Alegerile din Polonia sunt doar începutul

    Print Friendly, PDF & Email

    Yuri Felshtinsky (istoric rus stabilit în SUA, prieten al lui Aleksander Litvinenko):

    Yuri Felshtinsky

    Yuri Felshtinsky

    În persoana lui Bronislaw Komorowski, Rusia și Polonia l-au avut, de departe, pe cel cel mai pro-rus președinte care putea fi ales într-o Polonie predispusă la neîncredere față de Rusia.

    Polonia, din motive istorice, tratează Rusia cu o justificată precauție. Rusia a invadat în mod repetat Polonia. Guvernul sovietic a contribuit de două ori la exterminarea elitelor poloneze – prin executarea ofițerilor polonezi la Katyn, în 1940, și prin neacordarea de sprijin în timpul Insurecției Varșoviei din 1944. Un exemplu frapant al lipsei de încredere a polonezilor față de Rusia este convingerea unei părți a polonezilor că dezastrul avionului guvernamental cu Președintele Lech Kaczynski la bord, în 2010, a fost pus la cale de către serviciile speciale ale Rusiei și la ordinul lui Vladimir Putin. Nu este important dacă noul președinte polonez va găsi sau nu dovezi directe că dezastrul de la Smolensk a fost un atentat și o crimă organizată de Putin. Este important că mulți polonezi deja cred asta astăzi. Mâine, astfel vor gândi încă și mai mulți cetățeni ai Poloniei.

    Politica agresivă pe care o duce Vladimir Putin în Europa, începând din luna martie 2014, a întărit în ultimul timp reticența polonezilor față de Kremlin. Votul acestor oameni s-a reflectat în victoria conservatorului Andrzej Duda.

    Vreau să-l avertizez pe Putin că acesta este doar începutul. Alegerile din Polonia fac parte dintr-o serie de schimbări pe care le vedem în lumea occidentală și care abia încep. La începutul lunii mai am avut alegeri generale în Marea Britanie, unde au câștigat, de asemenea, conservatorii. Acum, Polonia, și urmează alegerile prezidențiale din SUA din noiembrie 2016. În acest context, Putin a ajuns în criză de timp. Perioada care i-a mai rămas pentru inițierea unui război mondial este egală cu timpul rămânerii lui Barack Obama la Casa Albă. Indiferent dacă va fi din nou un candidat al Partidului Democrat sau va fi concurentul său din Partidul Republican, fără îndoială noul președinte american va înăspri politica față de Rusia.

    După un astfel de rezultat al alegerilor din Polonia, avem o șansă mai bună nu numai pentru amânarea celui de-al treilea război mondial, dar chiar și pentru prevenirea lui. Avem șansa ca Ucraina să primească sprijin din partea Poloniei în războiul cu Rusia. Apoi vom asista la creșterea ajutorului militar american pentru Ucraina. În asemenea împrejurări, regimul lui Putin cade, pentru că nu va fi capabil să suporte povara imperială pe care Rusia și-a luat-o asupra ei.”

    — extrase dintr-un articol, 27 mai 2015, portalul polonez Niezalezna.pl 

    Opoziția dintre PiS și PO în politica externă

    PiS, partidul conservator „Lege și Dreptate”, din partea căruia a candidat Andrzej Duda, nu este un partid eurosceptic – în sensul că ar cere desființarea UE sau ieșirea Poloniei din ea. Poveștile despre PiS-partid antieuropean sunt minciuni și baliverne. Conservatorii polonezi sunt de fapt îngrijorați că UE s-ar putea prăbuși. Ei subliniază că, dacă vocea lui Lech Kaczynski și a PiS ar fi fost ascultată, UE nu s-ar afla astăzi în această criză.

    Ceea ce susține PiS este o atitudine eurorealistă, cerând UE să respecte interesele țărilor membre, nu să le impună pe cele ale Germaniei și Franței, nici să forțeze țările membre să accepte proiecte de inginerie socială de stânga. Pentru că o altă rezervă importantă a polonezilor conservatori față de UE este agenda ideologică promovată de Bruxelles – gay-rights, laicism, genderism, ecologism etc. Față de aceste lucruri polonezii reacționează sistematic și hotărât (în comparație cu ei, „dreapta” din România nici nu merită să fie numită dreapta, atâta de puțin se interesează de apărarea principiilor și fundamentului religios al Civilizației Occidentale). 

    E o deosebire fundamentală față de politica externă a lui Tusk-Sikorski, din partidul liberal de stânga PO, Platforma Civică. Aceștia nu intră niciodată în contradicție cu linia UE, de fapt, a Germaniei, ba chiar cer explicit acestei țări să preia în mod oficial frâiele continentului – v. discursul lui Sikorski de la Berlin, din 2011. 

    Politica externă pe care o susține dreapta poloneză, linia Președintelui Lech Kaczynski, se bazează pe ideea unei alianțe a țărilor mai mici din Europa de est, Țările Baltice, Georgia, care au experiențe istorice comune și interese asemănătoare, precum și o situație geopolitică de risc în apropierea Rusiei, cu o Germanie gata să bată palma cu Rusia în numele lor. În termeni geopolitici, la acest nucleu s-ar putea asocia și scandinavii, care sunt mult mai realiști în privința pericolului rusesc decât Germania-Franța și s-ar sprijini mai mult pe anglosaxoni (UK, USA) decât pe UE. Ideea nu nouă, e cunoscută sub numele de „politica iagelonă” și a fost promovată și de revista poloneză Kultura, din exil (Paris), în timpul comunismului. Dar această politică are o tradiție de secole – Międzymorze /Intermarum, de la Marea Baltică la Marea Neagră – în care intrau Polonia, Lituania, actuala Belarus și Ucraina.
    Detalii: http://inliniedreapta.net/sa-construim-un-bloc-din-scandinavia-pana-in-romania-aliat-cu-anglo-saxonii-nu-avem-ce-astepta-de-la-germania/

    Politica externă a PO – Tusk, Sikorski – este diametral opusă politicii iagelone. Sikorski a afirmat acest lucru în mod explicit, la fel toți liderii PO și liderii de opinie – mass media aferente.

    PO afirmă, ca esență a politicii sale externe, „plutirea în mainstream”; adică, Polonia să renunțe la afirmarea vocală a intereselor sale în UE și să urmeze, cuminte, politica stabilită de mai marii UE, Germania și Franța, de fapt doar Germania. Între UE și SUA, Polonia sub PO s-a aliniat la UE. Politica față de Rusia a fost definită tot prin opoziție față de PiS/Kaczynski – PO milita pentru „reconcilierea istorică” și îi acuza pe conservatori că-i irită pe ruși, că vor război etc.

    Sikorski a declarat de mai multe ori că nu îl interesează scutul antirachetă și că nu vede niciun motiv pentru care Rusia nu ar putea fi primită în NATO. Detalii: http://inliniedreapta.net/ce-nu-stiu-sau-ignora-expertii-romani-cand-vorbesc-despre-polonia/

    Fondatorul PO, fostul premier, actual președinte al Consiliului European, Donald Tusk, a fost mereu legat mai ales de Germania printr-o supunere totală, dar și prin originea partidului său care s-a creat cu bani de la CDU (partidul condus de Merkel), dupa cum recent a dezvăluit un fost lider PO, Pawel Piskorski. Tusk ascultă în primul rând de Merkel, dar, mai ales, de la Smolensk încoace nu prea poate să-l refuze nici pe Putin. Politica de fond a lui Tusk poate fi definită ca pur oportunism. O mare pondere în stabilirea opțiunilor de politică externă ale echipei Tusk-Sikorski par să fi avut speranțele personale de carieră internațională ale liderilor PO, speranțe a căror împlinire depindea de Merkel. În schimb, Komorowski și consilierii lui sunt mai aproape de ruși decât de nemți.

    Cine se bucură de alegerea lui Andrzej Duda și cine nu

    Cu Andrzej Duda, axa de la Varșovia va merge drept spre Washington, nu o va lua pe la Berlin, spre Moscova, ca până acum.

    În situația geopolitică actuală, de când rușii au invadat Ucraina, în condițiile în care liderii occidentali contemporani sunt extrem de slabi ca anvergură morală, politică și intelectuală, fiind incapabili să se opună consecvent imperialismului putinist, un președinte al Poloniei tânăr și energic, un om de convingeri care știe ce vrea și nu poate fi cumpărat, racolat, amenințat, este o veste bună pentru toată regiunea, din Țările Baltice până în Georgia și, în orice caz, pentru România.

    Dar e o veste foarte bună și pentru Ucraina, care va avea în noul Președinte al Poloniei un susținător constant și de încredere. Așa cum recent sublinia europarlamentarul PiS Ryszard Czarnecki, liderii ucraineni rezultați în urma revoluției Maidanului nu pot uita contactele consolidate de zeci de ani dintre Komorowski și Ianukovici; desigur, câtă vreme ambii erau președinți, era normal să se întâlnească, dar media de o întâlnire pe lună, totuși, era cam mult (și spune mult despre Komorowski și PO).

    Alegerea lui Andrzej Duda ar trebui să fie primită cu bucurie în Israel. Tocmai deoarece Andrzej Duda și PiS sunt cunoscuți pentru faptul că nu urmează orbește politica UE, iar axa politicii externe a dreptei poloneze merge, cum spuneam, spre Washington, nu spre Bruxelles-Berlin. Precum se știe, UE are poziții anti-Israel și pro-„palestiniene” cât cuprinde, că de aceea i se mai spune și Eurabia. În timp ce, în SUA, mandatul lui Obama e pe sfârșite, iar alianța normală SUA-Israel, sabotată de Barack-Hussein, are toate șansele să fie reluată așa cum se cuvine. Amintim că, în ciuda propagandei care încerca să facă din el un fascistoid, Lech Kaczynski a fost un mare prieten al Israelului. Nu numai în vorbe, ci și în fapte. După moartea sa la Smolensk, politica externă a Poloniei a virat imediat într-o direcție contrară.

    Desigur, vestea e proastă pentru Putin, căruia, așa cum se știe, nu-i plac absolut deloc revoluțiile portocalii, cu atât mai puțin într-o țară ca Polonia. Acum cinci ani, după Smolensk, Putin credea că a scăpat de politica externă poloneză de tip Lech Kaczynski. Iată că i se întâmplă din nou…

    Rezultatul alegerilor din Polonia este un motiv de mare îngrijorare și pentru Germania. Spre deosebire de liderii PO precum Sikorski și Tusk, conservatorii de la PiS nu se vor grăbi să facă plecăciuni înaintea lui Merkel. Culmea, scrie Reuters, se pare că Andrzej Duda va pune accentul mai mult pe interesele Poloniei decât pe strânsa colaborare cu Germania. Chiar așa, lume, iată unde am ajuns, cum e posibil  ca un președinte polonez să pună interesele țării sale înaintea celor ale Germaniei ? Situația asta e cu totul inacceptabilă pentru elitele germano-europene și nu e prima oară că li se întâmplă, la fel a procedat și Lech Kaczyński http://www.reuters.com/article/2015/05/24/us-poland-election-duda-idUSKBN0O90YA20150524 .

    În plus, Andrzej Duda și partidul său, PiS, dreapta poloneză, în general, reprezintă o forță care nu are câtuși de puțin de gând să piardă războiul cultural, așa cum s-a întâmplat în cele mai multe țări din Europa Occidentală. Noul președinte polonez este creștin, practicant, coerent, asumat, deasemenea patriot polonez și mândru de asta.

    Încercarea de a-l diaboliza pe Andrzej Duda

    Stânga poloneză și cea occidentală s-ar bucura să poată recurge și în cazul lui Andrzej Duda la linșajul mediatic și diabolizarea pe care au practicat-o împotriva fraților Kaczynscy.

    E interesant de observat asemănarea de tratament din partea stângii internaționale și UE, în special față de PiS, Kaczynski, Duda, Polonia, respectiv față de Netanyahu și Statul Israel în general, precum și față de SUA și liderii americani, cu adevărat americani. Polonezii, israelienii și americanii patrioți sunt ponegriți sistematic, cu cea mai nerușinată rea-credință, atât de ruși cât și de msm occidentală.  

    Gălăgia a început.

    Andrzej Duda este făcut „populist”, „ultra-naționalist”, „ultra-catolic” etc, etc, etc. Tot felul de epitete greu de definit, care, desigur, nu au rolul să-l descrie pe Andzej Duda, ci să trezescă în gonaci reflexul condiționat al lătratului împotriva acestuia, conform procesului de animalizare a limbajului descris de Olavo de Carvalho  http://inliniedreapta.net/dereferinta/istericii-la-putere-si-animalizarea-limbajului-ii/ .

    Sub pretextul îngrijorării de pericolul „extremei drepte” care, chipurile, nu încetează să dea târcoale prin zona dreptei poloneze, celebrități reprezentând interesele establishmentului liberal-postcomunist al PO, în frunte cu Adam Michnik, fac tot ce pot pentru desfiinţarea politică pe plan internațional a președintelui nou ales. Declară presei străine că democrația poloneză e în pericol, iar apoi citează textele rezultate folosindu-le ca argument, în presa internă, ca să le arate polonezilor că acest președinte necorespunzător, dintr-un partid necorespunzător trezește ironie/îngrijorare/iritare pe plan internațional.

    Dar de data asta nu va ține.

    Nu mai suntem în 2005-2007, când UE părea a funcționa cât de cât, Germania și Franța dădeau tonul în Europa și stabiliseră ca variantă oficială că Rusia e o țară democratică și normală alături de care vrem să construim viitorul continentului. Acum, Franța lui Hollande nu prea se mai pune, și ceea ce urmează s-ar putea să fie Frontul Național, adică și mai rău; Anglia vrea să părăsească UE, Grecia s-a răzvrătit împotriva Germaniei și s-a predat la ruși, Spania s-ar putea să o ia pe aceeași cale. Rusia și-a dat arama pe față și e tot mai greu de susținut politica germano-franceză de împăciuitorism față de Putin.

    Germania a rămas cam singura susținătoare a visului de aur al UE. Nu poate să-și permită să desconsidere o țară ca Polonia și conducerea aleasă a acesteia. Chiar dacă e o lovitură grea pentru Merkel, care se obișnuise ca la Varșovia să aibă o echipă de subordonați necondiționați, va trebui să se obișnuiască totuși cu noua situație. Și se pare că a înțeles acest lucru. Textul mesajului ei de felicitare adresat lui Andrzej Duda e deosebit de grăitor în acest sens; amintește de crimele săvârșite de nemți (nu de „naziști”, cum spune corectitudinea istorică germană) în Polonia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, și conține chiar și o referire la Dumnezeu.

    Și Putin l-a felicitat pe Andrzej Duda. Se pare că a fost chiar primul șef de stat care a făcut-o. După cum funcționează mentalitățile în lumea lui, e mult mai probabil ca Putin să-l respecte pe Duda, chiar dacă nu-i convine, decât să-l fi respectat pe un Komorowski, chiar dacă îi convenea. Și e puțin probabil ca în viitorul apropiat Andrzej Duda să zboare în Rusia în vreo vizită pregătită de guverul PO.

    Cât despre Statele Unite, nici măcar presa stângistă, nici măcar NYT, nu manifestă nici pe de parte isteria celei ruse și germano-europene față de alegerea făcută duminică de polonezi. Dimpotrivă.

    Alianța cu România și axele

    Iohannis a fost la Varșovia de curând și s-a vorbit de strângerea relațiilor româno-polone. Nu ar fi rău, dimpotrivă, ar fi de dorit ca aceste relații să fie cât mai strânse (dar  probabil că vizita lui Iohannis nu a fost atât pe axa Washington, cât pe axa Berlin). Iohannis l-a vizitat pe Komorowski, nici nu se putea altfel, era președinte – iar Komorowski, spre deosebire de majoritatea liderilor PO,  nu e nici măcar pe axa Berlin, e mai mult pe axa WSI (“Doi ș’un sfert” în traducere poloneză) – Moscova. 

    Era mai bine dacă Iohannis aștepta alegerile prezidențiale și discuta cu președintele ce urma să rezulte din acestea, sperând să fie unul mai de încredere, mai pro-american. Iată că, slavă Domnului, chiar așa a ieșit.  Nu e totuna dacă faci alianță ca să te aperi de ruși cu Komorowski-WSI, sau o faci alături de Andrzej Duda.

    Dar relația Duda-Iohannis are toate șansele să funcționeze bine, cu condiția ca Iohannis să nu plece urechea la „experții pe spațiul estic” și la sfaturile lor de a se ține departe de conservatorii polonezi.

    Dimpotrivă, dacă autoritățile române vor încerca să contribuie la tentativele de izolare a Poloniei, sau dacă vor încerca să profite de ele pentru a câștiga importanță – așa cum recomandă ambasadorul Germaniei în Român… ups, aici trebuia să zic: „ambasadorul României în Germania”, Emil Hurezeanu – asta va fi în interesul Germaniei și al Rusiei, nicidecum al României.

    În ultimul timp, lideri intelectuali ai dreptei poloneze, ca Bronisław Wildstein, Przemysław Żurawski vel Grajewski, Zdisław Krasnodębski, Andrzej Nowak, au scris/au conferențiat/și-au exprimat un interes deosebit pentru strângerea alianței dintre Polonia și România, țara noastră fiind cea mai mare din zonă după Polonia și cel mai stabil (să sperăm să rămână) aliat al SUA din regiune, membru NATO, cu o atitudine tradițională de opoziție față de imperialismul rusesc. Rămâne de văzut cu cine din România vor putea să stea de vorbă. Traian Băsescu a fost invitat la congresul Polska Wielki Projekt, organizat recent de un mare think-tank al conservatorilor polonezi, iar discursul lui a fost primit cu un entuziasm cu totul deosebit http://inliniedreapta.net/traian-basescu-la-varsovia-nu-se-poate-construi-nimic-pe-comunism/ .

    The following two tabs change content below.
    Anca Cernea

    Anca Cernea

    De profesie medic, Anca Cernea este preşedintele Fundaţiei Ioan Bărbuş, fiica fostului lider si senator naţional-ţărănist. Anca Cernea a fost vicepreşedinte al Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc şi al Organizaţiei de Tineret a PNŢCD la începutul anilor '90. În timpul guvernării CDR, Anca Cernea a fost director al Direcţiei Relaţii Internationale în cadrul Departamentului pentru Administraţie Publică Locală al Guvernului României.

    17 gânduri despre “Alegerile din Polonia sunt doar începutul

    1. Hmm. Sa nu exageram totusi, cu vorbele mari – razboi mondial. Putin vrea razboi, da, dar nicidecum mondial – stie foarte bine ca nu si-ar putea permite unul, Rusia ar fi facuta arsice in 2 saptamani. Am dat recent pesteun articol in evz (uite, imi pare rau ca n-am salvat, sa fi trimis linkul) – reproduc pe scurt, din memorie. Era un rezumat al confesiunilor unui fost agent FSB care lucrase in preajma lui Putin. Ce spunea el –
      – e putin probabil ca un om cum e Putin sa declanseze vreodata un razboi mondial. E un om, totusi, mult pra slab. Poreclele pe care le capata un om spun enorm de multe despre el – lui Putin i se spunea, cand activa la Berlin, `molia alba` sau `chistoc`. Pana sa ajunga presedinte, el nu a facut niciodata decat munci lipsite de orice fel de raspundere sau de pericol – rolul lui la Berlin, de exemplu, era sa organizeze vizitele stabilor rusi in acea tara, el si cu agentii de acolo mergeau la Berlin ca si cum ar fi mers in vacanta. Pe urma, cand a fost la primaria Leningradului, se ocupa cu maruntisuri, studenti care-si turnau profesorii, chestii de genul asta. Cand a fost pus de Eltsin presedinte, a fost pus cu un scop precis – sa-i faca scapati pe Eltsin si pe gasca acestuia de inchisoare, pentru ca acestia se stiau foarte clar vinovati de multiple infractiuni economice
      – e putin probabil ca un om care anual petrece 1-2 saptamani intr-o statiune din Elvetia, unde e ocupat sa-si faca liftinguri si sa-si injecteze botox in falci (mai tineti minte saptamana aia cand Putin, anul asta, a fost dat disparut? omul asta zice ca acolo era, la umplut obrajii cu botox!! =D ), sa declanseze un razboi mondial. Nu e genul, chiar daca incearca mereu sa castige puncte, electoral, pretinzand ca ar fi. Razboi, da, ok. Hibrid, razboi normal, cum vrem sa-i mai spunem, dar mondial, nu, nu cred. Si Slava Domnului!, numai asta ne-ar mai fi lipsit.

      A, si o alta completare – animozitatea polonezilor fata de Rusia e mult mai veche, de dinainte de 1940 – dateaza inca din evul mediu. Sa nu uitam nici de impartirea Poloniei (intre 1784-1796) intre Prusia, Imperiul Habsburgic si Rusia. Dintre toate cele 3 teritorii, ajunse apoi in stapanirea celor 3 state, partea ruseasca a avut de suferit cel mai mult – in primul rand la capitolul deznationalizare fortata – vezi Istoria Poloniei -Norman Davies.
      Am cunoscut mai demult pe cineva – mama unei prietene de-a maica-mii – care participase, ca sora medicala (fiind evreica, fusese practic luata pe sus, nu avusese posibilitatea sa se opuna) la evenimentele din Varsovia din 44. Ii era frica sa vorbeasca despre asta, chiar si la 50 de ani dupa.

    2. Cat despre scandinavi, s acolo, ca si in alte parti, parerile sunt impartite – dreapta ar fi foarte doritoare sa faca blocul de care se vorbeste mai sus, da, numai ca dreapta nu e, dupa cate stiu, la putere – poate numai in finlanda si atat. In rest, in .Dk, .Sw, .No, sunt la putere stangistii, care stim bine in ce directie trag. Incat de-aia zic, o sa mai dureze un timp.

    3. Liv, chiar și stângiștii se mai trezesc din delirul lor obișnuit, atunci când le ajunge cuțitul la os. Există speranțe cum că scandinavii, oricât ar fi de duși cu pluta spre stânga, sunt forțați de realitățile zonei să fie treji când e vorba de ruși. Sigur că există și la ei cozi de topor, dar au totuși oameni lucizi, armată și servicii, care nu stau degeaba.

    4. Când e vorba de siguranţa naţională, de multe ori nu se ţine seama de diviziunea ideologică stânga/dreapta.
      Suedia a fost condusă în timpul războiului rece exclusiv de social-democraţi, care din motive ideologice îi înjura pe americani mai ceva ca Hugo Chavez, organizau manifestaţii în faţa ambasadei SUA împotriva războiului din Vietnam. Cel mai antiamerican de pe poziţii „pacifiste” era Olof Palme, premierul asasinat.

      Numai că în aceeaşi perioadă, în secret, Suedia acţiona ca un stat NATO, deşi era neutră. Era în forţa NATO de reacţie şi mai ales colaborau în domeniul teledetecţiei. Suedezii vânau submarinele ruseşti din Marea Baltică, unicul traseu prin care puteau ajunge în Marea Nordului şi Atlantic.

      Şi în Finlanda actualmente partida pro NATO e foarte puternică, discursul de aderare este foarte serios, e în mainstream, nu e marginal. Iar finlandezii nu glumesc. Recent s-au apucat să arunce cu grenade antisubmarin după un submarin rusesc care intrase în apele lor teritoriale, iar mai apoi au trimis ordine de chemare pentru 900.000 rezervişti la o populaţie de 5 milioane.

      Admit însă că stânga occidentală a fost mereu capitulardă cu Rusia, în numele antiamericanismului şi „pacifismului”. Asta cu „pacifismul” e şi pe saitul psd.ro, în programul partidului. E o traducere proastă din programul PES, pentru că am văzut calchieri grosolane din engleză, probabil de la traducere. De exemplu că PSD „suportă” nu ştiu ce chestie, în loc să scrie că PSD „susţine” chestia respectivă, tot de politică externă.

    5. Off topic, cumva, dar tot despre pericolul estic e. Am vazut pe principalul site rusofil de la noi urmatorul fragment scris de un tulburat pe care sunt curios daca il gasiti cumva pe lista lui Dughin. Se numeste Cristi Pantelimon. Sociolog. Cica.
      „România actuală a pierdut avantajele care decurgeau din apartenenţa sa la Imperiul Sovietic. Adică la lumea estică. Care puteau fi aceste avantaje? Astăzi, când toată propaganda oficială blamează epoca sovietică, trebuie să încercăm să regândim acel context. Imperiul Sovietic era, în primul rând, un Imperiu al spaţiului. Graniţa sa vestică era la Berlin, iar cea estică lângă coastele Japoniei. Fiind un imperiu al spaţiului, URSS-ul a cedat sau a alocat României ceea ce acesteia îi lipsea cel mai mult în dezvoltarea sa istorică, anume timpul. Poate părea ciudată această idee, dar, la o analiză mai atentă, putem întrezări adevărul că statele mari sau, mai bine spus imperiile au capacitatea de a metaboliza spaţiul şi timpul, cu alte cuvinte de a transforma spaţiul în timp şi timpul în spaţiu. România avea nevoie de timp de echilibru şi de suveranitate pentru a se dezvolta şi pentru a negocia corect raporturile cu Occidentul, cu o arie de civilizaţie prin definiţie mai avansată ca ritm de dezvoltare. Această decalare de ritm istoric s-a compensat prin spaţiul geopolitic enorm pe care URSS-ul l-a pus între aliaţii săi şi el însuşi, pe de o parte, şi lumea vestică, pe de alta. Odată căzut Zidul Berlinului, deci un element spaţial, timpul geopolitic s-a comprimat şi popoarele europene s-au trezit, cum spune Fukuyama, în finalul istoriei. „Sfârşitul istoriei” nu a fost decât transfigurarea cronologică a pierderii spaţiale a Imperiului Sovietic(3) .
      În afara acestui răgaz spaţio-temporal România nu s-ar fi putut dezvolta şi nici nu se va putea dezvolta de aici înainte. În ritmurile globale, România este condamnată să piardă timp, dacă nu chiar spaţiu… Actualmente, fenomenul renaşterii imperiale la nivel global priveşte în primul rând China, iar pe locul secund Rusia. Să lăsăm Rusia deoparte (cu spaţiul său enorm, pe care deocamdată pare a nu mai şti să-l convertească în avantaj geopolitc) şi să vorbim despre China. Spre deosebire de URSS, China evoluează (aparent cel puţin) în sens invers: ea „produce” timp, adică se lansează într-o cursă contra-cronometru irezistibilă în faţa Vestului, iar această accelerare-ambalare a timpului pare a-i aduce avantaje spaţiale: din America de Sud până în Marea Chinei de Est China îşi produce spaţiul de dezvoltare pe care şi-l alocă prin ritmul nefiresc al muncii. „Insula muncii”, cum este denumită uneori, insularizează, de fapt, continentalizează lumea întreagă. Nu se ştie încă dacă acest model de dezvoltare va duce la altceva decât globalizarea clasică, de tipar american. Ar fi însă de dorit acest lucru…
      În actualul context geopolitic global, România nu poate spera decât la o conservare a unei potenţialităţi de natură tradiţională a raporturilor dintre elită şi masă, precondiţie a unei viitoare refaceri a structurii suveraniste a statului român. Dar această refacere, cu toate că nu poate „veni” de undeva anume, poate fi inspirată, după părerea noastră, numai după modelul tradiţional (sau estic) al raporturilor politice din interiorul statului. Deocamdată, Vestul nu pare a conştientiza pericolul fatal care-l paşte şi crede, probabil, dintr-un reflex istoric comod, că se va putea baza în continuare pe decalajele de dezvoltare clasice Est-Vest, adică pe un scenariu de tip colonial, care să-i asigure o supremaţie în afara propriului spaţiu politic, premisă a supravieţuirii interne. Dar, în condiţiile lumii globale, o prăbuşire în sensul „minorităţilor interne” de care vorbea Toynbee (care nu mai sunt demult percepute ca pericol – această cecitate fiind pericolul cel mai mare!) nu este deloc exclusă. Şi este sau va fi fatală.”

    6. 5 S.

      Pantelimon ăsta e un tâmpit domnule, un schizofrenic. Păi propaganda oficială blamează regimul sovietic? Noi, românii, pe ce planetă am trăit? Îi iubeam pe sovietici dar a venit propaganda oficială să ne spele creierul?
      Acum, după 25 de ani, e şi penibil să povestesc, parcă aş demonstra că 1+1=2. Mai înainte veme ar fi fost de neimaginat să susţin că regimul sovietic era urât de toţi românii.

      Mi-aduc aminte în domeniul sportului, comentariul electrizant al lui Cristian Ţopescu la Olimpiada de la Moscova, când echipa de handbal a României a revenit de la vreo 13 puncte diferenţă şi a bătut echipa URSS. Mi-aduc aminte de finala de la gimnastică feminină, când arbitrele, după o lungă pauză de consultări, au venit la podium i-au luat Nadiei Comăneci medalia de aur de la gât şi i-au pus-o gimnastei sovietice Neli Kim. Echipa de gimnastică a părăsit pe loc sala şi competiţia, pentru că imediat a dat Ceauşescu telefon şi le-a dat ordin să se retragă. În 1981, la Universiada de la Bucureşti, la finala turneului de baschet, la meciul SUA-URSS de la Sala Polivalentă, mii de români dezlănţuiţi susţineau SUA.

      Noi nu ştim ce ne-au povestit părinţii noştri despre ocupaţia sovietică din 1944 şi crime de război, violuri, noi nu ştim ce a însemnat jaful economic al României prin societăţile Sovrom? Sau că taţii noştri au fost chemaţi din viaţa civilă în concentrare la armată în august 1968, când ruşii au intrat în Cehoslovacia şi ne aşteptam să vină şi peste noi?

      Ce spune schizofrenicul ăsta că aveam nevoie de spaţiu ca să negociem cu occidentul şi că aveam spaţiu până la Vladivostok? Ce treabă aveam noi cu Vladivostok pe malul Pacificului? Cum adică aveam nevoie de timp şi spaţiu de la ruşi ca să ne asigure suveranitate, să putem negocia cu Occidentul? Păi ăsta e idiot, ne-au dat nouă ruşii suveranitate? Ne-au acordat ruşii spaţiul temporal să ne dezvoltăm? Ăsta ne prosteşte în faţă? Ocupaţia rusă şi instaurarea comunismului ne-a dat înapoi cu 100 de ani. Ne-am dezvoltat cu ruşii? Un imbecil, dă-l dracului, nici nu merită atenţie, decât poate pe loc, un şut în dos dacă apare.

    7. Pe acest fir de discuții eu voi șterge citatele off topic, lungi și tembele din dughiniști duși cu pluta.
      Vorbim aici de alegerea lui Andrzej Duda în Polonia.

    8. Nu e nimic nou în asta. Știm cine sunt de multă vreme. Cu atât mai puțin trebuie să le dăm spațiu, timp și atenție pe ILD.

    9. Pentru liv stomer și oricine mai e interesat de starea actuală a Scandinaviei:

      În Norvegia la putere este Partidul Progresului – care, în ciuda numelui, este un partid autentic de dreapta (prima putere de dreapta după 45 de ani de dominație leftistă în cancelaria de la Oslo).

      În Suedia, la putere este într-adevăr alianța roș-verde (nu glumesc, așa se numește!) – însă pe politică externă, toate partidele suedeze au o linie anti-Rusia cu excepția a două partide:
      1. Vänstrepartiet (Partidul Stângist – fostul Partid Comunist al Suediei)
      2. Feministisk Initiativ (F! – Inițiativa Feministă, partid fondat și condus de fosta șefă de la Vänstrepartiet – Gudrun Schyman)

      Problema mai mare în Suedia e cu stabilitatea. Guvernul actual a evitat la limită alegerile anticipate după ce a dat-o la pace cumva cu Sverigedemokraterna (partid naționalist și singurul partid sionist din Suedia).

      În Danemarca într-adevăr este o nebuloasă totală. Deși social mai coerentă decât Suedia și Norvegia – politic Danemarca e un dezastru de vreo 6-7 ani. Și, la fel ca-n Franța, s-ar putea să se trezească c-un partid gen Front National la putere (Dansk Folkeparti așteptând la cotitură).

      În Finlanda, guvernul e unul de coaliție între Perusuomalaiset (Partid eurosceptic), Suomen Keskusta (partid centrist cu apucături ecologice) și Kansallinen Kokoomus (Coaliția Națională – partid softcore de dreapta).

      Însă în Finlanda nu se pune problema. Oricine e la putere va merge pe-o direcție prudentă față de Rusia – iar prin asta mă refer că nu se vor grăbi să facă appeasement (cum face Germania) dar nici să fie hardline (cum e PiS în Polonia). Motivele sunt simple, Finlanda e dependentă aproape total de gazul rusesc.

    10. Multumesc, Lucian. Cum si spusesem, aveam date numai in legatura cu .Dk, .Sw, .Fi. In plus, in Finlanda exista insa si un puternic sentiment popular anti-rusesc, ramas de pe vremea ww2.
      In general, scandinavii sunt o zona mult mai coerenta decat cunoastem noi – iar aici, in Romania, cunoastem foarte putine despre ei.
      Nu stiu cum stau lucrurile acum in .Dk, pot spune cum stateau acum doi ani – stanga la putere, prim-ministru mme Thorning-Schmidt. Tin minte ce discutasem atunci (2013) cu un coleg care era de dreapta, votase toata viata lui cu Venstre – el spunea ca uite, stangistii tocmai venisera la putere si, dupa ce ajunsesera acolo promitand luna de pe cer, la nici 5 minute dupa ce se instalasera facusera exact invers decat promisesera. Acuma, ce sa fi insemnat invers, asta? Eu unul estimez ca mme Schmidt avusese o guvernare cu masuri de centru-dreapta, si ma bazez pe faptul ca sarcina ei fundamentala era sa scoata .Dk din criza (dusa la indeplinire in primul semestru din 2014, primul semestru cu crestere economica, la momentul discutiei, toamna 2013, .Dk fiind inca, economic, pe -), lucru, dupa cum stim, imposibil de facut cu masuri de stanga. Ultimele mele date despre .Dk dateaza de la inceputul lui 2014 – atunci incepusera ei sa fie iar, economic, pe +. Ce mai stiu este ca, la alegerile din 2014, tot stanga luase majoritatea, urmata de Venstre (partid, in ciuda numelui, de dreapta) si de un partidulet numit Nationale N – astia sunt niste aerieni, un reprezentant al lor incerca sa ma convinga pe mine, in 2014, pe strada, ca, in legatura cu Ucraina, e foarte important ca oamenii aia sa fie ajutati sa treaca pe energie verde. `Bine domnule, dar nu credeti ca aia mai au si alte probleme mai presante, acum? Totusi, la ei e razboi, tancuri, impuscaturi, treburi, stiti asta, nu?` `Dada, sigur, dar si problema energiei sa stiti ca e una foarte importanta`Ce s-a intamplat mai departe, ce aliante au facut, nu stiu. Daca aveti vreun link, dle Lucian, as fi recunoscator, je vous remercie d`avance.

    11. http://en.wikipedia.org/wiki/T.....II_Cabinet

      Observati va rog ca, in afara de Manu Sareen (cum si scrie pe pagina lui wikipedia, primul ministru danez cu un background ne-danez!!) toti ministrii sunt cetateni danezi. Hai sa comparam cu situatia din Franta (tot guvern socialist si acolo). Si uite, Romania prinde repede din urma porcariile astea – deja avem in guv. Ponta o ministra musulmana.

    12. Nu stiu altii cum sunt, dar eu unul cand citesc ca „imperiul sovietic era unul al spatiului” ma apuca somnul. Apreciez totusi faptul ca Pantelimon a plasat aceasta observatie remarcabila in primul paragraf al articolului sau. M-a scutit de o pierdere de timp mai serioasa.

      Habar nu am ce elucubratii a debitat pornind de la o astfel de premisa originala. Dar mi-am amintit de imperiul persan, imperiul roman si etc. Toate spatioase.

    13. Imi cer scuze ca am adus un citat atat de lung din dughinistul Pantelimon. Dar era atat de dement, incat nu m-am putut abtine sa-l pun tot. In plus nici nu am vrut sa poluez cu un link catre situl rusofil si aveam, de asemenea, impresia ca ILD face un inventar exhaustiv al conservelor kaghebiste.
      Poate, daca ati face cumva mai vizibil articolul cu lista lui Dughin, astfel incat sa poata fi accesat direct de pe pagina principala, nu ar mai fi nevoie sa postez off topic astfel de specimene de insectar.

    14. Np, S. Din același motiv am reacționat și eu cam temperamental. Sorry. Citatul e de pus în formol.

    15. E ok, S. ILD este, într-adevăr, cu ochii pe ăștia. Îngrijorarea lor e justificată.

    16. Foarte interesant articolul si documentat, dar ce nu inteleg eu este urmatorul fapt: de ce Romania nu ar face un parteneriat local mult mai strans in special cu Polonia, de care ne leaga relatii seculare , parteneriat din care ar avea mult, foarte mult de castigat ambele parti? Ca suntem ambele tari in UE, e adevarat, dar la ce haos e acum in cadrul UE, parerea mea este ca ar fi mult mai eficienta o noua alianta UEE( uniunea europeana estica), deoarece tarile din fostul bloc comunist au foarte multe interese comune, ca dezvoltare socio-economica sunt aproape la fel (!). Credeti ca o noua organizatie europeana formata din Polonia, Cehia, Slovacia,Romania, Bulgaria, Croatia,Ungaria,Slovenia,Ucraina,Moldova,Tarile Baltice ,Albania , sau si fostele tari din Yugoslavia nu ar fi mult mai stabila si mai eficienta economic ,politic si militar?Ar putea fi inclusa si Grecia , care e cam in aceeasi oala. Occidentalii in actualul UE isi vad in primul rand propriile interese, iar noi , cei de rangul 2 suferim si muncim pentru a sustine ceva nesustenabil, ceva care va dispare oricum in urmatorii 5 ani.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.