea ca tineri „activi şi inteligenţi” să îşi asume sarcina de a „salva Rusia” şi de a face ca puterea să devină din nou „sacră”, adică să fie condusă de un concept puternic, care este unitatea eurasiatică, a cărei bază de organizare este o nouă opricinina. Ideea îl fascinează într-atât încât a ţinut o conferinţă pe tema „metafizicii opricininei”.

După cum relatează Anton Şecovţov, Dughin este perfect conştient că scopul lui este fascismul şi teroarea, însă în timpul întâlnirilor cu tinerii activişti ai eurasianismului îi sfătuieşte să nu se autodefinească drept Hitlerjugend şi să nu vorbească deschis de opricinina.

Opricinina lui Dughin o depăşeşte în păgânism pe cea a lui Ivan cel Groaznic. Bătălia pe care o duce Dughin e una finală şi ea include înfrângerea evreilor care nu aderă la proiectul eurasiatic.

În esenţă, Dughin (prelucrând o idee a lui Iacov Bromberg) împarte evreii în două categorii ireconciliabile, prima a „orientalismului evreiesc”, hasidic-marxist, mistic-socialist, orientat spre comunism, pe care nu îl consideră un fenomen modern, specific perioadei sovietice, ci ceva înrădăcinat în adâncimile istoriei naţionale, ascuns probabil într-o „teribilă taină religioasă sau rasială”. A doua categorie, complet diferită de prima, este cea a „occidentalismului iudaic”, moştenitoare a liniei ortodoxe maimonidice, raţionalistă, burgheză, liberală, care predomină astăzi în Israel şi în lume. Dughin susţine că orientalismul iudaic va avea totdeauna un loc în Marele Imperiu Eurasiatic, însă avertizează că abaterile nu vor fi tolerate: „trădarea acestei Mari Idei (eurasianismul) nu va fi iertată, nici uitată, niciodată de nimeni.”

Dughin face însă rareori diferenţa, oricum inconsistentă, dintre iudaismul „orientalist” şi cel „occidentalist”. Când se referă la evrei, îi vede pe toţi ca o comunitate care „păstrează taina diferenţelor sale rasiale” şi acuză iudaismul că înstrăinează creaţia de Dumnezeu „ca un exil, ca un labirint mecanic, în care rătăceşte poporul ales, a cărui misiune reală se găseşte nu în faimoasele biruinţe ale lui Iosua, fiul lui Nun, sau la profetul Ezra, ci în întorsăturile tragice ale împrăştierii” sale. Consideră că a venit vremea unei „confruntări noi, libere, între metafizica diasporală şi cea indigenă, care va aduce o forţă originală, un aspect providenţial sacral în dialogul ariano-iudaic”. Universurile iudaic şi indo-european fac parte din „poli diferiţi ai realităţii”: „suferinda şi surghiunita Şechina (n. red. cuvânt ebraic care exprimă prezenţa slăvită a Domnului, de exemplu în norul care a însoţit poporul ales prin deşert, cf. Numerii 9,21) este incomparabilă cu comunitatea spirituală a elitei indo-europene. Lumea iudaică ne este ostilă, dar simţul de dreptate arian şi gravitatea situaţiei geopolitice ne cere să înţelegem legile, regulile şi interesele sale. Elita indo-europeană are în faţă sarcina titanică de a-i înţelege pe cei care sunt diferiţi nu doar cultural, naţional şi politic, ci şi metafizic. În acest caz, a înţelege nu înseamnă a ierta, ci a înfrânge”, spune teoria eurasiatică.

Biblia afirmă altceva despre poporul ales: „binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului” (Facerea, 4:3), „Mă voi îndura de toata casa lui Israel şi voi fi zelos pentru numele Meu cel sfânt” (Iezechiel 39, 25) şi, cu cuvintele lui Isus, „mântuirea din iudei este” (Ioan, 4:22). Şi citatele de acest fel sunt foarte numeroase.

Nu îl suspectez pe Soral că ar fi citit sistematic, nici Biblia şi nici toate elucubraţiile cu miros de păcură şi pucioasă ale lui Dughin. El vrea să „salveze Franţa”, detestă Vestul şi se aliase cu radicali și înainte de a-l fi cunoscut pe Dughin. De aceea, chiar dacă spune că e materialist şi poate nu vede toate implicaţiile teoriei eurasiatice, şi-a asumat întregul mesaj dughinist şi e un avocat al metodelor sale. Faptul că afirmă că e antisionist şi nu antisemit, sau divagaţiile lui cu dreapta valorilor şi stânga muncii şi alte aiureli teoretice nu mai contează. Când intră în discuţie teroarea, ea este cea care conduce modul de aplicare a ideilor, indiferent cât de generos şi de complex ar fi formulate.

Istoricul Stéphane François observa că nu doar Soral, dar şi alţi radicali francezi preluaseră ideile lui Dughin (ca şi alte idei ocultiste, neopăgâne, etc.) încă de prin 2008. De atunci, pe fondul fascinaţiei, imune la informaţii şi mărturii incomode, pe care francezii o au de mult pentru Rusia, foarte mulţi dintre ei chiar au ajuns să creadă că Rusia este apărătoarea creştinătăţii şi tradiţiei, nu ţara care a stimulat terorismul islamic timp de zeci de ani şi care azi aplică dughinismul sub conducerea Vladimir Putin, omul descris de Anna Politkovskaia şi Alexander Litvinenko, care vede în dezmembrarea URSS o mare dramă, care nu scapă nici o ocazie să sară în ajutorul regimurilor teroriste şi care compară vizitarea mumiei lui Lenin cu venerarea moaştelor sfinţilor . Prea puţini francezi sunt dispuşi să remarce că în bastionul ortodoxiei doar 41% din ruşi se consideră ortodocşi, că Patriarhul Kiril, fost şef KGB, s-a îmbogăţit din vânzări de tutun, că Olimpiada de la Soci e mai importantă decât dezmoşteniţii soartei – copiii străzii, decât femeile bătute, săracii, bătrânii, alcoolicii, drogaţii, bolnavii de SIDA etc., sau că preoţii ruşi au însoţit cu cântări şi cu prapuri unităţile care au ocupat Crimeea.

[1] Sigur, aceste lucruri se văd mai greu dacă adevărul moral e doar o opţiune personală şi dacă bacalaureatul e lipsit de relevanţă. Pentru că reperele contează din ce în ce mai puţin, apologia terorii devine doar expunerea unei idei oarecare între altele şi nu mai trezeşte reacţii de apărare, după cum zeghea e dress code pentru acţiunile de strângere de fonduri şi nu haina în care au murit milioanele de zek-ii. În astfel de situaţii, în care atacurile la fundamentele bunului simţ sunt privite cu lejeritate şi combătute incoerent, lupta pentru civilizaţie ajunge să se dea între ologi şi barbari şi, cum spune Thomas Sowell, barbarii se bucură de şanse foarte mari în competiţie.

14 gânduri despre “Franţa la Ceas de Mânie Revoluționară

  1. Un text de referinta, care ne poarta documentat pe drumul parcurs prin istorie de Teroare si slujbasii ei, din timpuri stravechi si pana in zilele de azi. Un drum de-a lungul caruia Teroarea si-a perfectionat metodele, si s-a debarasat de orice urma de scrupul. Stalin admirandu-l pe Ivan cel Groaznic, Putin admirandu-l pe Stalin, altii admirandu-l pe Putin!
    Sa nu-i uitam pe cei care il admira pe Lenin, Hitler, Mao sau Pol Pot, cei care s-au razvratit impotriva lui Dumnezeu, declarandu-se de partea Terorii, adica a Satanei – care aduce „libertatea si binele absolut”. Sau, cum scria Baudelaire: „Adevaratul sfant este cel care biciuieste si ucide oameni pentru binele oamenilor”. Imperiul Euro-Asiatic, imperiul „Binelui”!

  2. Eu sunt indignată de delirul putinofil care face ravagii în rândul francezilor conservatori, creștini bisericoși.
    Nu mai pot citi Le Salon Beige, nici multe alte site-uri pe care le deschideam cu simpatie vara trecută, în special pentru mișcarea La Manif Pour Tous.
    Sunt pline de propaganda rusească cea mai dementă, inclusiv despre Ucraina, e o rușine.
    Faptul că nu s-au delimitat de murdăriile strigate la manifestația din ianuarie e și el foarte grăitor.
    E inadmisibil ca niște oameni decenți, care se consideră creștini, să accepte manifestările unui saltimbanc ordinar și să ia în serios baterea de câmpi a inspiratorului acestuia, un penibil agent de influență putinesc, Alain Soral, cu teoriile sale demente, copiate de la Dughin.
    De la stângiștii francezi, oricum nu așteptam nimic bun. Dar iată cum se alege praful și de iluziile pe care mi le făceam despre conservatori.

  3. Anca Cernea, acelasi lucru l-am constatat si eu referitor la o parte din siturile si profilele FB ale crestinilor conservatori italieni, multi dintre ei implicati puternic in lupta antipropaganda LGBT. Au ajuns sa il vada pe Putin drept aparator al traditiei si moralei crestine, unii vehiculau chiar idei gen „convertirea Rusiei inseamna implinirea profetiei de la Fatima” si alte bazaconii de genul asta. Si problema e ca n-ai cu cine discuta (am incercat pe FB cu unii in timpul evenimentelor din Ucraina) si ca habar nu au de situatia din Estul Europei si de dezastrul antropologic care e Rusia azi.

  4. @3

    „Un bine nu ramane niciodata nepedepsit”, asa ca francezii nu uita ca au o datorie pe care trebuie sa le-o plateasca „invadatorilor” americani care i-au ajutat si in primul razboi mondial si in al doilea. In primul, vreo 120 000 de americani au murit ca sa-i scoata din rahat pe , iar in al doilea americanii i-au eliberat; chestia asta creeaza resentimente care nu dispar asa de usor, dimpotriva.
    Multi dintre conservatorii francezi sunt gaulisti, iar De Gaulle s-ar fi pupat mai degraba cu Hrusciov, Brejnev si Ho Si Min, decat sa stranga mana unui american. Sa nu neglijam nici influenta sistemului de invatamant unde, inca din anii 50, URSS-ul, si nu SUA, era ridicat in slavi: cat de bine e, cum curge laptele si mierea, ce agricultura!, ce economie!, URSS un model pentru Franta! Franta a declarat o zi de doliu national la moartea lui Stalin, nu a lui Kennedy.
    In anii 70, liderii dreptei franceze erau cu Brejnev contra disidentilor, asa ca nu-i de mirare ca azi conservatorii francezi sa fie cu Putin, daca e nevoie chiar si contra lor.

  5. @ 3
    Anca, francezii conservatori habar n-au despre Dughin, Euroasia, cine-i cu adevarat Putin, ce-i cu marxismul cultural… Ei l-au vazut pe Putin ca singurul care a propus legi de limitare a propagandei LGBT la el, a accesului la avort si si-au spus „he’s the One” ! Pentru ca nu au auzit pe nimeni altcineva, sef de stat, sa faca asta! Pentru ca francezilor conservatori le face placere sa auda si de la altcineva, sef de stat, ceea ce sustin ei! Ei nici nu au mers mai departe sa se informeze sau sa vada si ei despre ce e vorba cu Putin, cu Dughin… S-au agatat de-o singura chestie si isi zic „cu el trebuie sa mergem mai departe ca e de-al nostru, impotriva lobbyului LGBT si a avortului”. De aceea la ei nu prea gasesti articole care sa le lumineze gandirea, nici nu stiu despre ce e vorba. Eu cand le-am vorbit, la un atelier de formare, despre gender si marxismul cultural si de unde au venit toate nenorocirile astea in Occident, mi-au spus ca ei nu s-au gandit niciodata la legatura dintre ele si ca sa le mai dau informatii… Asa ca la ce sa te astepti. Cred ca ar trebui informati.
    @ 4
    Eu din cate auzisem, de Gaulle, pe cand era la Londra, a primit ajutor de la rusi ca sa se reintoarca in Franta si ca multumire le-a lasat la comunistii francezi ministerul educatiei si nu mai stiu ce alt minister. Cu alte cuvinte, i-a terminat pe francezi, le-a spalat creierul bine. I-a plasat pe comunisti fix unde trebuie!

  6. Razvratirea este esenta lui Dughin, cum spune Bogdan. Si vrea sa starneasca razvratirea si in altii. Teoria lui e aburita si e intemeiata pe premise nedovedite si subrede. Cand trece la masuri practice ramane numai barbaria. Se da cu caramida in piept cu ortodoxia, insa nu face niciodata referinte la invatatura Bisericii. Nu citeaza niciodata din Biblie. Afirma clar ca unul in scopurile eurasianismului e sa inteleaga evreii pentru ca sa ii infranga – nu doar fizic, ci si metafizic! Opune Șechina Euharistiei. Nici hitler nu a spus asa ceva. Nu cred ca exista azi ceva mai toxic in lupta dintre bine si rau.
    Propovaduieste o revolutie cu metode fasciste/bolsevice. Revolutia lui e conservatoare, insa termenul e utilizat in logica limbii de lemn, in care cuvintele capata un sens opus sensului recunoscut de toata lumea. Cercetatorii informati nu il considera traditionalist http://www.academia.edu/191310.....Philosophy , ci esoteric sau ocultist. Si, foarte important, Dughin e agent politic – nu ascunde niciodata asta.
    Francezii nu sunt echipati pentru aceasta manipulare pt ca au ales utopia revolutionara si au repetat aceasta alegere mult inainte de WWII. Nu i-au crezut pe rusii albi care se refugiasera la Paris. Au fost de partea revolutionarilor in Razboiul Civil din Spania. Nu au spus nimic in favoarea polonezilor la Insurectia Varsoviei (v. Czapski http://www.poloniaeuropae.eu/w.....auriac.pdf). Nu l-au crezut pe Kravcenko, nici dupa marturia Margaretei Buber Neumann. Nu i-au crezut nici pe cei care scapasera din Gulag in anii 70. Maritain, care a influentat gandirea f multor catolici, intelectual rafinatissim si pios, a sustinut revolutionarii spanioli, a avut o corespondeta de 30 de ani cu Saul Alinsky (da, mentorul lui Obama si al lui Hillary, cel care a dedicat o carte lui Lucifer pentru ca a fost primul care s-a razvratit contra establishmentului) si l-a prezentat pe Alinsky Cardinalului Montini (viitorul Paul al VI-lea). Francezii i-au ponegrit pe J-F Revel, Alain Besancon, St Courtois, etc., atunci cand le-au spus ce e imperiul sovietic si nu si-au revenit nici acum ca arhivele sovietice (atat cat au aratat) au infirmat utopia in care crezusera cu atatea bune intentii. I-au considerat pe Anna Politkovskaia si pe Alexander Litvinenko accidente de parcurs. Si azi mentin invitatia adresata lui Putin la aniversarea Debarcarii din Normandia (iunie a.c.) au titre d’histoire – nu rusii debracasera, dar nu ne mai oprim la detalii acum.

  7. @ 7 Multam’ mult, Emil! E mai greu cu engleza la francezi- le trimisesem unora un filmulet despre EuroMaidan si cateva articole in engleza, mi-au spus sa le traduc si lor ce spunea in documentar…-, dar unii o citesc si imi vor fi de folos.

    @ 8 Multam’ mult Mihaela si pentru articol si explicatii, sunt lucruri pe care nu le stiam. Cred ca ar fi fain sa fie tradus in franceza si trimis ca propunere de articol pe la site-urile conservatoare.

  8. Multumesc si eu de aprecieri tuturor.
    Si pentru ca azi e marsul pentru viata si unor pro-life de la noi le e greu sa aleaga intre vorbe frumoase si fapte etice, iata ce zice un tata crestin care a adoptat copii rusi:
    http://www.russellmoore.com/20.....es-nation/
    … There is no real adoption culture happening in Russia, and nothing being done that I can see to encourage one.
    … So you have children who are languishing in orphanages. They are aging out of those orphanages and then are just left to fend for themselves, often in prostitution or substance abuse or suicide. Don’t tell me that that’s pro-family values.
    … The Scripture does not give to us a KGB to seek to maintain biblical, Christian ethics, It gives to us the sword of the Spirit, which is the word of God.
    …. What do we have in Russia right now? We have a regime that is fundamentally, constantly seeking to hem in human rights, not only in Russia but also across the world. Remember, Russia and the Russians are the ones supporting, behind the scenes, what’s happening in Syria — a regime that’s gassing children. Don’t tell me that that’s pro-family values. Don’t tell me that’s pro-traditional values.
    … What we ought to be listening to, I think, is not what sort of rhetoric is coming from this ex-KGB operative in the Kremlin. I think what we ought to be looking for is the sort of society that honors the image of God, that honors the family not just in talk but in a way that seeks to not only incentivize marriage and family but the protection of children, the protection of children in the womb and the protection of children in those orphanages. And then the sort of society that respects and honors human rights. That means not propping up murderous regimes around the world, and that means not restricting the religious liberties of minority religions, including evangelicals, within the regime.
    … So I would say on the question of is Russia pro-family values? No. There are Russian people who are. There are some Russian families who are. There are some Russian churches who are, but the Russian government? No.
    … I think we need to pray for the day when the Russian people are free… They are free from communistic dictatorship. Let’s pray that they will be free from this sort of authoritarian rule as well.
    http://www.abpnews.com/culture.....y2YkmeKDIU

  9. ce spunea Anca: Manif pour tous in pelerinaj la Moscova
    http://rue89.nouvelobs.com/201.....ion-251066
    … la « délégation française » arrive au bon moment pour cautionner le pouvoir en place sans paraître se rendre compte qu’elle sert la propagande du régime et se laisse instrumentaliser, au même titre que l’Eglise orthodoxe russe, auquel le pouvoir actuel a rendu pouvoirs, argent et privilèges.

  10. Franta: Numarul actelor antisemite aproape s-a dublat in 2014
    de V.M. HotNews.ro
    Sâmbătă, 13 septembrie 2014, 18:46 Actualitate | Internaţional

    Numarul actelor antisemite pe teritoriul Frantei aproape s-a dublat (+91%) in primele sapte luni ale acestui an, cu o amplificare pe fondul conflictului israelo-palestinian, potrivit reprezentantilor principalei comunitati evreiesti din Europa, transmite AFP.

    Consiliul reprezentativ al institutiilor evreiesti din Franta (CRIF) a evocat un „fenomen de masa” comentand, vineri, numarul actiunilor si amenintarilor cu caracter antisemit recenzate in perioada 1 ianuarie – 31 iulie.

    In total, 527 de acte antisemite (actiuni sau amenintari) au fost inregistrate intre 1 ianuarie si 31 iulie 2014, fata de 276 in aceeasi perioada a anului trecut, a precizat CRIF, citand cifre adunate de Serviciul de protectie a comunitatii evreiesti (SPCJ) pornind de la datele furnizate de Ministerul francez de Interne.

    Bilantul arata o crestere mai semnificativa a actiunilor (violente, atentate sau tentative de atentate, incendieri, distrugeri si vandalism), cu 126%, fata de amenintari (remarci, gesturi, brosuri, scrisori, inscriptii…: +79%).

    „Aceste acte, prin importanta si mai ales violenta lor, agraveaza nelinistea tot mai mare care apasa in fiecare zi asupra evreilor din Franta”, subliniaza CRIF intr-un comunicat.

    Ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, a apreciat drept „legitima”, intr-un comunicat, „nelinistea manifestata de compatriotii nostri de confesiune iudaica”.

    „Aceasta trebuie inteleasa si necesita un raspuns puternic din partea institutiilor publice si a comunitatii nationale”, a continuat ministrul, reamintind ca a „decis in luna mai sa intareasca protectia de care beneficiaza lacasurile comunitatii evreiesti” si ca, „de la inceputul anului scolar, scolile evreiesti fac obiectul unei protectii sporite.

    CRIF denunta si „aparitia unor noi forme de violenta: atacurile in bande organizate asupra lacasurilor comunitatii, agresiunile planificate si tintite asupra sinagogilor, actele de vandalism asupra magazinelor evreiesti si, in final, atentatele teroriste”.

    SPCJ a evidentiat doua „varfuri importante” ale actelor antisemite in acest an. Primul, in luna ianuarie, dupa scandalul Dieudonne si provocarile antisemite ale polemistului, apoi in timpul mitingului de „Ziua Maniei”, o manifestatie ostila presedintelui socialist Francois Hollande organizata de asociatii de dreapta si extrema-dreapta, in cursul careia s-a strigat „Moarte evreilor!”.

    Un apogeu a fost atins in iulie, prin incidentele produse in apropierea sinagogilor sau care vizau magazine evreiesti in timpul manifestatiilor pentru sustinerea Fasiei Gaza – la momentul interventiei israeliene in enclava palestiniana -, in special la Sarcelles, in apropiere de Paris, unde traieste o importanta comunitate de evrei.

    http://www.hotnews.ro/stiri-in.....t-2014.htm
    http://www.hotnews.ro/stiri-in.....azista.htm

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.