FUNDATIA IOAN BARBUS

Daniel Hannan: Ni se spune că trebuie să nu confundăm comunismul cu crimele comuniștilor

Într-un interviu acordat celor de la The Daily Signal, organizația media și de știri a influentului think tank conservator american The Heritage Foundation, Daniel Hannan, membru britanic al Parlamentului European, a vorbit pe despre comunism, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la Revoluția bolșevică.

Daniel Hannan a spus:

În termeni numerici, comunismul trebuie recunoscut drept cea mai criminală ideologie concepută de inteligența umană. Comerțul atlantic cu sclavi a ucis probabil 10 milioane de oameni, naziștii au ucis probabil 17 milioane; comuniștii au ucis 100 de milioane de oameni. Unii erau împușcați și aruncați în gropi comune, unii era arestați noaptea și exterminați prin muncă forțată în Gulag, unii erau înfometați ca politică deliberată impunere a colectivizării.

Nu există ceva mai criminal decât comunismul, deci de ce este acceptabil să porți un tricou cu Che Guevara acum, de ce nu face asta parte din aceeași categorie morală cu un tricou cu Adolf Hitler, sau a unuia cu Osama Bin Laden?

Argumentul care este folosit este că nu trebuie să confundăm socialismul cu regimurile autoritare care își spuneau socialiste. Ca să înțelegi de ce acesta e un argument abusurd, înlocuiți cuvântul „comunist” cu „fascist”. Închipuiți-vă că cineva zice că „nu trebuie să facem greșeala de a judeca fascismul după regimurile autocratice din anii ’30 care își spuneau fasciste”. Cu toții am vedea că e un argument absurd și ipocrit.

Fiecare regim comunist din lume… Afganistan, Bulgaria, Cuba… toate, fără excepție, s-au bazat pe gulaguri, camere de tortură, poliție secretă, poligoane de execuție.

Nu găsești o singură excepție.

Poate faptul că de fiecare dată când experimentul [comunist] a fost încercat s-a terminat la fel ne spune ceva despre natura fenomenului cu care avem de a face.

Una dintre cei care ne spun, în aceste zile, la aniversarea a 100 de ani de la Revoluția bolșevică, că de fapt comunismul nu e de vină pentru crimele comunismului și că, mai mult, Lenin și bolșevicii au fost, de fapt, niște „deviaționiști de dreapta”, este Victoria Stoiciu, director de programe la Fundația Friedrich Ebert și fost autor pe site-ul pro-comunist criticatac.ro (citiți declarația în întregime):

Azi se fac 100 de ani de la revoluția din octombrie 1917.
A fost asta cu adevărat o revoluție socialistă? Să îl ascutăm pe Chomsky.
Lenin a fost un deviaționist de dreapta, ne aduce aminte Chomsky, considerat astfel de marxișii mainstream, cum ar fi Rosa Luxembourg, dar pe care i-am uitat, pentru că au fost de partea pierdantă a istoriei.
Bolșevismul e el însuși o deviație de dreapta – ideea sa centrală era că o elită intelectuală revoluționară va folosi mișcările populare pentru a prelua puterea de stat și o va folosi pentru a construi societatea visată.

….

PRELUAT DIN   Daily Signal

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian